Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 februarie 2009
procedural · adoptat tacit
Emilian Valentin Frâncu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Profit de prezența domnului secretar de stat pentru a-l întreba dacă aceste fonduri, pe care noi le aprobăm ca fiind pentru cofinanțarea unor proiecte deosebite în domeniul cercetării, au fost cuprinse în acel procent de 0,18% din PIB acordat cercetării, care este foarte mic, și, din punctul meu de vedere, trebuie făcute eforturi deosebite pentru ca în plen, când discutăm bugetul, să creștem această porțiune, să zicem așa, această repartiție de fonduri pentru cercetare. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.