Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 mai 2011
Declarații politice · adoptat
Alexandru Pereș
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
## **Domnul Alexandru Pereș:**
Vă mulțumesc, domnule secretar.
Vă rog să vă ocupați locurile în sală, stimați colegi și stimate colege.
Vă informez că și-au înregistrat prezența la lucrările de astăzi ale Senatului un număr de 82 de colegi, 12 colegi senatori sunt absenți motivat, 7 senatori sunt în delegație, iar 5 senatori sunt membri ai Guvernului.
Cvorumul de lucru este îndeplinit pentru a putea începe ședința plenului la secțiunea dezbateri asupra proiectelor de lege cu care am fost sesizați.
Biroul permanent, împreună cu liderii grupurilor parlamentare, vă propune un program de lucru până la ora 13.00, cu specificarea ca votul final asupra legilor ordinare să fie dat în intervalul orelor 12.00 și 13.00, iar votul final asupra legilor organice să fie dat în ședința de luni, 30 mai 2011.
Ordinea de zi este cea care v-a fost propusă de Biroul permanent și de liderii grupurilor parlamentare, o aveți în mape.
În legătură cu ordinea de zi există observații? Nu.
Vă mulțumesc. Vă supun la vot ordinea de zi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.