Alexe Costache Ivanov

## **Domnul Alexe Costache Ivanov:**

## Domnule preºedinte,

## Onorate doamne ºi domni deputaþi,

Deºi discuþia pe care o facem formal este cantonatã pe prevederile art. 5, în realitate, problemele care s-au discutat se referã ºi la art. 6 ºi 7. ªi aº vrea sã arãt, de fapt acest lucru a mai fost subliniat de un antevorbitor, cã problema este de ordin pur tehnic ºi atât noi, iniþiatorii, cât ºi Comisia juridicã am cãutat o soluþie care sã fie cât mai bunã. Vã rog sã-mi permiteþi sã citesc niºte argumente care sunt, e adevãrat, de ordin tehnic, dar care sper sã fie în mãsurã sã vã convingã cã soluþia care a fost adoptatã de comisie ºi însuºitã ºi de Ministerul de Justiþie este cea mai bunã.

Art. 120 din Codul penal român prevede în alin. 1 cã graþierea are ca efect înlãturarea în total sau în parte a executãrii pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai uºoarã. Art. 120 care reglementeazã Ñ este sediul materiei în Codul penal Ñ instituþia graþierii ºi care stabileºte natura juridicã, profilul instituþiei graþierii o caracterizeazã pe aceasta ca fiind o instituþie care priveºte executarea pedepsei. Or, nu se poate vorbi de executarea pedepsei decât în cazul unei pedepse aplicate printr-o hotãrâre de condamnare rãmasã defintivã.

Alin. 2 al art. 120 prevede cã graþierea are efect ºi asupra pedepselor a cãror executare este suspendatã condiþionat. Aceastã prevedere întãreºte caracterizarea instituþiei graþierii din alin. 1 ca fiind o instituþie care se aplicã dupã ce hotãrârea de condamnare la o pedeapsã a rãmas definitivã, deci este executabilã, numai atunci putându-se pronunþa suspendarea executãrii pedepsei. A interpreta textul art. 120 din Codul penal în sensul cã se referã ºi la pedepse care nu sunt încã aplicate decât dupã apariþia Legii de graþiere înseamnã a adãuga la lege, ºi încã la o lege care instituie ºi reglementeazã instituþii fundamentale ale dreptului penal.

În acest sens, am argumente de drept comparat ºi mã refer la Codul penal francez ºi argumente de ordin istoric. Aº vrea sã arãt cã Codul penal român din 1936 conþinea o prevedere asemãnãtoare, deci nu este o gãselniþã a actualului proiect de lege, cã graþierea se referã doar la pedepse care privesc fapte care au fost definitiv sancþionate prin hotãrâri judecãtoreºti definitive. Ceea ce se practica de-a lungul anilor, pânã în 1989, în sensul cã erau graþiate ºi faptele nedescoperite, cele aflate în curs de urmãrire ºi cele aflate în curs de judecatã la data când era dat edictul, actul de graþiere, este, din nefericire, o experienþã care nu poate sã fie folositã ºi în prezent, pentru cã se abate de la litera ºi spiritul legii. Or, într-un stat de drept a face acest melanj între instituþia amnistiei ºi instituþia graþierii nu mai poate sã fie admis.

Din aceastã cauzã, prin actualul proiect s-a propus sã fie exceptaþi de la graþiere cei care se aflã în curs de urmãrire penalã, în curs de judecatã ºi sã beneficieze de prevederile acestui act de clemenþã a legiuitorului doar cei care, în momentul în care actul normativ va fi publicat în ”Monitorul OficialÒ, vor fi sancþionaþi prin hotãrâri penale definitive.