Alfred Robert Simonis

Păstrarea unui moment de reculegere în memoria martirilor Revoluției române

576 cuvinte

Analiza discursului

Populism: 0 · fără
Anti-pluralism: 0 · fără
DQI: nivel 0 · fără justificare
Voce: —

Codat de flash-lite. Metodologie

Discurs

## **Domnul Alfred Robert Simonis:**

Încă nu-mi doresc. Domnule Președinte al României, Domnule președinte al Senatului, Domnule președinte al Camerei Deputaților, Domnule prim-ministru, Distinși invitați, Doamnelor și domnilor parlamentari*,

„Jos comunismul!” – asta s-a spus acum 30 de ani. Asta s-a spus când s-a trimis la coșul de gunoi al istoriei un regim, cel mai crunt regim.

După 30 de ani, metehne ale acestui regim au continuat și continuă sub multe forme în societate. Comunismul continuă să trăiască prin cei care nu înțeleg că democrația înseamnă mai mult decât o sumă de sloganuri enunțate solemn. Democrația înseamnă să respecți regulile, să-ți respecți adversarii și să nu faci din orice motiv de război.* Război al cărui unic scop este distrugerea adversarului.*

În contextul ședinței

Doamnelor și domnilor,

Astăzi trebuie să simțim la fel. Astăzi trebuie să le mulțumim Timișoarei și tuturor eroilor care au avut curajul să iasă în stradă și să spună: „Jos comunismul!”, „Vrem libertate!”, „Deșteaptă-te, române!”.

Fix acum 30 de ani, Timișoara a aprins scânteia Revoluției anticomuniste din 1989. Fix acum 30 de ani, Timișoara a ales să moară pentru libertate, fără să se predea. Fix acum 30 de ani, Timișoara a făcut pasul prin care urma să devină primul oraș liber al României. Fix acum 30 de ani, Timișoara deschidea o nouă pagină a istoriei României. Costul a fost suprem, cu sânge și cu moarte.

Lepa Bărbat. Fiecare dintre noi ar trebui să țină minte acest nume. Fiecare dintre noi ar trebui să aprindă o lumânare și să invoce acest nume în rugăciunile sale măcar astăzi. Lepa Bărbat a fost primul erou al Revoluției din Decembrie 1989, femeia împușcată mortal pe străzile Timișoarei. Primul sacrificiu al libertății noastre.

Fără ea și fără ceilalți 106 eroi care au ajuns împrăștiați pe un câmp lângă București sau îngropați la comun în Cimitirul Săracilor din Timișoara, fără sutele de răniți, schilodiți sau marcați pe viață, astăzi nu am fi fost aici.

Fără jertfa copiilor Cristina Lungu, de doi ani, Laura Negruțiu, de nouă ani, Gabriela Tako, de 10 ani, Luminița Boțoc, 14 ani, Claudiu Vărcuș, 15 ani, Constantin Iosub, 17 ani, Eugen Nagy, 17 ani, Maftei Silas, 17 ani, copiii noștri nu s-ar fi născut într-o nouă Românie și, cu siguranță, ar fi avut o viață mai tristă și deloc liberă.

Gândiți-vă, dragi colegi, că acum 30 de ani, la Timișoara, sute de oameni și-au pierdut părinții, copiii sau prietenii în lupta pentru libertate. Dincolo de curaj, de nevoia schimbării, de revoltă, de forță, de demnitate, bucuria libertății s-a născut din tragedie, din suferință, din sacrificiu și din moarte, iar acest lucru nu trebuie uitat niciodată!

Timișoara a murit pe 16 decembrie ’89 și a renăscut pe 21 decembrie, când, la sfârșitul zilei, a fost declarată oraș liber.

„Astăzi în Timișoara, mâine în toată țara!” a însemnat începutul sfârșitului pentru cel mai urât, diabolic și represiv dintre toate regimurile comuniste din Europa de Est. România întreagă a simțit fiorul schimbării, iar Bucureștiul a preluat scânteia și a transformat-o în ceea ce urma să ducă la căderea definitivă a dictaturii. Nu fără luptă, nu fără pierderi, nu fără victime și nu fără moarte.

Să nu uităm niciodată cui îi datorăm schimbarea destinului nostru, ca națiune!

De aceea, astăzi le mulțumesc lor, eroilor din ’89, pentru sacrificiul suprem.

Depinde doar de noi să alungăm ultimele rămășițe ale vechilor mentalități.* Depinde doar de noi să punem democrația acolo unde îi este locul1 2, nu doar în sloganuri, ci și în acțiunile noastre de zi cu zi.*

Vă mulțumesc.