Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 aprilie 2024
parliamentary declaration · adoptat
Alfred-Robert Simonis
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## **Domnul Alfred-Robert Simonis:**
Stimate domnule președinte al Senatului,
Excelențele Voastre doamnelor și domnilor ambasadori*, Dragi colegi,
Mă simt onorat să mă adresez dumneavoastră cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la aderarea României la NATO.
Așa cum stipulează Tratatul de la Washington, semnat în urmă cu 75 de ani, NATO este o alianță al cărei scop principal este acela de a menține pacea și de a apăra democrația.*
România a aderat la NATO într-un climat de pace și stabilitate, cunoscând din istorie cât de important este să aibă garanții solide de securitate în această zonă a Europei. Iar, prin apartenența la UE și la NATO, România are, în prezent, cele mai puternice garanții de securitate din istoria sa.
În ultimele două decenii, țara noastră s-a dovedit un membru loial și valoros al Alianței Nord-Atlantice. Militarii români s-au aflat pe câmpul de luptă acolo unde a fost nevoie de ei, instituțiile civile au sprijinit o prezență activă și onorantă a țării noastre în cadrul NATO.
În prezent, războiul Rusiei din Ucraina aduce cea mai gravă amenințare la adresa păcii și securității din Europa după Cel de-Al Doilea Război Mondial.