Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 decembrie 2014
Comemorativ · adoptat
Alin Păunel Tișe
Păstrarea unui moment de reculegere în memoria martirilor comunismului și ai Revoluției române
Discurs
## **Domnul Alin Păunel Tișe:**
Mulțumesc.
Doamnelor și domnilor colegi, Onorată asistență,
Celebrăm, în aceste zile, 25 de ani de la victoria Revoluției din decembrie 1989. Un sfert de veac de democrație!
Decembrie 1989 reprezintă un moment unic în istoria națiunii române, o formidabilă victorie a dreptății și a adevărului împotriva injustiției și minciunii. Ca națiune unită, avem datoria morală să nu uităm aceste realități. Au trecut 25 de ani de la momentul în care s-a schimbat lumea, dar în care s-a schimbat și România.
Revoluția română a arătat întregii lumi că poporul român este parte a Europei democratice. Pentru aceasta, trebuie să ne credităm eroii și să-i comemorăm. Românii au cerut și au luptat atunci pentru un ideal: zidul comunismului să fie dat jos. Românii l-au dat jos în anul 1989, cu jertfe umane.
Scânteia care a dus la revoluție s-a aprins mai întâi la Timișoara, iar apoi în toată țara. Era scânteia unui nou început pentru poporul român. Ceea ce i-a urmat lui 16 decembrie 1989 a fost istorie.
Dar să nu uităm că românii nu au ieșit în stradă doar pentru un trai mai bun, doar pentru soluții economice. Ei au ieșit în stradă și au plătit cu sânge pentru un ideal, o Românie liberă și democrată, o Românie fără abuzurile și derapajele partidului unic, partidului-stat.
Românii cereau democrație, libertate, respect pentru noi și drepturile noastre, stat de drept și legi, nu poliție politică, nu teamă.
Prețul plătit însă pentru acest ideal, pentru principiile democratice, a fost prea mare, prea dureros și trebuie să fie misiunea noastră, a celor care îi reprezentăm, să onorăm aceste jertfe, să le omagiem memoria. Dar nu la modul declarativ. Avem datoria morală și legală să uzăm de competențele conferite de Constituție ca să îi servim pe cetățenii români.
Trebuie să recunoaștem însă că acest sfert de secol de democrație nu garantează încă ireversibilitatea revoluției și a parcursului democratic, respectarea permanentă, zi de zi, a idealurilor și principiilor sale.
Avem o democrație fragilă, ceea ce a condus la ridicarea unor noi ziduri, a unor noi temeri. Românii se confruntă acum cu un altfel de zid. Românii simt că această țară nu le aparține cu adevărat în totalitate. Azi există acest zid între popor și aleșii săi, între instituții și români, între idealurile lui decembrie ʼ89 și realitățile vieții zilnice.
De aceea, în noiembrie 2014, românii au făcut o nouă revoluție, prin vot, fără jertfe, fără sânge, fără violență, pentru aceleași idealuri, pentru stoparea reinstaurării partidului-stat în toate instituțiile, pentru stoparea abuzurilor și a nedreptăților, pentru a înlătura aroganța, disprețul și minciuna politicienilor, pentru a recâștiga această țară, pentru a recâștiga România pentru ei și pentru viitorul lor.
Idealurile Revoluției din 1989 au rămas aceleași după 25 de ani de democrație și parcă astăzi sunt mai actuale ca oricând.