Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 septembrie 2021
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Andrei-Daniel Gheorghe
Analiza discursului
- Populism
- 2 · marcant
- Anti-pluralism
- 1 · moderat
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## **Domnul Andrei-Daniel Gheorghe:**
Vă mulțumesc frumos.
Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Parlamentul European și rezoluțiile sale inutile și aberante”. Tocmai zilele trecute Parlamentul European a votat o rezoluție – evident, un act nelegislativ, care nu impune nimic țărilor membre ale Comunității Europene – prin care admonestează România și alte state din Europa de Est pentru faptul că nu recunosc așa-zisa „căsătorie” între persoane de același sex, parteneriatele civile și alte elemente ideologice foarte la modă în mediile stângii radicale Bruxelles-eze de astăzi.
Stau și mă gândesc, în tot acest context, în care vedem cum prețurile la energie cresc în întreaga Europă, nu doar în România, când încă asistăm la un asalt foarte puternic al intereselor Rusiei și Chinei asupra Uniunii Europene, în care suntem în valul 4 al pandemiei, aceasta este preocuparea? Ideologia LGBTQ? Aici trebuie să lucreze Parlamentul European?
În primul rând, să acuzi țările membre ale Uniunii Europene de un astfel de lucru și să propui Comisiei Europene să ia măsuri împotriva statelor naționale pe o astfel de speță, care implică dreptul familiei și recunoașterea căsătoriei, este un abuz, o aberație și o formă care arată încă o dată ignoranța multora dintre cei care sunt trimiși în Parlamentul European*.
Pur și simplu, dreptul familiei – și chestiunea cu privire la reglementarea căsătoriei – ține de dreptul național, ține de calitatea suverană a statelor naționale membre ale Comunității Europene*