Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 iunie 2025
seat vacancy · adoptat
Andrei-Emil Dîrlău
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## **Domnul Andrei-Emil Dîrlău:**
Acest COM reiterează aceleași veșnice marote ecomarxiste: tranziția verde, decarbonizarea, pactul pentru industrie curată, neutralitate climatică, angajamente de eliminare combustibili fosili, proiecte de decarbonizare cu obiectivele climatice. Dar să lăsăm la o parte aceste clișee răsuflate, deși au un impact devastator asupra industriei energetice românești și europene*. Mai important, COM-ul propune parlamentelor naționale un nou regulament* care să prevadă folosirea evaluării intermediare a programelor politice de coeziune pe 2025, pentru a redirecționa fondurile de dezvoltare regională și coeziune spre apărare.
Politica de coeziune este principalul instrument de investiții în cadrul financiar multianual, prin Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul de Coeziune, cu rol în sprijinirea investițiilor ce contribuie la coeziune socială, economică, teritorială. Dar COM-ul prevede consolidarea industriei europene de apărare prin transfer voluntar de resurse de la state membre către programe de apărare și securitate gestionate de Comisia Europeană direct, prin achiziții centralizate.