Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 februarie 2007
other · respins
Angel TÓlv„r
Discurs
## **Domnul Angel TÓlv„r:**
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Domnule pre∫edinte,
Stima˛i colegi,
Sf‚r∫itul anului 2006 ∫i Ónceputul anului 2007 au fost marcate, Ón mod obi∫nuit, am putea spune, de noi controverse legate de activitatea ministrului educa˛iei ∫i cercet„rii.
Prin activitatea sa ∫i prin fiecare dintre apari˛iile sale publice derulate mai ales sub sloganul îam reu∫it tot ce ne-am propus“, prezent ∫i Ón mesajul postat pe site-ul ministerului, domnul ministru ne dovede∫te c‚t de departe este de realit„˛ile sistemului de Ónv„˛„m‚nt rom‚nesc.
Œntr-adev„r, dac„ domnul H„rd„u ∫i-a propus s„ aib„ o rela˛ie dezastruoas„ cu sindicatele din Ónv„˛„m‚nt, a reu∫it.
M„rturie stau at‚t modul Ón care au fost gestionate problemele sociale din sistemul de Ónv„˛„m‚nt, permanenta stare de tensiune existent„ Ón r‚ndul cadrelor didactice, precum ∫i faptul c„ ministrul educa˛iei nu a chemat la consult„ri, dec‚t Ón urma protestelor energice ale acestora, sindicatele din Ónv„˛„m‚nt care aveau dreptul, prin protocol, s„-∫i exprime punctul de vedere cu privire la un proiect legislativ fundamental pentru Ónv„˛„m‚ntul rom‚nesc, Legea Ónv„˛„m‚ntului preuniversitar.
Dac„ domnul ministru ∫i-a propus ca la sf‚r∫itul anului 2006 nicio unitate de Ónv„˛„m‚nt din mediul rural, foarte multe ∫i din ora∫e, s„ nu beneficieze de munca extrem de calificat„ a 100% personal didactic calificat, a reu∫it.
Œn acest moment, peste 30% dintre profesorii ∫i Ónv„˛„torii din ∫colile rom‚ne∫ti sunt suplinitori, iar majoritatea Ó∫i schimb„, anual, locul de munc„.
Numai anul trecut, 9.000 de profesori au renun˛at la catedr„ ∫i s-au Óndreptat spre slujbe mai bine pl„tite.
Dac„ ministrul educa˛iei ∫i cercet„rii ∫i-a propus ca 70% dintre ∫coli s„ aib„ grup sanitar Ón curte, 47% s„ fie alimentate cu ap„ de la f‚nt‚n„, iar 13% s„ nu aib„ niciun fel de sistem de alimentare cu ap„, nu putem spune dec‚t c„ din nou a reu∫it.
Numai Ón jude˛ul Vrancea, Ón urma unor verific„ri efectuate de c„tre Inspec˛ia sanitar„ de stat, Ón intervalul 15—26 ianuarie 2007, s-a constatat c„ din 173 de unit„˛i ∫colare controlate numai 65 au asigurat„ ap„ potabil„ curent„, Ón timp ce alte 108 sunt deficitare la acest capitol.
Nu putem, Óns„, s„ nu constat„m c„ ceea ce-i reu∫e∫te de minune domnului ministru este iritarea opiniei publice, a p„rin˛ilor, a elevilor, rezultat firesc al nesf‚r∫itelor sale gafe ∫i al lipsei de tact cu care trateaz„ orice persoan„, fie ea ziarist, parlamentar sau simplu
cet„˛ean care are Óndr„zneala s„-l interpeleze cu privire la activitatea sa.
Edificatoare Ón acest sens sunt r„spunsurile pe care domnul ministru le-a dat Óntr-o conferin˛„ de pres„ din ianuarie, c‚nd compara cump„rarea de c„tre minister a unei ma∫ini de lux Ón valoare de 60 mii euro cu achizi˛ia unei m„turi sau a unui f„ra∫.