Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 februarie 2007
Senatul · MO 13/2007 · 2007-02-28
· other · respins
170 de discursuri
Doamnelor ∫i domnilor senatori, Declar deschis„ ∫edin˛a de ast„zi a Senatului.
V„ rog s„ v„ ocupa˛i locurile Ón sal„.
Œncepem cu declara˛iile politice pentru a nu mai pierde din timp. _(Discu˛ii Ón sal„_ .)
La declara˛ii politice s-au Ónscris, din partea Grupului parlamentar al Alian˛ei P.N.L.-P.D., domnul senator Mircea Mereu˛„, pe care Ól v„d ∫i Ól salut cu mult„ prietenie, ∫i domnul Mario Ovidiu Oprea, pe care, de asemenea, Ól salut cu prietenie. Vorbitorii din partea Grupului parlamentar al Alian˛ei P.N.L.-P.D. sunt aici.
Din partea Grupului parlamentar P.S.D. s-au Ónscris colegii Vasile Ioan D„nu˛ Ungureanu, Silvia Adriana f c„u, Ion Florescu, Ion V„rg„u ∫i Adrian P„unescu.
Din partea Grupului parlamentar P.R.M. sunt Ónscri∫i domnii senatori Mihai Ungheanu ∫i Gheorghe Funar, care sunt, de asemenea, Ón sal„.
Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator este Ónscris domnul senator Gavril„ Vasilescu.
Rog ∫eful Grupului parlamentar U.D.M.R s„ ne comunice dac„ se Ónscrie cineva la declara˛ii politice din partea grupului.
Din sal„
#9677Din partea U.D.M.R nu este nimeni, iar ∫eful este plecat Ón delega˛ie.
™eful partidului este plecat Ón delega˛ie.
Din partea domnilor senatori independen˛i nu este nimeni.
Domnul senator, pot s„ v„ Óntreb oficial dac„ a˛i terminat ∫edin˛a de grup?
Din sal„
#9987Da. Apelul!
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007
## **Domnul Teodor Viorel Mele∫canu:**
Putem striga catalogul, dar dup„ p„rerea mea este mult mai simplu dac„ Ói not„m pe cei care sunt prezen˛i Ón sal„ dec‚t s„ strig„m tot catalogul.
V„ rog, domnilor colegi, s„ Óncepem declara˛iile politice, av‚nd Ón vedere c„ aproape toate grupurile sunt reprezentate.
A∫ vrea s„ v„ informez c„, potrivit algoritmului stabilit, pentru declara˛iile politice timpul este repartizat astfel: Grupul parlamentar al Alian˛ei P.N.L.-P.D. are 32 minute; Grupul parlamentar P.S.D. are 30 minute; Grupul parlamentar P.R.M. are 14 minute; Grupul parlamentar P.C. are 7 minute; Grupul parlamentar U.D.M.R., 7 minute, ∫i cei 13 senatori independen˛i au dou„ minute.
Pentru ∫edin˛a noastr„ de ast„zi o s„ citesc lista complet„, a∫a cum au sosit Ónscrierile p‚n„ Ón acest moment: din partea Grupului parlamentar al Alian˛ei P.N.L.-P.D., domnul senator Mircea Mereu˛„ ∫i domnul senator Mario Ovidiu Oprea, din partea Grupului parlamentar P.S.D., domnul Vasile Ioan D„nu˛ Ungureanu, doamna senator Silvia Adriana f c„u ∫i domnii senatori Ion Florescu, Ion V„rg„u ∫i Adrian P„unescu, urmeaz„ doamna senator Liliana Tomoiag„ ∫i, Ónchei lista, pe locul 8, domnul Angel TÓlv„r.
Sunt informat c„ domnul senator Ion Florescu a renun˛at ∫i domnul senator Adrian P„unescu este cu semnul Óntreb„rii, av‚nd Ón vedere starea de s„n„tate.
Stima˛i colegi,
O s„-l invit pentru Ónceput la microfon pe domnul senator Mircea Mereu˛„, din partea Grupului parlamentar al Alian˛ei P.N.L.-P.D.
V„ rog. Microfonul central.
Rog to˛i colegii s„ ia loc Ón b„nci, s„ ascult„m colegii care prezint„ declara˛iile politice.
Domnul senator Mircea Mereu˛„, ave˛i cuv‚ntul.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Aderarea Rom‚niei la Uniunea European„ creeaz„ dificult„˛i Ón adaptarea la nivel vest-european a politicii d‚mbovi˛ene. Acest fapt se vede at‚t la actorii politici din opozi˛ie, c‚t ∫i la cei de la putere, care prefer„ crearea de scandaluri ∫i conflicte politice dec‚t constructivismul politic.
Termenul des folosit Ón ultimii ani — îconstructivismul politic“ — reprezint„ pentru mine acea atitudine prin care Óntreaga clas„ politic„ Ó∫i concentreaz„ eforturile pentru a lua deciziile politice necesare atingerii standardelor europene at‚t la nivel institu˛ional, c‚t ∫i economic, social ∫i administrativ.
Din p„cate, o astfel de defini˛ie nu poate fi pus„ Ón practic„ din cauza orgoliilor liderilor politici, care prefer„ populismul ac˛iunilor proprii ∫i interesele meschine ce urmeaz„ a fi atinse dec‚t interesul societ„˛ii rom‚ne∫ti din care fac parte. De observat este ∫i faptul c„ mass-media rom‚neasc„ este folosit„ Ón acest joc al intereselor personale din culise pentru atingerea unor
cote ridicate de audien˛„ ∫i pentru a putea influen˛a op˛iunile electorale ale omului de r‚nd...
Domnule senator, numai un moment. V„ rog s„ Óntrerupe˛i...
Am o rug„minte pentru colegii din Grupul parlamentar P.S.D., s„-∫i ocupe locurile Ón sal„ Ón lini∫te pentru a-l putea asculta pe domnul senator. ( _Discu˛ii Ón sal„. Rumoare.)_
V„ rog, domnule senator Mereu˛„, s„ continua˛i.
...omului de r‚nd, am„r‚t ∫i Óngrijorat de consecin˛ele financiare ale ader„rii la structurile europene ce-i vor afecta ∫i propriul buzunar.
Televiziunile ∫i presa scris„ aduc Ón prim planul emisiunilor ∫i cotidienelor o serie de politicieni ce se pricep s„ foloseasc„ idei teoretice ce plac auzului naiv al rom‚nului obi∫nuit.
Un exemplu foarte clar Ón acest sens este referendumul privind suspendarea Pre∫edintelui Rom‚niei, precum ∫i cel lansat, la concuren˛„, de Pre∫edintele B„sescu privind votul uninominal. Abordarea acestor dou„ teme nu este potrivit„ Ón acest moment, stabilitatea economic„, cea social-politic„, precum ∫i respectarea cerin˛elor necesare de proasp„t stat membru al Uniunii Europene fiind puse Ón pericol.
Se previzioneaz„ o poten˛ial„ criz„ ce poate duce ∫i la activarea clauzelor de salvgardare. Œn plus, av‚nd ca test organizarea alegerilor europarlamentare pe 13 mai 2007, vom putea demonstra Europei c„ suntem un stat care a marginalizat concep˛iile noastre balcano-comuniste ∫i vom trimite Ón Parlamentul European politicieni care s„ reprezinte latura rafinat„, diplomatic„, profesionist„ ∫i perfec˛ionist„ a partidelor politice rom‚ne∫ti.
Din p„cate, observ c„ o mare parte din conduc„torii clasei politice nu sunt Ónc„ preg„ti˛i s„-∫i elimine mentalit„˛ile ∫i obiceiurile fanariote care au constituit baza carierei lor.
Œn loc s„ ne ocup„m de probleme care se afl„ pe agenda european„, de genul globaliz„rii, ∫omajului, modific„rii climatice, migra˛iei transna˛ionale, fiscalit„˛ii europene, securitatea grani˛elor Uniunii Europene, g„sirea de solu˛ii pentru a adapta nevoile cet„˛enilor rom‚ni Ón func˛ie de reglement„ri europene, noi ne pierdem timpul Ón dezbateri care par desprinse din telenovelele adaptate la plaiul mioritic.
Nu cred c„ problema privind neconstitu˛ionalitatea ac˛iunilor Pre∫edintelui B„sescu, precum ∫i tratarea superficial„ a temei alegerilor uninominale dup„ o metod„ populist„ ∫i autocratic„ sunt chestiuni urgente, de prim„ rezolvare, Ón maximum ∫ase luni, ale politicii rom‚ne∫ti.
De exemplu, tema alegerilor uninominale a f„cut subiectul multor dezbateri Ón ultimii trei ani, Partidul Na˛ional Liberal fiind unul dintre promotorii unei variante combinate de alegeri, bazate pe votul uninominal ∫i votul pe liste prin compensare.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 Noi, na˛ional-liberalii, am propus Óntregii clase politice dezbaterea ∫i adoptarea Óntr-un termen rezonabil a unei variante privind introducerea votului uninominal, fiind de multe ori blocat„ ini˛iativa noastr„ chiar de c„tre cei care acum, demagogic ∫i populist, se folosesc de acest concept.
## Stima˛i colegi,
Cred c„ este timpul s„ termin„m cu declara˛iile ∫i abordarea teoretic„ a unor subiecte care suscit„ entuziasmul de moment al aleg„torilor ∫i s„ punem Ón practic„, analiz‚nd la rece ceea ce declar„m, cum este cazul votului uninominal, Ón a∫a fel Ónc‚t s„ ob˛inem un echilibru politic ∫i stabilitate institu˛ional„.
Evolu˛ia na˛iunii rom‚ne ne impune s„ g„sim solu˛ii prin diversificarea ∫i eficientizarea activit„˛ii noastre politice, precum ∫i prin abordarea unor teme reale pentru popula˛ia acestui stat, cea care se va confrunta cu direc˛iile economice impuse de politica european„.
Consider c„ noi, parlamentarii, nu trebuie tot timpul s„ respir„m ∫i s„ m‚nc„m prin televiziune, a∫a cum afirma un cotidian central, Ón a∫a fel Ónc‚t s„ ne creasc„ cota de notorietate prin vorbele frumoase pe care le spunem, ci chiar s„ sprijinim prin activitatea noastr„ legislativ„ pe cei care ne-au trimis aici ca s„-i reprezent„m.
V„ mul˛umesc.
Mul˛umesc ∫i eu domnului senator Mereu˛„ pentru importanta declara˛ie.
Consult Grupul parlamentar P.S.D. dac„ domnul Vasile Ioan D„nu˛ Ungureanu este Ón sal„.
Din sal„
#17172Este prezent.
Domnule senator, v„ invit la microfon.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„. Stimate domnule pre∫edinte,
Stima˛i colegi,
C‚nd am aflat din mass-media c„ Guvernul Rom‚niei a constituit, prin Hot„r‚rea de Guvern nr. SGG 3.533/21 noiembrie 2006, o Comisie interministerial„ Ón vederea analiz„rii sub aspectul necesit„˛ii, oportunit„˛ii ∫i legalit„˛ii propunerilor raportului Comisiei de anchet„ a Senatului privitoare la imobilul îCathedral Plaza“, aprobat prin Hot„r‚rea Senatului nr. 40/9 noiembrie 2006, am crezut c„ acest lucru este o glum„ sinistr„. Nu mi-a venit s„ cred, cum probabil nu v„ vine nici dumneavoastr„ s„ crede˛i, c„ Guvernul Rom‚niei a putut s„-∫i imagineze alc„tuirea unei comisii guvernamentale interministeriale multidisciplinare ∫i a∫a mai departe, care s„ investigheze necesitatea, oportunitatea ∫i legalitatea unei hot„r‚ri a Senatului.
Am ajuns, iat„, Ón situa˛ia paradoxal„, inexplicabil„ Óntr-un stat de drept, ca un act al Senatului Rom‚niei s„
fie suspus datului cu p„rerea din partea celor care nu ar trebui s„ fac„ altceva dec‚t s„-l aplice.
Dac„ acest fenomen, nefiresc Ón sine, s-ar fi produs Ón intimitatea unui grup oarecare, am fi Ón˛eles, dar s„ se produc„ Ón organizarea ∫i sub patronajul Guvernului Rom‚niei este de-a dreptul jignitor at‚t pentru Senatul Rom‚niei, c‚t ∫i pentru statul nostru de drept.
Concluziile, de-acum celebrei comisii interministeriale care, domnilor ∫i doamnelor senatori, a verificat necesitatea, legalitatea ∫i oportunitatea unei hot„r‚ri, av‚nd ca obiect aprobarea concluziilor unei comisii speciale de anchet„ a Senatului, jignesc Senatul Rom‚niei Ón integralitatea sa.
Maniera de motivare a pozi˛iei Guvernului de a nu respecta hot„r‚rea Senatului fie pe motiv c„ nu se poate, ∫i ne este foarte greu de Ón˛eles de ce, fie pe motiv s„ ar exista alte c„i aduce un afront impardonabil Senatului Rom‚niei ∫i statului de drept.
Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Ne g„sim Óntr-o situa˛ie de fapt, caracterizat„ printr-o limpezime de cristal: l‚ng„ Catedrala îSf‚ntul Iosif“, monument istoric de arhitectur„ de prim rang al ˛„rii ∫i al capitalei noastre, se Ónal˛„ samavolnic ∫i Ón dispre˛ total fa˛„ de lege un colos de o˛el, beton ∫i sticl„ care, mai cur‚nd sau mai t‚rziu, va face din sf‚ntul loca∫ de cult catolic un obiect de studiu pentru arheologie.
Pentru orice rom‚n de bun sim˛ este evident faptul c„ edificarea acestui colos se face cu Ónc„lcarea flagrant„ a legilor acestei na˛ii, c„ Ón spatele autoriz„rii ilegale a odioasei construc˛ii ∫i al ridic„rii ei se afl„ un grup de interese solidar Óntre cei care finan˛eaz„ proiectul ∫i cei care o sus˛in. Sunt mai puternici dec‚t legea, mai puternici dec‚t Senatul Rom‚niei, mai puternici dec‚t opinia public„, mai puternici dec‚t statul rom‚n, mai bine spus, controleaz„ institu˛iile statului rom‚n, controleaz„ autoritatea public„.
Dovada, primarul Chiliman, îautorizat“ cu Ónc„lcarea legii pentru protec˛ia monumentelor istorice ∫i a condi˛iilor de autorizare, inclusiv cu edificarea colosului ce amenin˛„ catedrala.
Pentru acesta, primarul Videanu, Ónc„lc‚nd ∫i el flagrant legea, emite un pseudo Plan Urbanistic Zonal ∫i, Ón aceea∫i zi, vine cu o concesionare, tot ilegal„, de 116 metri p„tra˛i de teren, fapt Ón urma c„ruia un foarte bun amic al s„u devine, peste noapte, antreprenorul general al noii construc˛ii.
Niciun organ al administra˛iei publice locale nu a mi∫cat un deget, a∫a cum legea le impunea s„ o fac„, cu toate c„ Inspectoratul de Stat Ón Construc˛ii, Ónc„ din 10 mai 2006, printr-un amplu raport, scotea Ón eviden˛„ grave ilegalit„˛i Ón procesul de avizare ∫i autorizare a acestei construc˛ii. Cei mai puternici dec‚t legea controleaz„ ministerele, luate individual, dovad„, ministrul Iorgulescu, de la Ministerul Culturii ∫i Cultelor, cel care ar trebui, Óntr-un stat de drept, s„ protejeze at‚t monumentele istorice, c‚t ∫i l„ca∫urile de cult, patroneaz„ samavolniciile slujba∫ilor pe care Ói p„store∫te, concretizate Ón avize prin care legitimeaz„ nelegalitatea evident„, samavolnicii ridicate la rang de politic„ de stat
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 Ón domeniul despre care ministrul Berceanu, cel care Óntr-o declara˛ie, pentru care Óntr-un stat normal ar fi fost obligat s„ demisioneze imediat, sus˛ine c„ ar fi mai bine s„ se ridice c‚te o astfel de construc˛ie l‚ng„ fiecare loca∫ de cult.
Fostul ministru de externe, Ungureanu, Ón deja celebra sa not„ din 18 august 2006, dup„ ce Ól informa pe prim-ministru asupra ilegalit„˛ilor grave semnalate de Inspectoratul de Stat Ón Construc˛ii Ón aceast„ chestiune, Ó∫i permitea s„ propun„ Guvernului o strategie prin care s„ se abat„ aten˛ia Vaticanului de la gravitatea acestui caz, astfel Ónc‚t autorit„˛ile s„ nu fie nevoite s„ dea curs cererii Arhiepiscopiei Romano-Catolice de sistare a lucr„rilor.
Controleaz„ justi˛ia, dovad„: onorabila Œnalta Curte de Casa˛ie ∫i Justi˛ie a Rom‚niei, dup„ 10 luni trecute de la deschiderea procesului de c„tre Arhiepiscopia Romano-Catolic„, str„mut„ din nou dosarul prin care aceast„ instan˛„ este chemat„ s„ constate nelegalitatea autoriza˛iei de construire ∫i s„ suspende lucr„rile. Œn acest timp, dosarul Ón care justi˛ia rom‚n„ p‚n„ acum nu a f„cut nimic se plimb„ printre arhivele tribunalelor.
Controleaz„, constat„m cu stupefac˛ie, p‚n„ ∫i Guvernul Rom‚niei. Ce alt„ dovad„ ar mai trebui Ón afara celei oferite chiar de Guvern, care Ón loc s„ respecte ∫i s„ pun„ Ón aplicare hot„r‚rea Senatului o anuleaz„ ca act de voin˛„, printr-o a∫a-zis„ analiz„ ba de legalitate, ba de necesitate, ba de oportunitate.
Nu ∫tim, domnule prim-ministru, structura exact„ a grupului de interese care Ó∫i permite s„ interfereze prin mini∫trii Guvernului o hot„r‚re a Senatului Rom‚niei, dar ∫tim, at‚t de la dumneavoastr„, c‚t ∫i de la Pre∫edintele Rom‚niei, c„ am‚ndoi semnala˛i existen˛a unor grupuri de interese, grupuri de interese care, cu complicitatea ori chiar cu participarea anumitor institu˛ii de stat, calc„ Ón picioare legea rom‚n„ ∫i activitatea acelor autorit„˛i ce se str„duiesc s„ o respecte ∫i s„ o aplice.
Œn acest caz, este concludent„ declara˛ia primarului Chiliman publicat„ Ón ziarul îZiua“ din 27 aprilie 2006, Ón care acesta spunea: îDac„ Videanu mai Óncearc„ s„ arunce responsabilitatea pe mine, o s„ scot eu la iveal„ mai multe Ónregistr„ri interesante cu el. Œn aceast„ afacere sunt b„gate persoane importante din structurile statului, chiar ∫i un fost primar general. Deocamdat„, re˛ine˛i, deocamdat„, spun doar at‚t“.
Afirma˛iile primarului sectorului 1 sunt de-a dreptul uluitoare, acestea situ‚ndu-l Ón zona Serviciilor Speciale.
Œn finalul declara˛iei, domnul Chiliman este ∫i mai exclusiv. Cititorii urmeaz„ s„ descifreze singuri care ar fi acele persoane importante din structurile statului ∫i, mai ales, care fost primar general este implicat Ón afacerea îCathedral Plaza“, Óntruc‚t au existat p‚n„ acum 4 primari generali cu virtu˛ile recunoscute de aleg„tori. R„m‚ne s„ ghicim noi persoana!
Se impune pentru l„murirea acestei situa˛ii ca S.R.I. s„ prezinte grabnic un raport Comisiei permanente a Camerei Deputa˛ilor ∫i Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activit„˛ii acestei institu˛ii, pentru a se elucida veritabilele subsoluri ale acestei
tenebroase afaceri, tot at‚t de periculoase ca ale cl„dirii îCathedral Plaza“.
Art. 109 alin. (1) din Constitu˛ia Rom‚niei spune, domnule prim-ministru, textual: îGuvernul r„spunde politic numai Ón fa˛a Parlamentului pentru Óntreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului r„spunde politic solidar cu ceilal˛i membri pentru activitatea Guvernului ∫i pentru actele acestuia“.
Ne Óntreb„m ∫i v„ Óntreb„m, domnule prim-ministru, dac„ pentru sfidarea Senatului Rom‚niei va r„spunde acum cineva, dac„ Ói ve˛i demite pe acei membri ai Guvernului ∫i Ónal˛i func˛ionari din ministere care ∫i-au permis s„ emane ∫i s„ semneze aceast„ absurd„ not„ sau pe cei care au dispus constituirea aberantei Comisii interministeriale pentru analizarea sub aspectul necesit„˛ii, oportunit„˛ii ∫i legalit„˛ii a propunerilor raportului Comisiei de anchet„ a Senatului privitoare la imobilul îCathedral Plaza“.
Ace∫tia n-au Ónv„˛at Ón exerci˛iul guvernamental c„ raportul unei comisii speciale de anchet„, aprobat„ prin hot„r‚rea Senatului, nu reprezint„ o simpl„ propunere, c„ Senatul nu propune Guvernului, ci dispune.
Sau, poate, domnule prim-ministru, dac„ aceast„ grosolan„ sfidare a Senatului Rom‚niei s-a petrecut cu ∫tiin˛a dumneavoastr„, ve˛i Ónainta demisia Guvernului, a unui Guvern care, sfid‚nd voin˛a poporului, devine ilegitim ∫i trebuie s„ plece cu dumneavoastr„ Ón frunte.
M„ Óntreb ∫i v„ Óntreb: crede˛i Óntr-un stat de drept sau crede˛i c„ se poate petrece a∫a ceva?
Œn definitiv, Ón ce ˛ar„ din lume sau din Uniunea European„, unde, cu chiu cu vai, am ajuns ∫i noi, un guvern Ó∫i permite s„ ignore ∫i s„ batjocoreasc„ Ón acest mod cea mai mare for˛„ spiritual„ din lume, Biserica Romano-Catolic„, Catedrala îSf‚ntul Iosif“ fiind cel mai sf‚nt loca∫ al s„u din Rom‚nia, unde a Óngenuncheat Ón rug„ciune pentru noi, Ón anul 1999, Sf‚ntul P„rinte, Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea.
Dac„ nu putem g‚ndi, fie noi, fie Ministerul Afacerilor Externe, la ce efect ar putea duce ignorarea Curiei papale, ar fi bine s„-i consult„m pe istoricii no∫tri sau pe cei ce mai au Ónc„ voca˛ie asupra rela˛iilor diplomatice de rang superior.
Aten˛ie, domnilor actuali guvernan˛i, ∫i g„si˛i-v„ mai repede un ministru de externe, pentru a v„ topi ceara din urechi ∫i p‚cla de pe ochi p‚n„ nu va fi prea t‚rziu. V„ mul˛umesc.
™i eu mul˛umesc domnului senator Ungureanu pentru declara˛ia prezentat„ Ón plen ∫i invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al Partidului Rom‚nia Mare, pe domnul senator Gheorghe Funar.
Microfonul central pentru domnul senator Funar.
Domnule pre∫edinte de ∫edin˛„, Doamnelor ∫i domnilor senatori,
A∫a cum ∫ti˛i, noi, rom‚nii, suntem boga˛i, inclusiv Ón proverbe.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 Unul dintre proverbe spune c„: îHo˛ul strig„: «Prinde˛i ho˛ii!»“, ∫i am s„ v„ prezint, ast„zi, pe unul dintre ace∫ti ho˛i care strig„ de c‚˛iva ani pe toate lungimile de und„ din Rom‚nia ∫i minte de Ónghea˛„ apele _._ Este vorba de primarul municipiului Cluj-Napoca ∫i pre∫edintele Partidului Democrat, domnul Emil Boc.
Am s„ v„ prezint dou„ fapte extrem de grave, care n-am dori s„ se repete ∫i Ón alte p„r˛i ale Rom‚niei.
A∫a cum cunoa∫te˛i, am fost timp de 12 ani ∫i jum„tate primar al municipiului Cluj-Napoca. Œntre alte ini˛iative, am avut-o ∫i pe aceea de a realiza o lucrare monografic„ de prezentare a municipiului, capitala spiritual„ a Transilvaniei.
V„ prezint edi˛ia din anul 2001, îMunicipiul Cluj-Napoca — un municipiu cu voca˛ie european„“, o lucrare la a c„rei realizare au contribuit academicieni, profesori universitari ∫i alte personalit„˛i ale municipiului. Lucrarea a fost editat„ Ón anul 2001 din ini˛iativa primarului ∫i cu sprijinul financiar al consiliului local. Am lansat aceast„ lucrare Óntr-o zi de s„rb„toare, 1 martie 2001, pe scena Teatrului Na˛ional din Cluj-Napoca, Ón prezen˛a multor sute de personalit„˛i ale municipiului. Au fost invita˛i ∫i au participat ∫i to˛i cei care au de˛inut func˛ia de primar, de consilier local de la sf‚r∫itul anului 1989 p‚n„ Ón 2001, de asemenea, cet„˛eni de onoare ai municipiului ∫i mul˛i al˛i clujeni care au dorit s„ fie de fa˛„ cu noi la lansarea acestei lucr„ri.
La Ónceputul lucr„rii apare un îCuv‚nt Ónainte“, Ón limbile rom‚n„ ∫i englez„, semnat, la final, îdoctor economist Gheorghe Funar, primarul municipiului Cluj-Napoca“.
Subliniez, am realizat-o Ón anul 2001.
Lucrarea a ap„rut Óntr-un tiraj de circa 7.000 de exemplare. P‚n„ Ón vara anului 2004, c‚nd i-am predat ∫tafeta domnului primar Emil Boc, am distribuit circa 2.000 de exemplare din aceast„ lucrare multor delega˛ii, mai ales din str„in„tate, dar ∫i din alte p„r˛i ale ˛„rii, care ne-au vizitat la Cluj-Napoca.
Acum apare urm„toarea surpriz„: aceast„ lucrare, r„mas„ Ón stoc, bun„ de distribuit Ón continuare de c„tre noul primar Emil Boc, este falsificat„, ∫i la îCuv‚ntul Ónainte“ apare autor, Ón anul 2001, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, ales Ón 2004.
Este un ho˛, este un furt pe care a∫tept ca primarul municipiului Cluj-Napoca s„-l recunoasc„ public, dar s-ar putea, Ón obi∫nuin˛a lui de a min˛i Óncontinuu, s„ spun„ c„ nu este adev„rat.
Problema este cunoscut„ ∫i de jurnali∫tii clujeni care, Ón aceste zile, fac investiga˛ii acas„.
O a doua problem„, la fel de grav„: primarul municipiului Cluj-Napoca, ∫i pre∫edintele P.D.-ului, s-a molipsit de la ∫eful statului, domnul Pre∫edinte Traian B„sescu, ∫i ∫i-a g„sit ∫i el o blond„, o domni∫oar„, Ferencz Gabriela ™tefania, care, Ón lipsa primarului, din iulie 2004 Óncoace, st„ Ón cabinetul primarului, semneaz„ toate actele prim„riei sau aproape toate actele prim„riei, falsific‚nd semn„tura primarului.
V„ prezint aici ∫i le prezint ∫i jurnali∫tilor — am pe format A4, ca s„ nu se conteste formatul îbile˛elului“ —
numai 150 de dispozi˛ii ale primarului, care nu sunt semnate de primarul Emil Boc, sunt semnate de aceast„ domni∫oar„, care a fost avansat„ pe postul de subprimar.
La Ónceput, prin iulie, august, septembrie, erau ∫i alte domni∫oare care semnau acolo unde scrie îPrimar, Emil Boc“. Pentru curiozitatea dumneavoastr„, dac„ dori˛i, doamnelor ∫i domnilor senatori, v„ prezint, s„ v„ minuna˛i, cum s-au semnat aceste documente. Sunt dispozi˛ii ale primarului municipiului Cluj-Napoca.
De atunci, aceast„ practic„ continu„ ∫i, Ón timp ce pre∫edintele P.D.-ului este la Bucure∫ti 2, 3, 4, 5, 6, 7 sau 8 zile dintr-o s„pt„m‚n„ sau este plecat Ón Statele Unite, sau Ón China, sau Ón alte p„r˛i ale lumii, la prim„ria din Cluj-Napoca se semneaz„ de c„tre alte persoane documentele, falsific‚ndu-se semn„tura primarului.
Primarul Emil Boc cunoa∫te ∫i prima, ∫i cea de-a doua problem„ pe care v-am prezentat-o. De aceea, ˛ine cu din˛ii ca s„ r„m‚n„ ministru de justi˛ie doamna Monica Luisa Macovei, pentru c„ are Óncredere c„ Parchetul nu se ocup„ de aceste infrac˛iuni s„v‚r∫ite la prim„ria municipiului nostru.
P‚n„ c‚nd Parchetul se autosesizeaz„ ∫i se apuc„ de lucru, a∫ vrea s„ v„ informez, doamnelor ∫i domnilor senatori, c„ voi solicita, m‚ine, Biroului permanent al Senatului s„ aprobe ca din cadrul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corup˛iei ∫i peti˛ii s„ se constituie o subcomisie care s„ se deplaseze la Cluj-Napoca, s„ constate toate aceste lucruri ∫i s„ fac„ propuneri pentru intrarea Ón legalitate.
V„ mul˛umesc.
™i eu v„ mul˛umesc.
Mul˛umesc domnului Funar pentru declara˛ia prezentat„ ∫i Ól invit la microfon, din partea Partidului Conservator, pe domnul senator Gavril„ Vasilescu. Microfonul central. V„ rog.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Da˛i-mi voie ca Ón aceast„ declara˛ie politic„ s„ m„ refer la o situa˛ie pentru care Senatul s-a exprimat prin vot, asupra cauzelor care au dus la aceast„ situa˛ie printr-o mo˛iune, dar, Óntr-un fel, a∫ putea s„ spun c„ lucrurile continu„ ∫i nu sunt stopate.
Din declara˛ia doamnei Monica Macovei, dup„ adoptarea mo˛iunii simple intitulate îMinciuna—Adev„rul justi˛iei Macovei“ de c„tre Senatul Rom‚niei, dar ∫i a unor sus˛in„tori ferven˛i ai d‚nsei ∫i, din p„cate, constat c„ ∫i a unui partid parlamentar, ∫i m„ refer la Partidul Democrat, ar rezulta c„ oficialii Uniunii Europene o sus˛in pe Monica Macovei ∫i critic„ votul dat de Senatul Rom‚niei Ón favoarea mo˛iunii.
Sunt exemplificate, printre altele, declara˛ia doamnei Susanne Kastner, vicepre∫edinta Bundestag-ului german, care ar fi condamnat votul de neÓncredere acordat de senatori ministrului justi˛iei, cea a domnului comisar Franco Frattini ∫i altele.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 Partidul Conservator consider„ c„, Ón situa˛ia Ón care lu„rile de pozi˛ie din partea unor oficiali europeni, astfel cum au fost ele prezentate de c„tre doamna Macovei ∫i de c„tre sus˛in„torii acesteia, sunt reale, aceasta ar Ónsemna un amestec Ón treburile politice interne ale Rom‚niei ∫i condamn„ cu fermitate acest lucru.
Pentru ca opinia public„ s„ fie pe deplin l„murit„ asupra votului de neÓncredere pe care Senatul l-a dat ministrului justi˛iei, ∫i am constatat c„ se discut„ foarte multe despre mo˛iunea anti-Macovei — ∫i pentru ca s„ facem pu˛in„ dreptate ∫i pentru ca s„ fie corect perceput, n-a fost mo˛iunea anti-Macovei, ci a fost mo˛iune pro-justi˛ie —, solicit„m ministrului justi˛iei, Ministerului Justi˛iei, Guvernului s„ ia o pozi˛ie oficial„ fa˛„ de declara˛iile care se fac, ∫i nu reflect„ realitatea, Ón leg„tur„ cu pozi˛ia pe care o au oficiali ai Uniunii Europene sau ai statelor membre ale Uniunii Europene.
Œn ceea ce-l prive∫te pe domnul comisar Franco Frattini, lucrurile ∫i mie, ∫i cred c„ ∫i opiniei publice ne sunt clarificate. D‚nsul a fost admonestat pentru declara˛ia f„cut„.
Œn ceea ce-o prive∫te pe doamna Susanne Kastner, am avut prilejul s„ o cunosc, refuz s„ cred c„ o persoan„ cu un sim˛ foarte dezvoltat a ceea ce Ónseamn„ institu˛ia parlamentar„, este vicepre∫edinte al Bundestag-ului german, ar fi f„cut o asemenea declara˛ie, a∫a cum a fost prezentat„ de c„tre sus˛in„torii doamnei Macovei.
Revin asupra acestei solicit„ri. At‚t institu˛ia care a dat vot mo˛iunii pro-justi˛ie, c‚t ∫i opinia public„ au dreptul s„ afle realitatea. Altfel, ceea ce s-a criticat Ón mo˛iune, Ón care minciuna a reprezentat un instrument prin care s-a Óncercat ca opinia public„ s„ fie indus„ Ón eroare, continu„, ∫i trebuie stopat acest lucru.
V„ mul˛umesc.
Mul˛umesc ∫i eu domnului Vasilescu pentru declara˛ia prezentat„ ∫i invit la microfon din partea Grupului parlamentar U.D.M.R. pe domnul senator Puskás Valentin Zoltán.
Ave˛i cuv‚ntul.
Microfonul central, v„ rog. 4 minute.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Distins Senat,
Declara˛ia mea de ast„zi se refer„ la problema pe care am dezb„tut-o, destul de larg, joi, dar dintr-un alt punct de vedere. Am accentuat ∫i joi ∫i accentuez ∫i acum c„ noi, cei din U.D.M.R., am sus˛inut Óntotdeauna acele legi care se refereau la retroced„ri de proprietate.
Consider„m c„ este o dreptate care se pune Ón mi∫care atunci c‚nd retroced„m acele bunuri care Ón mod abuziv au fost preluate Ón regimul comunist.
BineÓn˛eles c„ aceste retroced„ri n-ar trebui s„ afecteze ∫i o alt„ parte a societ„˛ii, pentru c„, dac„ Ón timpul regimului comunist celor care au avut anumite propriet„˛i li s-au confiscat aceast„ proprietate, au fost alunga˛i ∫i l„sa˛i f„r„ acoperi∫, nu trebuie s„ c„dem Ón
aceea∫i oal„. Acum, noi nu trebuie s„ proced„m la fel cu cei care locuiesc Ón aceste locuin˛e.
Prin retrocedarea locuin˛elor c„tre fo∫tii proprietari, Ón mod just, s-a f„cut aceast„ retrocedare, am creat o disensiune, prin for˛a legii, Óntre proprietari ∫i chiria∫i. Oamenii care au fost repartiza˛i Ón locuin˛ele respective acum 20, 30, 40 de ani ∫i au locuit acolo, acum sunt pu∫i Ón situa˛ia de a avea conflicte zilnice cu proprietarii care au reprimit aceste locuin˛e, dar nu pot intra Ón folosin˛a acestora, pentru c„ sunt ocupate de chiria∫i. S-au prelungit ∫i contractele de Ónchiriere deja de dou„ ori, de 3 ori, dar aceasta nu este o rezolvare a problemei. Ce se Ónt‚mpl„ Ón prezent? ™i la noi, ∫i la al˛ii, proprietarul, devenind proprietar de drept, recurge la anumite artificii, ∫i anume, merge la electricitate, la gaze, la ap„, la canal ∫i renun˛„ la contractul de furnizare a utilit„˛ilor, Ón calitatea sa de proprietar are acest drept, iar chiria∫ul r„m‚ne Ón locuin˛„ f„r„ aceste utilit„˛i. Degeaba merge s„-∫i caut„ dreptatea pe t„r‚m administrativ sau judec„toresc, pentru c„ nu prime∫te r„spunsuri pozitive, ∫i astfel este pus Óntr-o situa˛ie Ón care ori pleac„ — ∫i unde s„ plece din locuin˛„? —, ori r„m‚ne Ón locuin˛„ f„r„ utilit„˛i.
## Stima˛i colegi,
Am retrimis la comisie ini˛iativa legislativ„. Pe bun„ dreptate, trebuie s„-i aducem ni∫te modific„ri ∫i i le vom aduce.
Trebuie s„ adopt„m aceast„ ini˛iativ„, dar, p‚n„ c‚nd aceast„ ini˛iativ„ va intra Ón vigoare ca lege ∫i va fi aplicat„ ca lege, este nevoie s„ reglement„m ∫i problema utilit„˛ilor din locuin˛ele retrocedate. Dac„ nu Ói oblig„m pe actualii proprietari, redeveni˛i proprietari Ón urma retroced„rilor, s„ nu afecteze pe chiria∫i Ón aceast„ privin˛„, atunci ne vom trezi la un moment dat c„ un milion sau dou„ milioane de oameni vor fi Ón situa˛ia de a nu avea ap„, canal, electricitate ∫i gaze, pentru c„ proprietarul renun˛„ la acestea.
Pentru a reglementa aceast„ situa˛ie, noi, U.D.M.R.-ul, am depus o ini˛iativ„ legislativ„ pe care v„ rug„m s-o sus˛ine˛i.
V„ mul˛umesc.
Mul˛umesc ∫i eu domnului senator Valentin Zoltán Puskás.
Din partea Grupului parlamentar îDreptate ∫i Adev„r“ P.N.L.-P.D. are cuv‚ntul domnul senator Mario Ovidiu Oprea.
Microfonul central, v„ rog.
## **Domnul Mario Ovidiu Oprea:**
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Domnule pre∫edinte,
Distins Senat,
Onorat„ asisten˛„,
Declara˛ia mea politic„ porne∫te de la o afirma˛ie f„cut„ zilele trecute de c„tre un fost demnitar, care propunea s„ fie Óntreba˛i cet„˛enii Rom‚niei dac„ sunt de acord cu suspendarea Parlamentului. Cu alte cuvinte, dup„ ce Ón decembrie 1989 s-a murit pentru libertate ∫i
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 democra˛ie, vine acum cineva, care, Ón numele aceleia∫i democra˛ii, se Óntreab„ dac„ nu cumva trebuie dizolvat Parlamentul. Ideea este stupefiant„. Admitem cu to˛ii c„ este necesar„ o reform„ a Parlamentului, fie ∫i pentru delimitarea mai clar„, dincolo de modific„rile Constitu˛iei din 2003, a atribu˛iilor celor dou„ Camere
Apare destul de des enun˛at„ ∫i ideea reducerii num„rului parlamentarilor. De acord, dar am convingerea c„ Ón cur‚nd va reap„rea ca o solu˛ie salvatoare pentru ˛ar„, merg‚nd pe o anumit„ logic„, ideea unui Parlament monocameral ∫i, de ce nu, p‚n„ la urm„ îzerocameral“. Œn spatele ideii se afl„, la un moment dat, autoritarismul.
Stima˛i colegi,
A∫ dori s„ nu Ón˛elege˛i c„ mi-am propus o pledoarie _pro domo_ . Sunt Óntru totul de acord c„ facem unele gre∫eli, c„ legile nu sunt perfecte, c„ mai sunt multe de f„cut Ón privin˛a select„rii celor care Ói reprezint„ Ón Parlament pe cet„˛enii acestei ˛„ri. Nu cred, Óns„, c„ pata pus„ pe Parlament reprezint„ cheia problemei. Ba a∫ Óndr„zni s„ afirm c„ este o atitudine nepotrivit„.
Rom‚nia are o popula˛ie de 22 milioane de locuitori care trebuie s„ fie corect reprezentat„. Dup„ 17 ani de la revolu˛ie, mai avem multe lec˛ii ale democra˛iei de Ónv„˛at, dar nu putem accepta sugerarea unui soi de agresiune asupra Parlamentului, privit tot mai frecvent de c„tre unii dintre pretin∫i oameni politici sau anali∫ti ca principala surs„ de nenorocire a acestei ˛„ri.
Admit c„ trebuie s„ orient„m activitatea Parlamentului c„tre un mod mai bun de Óndeplinire a promisiunilor f„cute cet„˛enilor Ón campaniile electorale, c„tre elaborarea unor politici publice ∫i a unor proiecte politice viabile care s„ corespund„ a∫tept„rilor celor care ∫i-au exprimat op˛iunea politic„ prin vot.
Eu cred c„, tocmai acum, Rom‚nia, proasp„t aliniat„ ˛„rilor europene, are nevoie de un Parlament na˛ional consolidat, bazat pe competen˛„ individual„. Este unul dintre motivele pentru care Partidul Na˛ional Liberal sus˛ine ideea unei republici parlamentare, Ón care Pre∫edintele ˛„rii s„ fie ales de c„tre Parlament.
Consider c„ modernizarea institu˛iei parlamentare, adesea victim„ a luptelor politice pentru controlul puterii, este absolut necesar„, ca o garan˛ie a bunei func˛ion„ri a democra˛iei Ón Rom‚nia. De aceea, subliniez c„ restructurarea institu˛iei parlamentare, ˛in‚nd cont ∫i de agenda popula˛iei, adesea ignorat„, ce-i drept, este singura alternativ„ demn„ de luat Ón considera˛ie.
Stima˛i colegi,
Este adev„rat, Ón Rom‚nia, democra˛ia este marcat„ Ónc„ de fragilitate.
Este necesar„ nu numai primenirea clasei politice, ci, concomitent, este nevoie de un cet„˛ean puternic, cu o cultur„ politic„. Œn felul acesta, gradul de responsabilitate Ón votarea parlamentarilor ar cre∫te.
Œmi exprim speran˛a c„ nu va trece mult timp p‚n„ c‚nd institu˛ia Parlamentului Ó∫i va ocupa locul ce i se cuvine, acela de cea mai important„ component„ a democra˛iei.
V„ mul˛umesc.
Mul˛umesc ∫i eu, domnul senator Mario Ovidiu Oprea. Invit la microfon, din partea Grupului parlamentar P.S.D., pe doamna senator Liliana Lucia Tomoiag„. Ave˛i cuv‚ntul.
Microfonul central, v„ rog.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Tema declara˛iei mele politice este axat„ pe problematica socio-uman„ a localit„˛ilor din zona Mun˛ilor Apuseni, de pe raza jude˛ului Alba. Mun˛ii Apuseni reprezint„ o zon„ central„ a Transilvaniei, cu importante influen˛e Ón procesul form„rii na˛iunii rom‚ne.
O parte reprezentativ„ pentru localit„˛ile zonei Mun˛ilor Apuseni se afl„ pe teritoriul administrativ al jude˛ului Alba, respectiv, 4 ora∫e ∫i 33 de comun, populate de aproape 103.000 locuitori.
Caracteristic„ pentru locuitorii acestei zone, dar mai ales pentru cei din mediul rural este s„r„cia accentuat„. Despre s„r„cia lucie a mo˛ilor, despre disperarea zilei de m‚ine, despre primarii corup˛i, despre un viitor scufundat Ón neant s-au scris sute de pagini, dar Ón calitate de senator de Alba nu pot s„ asist pasiv la incon∫tien˛a autorit„˛ilor, care risc„ s„ schimonoseasc„ localit„˛ile apusene depopul‚ndu-le prin jugul s„r„ciei.
Locuitorii zonei Mun˛ilor Apuseni au fost supu∫i permanent unor constr‚ngeri considerabile din punct de vedere economic ∫i social, iar Ón prezent se confrunt„ cu anumite condi˛ii, Óndeosebi economice, deosebit de grele, ∫i cu un continuu declin al nivelului de trai.
Unele unit„˛i economice din acest perimetru ∫i-au Óncetat complet activitatea, iar altele s-au restr‚ns ca urmare a reorganiz„rii economice. Exploat„rile miniere care ofereau cele mai multe locuri de munc„ tradi˛ionale Ón zon„ au fost nevoite s„-∫i Ónchid„ por˛ile. Astfel, Óntreaga zon„, Óncep‚nd de la Abrud spre C‚mpeni, Zlatna, Baia de Arie∫ p‚n„ la Ro∫ia Montan„, a ajuns Óntr-o stare de s„r„cie f„r„ precedent.
Veniturile popula˛iei au sc„zut dramatic, nivelul de trai ∫i calitatea vie˛ii s-au Ónr„ut„˛it, indicatorii de s„n„tate ∫i cei demografici se situeaz„ la cote alarmante.
Administra˛iile locale nu mai au bani de func˛ionare, iar ∫omajul nici m„car nu mai este contabilizat. Spre exemplu, din cei 1.600 de mineri care lucrau dup„ 1990 la îArie∫min“, unii sunt acum pensionari, al˛ii au devenit ∫omeri sau emigran˛i, iar Ón ora∫ul Baia de Arie∫ 80% din localnici nu mai au loc de munc„. La Abrud, din cei 6.000 de locuitori, 1.500, respectiv, un sfert din totalul popula˛iei, au depus cereri pentru ajutoare de Ónc„lzire.
De asemenea, foarte mul˛i ortaci sunt afecta˛i de boli profesionale, cum este silicoza sau fibroz„. Œn plus, o mare parte din cei mai tineri a plecat, pur ∫i simplu, s„-∫i Óncerce norocul dincolo de grani˛ele ˛„rii.
Localit„˛ile se depopuleaz„ treptat, iar procesul de Ómb„tr‚nire a popula˛iei este avansat.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 Lipsa serviciilor ∫i facilit„˛ilor de baz„, precum electricitatea, drumurile, comunica˛iile, al„turi de situa˛ia economic„ dificil„ a Óntreprinderilor din zon„, corelat„ cu absen˛a unei alternative de angajare au obligat multe familii s„ revin„ la un mod de via˛„ bazat pe prelucrarea lemnului ∫i agricultura de subzisten˛„.
De c‚nd se ∫tiu, mo˛ii au tr„it de pe urma codrului, din dulgherit, dog„rit, construc˛ii de lemn. Acum, spun mo˛ii, p„durile lor Ói Ómbog„˛esc pe al˛ii. Ca s„-∫i c‚∫tige p‚inea, mo˛ii sunt obliga˛i s„ v‚nd„ lemn la pre˛uri de nimic mafiei de profil.
Cresc„torii de animale se confrunt„, la r‚ndul lor, cu probleme deosebite. Astfel, 20 de primari din Apuseni se pl‚ng c„ prin Ónchiderea abatorului din C‚mpeni, investi˛ie realizat„ cu sprijin financiar F.I.D.A., sunt nevoi˛i s„ str„bat„ peste 100 km p‚n„ la cel mai apropiat abator. Ca urmare, transportul unui animal care necesit„ o sacrificare urgent„ este foarte costisitor pentru proprietarii de animale ∫i greu de realizat.
M‚hnirea mo˛ilor este cu at‚t mai mare fa˛„ de autorit„˛ile centrale cu c‚t, spun ei, înu e nevoie de eforturi mari ca s„ ne ajute s„ ie∫im pu˛in din iob„gia aceasta“. Pentru aceasta, cadrul natural favorabil trebuie completat cu o infrastructur„ care Ón prezent lipse∫te, cu hoteluri, cu pensiuni corespunz„toare ∫i, nu Ón ultimul r‚nd, cu un personal competent.
Drumurile de care se vait„ mo˛ii sunt îperforate“ cum nu am mai v„zut Ón niciun col˛ al ˛„rii. Ei spun c„, dac„ nu li se fac drumuri, nu po˛i face nimic, nici turism, nici afaceri, nici lucr„ri de gospod„rie.
Œn pofida gravelor dezechilibre economice regionale Ónregistrate Ón zona Mun˛ilor Apuseni, nu s-au Ónregistrat preocup„ri semnificative Ón vederea amelior„rii acestora.
Dup„ anul 1990, Guvernul Rom‚niei a emis c‚teva hot„r‚ri prin care a fost redat„ mo˛ilor o parte din drepturile avute Ón perioada interbelic„, Óns„ aceste m„suri nu s-au aplicat, fie datorit„ nealoc„rii de c„tre Ministerul Finan˛elor Publice a fondurilor necesare sus˛inerii m„surilor respective, fie datorit„ apari˛iei cu mare Ónt‚rziere a normelor de aplicare.
Autorit„˛ile locale nu au prea multe alternative. Œn prezent, dezvoltarea este condi˛ionat„ de existen˛a resurselor financiare. Din p„cate, o zon„ s„rac„ dispune de un poten˛ial investi˛ional minim.
Reconversia profesional„ este, de asemenea, o provocare f„r„ sor˛i de izb‚nd„.
Strategiile Companiei îMinvest“ Deva, care coordona activitatea exploat„rilor miniere din Apuseni, nu ∫i-au dovedit eficien˛a.
Proiectul de la Ro∫ia Montan„, ini˛iat de o companie privat„, îGabriel Resources“, a fost v‚ndut de companiile de imagine ale acesteia ca fiind singura speran˛„ de dezvoltare a zonei. Reprezentan˛ii companiei canadiene se laud„ c„, dac„ vor fi l„sa˛i s„ construiasc„ exploatarea Mun˛ilor Apuseni, ace∫tia Ó∫i vor reveni din criza social„ de acum. Œns„, chiar dac„ proiectul va fi realizat, el presupune angajarea direct„ a aproximativ 500 de oameni, Ón condi˛iile Ón care, Ón zon„, sunt mii de ∫omeri califica˛i.
Pentru mineritul din Apuseni este Óns„ nevoie de altceva: sus˛inerea strategiei de dezvoltare durabil„ a zonei montane, urm„rirea implement„rii acesteia ∫i asigurarea resurselor financiare necesare aplic„rii facilit„˛ilor prev„zute de lege, Ón vederea stimul„rii fermei montane, a stabiliz„rii popula˛iei Ón zona montan„, introducerea Ón planul na˛ional de dezvoltare a unui capitol care s„ trateze zonele s„race din Rom‚nia, Ón care s„ fie cuprins„ ∫i zona Mun˛ilor Apuseni, sunt doar c‚teva din m„surile de dezvoltare economic„ ∫i de protec˛ie social„, prin care statul poate s„ asigure mo˛ilor un trai decent.
- Doamnelor ∫i domnilor colegi parlamentari, Domnilor guvernan˛i,
Ar fi p„cat ca o zon„ binecuv‚ntat„ de Dumnezeu cu
frumuse˛i naturale ∫i unice s„ fie l„sat„ s„ moar„.
- Poate, mai mult dec‚t oric‚nd, urma∫ii lui Horea ∫i ai
- lui Avram Iancu au nevoie de sprijinul nostru. V„ mul˛umesc.
## **Domnul Teodor Viorel Mele∫canu:**
Mul˛umesc ∫i eu doamnei senator pentru declara˛ia prezentat„.
Œl invit la microfon pe domnul senator Mihai Ungheanu, din partea Partidului Rom‚nia Mare.
## **Domnul Mihai Ungheanu:**
Domnule pre∫edinte,
Domnilor parlamentari,
Interven˛ia mea este, Ón egal„ m„sur„, tehnic„ ∫i politic„. Ea se refer„ la o situa˛ie vizibil„: Senatul Rom‚niei ∫i Parlamentul, Ón general, sunt atacate ∫i def„imate, ∫i este bine c„ aici s-au auzit ∫i cuvinte limpezi de sus˛inere a condi˛iei necesare a Parlamentului Rom‚niei.
Interven˛ia mea vrea s„ reaminteasc„ senatorilor, ∫i Ón mod special senatorilor Partidului Democrat — nu ∫tiu c‚˛i sunt Ón sal„ —, un articol din Regulamentul Senatului.
Art. 138 alin. 1 — îVotul poate fi contestat, Ón cazul mo˛iunii simple, numai de liderul unui grup parlamentar, imediat dup„ anun˛area rezultatului votului de c„tre pre∫edintele Senatului“.
Iat„ care este esen˛a parlamentar„ ∫i regulamentar„ a ∫edin˛ei despre care se vorbe∫te at‚t de mult.
At‚ta timp c‚t reprezentan˛ii Grupului parlamentar al P.D. nu au ac˛ionat Ón consecin˛„ — ∫i m„ refer la lideri ∫i la vicelideri —, toat„ aceast„ parad„, toat„ aceast„ campanie din pres„ este absolut nedemn„, mai ales c„ este vorba despre un partid parlamentar.
Merg‚nd mai departe, Ón acela∫i sens, vreau s„ v„ semnalez c„ s-a lansat un comunicat din partea unui primar, primarul de Bucure∫ti, care afirm„ cu foarte mult patos c„, dup„ regulament, art. 41, sec˛iunea 1, îsecretarul Senatului are obliga˛ia de a urm„ri prezen˛a senatorilor Ón sal„ ∫i de a consemna rezultatul votului“.
Este o misiune pe care Ó∫i permite s„ mi-o dea un neparlamentar, pentru c„ misiunile pe care le are un
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 secretar ˛in de Regulamentul Senatului ∫i ˛in, evident, de pre∫edintele Senatului.
Pentru a pune lucrurile la punct ∫i pentru a ar„ta modul Ón care se lucreaz„ Ón acest caz de c„tre reprezentan˛ii P.D.-ului, am s„ v„ citesc art. 41 invocat, care este trunchiat ∫i m„sluit.
Art. 41 — îSecretarii Senatului au urm„toarele atribu˛ii curente — subliniez îcurente“ — Ón activitatea de legiferare“, ∫i la punctul îf“, a∫a-zisul citat, îconsemneaz„ rezultatul votului, atunci c‚nd acest lucru se impune“.
Deci este vorba de ∫edin˛ele curente, de ∫edin˛ele de lucru obi∫nuite, ∫i nu de mo˛iuni, ∫i aceast„ precizare care lipse∫te Ón comunicatul domnului Videanu, îatunci c‚nd acest lucru se impune“, Ónseamn„ îatunci c‚nd dispune pre∫edintele Senatului“.
Œn realitate, lucrurile stau altfel, ∫i sunt foarte mirat c„ senatorii Partidului Democrat, prezen˛i, nu au atras aten˛ia celor care, Ón numele P.D.-ului, lanseaz„ asemenea atacuri la adresa Senatului, pentru c„ erau datori s„ cunoasc„ Regulamentul Senatului, s„ fac„ contestarea la timp ∫i, evident, s„-∫i Ómpiedice colegii s„ creeze un curent de opinie Óntemeiat pe minciuni mass-media.
V„ dau citatul, articolul 135 alin. 1: îŒn cazul votului secret, exprimat prin buletine sau bile, se constituie o comisie de num„rare ∫i validare a voturilor, format„ din c‚te un reprezentant al fiec„rui grup parlamentar“, ceea ce s-a ∫i f„cut. Este vorba nu de un regim de vot obi∫nuit, ci de un regim de vot prin bile, care Ó∫i are caracteristicile lui, iar constatarea rezultatului Ón cazul votului cu bile sau cu buletine de vot se face prin proces-verbal Óncheiat de c„tre comisia de num„rare ∫i validare. Comisia se nume∫te îde num„rare ∫i validare“, pentru c„ nu are doar sarcina de a num„ra ni∫te bile, ci ∫i de a valida un rezultat, care este o ac˛iune mai complex„.
Spun toate aceste lucruri, pentru c„ toat„ aceast„ campanie care love∫te Ón Parlament, care love∫te Ón Senat are un subtext murdar.
Eu nu Ón˛eleg de ce ace∫ti primari de Cluj ∫i de Bucure∫ti se preocup„ de asemenea lucruri ∫i ˛in s„ mint„ lumea cu neru∫inare Ón leg„tur„ cu posibilit„˛ile juridice.
S„ fie limpede! Votul este ireversibil dac„ nu a fost contestat la timp, iar chestiunea este de prim ordin pentru via˛a parlamentar„.
Cum g‚ndesc senatorii P.D. s„ convie˛uiasc„ cu noi ceilal˛i, at‚ta timp c‚t ei sunt complici la aceast„ campanie ur‚t„, campanie care nu are un fundament profund, dar care se folose∫te de inven˛ii ca cele pe care vi le-am relevat p‚n„ acum?
Este o problem„ foarte important„ pentru noi, pentru c„ dac„ vrem s„ fim parlamentari trebuie s„ ne supunem normelor parlamentare, Constitu˛iei ∫i Regulamentului Senatului.
Eu ∫tiu c„, de doi ani Óncoace, partidul cel mai anarhic, mai dezordonat, grupul care a f„cut cele mai mari dificult„˛i Senatului este Grupul parlamentar al P.D., inclusiv voturi incorecte.
Deci de ce se vine din aceast„ direc˛ie, de ce senatorii Partidului Democrat nu reac˛ioneaz„ fa˛„ de cei care lanseaz„ Ómpotriva Senatului asemenea tiruri absolut nejustificate, Ón cazul activit„˛ii secretarului de resort?
Eu ∫tiu ce am de f„cut. Domnul primar Videanu nu-mi poate da misiuni, nu-mi poate trasa sarcini. Am f„cut ceea ce trebuie f„cut, ceea ce fac de 6 ani de zile Ón Senat.
Or, acest lucru am vrut s„-l subliniez Ón declara˛ia mea, care este ∫i tehnic„ ∫i politic„. M„ voi rezerva Ón viitor ∫i pentru alte comentarii Ón leg„tur„ cu pozi˛ia Grupului parlamentar al Partidului Democrat Ón Senatul Rom‚niei, f„c‚nd un bilan˛ al acestei activit„˛i.
Ceea ce vreau s„ v„ spun, Óns„, Ónainte de a Óncheia, este c„ modul Ón care s-au purtat membrii acestui grup ∫i ai Alian˛ei P.N.L.-P.D. Ón leg„tur„ cu votul secret este inadmisibil, pentru c„ s-au constituit Ón grup de presiune asupra votan˛ilor, iar„∫i Ómpotriva Constitu˛iei, iar„∫i Ómpotriva rela˛iilor normale Ón Parlament, pentru c„, dup„ Constitu˛ie, nu exist„ un mandat imperativ pentru cei ale∫i ∫i nu exist„ nici vot imperativ.
Œntrebarea final„ este dac„ este cazul s„ cerem senatorilor P.D. s„ intre Ón norma parlamentar„, ∫i eu pronun˛ aceast„ formul„ aici — trebuie s„ intre Ón norma parlamentar„!—, s„-∫i decomande campania calomnioas„, pentru c„ este datoria lor de senatori ∫i de parlamentari rom‚ni. Altfel, lucrul va avea alte consecin˛e neprev„zute Ón momentul de fa˛„.
Tot ceea ce se Ónt‚mpl„, Óns„, ne arat„ c„ votul pentru demiterea ministrului justi˛iei este Óntemeiat, ca ∫i hot„r‚rea partidelor de a trece la suspendarea actualului Pre∫edinte. Este vorba de o atitudine parlamentar„ vertical„, este vorba ca acest Parlament ∫i Senatul s„ se poarte Ón continuare vertical.
Œi felicit pe cei care au f„cut acest lucru, Óncep‚nd cu pre∫edintele Senatului, domnul Nicolae V„c„roiu, cu liderii de grup care l-au sus˛inut, ∫i Ónchei prin a atrage aten˛ia c„ Ón chiar s‚nul Parlamentului exist„ factori de negare ∫i de subminare a regulamentului ∫i a Constitu˛iei.
Este inadmisibil s„ fii Ón Parlamentul Rom‚niei ∫i s„ taci complice atunci c‚nd, din afar„, Parlamentul este atacat f„r„ motiv. M„ refer la modul Ón care s-a scris acest comunicat, la r„st„lm„cirea textului. Era firesc ca reporterii care m-au sunat s„ m„ chestioneze, pentru c„ ei nu aveau de unde s„ ∫tie c„ este vorba de un comunicat Ón care se r„st„lm„cesc articole din Regulamentul Senatului. Am f„cut efortul de a r„spunde, pe larg, tuturor.
Mul˛umesc Televiziunii Rom‚ne ∫i Rompres-ului, Ón primul r‚nd, care au f„cut relat„ri corecte, care au clarificat lucrurile, dup„ cum mul˛umesc tuturor celor care mi-au dat telefoane cu bun„ inten˛ie ∫i au re˛inut lucrurile importante pe care voiau s„ le re˛in„ din ceea ce am spus.
Œnchei, spun‚nd c„ suntem abia la Ónceputul unei clarific„ri, c„ aceast„ chestiune nu poate s„ r„m‚n„ a∫a, pentru c„ ne afl„m Ón fa˛a unei ac˛iuni calculate, m„sluitoare, de atac Ómpotriva Parlamentului ∫i a Senatului Rom‚niei.
Vinovat este Partidul Democrat.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007
Mul˛umesc domnului senator Ungheanu pentru declara˛ia prezentat„ ∫i Ól invit la microfon pe domnul senator Angel TÓlv„r, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.
Microfonul central pentru domnul senator TÓlv„r.
## **Domnul Angel TÓlv„r:**
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Domnule pre∫edinte,
Stima˛i colegi,
Sf‚r∫itul anului 2006 ∫i Ónceputul anului 2007 au fost marcate, Ón mod obi∫nuit, am putea spune, de noi controverse legate de activitatea ministrului educa˛iei ∫i cercet„rii.
Prin activitatea sa ∫i prin fiecare dintre apari˛iile sale publice derulate mai ales sub sloganul îam reu∫it tot ce ne-am propus“, prezent ∫i Ón mesajul postat pe site-ul ministerului, domnul ministru ne dovede∫te c‚t de departe este de realit„˛ile sistemului de Ónv„˛„m‚nt rom‚nesc.
Œntr-adev„r, dac„ domnul H„rd„u ∫i-a propus s„ aib„ o rela˛ie dezastruoas„ cu sindicatele din Ónv„˛„m‚nt, a reu∫it.
M„rturie stau at‚t modul Ón care au fost gestionate problemele sociale din sistemul de Ónv„˛„m‚nt, permanenta stare de tensiune existent„ Ón r‚ndul cadrelor didactice, precum ∫i faptul c„ ministrul educa˛iei nu a chemat la consult„ri, dec‚t Ón urma protestelor energice ale acestora, sindicatele din Ónv„˛„m‚nt care aveau dreptul, prin protocol, s„-∫i exprime punctul de vedere cu privire la un proiect legislativ fundamental pentru Ónv„˛„m‚ntul rom‚nesc, Legea Ónv„˛„m‚ntului preuniversitar.
Dac„ domnul ministru ∫i-a propus ca la sf‚r∫itul anului 2006 nicio unitate de Ónv„˛„m‚nt din mediul rural, foarte multe ∫i din ora∫e, s„ nu beneficieze de munca extrem de calificat„ a 100% personal didactic calificat, a reu∫it.
Œn acest moment, peste 30% dintre profesorii ∫i Ónv„˛„torii din ∫colile rom‚ne∫ti sunt suplinitori, iar majoritatea Ó∫i schimb„, anual, locul de munc„.
Numai anul trecut, 9.000 de profesori au renun˛at la catedr„ ∫i s-au Óndreptat spre slujbe mai bine pl„tite.
Dac„ ministrul educa˛iei ∫i cercet„rii ∫i-a propus ca 70% dintre ∫coli s„ aib„ grup sanitar Ón curte, 47% s„ fie alimentate cu ap„ de la f‚nt‚n„, iar 13% s„ nu aib„ niciun fel de sistem de alimentare cu ap„, nu putem spune dec‚t c„ din nou a reu∫it.
Numai Ón jude˛ul Vrancea, Ón urma unor verific„ri efectuate de c„tre Inspec˛ia sanitar„ de stat, Ón intervalul 15—26 ianuarie 2007, s-a constatat c„ din 173 de unit„˛i ∫colare controlate numai 65 au asigurat„ ap„ potabil„ curent„, Ón timp ce alte 108 sunt deficitare la acest capitol.
Nu putem, Óns„, s„ nu constat„m c„ ceea ce-i reu∫e∫te de minune domnului ministru este iritarea opiniei publice, a p„rin˛ilor, a elevilor, rezultat firesc al nesf‚r∫itelor sale gafe ∫i al lipsei de tact cu care trateaz„ orice persoan„, fie ea ziarist, parlamentar sau simplu
cet„˛ean care are Óndr„zneala s„-l interpeleze cu privire la activitatea sa.
Edificatoare Ón acest sens sunt r„spunsurile pe care domnul ministru le-a dat Óntr-o conferin˛„ de pres„ din ianuarie, c‚nd compara cump„rarea de c„tre minister a unei ma∫ini de lux Ón valoare de 60 mii euro cu achizi˛ia unei m„turi sau a unui f„ra∫.
C„ acest membru al Guvernului este capabil s„ ating„ oric‚nd noi performan˛e Ón ceea ce prive∫te sfidarea cet„˛enilor a devenit evident la sf‚r∫itul s„pt„m‚nii trecute, c‚nd mass-media a semnalat c„ ministrul educa˛iei se plimb„ cu dou„ limuzine de lux, una de 60 mii euro, iar alta de 30 mii euro. ™i aceasta, Ón timp ce Ón Rom‚nia exist„ mult prea multe locuri Ón care elevii sunt nevoi˛i s„ parcurg„ zilnic, pe jos, mul˛i kilometri pentru a ajunge la ∫coal„.
Reac˛ia domnului H„rd„u la scandalul manualelor alternative este Ónc„ o dovad„ elocvent„ a faptului c„ Domnia Sa ocup„ cu totul Ónt‚mpl„tor func˛ia de ministru al educa˛iei ∫i cercet„rii.
Cum este posibil ca ministrul educa˛iei s„ sus˛in„ Ón fa˛a Comisiei de Ónv„˛„m‚nt, ∫tiin˛„, tineret ∫i sport din Camera Deputa˛ilor c„ modul defectuos Ón care sunt concepute manualele alternative de istorie ∫i limba rom‚n„ nu reprezint„ dec‚t, citez: îo fals„ problem„ tratat„ emo˛ional“, Ón condi˛iile Ón care aceste manuale Ón loc s„ acorde locul cuvenit unor personalit„˛i marcante ale culturii ∫i istoriei noastre na˛ionale abordeaz„ subiecte care ˛in de via˛a actorilor de la Hollywood sau de pream„rirea doamnei Macovei, v„zut„ ca o binecuv‚ntare pentru ˛ar„.
Aceast„ manier„ de abordare a problemelor manualelor alternative ne-a ar„tat Ónc„ o dat„ c„ domnul H„rd„u dovede∫te o lejeritate greu de imaginat pentru o persoan„ care ocup„ o func˛ie de asemenea importan˛„.
Reac˛iile sale Ónt‚rziate ∫i firave Ón cazul scandalurilor legate de achizi˛ionarea microbuzelor ∫colare, a limuzinelor de lux, Ón ceea ce prive∫te manualele alternative ∫i bro∫urile cu rezolv„ri pentru subiecte de bacalaureat fac din domnul ministru H„rd„u campionul absolut al fugii de r„spundere.
Pentru ca viitorul european a milioane de elevi s„ nu fie periclitat ∫i pentru c„ este inadmisibil ca prestigiul ∫i imaginea Ónv„˛„m‚ntului rom‚nesc s„ fie afectate de umbrele care planeaz„ asupra activit„˛ii cel pu˛in mediocre a domnului ministru, cred c„ a venit momentul ca, m„car Ón ceasul al 12-lea, prim-ministrul, domnul C„lin Popescu T„riceanu, s„-∫i asume un gest de normalitate ∫i, Ón cazul unei posibile restructur„ri a Executivului, s„ fac„ ceea ce a∫tept„m de mult timp de la d‚nsul, s„-l Ónlocuiasc„ pe domnul ministru H„rd„u. Am da, Ón felul acesta, Ónv„˛„m‚ntului rom‚nesc ∫ansa pe care o merit„ ∫i am Ónchide un capitol cu care ∫coala rom‚neasc„ nu are motive s„ se m‚ndreasc„.
V„ mul˛umesc.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007
Mul˛umesc ∫i eu domnului senator TÓlv„r pentru declara˛ia prezentat„.
Œl invit la microfon pe domnul senator Ardelean, din partea Grupului senatorial Rom‚nia Mare, c„ruia i-a mai r„mas un minut din timpul afectat declara˛iilor politice, a∫a c„ o s„ v„ rog s„ restr‚nge˛i pu˛in declara˛ia, domnule profesor.
Microfonul central.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Prin declara˛ia politic„ de ast„zi, doresc s„ semnalez pericolul falimentului pentru produc„torii autohtoni, at‚t agricoli, c‚t ∫i din industria alimentar„, Ón condi˛iile Ón care ace∫tia nu vor fi sprijini˛i, Óntruc‚t, contrar a∫tept„rilor, aderarea la Uniunea European„ a creat nelini∫ti legate, Ón principal, de implica˛iile noului lor statut.
Cele mai multe Óntreb„ri vin din partea consumatorilor. Deja se discut„ Ón mass-media despre cre∫terea pre˛ului la p‚ine ∫i la produsele din carne. Œngrijorarea este vizibil„ Ón r‚ndul produc„torilor, Óntruc‚t, Ón acest moment, nu este clar ce se va Ónt‚mpla.
Agricultura ∫i industria alimentar„ rom‚neasc„ au beneficiat de o situa˛ie extrem de favorabil„ p‚n„ Ón prezent. De la 1 ianuarie 1995, c‚nd a intrat Ón vigoare Acordul de creare a Organiza˛iei Mondiale a Comer˛ului, au fost puse Ón practic„ rezultatele negocierilor multilaterale din cadrul îRundei Uruguay“. Rom‚nia a putut astfel s„ profite de statutul de ˛ar„ Ón curs de dezvoltare, statut care Ói permitea s„ stabileasc„ nivelul protec˛iei la frontier„ fa˛„ de produsele similare din Uniunea European„ ∫i nu numai.
Guvernele anterioare datei de 1 ianuarie 2007 au ridicat un adev„rat îzid al Berlinului, comercial“. Pentru unele produse agricole, protec˛ia la frontier„ a dep„∫it chiar 300%. Explica˛iile oficialilor rom‚ni erau, teoretic, c‚t se poate de plauzibile: stimularea investitorilor str„ini, astfel Ónc‚t ace∫tia s„ produc„ Ón ˛ar„ pentru a reduce importurile.
Ast„zi s-a ajuns la situa˛ia, cu totul anormal„, ca Óntr-o ˛ar„ cu un extraordinar poten˛ial agricol, produsul rom‚nesc s„ devin„ necompetitiv pe propria pia˛„. Din acelea∫i motive, s-au pierdut ∫i pie˛e externe, astfel Ónc‚t, de ani buni, Rom‚nia import„ de 3—4 ori mai mult dec‚t export„ produse agroalimentare ∫i, Ón acest moment, nu exist„ premise pentru o ameliorare.
Œn final, doresc s„ ar„t c„ a sosit, Óns„, momentul zero, momentul adev„rului, la 1 ianuarie 2007, c‚nd zidul comercial s-a pr„bu∫it ∫i s-a produs eliminarea unor bariere tarifare chiar de 40—50%, c‚t a fost p‚n„ Ón ultimul moment la produsele agroalimentare. Acest fenomen va avea un impact major asupra pre˛urilor din import. Consumatorii se vor bucura de produse str„ine mai ieftine, dar produc„torii autohtoni vor trece prin momente foarte grele din cauza politicii falimentare promovate dup„ 1989 Ón agricultura ∫i Ón industria alimentar„.
V„ mul˛umesc.
V„ mul˛umesc ∫i eu, domnule profesor.
Œl invit la microfon pe ultimul orator Ónscris, domnul senator Ioan V„rg„u, din partea Grupului senatorial al P.S.D.
Ave˛i cuv‚ntul, domnule senator V„rg„u. Microfonul central.
## **Domnul Ion V„rg„u:**
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„. Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Declara˛ia politic„ este legat„ de nivelul de trai al b„tr‚nilor no∫tri.
Doresc s„ abordez o problem„ care ar trebui s„ ne intereseze pe to˛i, indiferent de v‚rst„, categorie social„ sau sfera politic„, putere sau opozi˛ie, pentru c„ este o regul„ de bun-sim˛ ∫i o datorie moral„ s„ ne respect„m p„rin˛ii ∫i bunicii.
A∫a cum spune un vechi proverb rom‚nesc: îcine nu are b„tr‚ni, s„-i cumpere“. Noi avem, dar trebuie s„ Ónv„˛„m cum s„-i pre˛uim ∫i s„-i respect„m.
Cel pu˛in o dat„ la 4 ani, p„rin˛ii ∫i bunicii no∫tri sper„ ∫i Ó∫i doresc o via˛„ mai bun„. A∫a s-a Ónt‚mplat ∫i Ón toamna anului 2004, c‚nd mul˛i au votat schimbarea, sper‚nd ∫i crez‚nd sincer Ón promisiunile electorale ale Alian˛ei D.A., aflat„ acum la guvernare.
Realitatea, Óns„, infirm„ toate aceste promisiuni, care nu au avut alt scop dec‚t s„ acumuleze voturi Ón contul celor care Ó∫i doreau, cu orice pre˛, puterea. Promisiunile lor au avut efectul scontat ∫i, imediat dup„ momentul alegerilor, totul s-a uitat, iar noua putere a Ónceput s„ ofere spectacole interminabile cu actori mediocri ∫i scene demne de schi˛ele lui Caragiale.
Œn tot acest timp, pensionarii c„rora li s-au promis pensii decente ∫i un trai mai bun asistau nedumeri˛i la scenele de teatru oferite, care nici m„car nu-i mai amuzau, pentru c„ problemele ∫i grijile zilnice le-au spulberat p‚n„ ∫i sim˛ul umorului.
Zilnic, mii de pensionari sunt nevoi˛i s„ Óndure birocra˛ia ∫i umilin˛a la care sunt supu∫i, st‚nd Ón picioare Ón fa˛a ghi∫eelor caselor de pensii, doar pentru a demonstra c„ Ónc„ mai tr„iesc. Este inadmisibil s„ obligi o persoan„ suferind„ s„ vin„ lunar la casa de pensii pentru a semna acel document, care le atest„ calitatea de pensionar, f„r„ de care nu pot beneficia de serviciile medicale gratuite.
Domnilor, este inuman s„ determini un om s„ con∫tientizeze lunar c„ este b„tr‚n ∫i suferind ∫i c„ de la o lun„ la alta ar putea s„ nu mai supravie˛uiasc„. Consider acest lucru mai mult dec‚t o arm„ psihologic„.
Dumneavoastr„, domnilor guvernan˛i, nu ave˛i p„rin˛i? Nu v„ pas„ de problemele lor? V„ place s„-i vede˛i umili˛i pentru drepturile care li se cuvin dup„ o via˛„ de munc„?
™i cum acest tratament inuman nu este suficient, le-a fost restric˛ionat„, la o anumit„ categorie de pensionari, ∫i posibilitatea deplas„rii gratuite pe mijloacele de
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 transport Ón comun. Pe de alt„ parte, instituirea unui plafon la farmacii genereaz„ o adev„rat„ criz„ a re˛etelor gratuite ∫i compensate. ™i cine are nevoie mai mult de medicamente dec‚t b„tr‚nii? Tot ei sunt obliga˛i s„ stea la cozi interminabile Ón fa˛a farmaciilor ∫i dup„ ce trec prin acest infern afl„ c„ medicamentele s-au terminat. Este inadmisibil!
Œn loc s„ se bucure de o via˛„ lini∫tit„ ∫i un trai decent, s„tui de incompeten˛a ∫i lipsa de interes, au ie∫it Ón strad„ s„-∫i cear„ drepturile ∫i, dac„ bine v„ aminti˛i, au fost alunga˛i ∫i b„tu˛i.
Aceasta este recuno∫tin˛a fa˛„ de cei care ne-au crescut ∫i educat. Intrarea Ón Uniunea European„ le-a adus noi speran˛e, iar dac„ Ón Rom‚nia pensionarii nu-∫i pot g„si dreptatea liderii acestora s-au hot„r‚t s„ se adreseze institu˛iilor europene, ∫i o vor face.
Ar trebui s„ ne dea de g‚ndit ac˛iunile lor, pentru c„ dac„ nici m„car bunul lor sim˛ nu a mai putut s„ a∫tepte o rezolvare Ón ˛ar„, atunci Ónseamn„ c„, Óntr-adev„r, problemele lor sunt grave.
V„ mul˛umesc pentru aten˛ie.
## **Domnul Teodor Viorel Mele∫canu:**
Mul˛umesc domnului senator V„rg„u ∫i colegilor care Ól aplaud„ pentru aceast„ interven˛ie.
Stima˛i colegi,
Cu aceasta am Óncheiat punctul referitor la declara˛iile politice.
V„ propun s„ intr„m acum Ón celelalte puncte de pe ordinea de zi, dar mai Ónt‚i a∫ vrea s„ v„ informez Ón leg„tur„ cu prezen˛a noastr„ la lucr„ri.
Deci din totalul de 134 de senatori ∫i-au anun˛at prezen˛a Ón sal„ 82. Absen˛i 55, dintre care 22 motiva˛i, 6 la guvern, 3 Ón cadrul unor delega˛ii ∫i 13 ca europarlamentari. Cvorumul nostru de lucru, a∫a cum cunoa∫te˛i, este de 69.
Stima˛i colegi, a˛i primit ordinea de zi Ón c„su˛ele dumneavoastr„.
Vom Óncepe cu aprobarea ordinii de zi, f„c‚nd, mai Ónt‚i, o rectificare. Printr-o adres„ din partea ministrului delegat pentru rela˛ia cu Parlamentul, domnul Mihai Voicu, se solicit„ scoaterea de pe ordinea de zi a punctului 11, care este Proiectul de lege pentru modificarea ∫i completarea anexei la Ordonan˛a de urgen˛„ a Guvernului nr. 164/2005 privind diminuarea valorii bunurilor care alc„tuiesc domeniul public al statului Ón vederea recuper„rii valorii r„mase neamortizate de c„tre Compania Na˛ional„ de Transport a Energiei Electrice îTranselectrica“ — S.A.
A∫ vrea doar s„ atrag aten˛ia c„ era Ón procedur„ de urgen˛„ ∫i c„ termenul de adoptare tacit„ era 18 aprilie 2007, deci Guvernul solicit„ scoaterea de pe ordinea de zi.
Œn consecin˛„,
Vot · Amânat
Domnul Teodor Viorel Mele∫canu, pre∫edintele de ∫edin˛„, anun˛„ plenul c„ Raportul de activitate al Agen˛iei Na˛ionale Anti-Doping pe anul 2006 a fost depus la Parlament ∫i se afl„ pentru informare la grupurile parlamentare
Domnule pre∫edinte,
Pe ordinea de zi, se afl„ pe ultimul loc raportul Comisiei de anchet„ av‚nd drept scop investigarea condi˛iilor de legalitate ∫i de oportunitate privind construirea imobilului îCathedral Plaza“ Ón imediata apropiere a Catedralei Romano-Catolice îSf‚ntul Iosif“ din Bucure∫ti, precum ∫i a proiectelor de construire ∫i de sistematizare care afecteaz„ zonele istorice din municipiul Bucure∫ti.
Este vorba de un vot, votul final. A mai fost odat„ Ón plen ∫i nu s-a ajuns la vot.
V„ propun ∫i cer, evident, adeziunea s„lii, s„ introducem mai Ón fa˛„ acest raport, pentru c„ altfel suntem Óntr-o situa˛ie delicat„ fa˛„ de urgen˛a cu care trebuie ac˛ionat acolo, privind ∫antierul, privind Catedrala Romano-Catolic„.
Deci propunerea mea este s„ mergem mai Ón fa˛„ cu...
Domnule senator, pute˛i s„ face˛i o propunere concret„? Œnaintea c„rui punct propune˛i?
Punctul 2 sau primul. Punctul 2.
## **Domnul Teodor Viorel Mele∫canu:**
Eu v„ propun atunci, dac„-mi da˛i voie, s„ reformulez propunerea dumneavoastr„ Ón sensul de a fi primul punct dup„ aprobarea procedurilor de urgen˛„ ∫i celelalte.
Deci, Ónaintea punctului 3 actual, dumneavoastr„ propune˛i includerea ultimului punct de pe ordinea de zi, punctul 13, raportul comisiei de anchet„.
Stima˛i colegi,
S-a f„cut o propunere referitoare la modificarea ordinii de zi, Ón sensul introducerii punctului 13 ca punct 3 de pe agenda noastr„.
V„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot. Dac„ vota˛i da, Ónseamn„ c„ sprijini˛i propunerea domnului senator Ungheanu ∫i se modific„ ordinea Ón care vom lua punctele la ordinea de zi. Dac„ vota˛i nu, r„m‚ne ordinea de zi cum a fost.
V„ rog. Mai Ónt‚i,
Vot · approved
Domnul Teodor Viorel Mele∫canu, pre∫edintele de ∫edin˛„, anun˛„ plenul c„ Raportul de activitate al Agen˛iei Na˛ionale Anti-Doping pe anul 2006 a fost depus la Parlament ∫i se afl„ pentru informare la grupurile parlamentare
Stima˛i colegi, domnul senator Dumitru a contestat votul, av‚nd Ón vedere c„ au votat numai 65, deci lips„ de cvorum. Œn sal„ suntem, la ora actual„, 77.
Deci o s„ v„ rog Ónc„ o dat„ s„ vota˛i, indiferent cum vota˛i — pentru, Ómpotriv„ sau ab˛inere —, ca s„ facem 69. V„ rog, stima˛i colegi, s„ vota˛i.
V„ rog s„ voteze toat„ lumea.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 Cu 55 de voturi pentru, 16 Ómpotriv„ ∫i o ab˛inere, a fost aprobat„ propunerea domnului senator Ungheanu privind o anumit„ modificare a ordinii Ón care lu„m punctele de pe ordinea de zi.
Cu aceast„ modificare, o s„ v„ supun la vot aprobarea ordinii de zi. O s„ v„ rog s„ v„ exprima˛i prin vot pentru aprobarea ordinii de zi.
V„ rog s„ vota˛i.
Cu 71 de voturi pentru, niciun vot Ómpotriv„, 3 ab˛ineri, a fost aprobat„ ordinea de zi a ∫edin˛ei Senatului.
O s„ v„ supun acum la vot programul de lucru.
Programul de lucru prevede: Óntre orele 15,30 ∫i 17,00, declara˛ii politice, Óntre orele 17,00 ∫i 18,00, dezbaterea proiectelor de lege Ónscrise Ón ordinea de zi, iar de la ora 18,00 la 19,30, Óntreb„ri, interpel„ri ∫i r„spunsuri.
Dac„ sunt obiec˛ii Ón leg„tur„ cu programul de lucru pentru ziua de ast„zi?
Dac„ nu sunt obiec˛ii, v„ supun la vot programul de lucru.
V„ rog s„ v„ exprima˛i prin vot.
Cu 62 de voturi pentru, niciun vot Ómpotriv„ ∫i dou„ ab˛ineri...
Tot nu avem cvorum.
V„ cer scuze, o s„ v„ supun Ónc„ o dat„ la vot...
V„ rog, domnule senator Dinescu. Microfonul 1.
Domnule pre∫edinte,
At‚ta timp c‚t at‚t dumneavoastr„, c‚t ∫i secretarii, care v„ sprijin„ Ón conducerea acestei ∫edin˛e, a˛i constatat c„ exist„ cvorum, regulamentul este clar: nu trebuie Óndeplinit„ condi˛ia de 69 de voturi dec‚t Ón situa˛ia legilor organice.
Mul˛umesc foarte mult.
Deci, potrivit practicii noastre, dac„ este cvorum Ón sal„, senatorii sunt liberi s„ voteze sau nu. Fac, Óns„, un apel la dumneavoastr„ s„ vota˛i.
Programul de lucru a fost adoptat.
Trecem, Ón continuare, la abordarea ordinii de zi.
Primul lucru, a∫ vrea s„ v„ informez c„, Ón conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) ∫i (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea ∫i func˛ionarea Cur˛ii Constitu˛ionale, s-au depus la secretarul general al Senatului, Ón vederea exercit„rii de c„tre senatori a dreptului de sesizare a Cur˛ii Constitu˛ionale, urm„toarele legi:
— Lege pentru modificarea ∫i completarea Legii nr. 189/2003 privind asisten˛a judiciar„ interna˛ional„ Ón materie civil„ ∫i comercial„;
— Lege privind aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 47/2006 pentru modificarea ∫i completarea
Legii nr. 293/2004 privind Statutul func˛ionarilor publici din Administra˛ia Na˛ional„ a Penitenciarelor;
— Lege privind aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 92/2006 pentru modificarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe c„ile ferate rom‚ne ∫i reorganizarea Societ„˛ii Na˛ionale a C„ilor Ferate Rom‚ne;
— Lege pentru abrogarea Decretului Consiliului de Stat nr. 388/1976 privind regimul de lucru, nivelul retribu˛iei ∫i unele drepturi pentru personalul care lucreaz„ pe platforme de foraj marin ∫i pe navele maritime cu care se execut„ lucr„ri de prospec˛iuni geologice, geofizice ∫i geotehnice, precum ∫i alte lucr„ri sau activit„˛i speciale necesare forajului marin;
— Lege privind aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 83/2006 pentru completarea art. 10 din Ordonan˛a de urgen˛„ a Guvernului nr. 97/2005 privind eviden˛a, domiciliul, re∫edin˛a ∫i actele de identitate ale cet„˛enilor rom‚ni;
— Lege pentru modificarea ∫i completarea Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduit„ a func˛ionarilor publici;
— Lege pentru completarea art. 27 din Ordonan˛a de urgen˛„ a Guvernului nr. 97/2005 privind eviden˛a, domiciliul, re∫edin˛a ∫i actele de identitate ale cet„˛enilor rom‚ni;
— Lege pentru protejarea operatorilor economici care au ca obiect de activitate exploatarea ∫i prelucrarea lemnului din zonele forestiere afectate de dobor‚turi de v‚nt ∫i de alte calamit„˛i naturale;
— Lege pentru completarea art. 5 din Legea fondului funciar nr. 18/1991;
— Lege pentru completarea Ordonan˛ei Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sanc˛iunii prest„rii unei activit„˛i Ón folosul comunit„˛ii;
— Lege privind aprobarea Ordonan˛ei Guvernului nr. 55/2006 pentru completarea Ordonan˛ei Guvernului nr. 14/2004 privind autorizarea Oficiului Participa˛iilor Statului ∫i Privatiz„rii Ón Industrie pentru alocarea sumei de 10,8 miliarde lei Societ„˛ii Comerciale îMelana IV“ — S.A. S„vine∫ti;
— Lege pentru respingerea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 48/2006 privind comercializarea m„rfurilor Ón regim duty-free ∫i duty-paid;
— Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Rom‚niei ∫i Guvernul Republicii Bulgaria privind regimul frontierei de stat rom‚no-bulgare, colaborarea ∫i asisten˛a mutual„ Ón probleme de frontier„, semnat la Bucure∫ti la 28 august 2006.
Pentru toate aceste legi, pe care vi le-am prezentat, parlamentarii Ó∫i pot exercita dreptul de sesizare a Cur˛ii Constitu˛ionale.
Œn continuare, stima˛i colegi, doresc s„ v„ informez c„ s-a primit la Biroul permanent al Senatului Raportul de activitate al Agen˛iei Na˛ionale Anti-Doping pe anul 2006.
Conform prevederilor art. 6 litera t) din Legea privind prevenirea ∫i combaterea dopajului Ón sport, este vorba de Legea nr. 227/2006, Agen˛ia Na˛ional„ Anti-Doping
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 prezint„ anual un raport de activitate Guvernului ∫i Parlamentului.
Biroul permanent al Senatului, Ón ∫edin˛a sa din 13 februarie 2007, a hot„r‚t transmiterea unui exemplar din Raportul de activitate al Agen˛iei Na˛ionale Anti-Doping pe anul 2006 tuturor grupurilor parlamentare, precum ∫i informarea plenului Senatului, lucru pe care l-am f„cut. To˛i colegii care sunt doritori s„ ia not„ de con˛inutul raportului pot consulta exemplarul care se afl„ la dispozi˛ia fiec„rui grup politic din Senat.
Œn continuare, v„ propun s„ trecem la punctul 2 din ordinea de zi. Este vorba de aprobarea procedurii de urgen˛„ pentru dezbaterea ∫i adoptarea unor ini˛iative legislative.
Doresc s„ supun aprob„rii dumneavoastr„, conform prevederilor art. 107 din Regulamentul Senatului, dezbaterea ∫i adoptarea Ón procedur„ de urgen˛„, conform aprob„rii Biroului permanent din 13 februarie 2007, a urm„toarelor ini˛iative legislative:
— Propunerea legislativ„ pentru completarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de r„zboi, precum ∫i unele drepturi ale invalizilor ∫i v„duvelor de r„zboi;
— Propunerea legislativ„ privind completarea Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemniza˛iei de merit;
— Propunerea legislativ„ pentru modificarea literei b) a art. 13 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de r„zboi, precum ∫i unele drepturi ale invalizilor ∫i v„duvelor de r„zboi.
Stima˛i colegi,
Dac„ nu sunt observa˛ii sau comentarii, o s„ v„ propun s„ vot„m procedura de urgen˛„ pentru cele trei legi.
Nu v„d observa˛ii, Ón consecin˛„, v„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot.
V„ rog s„ vota˛i.
Cu 61 de voturi pentru, dou„ voturi Ómpotriv„ ∫i 7 ab˛ineri, a fost aprobat„ procedura de urgen˛„ pentru ini˛iativele legislative pe care le-am men˛ionat.
Trecem acum la punctul 13 de pe ordinea de zi, care a devenit punctul 3. Este vorba de raportul Comisiei de anchet„ av‚nd drept scop investigarea condi˛iilor de legalitate ∫i de oportunitate privind construirea imobilului îCathedral Plaza“ Ón imediata apropiere a Catedralei Romano-Catolice îSf‚ntul Iosif“ din Bucure∫ti, precum ∫i a proiectelor de construire ∫i de sistematizare care afecteaz„ zonele istorice din municipiul Bucure∫ti.
Raportul a mai fost prezentat, a f„cut obiectul unor discu˛ii ∫i acum a∫ vrea s„ v„ Óntreb dac„...
Din partea comisiei, domnul senator Vasile Ioan D„nu˛ Ungureanu.
Ave˛i cuv‚ntul.
Microfonul num„rul 7, v„ rog.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„. Stima˛i colegi,
Comisia special„, instituit„ prin Hot„r‚rea Senatului nr. 23/2006, este Ón m„sur„ s„ sus˛in„ Ón fa˛a dumneavoastr„, ast„zi, partea a doua a raportului ce
r„spunde celui de-al doilea obiectiv stabilit prin hot„r‚rea Senatului, ∫i anume, examinarea proiectelor de construire ∫i de sistematizare care afecteaz„ zonele istorice din municipiul Bucure∫ti. Lucrarea a fost efectuat„ de c„tre comisie Ón termenul prev„zut ∫i a fost depus„ la Biroul permanent.
Ast„zi, la a doua am‚nare, v„ mul˛umesc c„ a˛i avut amabilitatea transpunerii de la pozi˛ia 13 la pozi˛ia 3 Ón ordinea de zi.
At‚t raportul nostru, c‚t ∫i proiectul de hot„r‚re a Senatului au fost distribuite la caset„ ∫i le-a˛i putut studia. De aceea, dac„ domnul pre∫edinte de ∫edin˛„ va dori, eu voi da citire concluziilor ∫i proiectului de hot„r‚re, dar, Ónainte, pentru a nu citi Óntregul raport, permite˛i-mi s„ citez un singur lucru din îIstoria Bucure∫tilor“, editat„ Ón 1939, de Nicolae Iorga:
îTr„im Óntr-un ora∫ pe care nu Ól Ón˛elegem, ∫i de aceea nu-l ∫tim Óngriji, ∫i-l Óndrept„m, adesea, pe linii de dezvoltare care ar fi trebuit s„ r„m‚n„ totdeauna str„ine, stric‚ndu-i, astfel, prin adaosurile ∫i prefacerile noastre de acum, acel caracter care, Ón ciuda multor lipsuri ∫i neglijen˛e, Ól f„ceau, totu∫i, simpatic, odinioar„, str„inilor care ne vizitau.
Gre∫eala noastr„ Ón ce prive∫te m„surile pe care le lu„m ast„zi, fa˛„ de d‚nsul, vine, desigur, ∫i din trista lips„ de bun-gust care s-a Óntins a∫a de repede Ón timpurile noastre, distrug‚nd una din marile Ónsu∫iri ale acestui popor, care are un instinctiv sim˛ de ceea ce se potrive∫te, se cade ∫i se cuvine“.
Œn aceast„ perspectiv„ a anului 1939, comisia ∫i-a des„v‚r∫it lucrarea ∫i Ól rog pe domnul pre∫edinte de ∫edin˛„ s„ v„ consulte, ∫i s„ dispune˛i, dac„ mai este nevoie s„ citim concluziile raportului ∫i s„ d„m citire proiectului de hot„r‚re a Senatului.
V„ mul˛umesc.
## **Domnul Teodor Viorel Mele∫canu:**
V„ mul˛umesc.
Stima˛i colegi, dac„ considera˛i c„ este nevoie ca pre∫edintele comisiei de anchet„ s„ dea citire concluziilor?
Dac„ nu, v„ consult dac„ exist„ interven˛ii cu caracter general.
Dac„ nu, o s„ supunem raportul la vot, cu concluziile...
## **Domnul Valentin Dinescu**
**:**
Numai proiectul de hot„r‚re.
## **Domnul Teodor Viorel Mele∫canu:**
Proiectul de hot„r‚re... nu este...
## V„ mul˛umesc.
Stima˛i colegi, s-a distribuit ast„zi la casete proiectul de hot„r‚re. Dac„ Ómi da˛i voie, o s„-l citesc foarte rapid.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 _î_ Œn temeiul dispozi˛iilor art. 64 alin. (4) din Constitu˛ia Rom‚niei, republicat„, ∫i ale art. 78 din Regulamentul Senatului, Senatul adopt„ prezenta hot„r‚re:
Art. 1 — Ia act ∫i aprob„ al doilea raport al Comisiei de anchet„ av‚nd drept scop investigarea condi˛iilor de legalitate ∫i de oportunitate privind construirea imobilului «Cathedral Plaza» Ón imediata apropiere a Catedralei Romano-Catolice «Sf‚ntul Iosif» din Bucure∫ti, precum ∫i a proiectelor de construire ∫i de sistematizare care afecteaz„ zonele istorice din municipiul Bucure∫ti, ∫i sesizeaz„ Guvernul Rom‚niei pentru realizarea m„surilor prev„zute Ón concluziile raportului.
Art. 2 — Solicit„ Consiliului General al Municipiului Bucure∫ti ∫i consiliilor de sector s„ ocroteasc„ prin hot„r‚ri zonele istorice afectate de proiectele de construire ∫i sistematizare ∫i s„ Óntreprind„ toate m„surile potrivite pentru conservarea patrimoniului arhitectural urbanistic ∫i istoric al municipiului Bucure∫ti, Ómpiedic‚nd situa˛ii similare celei de l‚ng„ Catedrala «Sf‚ntul Iosif».
Art. 3 — Cere Guvernului ca, Ómpreun„ cu autorit„˛ile publice locale, s„ revad„ Óntreaga legisla˛ie privitoare la protejarea zonelor istorice din municipiul Bucure∫ti ∫i s„ promoveze proiecte de acte normative concrete Ón acest sens“.
Evident, Ón hot„r‚re, fraza de Óncheiere este legat„ de adoptarea de c„tre Senat Ón ∫edin˛a de ast„zi.
Acesta este textul hot„r‚rii pe care-l
Vot · approved
Domnul Teodor Viorel Mele∫canu, pre∫edintele de ∫edin˛„, anun˛„ plenul c„ Raportul de activitate al Agen˛iei Na˛ionale Anti-Doping pe anul 2006 a fost depus la Parlament ∫i se afl„ pentru informare la grupurile parlamentare
Stima˛i colegi, v„ supun la vot, dac„ nu sunt alte observa˛ii, proiectul de hot„r‚re, pe articole.
Art. 1.
V„ rog s„ vota˛i.
Cu 53 de voturi pentru, 13 voturi Ómpotriv„ ∫i 7 ab˛ineri, a fost aprobat art. 1.
Art. 2.
V„ rog s„ vota˛i.
Cu 48 de voturi pentru, 14 Ómpotriv„ ∫i 7 ab˛ineri, a fost adoptat.
Art. 3.
V„ rog s„ vota˛i.
Cu 52 de voturi pentru, 10 voturi Ómpotriv„ ∫i 7 ab˛ineri, art. 3 a fost adoptat.
Œnainte de votul final, Ól invit pe domnul senator Mih„escu.
V„ rog, domnul senator. Microfonul 2.
## Domnule pre∫edinte de ∫edin˛„,
## Onora˛i colegi,
Ce am votat noi aici, articolele proiectului de hot„r‚re, este o frec˛ie la un picior de lemn. Este o recomandare pentru ni∫te oameni care continu„ s„ lucreze ∫i s„ distrug„ catedrala, Óntr-un fel.
Cei doi miliardari israelieni, care sunt Ón spatele acestei societ„˛i îMillenium“ ∫i care tr„iesc la New-York, continu„ s„ distrug„ aceast„ catedral„ Ón care se Ónchina Mihai Eminescu ∫i mai t‚rziu Papa.
Trebuie s„ facem ceva, nu numai o recomandare: s„ se fac„ ∫i s„ se dreag„. Pamfil ™eicaru spunea c„ Bucure∫tiul Ón 1937—1938 era un amestec de New-York ∫i Addis-Abeba. A∫a a r„mas ∫i Ón ziua de ast„zi. A venit New-York-ul, ∫i al„turi este Catedrala îSf‚ntul Iosif“. Trebuie f„cut ceva. Nu putem recomanda pentru viitor. Asta este p„rerea mea. Nu ∫tiu care e a dumneavoastr„. V„ mul˛umesc.
V„ mul˛umesc ∫i eu.
Sigur, e p„rerea multora dintre noi. Procedural, Óns„, suntem sesiza˛i cu un raport al comisiei de anchet„, care are o serie de concluzii, la sf‚r∫it, ∫i eu sunt obligat s„ supun aprob„rii dumneavoastr„ hot„r‚rea care se refer„ la aceste concluzii.
Œntruc‚t am adoptat cele trei articole ale proiectului de hot„r‚re, o s„ v„ supun la vot hot„r‚rea Ón ansamblul s„u.
V„ rog s„ vota˛i.
Cu 62 de voturi pentru, 14 voturi Ómpotriv„ ∫i 6 ab˛ineri, a fost adoptat proiectul de hot„r‚re a Senatului. Domnul senator ™erban Nicolae. Microfonul 3, v„ rog.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Œn numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, solicit liste pentru toate voturile exprimate la acest punct 3 de pe ordinea de zi ∫i, de asemenea, cu permisiunea dumneavoastr„, chiar dac„ nu suntem la probleme organizatorice, pe care nici nu le avem la ordinea de zi, vreau s„ fac un anun˛, o modificare de componen˛„ la comisie.
Œn locul doamnei senator Adriana f c„u, la Comisia pentru egalitatea de ∫anse, grupul o propune pe doamna senator Lucia Liliana Tomoiag„, care are ∫i sprijinul grupului pentru alegerea Ón func˛ia de secretar la comisie, care, potrivit algoritmului, revine Grupului P.S.D.
V„ mul˛umesc.
## V„ mul˛umesc.
Am luat not„, de∫i nu avem un asemenea punct Ónscris pe ordinea de zi.
Da. Domnul senator Dinescu. Microfonul 1.
## Domnule pre∫edinte,
V„ rog din suflet, pentru c„ s-a creat un debu∫eu, s„ accepta˛i ∫i propunerea Partidului Rom‚nia Mare, ca domnul senator Ilie Petrescu, Óncep‚nd de m‚ine, s„ treac„ de la Comisia pentru drepturile omului, culte ∫i minorit„˛i la Comisia pentru munc„, familie ∫i protec˛ie social„, iar prin vacantarea acestui loc Ón comisie se creeaz„ ∫i un loc pentru domnul senator Ioan Corodan,
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 care a fost la Comisia pentru munc„, familie ∫i protec˛ie social„ pe vremea c‚nd era la Grupul P.R.M.
V„ mul˛umesc.
## V„ mul˛umesc.
Stima˛i colegi,
Dac„ nu mai sunt alte propuneri de natur„ procedural„, voi supune la vot propunerea domnului senator ™erban Nicolae privind Ónlocuirea doamnei Adriana f c„u cu doamna senator Tomoiag„.
V„ rog s„ vota˛i.
Cu 67 de voturi pentru, un vot Ómpotriv„ ∫i 3 ab˛ineri, a fost aprobat„ aceast„ propunere.
Am luat, de asemenea, not„ Ón plenul Senatului de faptul c„ doamna senator Tomoiag„ este propus„ pentru pozi˛ia de secretar al acestei comisii.
Supun acum la vot propunerea domnului senator Dinescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Rom‚nia Mare, privind trecerea domnului senator Petrescu Ilie de la Comisia pentru drepturile omului, culte ∫i minorit„˛i la Comisia pentru munc„, familie ∫i protec˛ie social„.
Dac„ nu sunt obiec˛ii, v„ rog s„ v„ exprima˛i prin vot Ón leg„tur„ cu aceast„ propunere.
Cu 62 de voturi pentru, 3 voturi Ómpotriv„ ∫i 4 ab˛ineri, a fost adoptat„ ∫i propunerea Grupului parlamentar al Partidului Rom‚nia Mare.
Stima˛i colegi, trecem la punctul 3 din ordinea de zi.
Este vorba de Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de Ómprumut dintre Rom‚nia ∫i Banca Interna˛ional„ pentru Reconstruc˛ie ∫i Dezvoltare, destinat finan˛„rii Proiectului privind incluziunea social„, semnat la Bucure∫ti la 4 iulie 2006.
Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputa˛ilor.
Avem raport comun al Comisiei pentru Ónv„˛„m‚nt, ∫tiin˛„, tineret ∫i sport ∫i al Comisiei pentru munc„, familie ∫i protec˛ie social„.
Din partea ini˛iatorilor particip„ domnul secretar de stat C„t„lin Doic„ de la Ministerul Finan˛elor Publice ∫i domnul secretar de stat Matei Dumitru de la Ministerul Educa˛iei ∫i Cercet„rii.
Rog, din partea ini˛iatorilor, s„ prezenta˛i proiectul. Domnul Doic„. Microfonul 9.
## **Domnul C„t„lin Doic„** — _secretar de stat_
## _Ón Ministerul Finan˛elor Publice_ **:**
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
La data de 4 iulie 2006, a fost semnat la Bucure∫ti Acordul de Ómprumut dintre Rom‚nia ∫i B.I.R.D., Ón valoare de 47,2 milioane euro, finan˛are destinat„ Proiectului privind incluziunea social„. Costul total al proiectului este de 59,92 milioane euro ∫i are urm„toarele surse de finan˛are: Ómprumutul B.I.R.D., ratificat prin acest acord, fonduri de la bugetul de stat, Ón valoare de 12 milioane de euro, precum ∫i contribu˛ia comunit„˛ilor locale la finan˛area subproiectelor din cadrul componentei 1, Ón valoare de 0,725 milioane.
V„ mul˛umesc, domnul Doic„. Sus˛ine˛i aprobarea? Da.
V„ mul˛umesc.
Dac„ domnul secretar de stat Matei Dumitru dore∫te s„ adauge ceva?
Microfonul 10, v„ rog.
**Domnul Dumitru Matei** _**—** secretar de stat Ón Ministerul Educa˛iei ∫i Cercet„rii_ **:**
Sus˛inem aprobarea acestui proiect.
## V„ mul˛umesc.
Din partea comisiilor, raportul comun, domnul pre∫edinte Prodan.
Microfonul 7, v„ rog.
Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Cele dou„ comisii, Comisia pentru Ónv„˛„m‚nt, ∫tiin˛„, tineret ∫i sport ∫i Comisia pentru munc„, familie ∫i protec˛ie social„, au luat Ón dezbatere Proiectul de lege privind ratificarea Acordului de Ómprumut dintre Rom‚nia ∫i B.I.R.D. ∫i au hot„r‚t Ón unanimitate s„ adopte un raport de admitere, f„r„ amendamente.
Men˛ionez c„ legea face parte din categoria legilor ordinare, iar Senatul este Camer„ decizional„. V„ mul˛umesc.
V„ mul˛umesc.
Stima˛i colegi, dezbateri generale.
Dac„ dore∫te cineva s„ intervin„? Nu dore∫te nimeni. Stima˛i colegi,
Avem un raport de admitere, f„r„ amendamente. Ini˛iatorii au sus˛inut Ón ∫edin˛„ public„, ast„zi, adoptarea proiectului ∫i, Ón consecin˛„, voi supune la vot raportul ∫i, odat„ cu raportul, Proiectul de lege pentru ratificarea acordului de Ómprumut.
V„ rog s„ v„ exprima˛i prin vot.
Cu 56 de voturi pentru, niciun vot Ómpotriv„ ∫i 6 ab˛ineri, a fost aprobat proiectul de lege.
V„ adresez respectuos rug„mintea, suntem prezen˛i Ón sal„ 80 de senatori, v„ rog frumos s„ vot„m pentru a nu face apel la practica noastr„, aceea de a considera c„ cei care nu voteaz„... Fac un apel, mai ales c„ suntem Ón sal„, v„d c„ ne onoreaz„ ∫i personalit„˛i deosebite, cu aceast„ ocazie...
V„ propun s„ trecem la punctul 4 din ordinea de zi.
E vorba de Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 95/2006 privind aprobarea actului adi˛ional la contractul de parteneriat public-privat pentru reconversia func˛ional„ a amplasamentului îCentrul D‚mbovi˛a“ ∫i de finalizare a construc˛iilor existente ∫i mandatarea Ministerului
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 Transporturilor, Construc˛iilor ∫i Turismului pentru semnarea acestuia.
Din partea ini˛iatorilor particip„ domnul secretar de stat Ioan Andreica.
Microfonul 8.
V„ rog, din partea Comisiei economice, industrii ∫i servicii. V„ rog s„ lua˛i loc.
V„ rog.
Domnul secretar de stat Ioan Andreica, ave˛i cuv‚ntul.
## **Domnul Ioan Andreica** — _secretar de stat_
## _Ón Ministerul Transporturilor, Construc˛iilor ∫i Turismului_ **:**
## Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Contractul de parteneriat public-privat pentru finalizarea cl„dirii Óncepute ∫i, respectiv, ocuparea Óntregului spa˛iu Ón complexul intitulat îD‚mbovi˛a Center“ a fost semnat Ón 2003, dar din cauza, probabil, a greut„˛ilor financiare o parte din investitori s-a retras, nu au avut putere financiar„, a∫a Ónc‚t acest contract a stagnat timp de trei ani de zile.
Œn 2006, Guvernul a mandatat Ministerul Transporturilor, Construc˛iilor ∫i Turismului s„ renegociem contractul, singurul prilej prin care s„ Ómbun„t„˛im forma ini˛ial„ a contractului.
Drept urmare, vechii investitori au r„mas cu 10% fa˛„ de actul ini˛ial, s-au adus Ón completare Ónc„ al˛i trei investitori noi.
De asemenea, am reu∫it cu prilejul negocierii s„ modific„m cota de participare la profit a statului rom‚n de la 10 la 15%.
De asemenea, Ón completarea profitului, investitorii realizeaz„ cu prioritate pentru statul rom‚n o cl„dire de 11.000 metri p„tra˛i, suprafa˛„ util„, respectiv, 2.000 metri p„tra˛i, suprafe˛e subterane de parc„ri, o cl„dire administrativ„ pentru autorit„˛i publice rom‚ne∫ti.
De asemenea, am schimbat toate clauzele care prevedeau scutiri de taxe vamale sau facilit„˛i, deci contractul a fost Ómbun„t„˛it Ón Óntregul s„u.
De ce am ajuns la ordonan˛„ de urgen˛„ ∫i supunem aprob„rii Parlamentului acest contract, ∫i nu prin hot„r‚re de Guvern? Deoarece Ordonan˛a Guvernului nr. 16/2002, care stipula condi˛iile de Óncheiere a contractelor de parteneriat public-privat, nu permitea modific„ri de contract, odat„ Óncheiate, dec‚t modific„ri de cantit„˛i fizice, solu˛ii tehnice, ∫i nu lucruri de fond referitor la cote de participare, investitori ∫i a∫a mai departe.
Ministerul Justi˛iei, av‚nd Ón vedere aceste lucruri, ne-a dat avizul condi˛ionat de promovare a unei ordonan˛e de urgen˛„ ∫i nu a unei hot„r‚ri de guvern.
Acestea fiind datele, v-a∫ ruga s„ aproba˛i acest act adi˛ional, Óntruc‚t investitorii deja ∫i-au constituit compania de proiect, lucreaz„ la adaptarea noului proiect tehnic, dup„ noul concept al investitorilor, undeva Ón luna martie ar trebui s„ treac„ deja la execu˛ii propriu-zise.
V„ mul˛umesc.
V„ mul˛umesc ∫i eu, domnule secretar de stat. Din partea Comisiei economice, industrie ∫i servicii, domnul pre∫edinte Claudiu T„n„sescu.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Œn urma dezbaterilor, membrii comisiilor au hot„r‚t cu majoritate de voturi s„ Óntocmeasc„ un raport favorabil, f„r„ amendamente.
Œn raport cu obiectul de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, iar Senatul este prima Camer„ sesizat„.
V„ mul˛umesc.
Stima˛i colegi, avem un raport favorabil de admitere, f„r„ amendamente, Óns„ avem ∫i o anex„ cu nou„ amendamente respinse ale domnului senator Gheorghe Funar, ∫i o s„ Óncepem cu amendamentele respinse. Microfonul 3, v„ rog.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Parc„, procedural, Ónt‚i grupurile trebuie s„ ne spunem punctul de vedere asupra acestui proiect de act normativ ∫i, dup„ aceea, s„ trecem la amendamente. O s„ v„ rog ca Ón acest sens s„ se deruleze acest punct din ordinea de zi Ón continuare.
V„ cer scuze. Ave˛i perfect„ dreptate. Dezbateri generale, mai Ónt‚i.
Cine dore∫te s„ participe la dezbateri generale? V„ rog, ave˛i cuv‚ntul, domnule senator Gavril„ Vasilescu. Ave˛i cuv‚ntul la dezbateri generale.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor colegi,
La aceast„ propunere legislativ„, Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri a avut Ón dezbatere, pentru un aviz, acest proiect de act normativ, ∫i v„d Ón sal„ foarte mul˛i membri ai Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri care au fost prezen˛i acolo, chiar la un moment dat am rugat membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri s„ nu se gr„beasc„ s„ dea un vot, s„ facem o analiz„, ∫i am f„cut o prezentare Ón cadrul comisei, referitoare la solicitarea care ni se face. Ce reprezint„ ea? Chiar eram la un moment dat de p„rere c„ ar fi trebuit dat vot, vot pe fond, de c„tre Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, v„ spun c„ datorit„ Ónc„rc„turii comisiei am mers ∫i am l„sat ca aceast„ propunere s„ mearg„ la Comisia economic„, industrie ∫i servicii.
Ce se dore∫te, de fapt, ∫i ce ni se solicit„?
Ni se solicit„ s„ fim de acord, printr-o lege, s„ se schimbe ac˛ionariatul Ón cadrul unei societ„˛i comerciale
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 constituite. Œn acela∫i timp, vreau s„ Ón˛elege˛i c„, schimb‚nd aceasta printr-un act adi˛ional, noi trebuie s„ vot„m, Ón momentul de fa˛„, o lege prin care s„ fim de acord ca un act adi˛ional s„ schimbe ac˛ionariatul Óntr-o societate comercial„ c„reia i se transmite un drept de uzufruct pe o perioad„ de timp, pe vreo 49 ani, ∫i unde ∫i-a propus s„ fac„ ni∫te lucruri foarte bune ∫i foarte frumoase.
Œn primul r‚nd, v„ spun, ca jurist ∫i ca om care lucrez cu a∫a ceva, ∫tiu ce Ónseamn„ constituirea unei societ„˛i comerciale, ∫tiu ce Ónseamn„ un act adi˛ional. Ca s„ po˛i schimba un act adi˛ional, ∫i acum, aten˛ie, noi vrem s„ schimb„m prin lege, ar trebui s„ cunoa∫tem legea, or, eu adresez ∫i o Óntrebare — dac„ cumva gre∫esc, rog s„ fiu corectat — aceast„ lege nu a fost prezentat„, ∫i membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, Ón primul r‚nd, dar cred c„ ∫i membrii Comisiei economice, industrie ∫i servicii, care au dat raportul de fond, nu au v„zut o asemenea lege.
Noi mai avem o experien˛„ Ón leg„tur„ cu adoptarea unei legi Ón care tot ceea ce s-a negociat a trebuit ca dup„ aceea s„-i cre„m cadrul legal pe ceea ce s-a b„tut palma Óntr-o negociere. Eu nu sunt om de afaceri, dar eu ∫tiu c„ oamenii de afaceri atunci c‚nd negociaz„ ∫i c‚nd bat palma pe ceva, bat palma Ón cadrul legii, ∫i nu sub condi˛ia de a merge Ón Parlamentul ˛„rii s„ se schimbe o asemenea lege.
Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, eu transmit c„ ar trebui, pentru aceast„ lege, Ón primul r‚nd s„ vedem actul ini˛ial, actul de constituire, ca s„ vedem la ce este actul adi˛ional, dar Ón acela∫i timp vreau s„ v„ spun c„, Ón condi˛iile Ón care hot„r‚rea dumneavoastr„ va fi alta ∫i ea nu se Óntoarce la comisie sau nu ar mai fi timp, a∫a cum este raportul respectiv, grupul nostru nu va vota Ón favoarea acestui raport.
V„ mul˛umesc.
Mul˛umesc domnului senator Gavril„ Vasilescu. Dac„ mai dore∫te cineva? Domnul senator fi‚buleac, ave˛i cuv‚ntul Microfonul 2.
adi˛ional care, de data aceasta, se vrea a fi aprobat nu prin hot„r‚re de guvern, ci prin lege.
Œn mod firesc, eu Ómi pun Óntrebarea: dac„ Ón acest fel nu cumva se vrea s„ se acopere o nerealizare, un e∫ec al Executivului, printr-o lege pe care noi, senatorii, s„ o aprob„m.
Din punctul meu de vedere acest lucru nu prea este Ón regul„, nu putem s„ fim de acord cu a∫a ceva ∫i Ómi exprim speran˛a c„ nu o s„ ne facem un obicei din a elabora legi pentru a acoperi erorile Executivului.
V„ mul˛umesc.
™i eu v„ mul˛umesc.
Dac„ la dezbateri generale mai dore∫te cineva s„ intervin„?
Domnul pre∫edinte al comisiei, domnul Claudiu T„n„sescu, ave˛i cuv‚ntul.
La microfonul central sau microfonul 7? Microfonul central, v„ rog.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Stima˛i colegi,
Vorbesc Ón calitate de senator, pentru c„ sunt pre∫edintele Comisiei economice, industrie ∫i servicii, ∫i v„ spun c„ prin vot s-a hot„r‚t ca s„ se dea un aviz favorabil, Óns„ sunt c‚teva observa˛ii. Prima ar fi urm„toarea: contractul ini˛ial a fost aprobat prin hot„r‚re...
Am dou„ rug„min˛i...
Numai un moment v„ rog, domnule T„n„sescu.
Am rug„mintea pentru domnii senatori s„ ia loc Ón sal„ ∫i s„-l lase pe domnul Copos s„ se concentreze.
Domnule Dumitru, v„ rog s„-l l„sa˛i pe domnul Copos s„ se concentreze pe problemele importante, la fel ∫i domnul Cuta∫, domnul Basgan, v„ rog respectuos s„ lua˛i loc Ón sal„.
Œl rog chiar ∫i pe domnul senator ™erban Nicolae s„ ia loc Ón sal„, iar pe dumneavoastr„ v„ rog s„ vorbi˛i mai Ón microfon pentru c„ nu se aude. Ave˛i cuv‚ntul. V„ rog.
## Domnule pre∫edinte,
## Stima˛i colegi,
Am sus˛inut ∫i Ón cadrul dezbaterilor de la Comisia economic„, industrie ∫i servicii ∫i o spun ∫i aici, Ón plen, c„ acest proiect, care se afl„ Ón dezbaterea noastr„, nu prea este Ón regul„.
Œn baza reglement„rilor legale privind achizi˛iile publice ∫i a cadrului legal privind rela˛iile de parteneriat public-privat, ini˛ial s-a Óncheiat un contract privind acest obiectiv. Contractul a fost aprobat prin hot„r‚re de guvern din cauz„ c„ nu a existat suficient„ aten˛ie sau inspira˛ie atunci c‚nd acest contract s-a Óncheiat, lucrurile nu prea au mers bine ∫i atunci s-a Óncheiat un act
Ar trebui puse ni∫te microfoane ca lumea.
Contractul ini˛ial a fost aprobat prin Hot„r‚rea de Guvern nr. 304/2003, iar modific„rile contractului se pot face tot prin hot„r‚re de guvern, ∫i nu prin lege, aceasta ar fi prima chestiune care ar fi luat„ Ón considera˛ie.
Punctul 2. Nu s-a ˛inut cont de observa˛iile Consiliului Concuren˛ei referitoare la eliminarea posibilit„˛ii instituirii de c„tre compania de proiecte de garan˛ie asupra terenurilor ∫i a cl„dirilor. Este o chestiune foarte serioas„.
Trei. Cota de participare a statului rom‚n este ridicol de mic„, de la 10% ea a fost crescut„ la 15%, Ón condi˛iile Ón care partea rom‚n„ cedeaz„ dreptul de uzufruct pentru o construc˛ie cu o suprafa˛„ desf„∫urat„ pe 114.947 metri p„tra˛i Ón zona central„ a Bucure∫tiului,
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 ∫ti˛i dumneavoastr„, pe o perioad„ de 49 ani. A∫a-zi∫ii investitori sunt ni∫te societ„˛i mici, cu capital social ridicol de mic, ∫i ei Ó∫i propun s„ fac„ ce vor s„ fac„. Acolo este un amestec Óntreg de spa˛ii de locuit, de spa˛ii comerciale de tot felul, ∫i nu Ón˛elegi nimic.
Œn al patrulea r‚nd, Ón art. 4 din ordonan˛„... Œnseamn„ un cec Ón alb dat Guvernului, care va putea aproba orice act adi˛ional Ón viitor. De ce nu a f„cut modificarea prin hot„r‚re de guvern, dac„ a prev„zut acest lucru pentru ceea ce va urma? A∫a cum spunea ∫i colegul meu din Comisia economic„, industrie ∫i servicii, lucrurile sunt destul de Óncurcate. Sigur c„ acolo — din motive pe care nu vreau s„ le comentez aici — s-a votat cum s-a votat, dup„ un fel de interese ∫i cu un vot Ón plus s-a ajuns ca s„ se acorde avizul favorabil, a∫a c„ ar fi bine s„ ne g‚ndim serios dac„ este cazul s„ aprob„m acest proiect de lege, care, v„ repet, nu este destul de clar ∫i arat„ c„ procesul de privatizare urmeaz„ s„ se desf„∫oare, Ón continuare, dup„ ureche.
V„ mul˛umesc foarte mult.
™i eu v„ mul˛umesc.
Din partea ini˛iatorilor, domnul secretar de stat Andreica, ave˛i cuv‚ntul. Microfonul 8, v„ rog.
Ioan Andreica
#104882## Domnule pre∫edinte,
## Onora˛i parlamentari,
Da˛i-mi voie, v„ rog frumos, s„ mai fac c‚teva complet„ri, pe care le consider strict necesare.
Suntem Óntr-un caz atipic. Este unicul contract de PPP Ón Rom‚nia, aflat Ón derulare la aceast„ or„, care poate suferi modific„ri, deci nu vrem s„ cre„m o practic„ din a ajunge Ón Parlament. Este o situa˛ie atipic„, cu aceasta intr„m ∫i cu aceasta termin„m. De ce ajungem Ón Parlament? Œncerc s„ dau mai Ón detaliu o explica˛ie. Ordonan˛a Guvernului nr. 16/2002, care a prev„zut condi˛iile de contractare prin acest tip de parteneriat PPP _,_ a Óncetat, a fost abrogat„, ∫i-a Óncetat aplicabilitatea. Actuala legisla˛ie privind achizi˛iile publice, Ordonan˛a Guvernului nr. 34/2002, ne oblig„ ca, Ón cazul Ón care o procedur„ a fost demarat„ Ón baza altor acte normative mai vechi, ea continu„ p‚n„ la terminare Ón baza vechiului act normativ, deci ne-a trimis din nou la Ordonan˛a Guvernului nr. 16/2002. Ordonan˛a Guvernului nr. 16/2002 nu permite modific„ri de contract.
Deci, odat„ ce s-a Óncheiat printr-o hot„r‚re de guvern, aceea∫i Ordonan˛„ a Guvernului nr. 16/2002 a fost foarte rigid„, este alt„ explica˛ie, nu permite modific„ri de fond. Dac„ nu apel„m la o decizie politic„ ∫i nu intr„m Ón Parlament s„ ne aproba˛i acest lucru, va trebui s„ Óncerc„m s„ reziliem contractul, instan˛a desemnat„ prin vechiul contract este Curtea de arbitraj de la Londra, deci riscul este ca, probabil, s„ ajungem Ón procese un an, doi, trei ∫i s„ mai ˛inem acea cl„dire Ón situa˛ia pe care dumneavoastr„ o cunoa∫te˛i.
Suntem nevoi˛i s„ ajungem la lege, noi am intrat cu hot„r‚re de guvern, Ministerul Justi˛iei ne-a Óntors, nu a fost o lips„ de orientare, ca s„ spun Ón acest sens, deci, dac„ nu aprob„m acest act, va trebui s„ pornim demersurile de reziliere.
Revin pu˛in la cota de participare. A∫ vrea s„ lua˛i Ón considerare c„ ridicarea unei cl„diri administrative Ónseamn„ undeva la 15 milioane de euro, pe l‚ng„ cota de profit de majorare de la 10—15%, deci de 5%, intervine ∫i aceast„ cl„dire care se pred„ Ón primii doi ani, Ón al doilea an se va preda autorit„˛ii publice rom‚ne∫ti. De asemenea, s-au eliminat toate scutirile de taxe ∫i facilit„˛ile care au fost prev„zute Ón actul adi˛ional anterior.
Mai fac o precizare, ∫i cu aceasta Ónchei, actuala cl„dire pare frumoas„ pe dinafar„, Ón interior va suferi modific„ri esen˛iale pentru a fi adaptat„ unui centru de afaceri, cu alte perspective. Ea aduce foarte multe cheltuieli ca s„ se finalizeze ∫i a∫ vrea s„-mi permite˛i s„ mai spun c„ at‚t contractul ini˛ial, c‚t ∫i actul adi˛ional negociat de noi Ón 2006 au fost publicate Ón îMonitorul Oficial“, deci nu este lips„ de transparen˛„, acest act adi˛ional a fost publicat Ón 29.11.2006. Este accesibil ∫i poate fi consultat, deci nu avem absolut nicio re˛inere. V„ mul˛umesc.
V„ mul˛umesc, domnule secretar de stat. Stima˛i colegi.
Avem un raport favorabil, sigur cu votul majorit„˛ii, s-au exprimat anumite rezerve de c„tre colegii no∫tri pe care o s„ v„ rog s„ le ave˛i Ón vedere la votul asupra raportului ∫i asupra proiectului de lege.
Trecem, acum, Ón procedura de discutare a amendamentelor respinse ∫i v„ consult dac„ primul amendament, la art. 1 alin. 1, se mai sus˛ine.
Domnul senator Gheorghe Funar.
Microfonul num„rul 2, v„ rog.
## V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„.
f n‚nd seama de opiniile care au fost exprimate de c„tre al˛i colegi Ón aceast„ dup„-amiaz„ ∫i de opinia exprimat„ de c„tre pre∫edintele Comisiei economice, industrii ∫i servicii, distinsul senator Dan Claudiu T„n„sescu, Ómi men˛in, domnule pre∫edinte ∫i onorat Senat, acest amendament, la art. 1 alin. 1, Ón sensul de a schimba textul ini˛iatorului, care a propus: îSe aprob„ actul adi˛ional al contractului de parteneriat public-privat pentru reconversia func˛ional„ a amplasamentului îCentrului D‚mbovi˛a“... ∫i a∫a mai departe, cu amendamentul meu, care este urm„torul: îSe ia act de contractul de parteneriat public-privat pentru reconversia func˛ional„ a amplasamentului îCentrului D‚mbovi˛a“.
A∫a cum au men˛ionat distin∫ii colegi care au abordat, la dezbateri generale, aceast„ problem„, Guvernul, prin hot„r‚re de guvern, a aprobat, la vremea respectiv„, contractul de parteneriat public-privat.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 Este cazul ca Guvernul s„-∫i asume Ón continuare responsabilitatea ∫i s„ aprobe ∫i actul adi˛ional. Nu cred c„ este cazul, domnule pre∫edinte, doamnelor ∫i domnilor senatori, s„ ne asum„m noi responsabilitatea acestui act adi˛ional ∫i, probabil, s„ fim p„rta∫i la alte acte de mare corup˛ie Ón capitala Rom‚niei.
V„ mul˛umesc.
™i eu v„ mul˛umesc, domnule senator.
Stima˛i colegi, domnul senator Funar Ó∫i sus˛ine amendamentul respins, care figureaz„ la num„rul curent 1 din anexa cu amendamentele respinse, ∫i va trebui s„ tran∫„m prin vot.
Cine voteaz„ îpentru“ sprijin„ amendamentul domnului Funar, cine voteaz„ îÓmpotriv„“ este de acord cu raportul comisiei.
V„ rog s„ vota˛i.
Cu 33 de voturi pentru, 34 de voturi Ómpotriv„ ∫i 4 ab˛ineri, amendamentul a fost respins.
Din sal„
#110134## **Din sal„:**
Liste!
## **Domnul Valentin Dinescu**
Din sal„
#110203**:**
Procedur„. Avem nevoie de 35 de voturi minim Óntr-o parte sau Ón alta...
Din sal„
#110325Nu este cvorum!
Stima˛i colegi, avem cvorum ∫i o s„ v„ rog respectuos s„ vota˛i, indiferent cum vota˛i.
Domnule senator C‚rlan, voia˛i s„ spune˛i ceva? Microfonul 2 pentru domnul senator C‚rlan.
Pe procedur„, doream s„ v„ rog respectuos s„ ascult„m Ónregistrarea de la Ónceputul ∫edin˛ei, Ón care domnul senator ne explica exact ceea ce a˛i spus dumneavoastr„: avem cvorum, nimeni nu a contestat existen˛a cvorumului, amendamentul s-a propus la vot, nu a Óntrunit num„rul de voturi necesare, a fost respins.
Din sal„
#110922## **Din sal„:**
Nu e adev„rat.
Rezult„ Óns„∫i din num„r„toare c„ este cvorum. Deci pentru a respinge un amendament, aceast„ tez„, cu 35 de voturi necesare, nu Ó∫i are aplicabilitatea. Ca atare, v„ rog s„ constata˛i c„ acest amendament a fost respins.
Domnul senator Dinescu. Microfonul num„rul 1.
## Domnule pre∫edinte,
Cu tot respectul, este o specula˛ie, dar doar at‚t, pentru c„ noi am stabilit, ∫i, de altminteri, regulamentul este foarte clar: principiul care se aplic„ Ón cazul legilor organice, principiul care se aplic„ Ón cazul legilor ordinare, precum ∫i al amendamentelor este c„ trebuie s„-∫i exprime votul jum„tate plus unul din num„rul total al senatorilor, iar la legile ordinare ∫i, Ón spe˛„, la amendamente, jum„tate plus unul din num„rul total al senatorilor prezen˛i, cu condi˛ia s„ fim Ón cvorum. Œn condi˛iile acestea, 35 devine obligatoriu.
V„ mul˛umesc.
Stima˛i colegi, nu are rost s„ ne Óntindem...
Prevederile sunt extrem de clare: pentru ca o propunere s„ fie aprobat„ este nevoie, Óntr-adev„r, de jum„tate plus unul din num„rul de voturi, Óntruc‚t amendamentul nu a Óntrunit jum„tate plus unul din voturi, amendamentul nu a fost adoptat.
Am o rug„minte, domnule senator. Pute˛i s„ vorbi˛i dumneavoastr„, dar s„ ∫ti˛i c„ regulamentul este regulament.
Domnul Gavril„ Vasilescu.
Microfonul 3.
## **Domnul Gavril„ Vasilescu:**
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
O problem„ de procedur„. Œn cuv‚ntul pe care a˛i avut amabilitatea s„ mi-l acorda˛i, atunci c‚nd m-am referit la probleme de interes general...
Stima˛i colegi,
Numai un moment.
Am luat not„. Domnul senator Eckstein Kovács Péter. Microfonul 1, v„ rog.
Eu o s„ v„ rog s„-i da˛i cuv‚ntul ∫i domnului senator Dinescu, pentru c„ probabil are o alt„ optic„.
Pentru a fi adoptat un amendament, trebuie majoritatea voturilor senatorilor prezen˛i. Or, acest lucru nu s-a Ónt‚mplat, pentru c„ a Óntrunit 33 voturi pentru ∫i 34 Ómpotriv„.
Stima˛i colegi, am o rug„minte la dumneavoastr„, s„ p„str„m lini∫te, s„ putem s„ ascult„m care sunt p„rerile colegului nostru. Domnul senator Gavril„ Vasilescu vorbe∫te. V„ propun s„-l ascult„m.
## Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Œn cuv‚ntul pe care l-am avut pu˛in mai devreme, am solicitat, ∫i am spus un punct de vedere al grupului, ca acest proiect s„ mearg„, s„ fie v„zut ∫i contractul Ón baza c„ruia s-a f„cut, deci am f„cut aceast„... Era o solicitare. Ar fi trebuit, zic eu, procedural, s„ consult„m
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 plenul dac„ s„ se Óntoarc„... S„ se vad„ ∫i acest contract.
Am ∫i spus c„ dac„ nu vedem nici contractul ∫i suntem pu∫i Ón situa˛ia de a vota pe un act adi˛ional, ∫i acest act adi˛ional trebuie s„ fie act adi˛ional la ceva... la ce?
Eu insist pu˛in. Œnainte de a discuta, c„ v„d c„ a˛i Ónceput s„ discuta˛i amendamentele respinse, cred c„, procedural, ar fi fost bine s„ supune˛i votului, Ón primul r‚nd, aceast„ solicitare ∫i, Ón func˛ie de rezultatul acestei solicit„ri, s„...
Din sal„
#114242Are termen!
Are termen p‚n„ pe 7 martie. Este timp ca s„ se vin„ cu un raport suplimentar, s„ se vad„ ∫i acest lucru...
votului retrimiterea la comisie. O solicit Ón orice form„ dori˛i dumneavoastr„...
Am Ón˛eles.
...dar supune˛i votului, pentru c„...
Am Ón˛eles, am Ón˛eles.
...pentru c„ vrem s„ vedem originalul ∫i pe urm„...
Domnule Vasilescu!
... s„ vedem ce modific„m.
S-a Ón˛eles.
...™i tot Ón cadrul propunerii am spus c„ ea ar fi de competen˛a Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri.
Domnul senator, am Ón˛eles, am Ón˛eles foarte bine. Vreau s„ v„ spun Óns„ c„ propunerea dumneavoastr„ nu se poate realiza. A˛i f„cut aceea∫i propunere Ón comisie. Dac„ era locul undeva s„ se cear„ prezentarea documentului, era la comisie, a˛i f„cut propunerea ∫i nu a fost adoptat„. Nu putem...
## Domnule senator Vasilescu!
Domnule senator Vasilescu, dac„ vre˛i s„ m„ asculta˛i, c„ dumneavoastr„ v„ vorbesc.
Dac„ dumneavoastr„ dori˛i, Óntr-adev„r, s„ face˛i o propunere Ón leg„tur„ cu aducerea unor documente suplimentare, trebuie s„ cere˛i altceva. Trebuie s„ face˛i o propunere formal„ de retrimitere la comisie a acestui proiect de lege ∫i, dup„ aceea, la comisie s„ solicita˛i din nou s„ se prezinte ce materiale dori˛i dumneavoastr„, dar nu putem solicita s„ se prezinte Ón plen ni∫te materiale.
Procedura noastr„ de lucru este legat„ de activitatea la nivelul comisiilor. La nivel de plen, se discut„ pe rapoartele comisiilor, amendamente acceptate, amendamente respinse ∫i se tran∫eaz„ prin vot. ™ti˛i foarte bine c„ aceasta este procedura parlamentar„. V„ rog frumos, dac„ ave˛i observa˛ii. Microfonul 3.
## Mul˛umesc foarte mult.
Domnule pre∫edinte, dac„ se pare c„ n-am fost suficient de explicit la prima interven˛ie, Óncerc s„ corectez acum, ∫i am f„cut acest lucru, s„ se supun„
Domnule Vasilescu, eu sunt ardelean, dac„-mi spune˛i o dat„, Ón˛eleg chiar ∫i eu.
Deci domnul Vasilescu a f„cut propunerea oficial„ de retrimitere la comisie a raportului privind proiectul de lege.
V„ consult dac„ Ón leg„tur„ cu propunerea domnului Vasilescu sunt ∫i alte puncte de vedere. Domnul senator C‚rlan.
Microfonul 2, v„ rog.
Doresc doar s„ subliniez ceea ce a ar„tat domnul secretar de stat, ∫i anume faptul c„ at‚t contractul Ón forma veche, c‚t ∫i forma renegociat„ sunt afi∫ate, de vreo dou„ luni de zile, pe site-ul oficial al Ministerului Transporturilor, Construc˛iilor ∫i Turismului.
Despre acest lucru s-a vorbit ∫i Ón dezbaterile din comisie. Orice senator, ca orice cet„˛ean interesat de forma celor dou„ contracte, este liber ∫i poate s„ le consulte, repet, pe site-ul oficial al Ministerului Transporturilor, Construc˛iilor ∫i Turismului. Acest lucru se cunoa∫te nu de ast„zi, din dezbateri, ci de c‚nd a venit proiectul de lege pe procedur„.
## V„ mul˛umesc.
Domnul senator Funar, cer scuze c„ nu v-am dat cuv‚ntul, Óns„ intrasem Óntr-o chestiune de procedur„. Era propunerea domnului Vasilescu. V„ rog s„ m„ scuza˛i. Domnul senator Funar. Microfonul 2.
Dac„ a˛i fi amabil s„ v„ concentra˛i pe propunere.
## BineÓn˛eles.
Permite˛i-mi, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„, onorat Senat, s„ v„ aduc un argument imbatabil Ón sus˛inerea amendamentului meu, care-mi este oferit de c„tre
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 Guvern. La num„rul curent 7, la amendamente respinse, respectiv, la art. IV din textul ini˛iatorului, scrie negru pe alb: îActele adi˛ionale ulterioare ale contractului de parteneriat public-privat pentru reconversia func˛ional„ a amplasamentului «Centrul D‚mbovi˛a» ∫i finalizarea construc˛iilor existente se vor aproba prin hot„r‚rea guvernului“, deci orice alte acte ulterioare se aprob„ prin hot„r‚re a guvernului.
Doar acum vine Guvernul ∫i ne pune Óntr-o situa˛ie jenant„ ca noi, Parlamentul, s„ aprob„m un act adi˛ional. Celelalte le vor aproba prin hot„r‚re de guvern, deci este firesc s„ accepta˛i ∫i propunerea f„cut„ de distinsul coleg de la Partidul Conservator, ∫i acest amendament, pentru c„ lipse∫te logica acestei tentative a Guvernului. Eu o cunosc, este vorba de a acoperi acte de mare corup˛ie, dar nu e cazul ca Senatul s„ ocroteasc„ pe cei care au pus la cale aceast„ tentativ„. Nu m„ refer la distinsul secretar de stat Andreica.
Mul˛umesc.
## Domnule senator,
Eu cred c„ lucrurile sunt foarte clare pentru toat„ lumea, Ón sensul c„ actualul contract nu permitea modificarea, cu excep˛ia unor chestiuni neimportante. Deci este nevoie, Ón opinia ini˛iatorului, de o nou„ aprobare, prin care Ó∫i ia ∫i dezlegarea pentru viitor ca eventualele acte adi˛ionale, spre deosebire de reglementarea veche, s„ poat„ fi f„cute prin hot„r‚rea guvernului, dar nu cred c„ are rost s„ intr„m Óntr-o disput„.
Suntem Ón fa˛a unei propuneri, pe care va trebui s-o trat„m Ónaintea amendamentului dumneavoastr„, propunerea domnului Gavril„ Vasilescu privind retrimiterea la comisie, o propunere care a fost contestat„ de domnul senator C‚rlan.
Sunt Óns„ obligat, dac„ domnul senator Vasilescu insist„, ∫i, cum Ól cunosc, insist„ Óntotdeauna...
Din sal„
#119902Œn numele grupului parlamentar...
Œn numele grupului parlamentar este f„cut„ aceast„ propunere.
Sunt obligat s„ supun la vot propunerea domnului Vasilescu privind retrimiterea raportului la comisie. Dac„ vota˛i îda“, vota˛i Ón favoarea retrimiterii la comisie, dac„ vota˛i înu“, vota˛i pentru continuarea dezbaterilor pe baza raportului adoptat.
V„ rog s„ vota˛i.
Cu 38 de voturi pentru, 36 de voturi Ómpotriv„ ∫i 5 ab˛ineri, a fost aprobat„ propunerea prezentat„ de domnul senator Vasilescu.
Din sal„
#120458Procedur„!
## Domnul senator...
Cine dore∫te primul?
Domnul senator Eckstein Kovács Péter, microfonul 1, urmat de domnul senator Dan C‚rlan, microfonul 2.
## **Domnul Eckstein Kovács Péter:**
## Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Œntr-adev„r, 38 este mai mult dec‚t 36. Acesta ∫i la U.D.M.R. a∫a este. Œns„, Regulamentul Senatului, practica noastr„ Óncet„˛enit„, bazat„ pe regulament, este: ca o propunere s„ fie adoptat„ trebuie s„ Óntruneasc„ majoritatea votului senatorilor prezen˛i, ca atare, din voturile exprimate, 36 au fost Ómpotriva am‚n„rii, 4 au fost ab˛ineri, asta Ónseamn„ 40 de voturi, ∫i au fost numai 38 Ón favoarea retrimiterii...
Ca atare, aceast„ propunere a fost respins„ de plenul Senatului.
Mul˛umesc.
Haide˛i s„ ascult„m toate argumentele ∫i, dup„ ce o s„ ne Óncurc„m, o s„-l invit pe domnul senator Antonie Iorgovan...
Domnul senator C‚rlan, v„ rog.
Microfonul num„rul 2.
## **Domnul Dan C‚rlan:**
Eu cred c„, Ónainte de a fi o problem„ de constitu˛ionalitate, eventual, este o problem„ de aritmetic„: au fost 38 de voturi pentru dintr-un total de 79 de voturi exprimate. Ce este at‚t de greu? 38 din 79 nu poate, Ón niciun caz, Ónsemna majoritatea voturilor. 38 din 79 Ónseamn„ mai pu˛in de jum„tate din voturile exprimate, deci propunerea este respins„, clar.
Din sal„
#121956Corect!
Domnul senator Gheorghe Funar. Microfonul num„rul 2.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„.
Cred c„ de data aceasta U.D.M.R.-ul a avut o gre∫eal„ de traducere a Regulamentului Senatului. Œn ce sens? A∫a cum ∫ti˛i, doamnelor ∫i domnilor senatori, cel care decide este pre∫edintele de ∫edin˛„, ∫i nu un reprezentant dintr-un grup parlamentar. Eu apreciez experien˛a acumulat„ Ón Parlament de c„tre distinsul coleg, domnul senator Eckstein Péter Kovács, dar trebuie s„-i d„m pre∫edintelui de ∫edin˛„ ce-i d„ regulamentul.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007
™i eu v„ mul˛umesc.
Mai sunt alte interven˛ii?
Dac„ nu, r„m‚ne valabil votul exprimat, se retrimite la comisie raportul.
V„ mul˛umesc.
Trecem la punctul urm„tor.
Domnul senator Zoltán Puskás, v„ rog. Microfonul 2.
## Domnule pre∫edinte,
Contest„m Ón mod oficial votul care a fost ∫i rug„m ca Biroul permanent s„ verifice toate voturile exprimate Ón acest sens, pentru c„ nu vrem s„ schimb„m cutuma Ón Senat ∫i este contra regulamentului. Dorim s„ verific„m prin Biroul permanent toate voturile care au fost Ón aceast„ situa˛ie ∫i s„ vede˛i c„ niciodat„ nu s-a admis votul care nu a Óntrunit majoritatea voturilor exprimate. Deci Ónaint„m contesta˛ia ∫i solicit„m Biroului permanent s„ verifice problema.
V„ mul˛umesc.
## Am Ón˛eles.
Stima˛i colegi, r„m‚ne Ón pronun˛are. Vom discuta la Biroul permanent aceast„ chestiune. Rog, Ón acest sens, s„ se fac„ o not„ pe tema votului.
V„ propun s„ Óncheiem aici procedura legislativ„ ∫i s„ trecem la punctul urm„tor, Óntreb„ri, interpel„ri ∫i r„spunsuri.
Stima˛i colegi,
O invit la microfon pe doamna senator Doina Silistru, pentru o Óntrebare adresat„ Ministerului Educa˛iei ∫i Cercet„rii.
Doamna Silistru, Óntruc‚t ave˛i ∫i o interpelare cu ajutoarele pentru Ónc„lzire Ón jude˛ul Vaslui, o s„ v„ rog s„ prezenta˛i ∫i interpelarea.
V„ rog s„ p„stra˛i lini∫tea...
Are cuv‚ntul doamna senator Doina Silistru. Se preg„te∫te, din partea Grupului parlamentar P.R.M., domnul senator Claudiu T„n„sescu.
## **Doamna Doina Silistru:**
Interpelarea mea este adresat„ domnului ministru Gheorghe Barbu, ministrul muncii, solidarit„˛ii sociale ∫i familiei.
## Domnule ministru,
Din analiza f„cut„ recent la nivelul jude˛ului Vaslui, rezult„ faptul c„ un num„r de circa 50.000 de familii cu venituri reduse, din jude˛ul Vaslui, ∫i care se Óncadreaz„ Ón plafonul stabilit de lege, de 500 lei pe fiecare membru de familie, este Ón pericol s„ nu primeasc„ Ón luna februarie ajutoarele financiare date de stat pentru Ónc„lzirea cu lemne, din cauza nedepunerii Ón termen de c„tre to˛i primarii a listelor cu beneficiarii acestui sprijin financiar.
P‚n„ la data de 5 februarie, doar 37 de primari, din cei 86, din jude˛ul Vaslui au depus, conform legii...
Doamna Silistru, numai un moment, v„ rog.
O s„ rog mica ∫edin˛„...
Stima˛i colegi de la Partidul Democrat, domnilor senatori, reprezentan˛i distin∫i ai Partidului Democrat, v„ rog frumos s„ continua˛i discu˛ia Ón hol ∫i s-o ascult„m pe doamna Silistru. V„ cer scuze c„ v-am Óntrerupt.
V„ mul˛umesc.
Doamna Silistru, v„ rog.
P‚n„ la data de 5 februarie, doar 37 de primari, din cei 86, au depus, conform legii, situa˛iile centralizate pe fiecare localitate Ón parte la Direc˛ia Muncii, Solidarit„˛ii Sociale ∫i Familiei.
V„ solicit, domnule ministru, s„ ne comunica˛i ce m„suri a˛i dispus pentru colectarea ∫i centralizarea tuturor listelor cu beneficiarii acestor ajutoare de c„tre D.M.S.S.F., precum ∫i pentru asigurarea fondurilor necesare, astfel ca toate familiile din jude˛ul Vaslui, care se Óncadreaz„ Ón plafonul stabilit de lege, s„-∫i primeasc„ Ón aceast„ lun„ ajutoarele financiare pentru Ónc„lzirea cu lemne.
Solicit r„spuns scris ∫i oral.
Mul˛umesc.
Œntrebarea este adresat„ domnului ministru Mihail H„rd„u, ministrul educa˛iei ∫i cercet„rii.
Domnule ministru,
Recent, numero∫i p„rin˛i ∫i cadre didactice au sesizat c„ peste jum„tate din cele 850 de unit„˛i de Ónv„˛„m‚nt din jude˛ul Vaslui nu dispun de grupuri sanitare proprii ∫i ap„ curent„.
Din cele 850 de ∫coli ∫i gr„dini˛e din jude˛, doar 102 au grupuri sanitare interioare, iar peste 44 le au Ón curtea unit„˛ilor de Ónv„˛„m‚nt. Œn celelalte 404 ∫coli, copiii trebuie s„ g„seasc„ diverse variante de solu˛ionare a nevoilor fiziologice. De altfel, un raport Óntocmit de c„tre Inspectoratul ™colar Jude˛ean Vaslui eviden˛iaz„ c„ zeci de mii de elevi din jude˛ sunt priva˛i de cele mai elementare norme igienico-sanitare, lipsa acestora poate provoca oric‚nd adev„rate epidemii de hepatit„ sau alte boli transmisibile.
Œn aceste condi˛ii, v„ Óntreb, domnule ministru, ce m„suri a˛i dispus pentru asigurarea fondurilor necesare, Ón vederea construirii sau repar„rii de urgen˛„ a grupurilor sanitare Ón ∫colile din jude˛ul Vaslui?
Solicit r„spuns scris ∫i oral.
Mul˛umesc.
Mul˛umesc ∫i eu.
Domnul senator Claudiu T„n„sescu. Microfonul central, v„ rog.
26 MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007
V„ mul˛umesc foarte mult, domnule pre∫edinte.
Interpelarea mea este adresat„ domnului prim-ministru, domnului C„lin Constantin Anton Popescu-T„riceanu.
Con˛inutul interpel„rii este urm„torul: Ón ultimii 17 ani, s-a ajuns ca Parlamentul ∫i Guvernul s„ Óndrepte o nedreptate cu alt„ nedreptate, respectiv, cu ocazia restituirii imobilelor c„tre fo∫tii proprietari s-a ajuns s„ fie evacua˛i, Ón urma unor hot„r‚ri judec„tore∫ti irevocabile, al˛i proprietari pe acelea∫i spa˛ii de locuit, dob‚ndite Ón baza Legii nr. 112/1995.
V„ solicit, domnule prim-ministru, s„-mi comunica˛i datele aferente urm„toarelor Óntreb„ri:
1. C‚te familii au fost evacuate, inclusiv prin scoaterea Ón strad„, Ón urma unor hot„r‚ri judec„tore∫ti irevocabile, Ón anii 2005—2006?
Solicit aceast„ situa˛ie la nivel de ˛ar„ ∫i pe jude˛e.
2. C‚te locuin˛e au fost asigurate de c„tre Guvern ∫i autorit„˛ile locale Ón anii 2005—2006 pentru persoanele care au fost evacuate?
Solicit aceast„ situa˛ie la nivel de ˛ar„ ∫i pe jude˛e.
3. C‚te locuin˛e vor fi construite Ón anii 2007—2008 pentru persoanele care au fost evacuate ∫i care vor fi evacuate Ón urma unor hot„r‚ri judec„tore∫ti irevocabile?
Solicit aceast„ situa˛ie la nivel de ˛ar„ ∫i pe jude˛.
4. Cu banii pe care i-au primit drept desp„gubiri, cei care au fost evacua˛i din locuin˛e pot sau nu pot s„-∫i cumpere o locuin˛„ similar„ celei din care au fost evacua˛i?
V„ mul˛umesc.
Doresc r„spuns scris ∫i verbal.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
## V„ mul˛umesc.
La Óntreb„ri, domnul senator George Sabin Cuta∫, din partea Grupului Partidului Conservator. Microfonul 3, v„ rog.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Eu am o Óntrebare adresat„ ministrului muncii, solidarit„˛ii sociale ∫i familiei, domnul ministru Gheorghe Barbu.
Ca urmare a deplas„rilor Ón teritoriu ∫i a sesiz„rilor primite, v„ aducem la cuno∫tin˛„ urm„toarele fapte de abuzuri ∫i abateri repetate de la conduita profesional„ a doamnei Cornelia Corescu, inspector-∫ef Ón cadrul Inspectoratului Teritorial de Munc„ Timi∫.
Œn urma sesiz„rilor f„cute de salaria˛ii I.T.M. Timi∫ la Ministerul Muncii, Solidarit„˛ii Sociale ∫i Familiei, cu privire la faptele grave enumerate mai sus, ministerul decide s„ trimit„ o misiune de control la I.T.M. Timi∫.
Œn urma controlului efectuat la I.T.M. Timi∫ de misiunea de control a ministerului, au fost constatate deficien˛e majore Ón desf„∫urarea normal„ a activit„˛ii I.T.M. Timi∫, c‚t ∫i abateri grave Ón conduita profesional„ a doamnei inspector-∫ef.
Totodat„, doamna inspector-∫ef are bune leg„turi de amici˛ie cu doamna Mariana Basuc, inspector general de stat, Inspec˛ia Muncii, care a ˛inut secrete concluziile din raport, pentru a o favoriza Ón continuare pe doamna Cornelia Corescu.
Ca urmare a celor enumerate, fac urm„toarele Óntreb„ri:
1. De ce nu a fost sanc˛ionat„ doamna Cornelia Corescu, Ón urma abaterilor grave constatate de comisia de control?
2. Dac„ doamna Mariana Basuc a fost sanc˛ionat„ ∫i cu ce sanc˛iune?
3. Care sunt criteriile de performan˛„ dup„ care a fost numit„ inspector-∫ef, av‚nd Ón vedere c„ are o imagine de om conflictual, f„r„ experien˛„ Ón activitatea pe care o are de coordonat.
Solicit r„spuns scris.
Mul˛umesc.
## V„ mul˛umesc.
Œl invit la microfon pe domnul senator Ion V„rg„u.
Domnule pre∫edinte, microfonul 3.
Microfonul 3. Da.
Œntrebarea este adresat„ doamnei ministru Sulfina Barbu.
Av‚nd Ón vedere activitatea desf„∫urat„ pe Canalul B‚stroe, opiniile speciali∫tilor cu privire la protec˛ia biodiversit„˛ii, precum ∫i opinia organismelor interna˛ionale, care este stadiul dialogului dintre partea rom‚n„ ∫i cea ucrainean„ cu privire la sistarea lucr„rilor Ón aceast„ zon„?
Solicit r„spuns oral ∫i scris.
Interpelarea este adresat„ domnului ministru Radu Berceanu.
Politica Ón domeniul turismului a trebuit s„-∫i consolideze obiectivele pe integrarea turismului na˛ional Ón tendin˛ele mondiale, din punct de vedere al dinamicii ∫i diversit„˛ii Ón structura ofertei turistice.
Domnule ministru,
V„ rog s„ preciza˛i care este perspectiva european„ a turismului rom‚nesc ∫i, Ón special, a turismului Ón Delta Dun„rii, dup„ aderarea Rom‚niei la Uniunea European„, av‚nd Ón vedere c„ Ón ultimii doi ani turismul rom‚nesc a avut de suferit.
Solicit r„spuns oral ∫i scris.
V„ mul˛umesc.
## V„ mul˛umesc ∫i eu.
Œl invit la microfon pe domnul Valentin Dinescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Rom‚nia Mare. Microfonul 1, v„ rog.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Œntrebarea mea este adresat„ domnului ministru al transporturilor, domnul Radu Berceanu.
Dup„ cum ∫ti˛i, salaria˛ii de la metrou au ie∫it Ón strad„, nemul˛umi˛i fiind de lipsa negocierilor referitoare la revendic„rile pe care le-au formulat.
V„ solicit, domnule ministru, s„-mi comunica˛i de ce n-a fost aprobat bugetul Societ„˛ii METROREX pe anul 2007 ∫i s„ ne informa˛i care este cuantumul acestui buget.
V„ mul˛umesc.
Solicit r„spuns scris ∫i verbal.
V„ mul˛umesc ∫i eu.
Œl invit la microfon de domnul senator Vasile D„nu˛ Ioan Ungureanu de la Grupul parlamentar P.S.D. Microfonul num„rul 3, v„ rog.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Prima Óntrebare este adresat„ domnului prim-ministru C„lin Popescu T„riceanu.
Uniunea Na˛ional„ a Notarilor Publici din Rom‚nia impune membrilor s„i taxe minime, pe care ace∫tia trebuie s„ le perceap„ de la clien˛i, nepermi˛‚nd negocierea serviciilor ∫i a pre˛urilor, Ónc„lc‚nd astfel un principiu elementar al economiei de pia˛„.
Neav‚nd nicio alternativ„, cet„˛eanul este obligat s„ pl„teasc„ suma cerut„ de notar sau s„ renun˛e s„-∫i rezolve problemele de proprietate.
V„ Óntreb, domnule prim-ministru, cunoa∫te˛i aceast„ practic„ a Uniunii Na˛ionale a Notarilor Publici din Rom‚nia ∫i cum ve˛i interveni pentru protejarea cet„˛eanului prin stoparea cre∫terii nejustificate a taxelor notariale?
A doua Óntrebare este adresat„ doamnei ministru Monica Macovei.
Œn toamna anului 2006 a fost organizat, la nivel na˛ional, un concurs pentru ocuparea unor posturi vacante de directori de penitenciare.
La Penitenciarul de maxim„ siguran˛„ Arad a fost desemnat c‚∫tig„tor un t‚n„r de 27 de ani, supraveghetor de sec˛ie la penitenciarul Tulcea, el av‚nd, Ónainte de concurs, cel mai mic grad din corpul agen˛ilor prev„zut de Statutul func˛ionarilor publici din Administra˛ia Na˛ional„ a Penitenciarelor.
Doamna ministru,
Aceast„ situa˛ie delicat„ la care s-a ajuns, ca un t‚n„r f„r„ experien˛„, cu cel mai mic grad, proasp„t absolvent al unei facult„˛i, s„ fie numit la conducerea unei institu˛ii cu personal de peste 500 de lucr„tori, care au Ón responsabilitate 1.400 de de˛inu˛i din toate categoriile, inclusiv condamna˛i la deten˛ie pe via˛„, f„r„ a avea preg„tirea necesar„, stagiul de vechime cerut de lege ∫i gradul necesar accesului la asemenea func˛ie de responsabilitate, a generat o stare de tensiune ce
umbre∫te performan˛a Penitenciarului de maxim„ siguran˛„ din Arad.
A∫adar, v„ rog s„-mi comunica˛i care sunt temeiurile legale ∫i care sunt m„surile ce le ve˛i lua pentru a Óndrepta modul de ocupare a posturilor vacante de directori de penitenciare.
Solicit r„spuns scris ∫i oral la ambele Óntreb„ri. V„ mul˛umesc.
V„ mul˛umesc ∫i eu.
Invit la microfon pe domnul senator Ilie Petrescu. Microfonul num„rul 1, v„ rog.
Am dou„ Óntreb„ri ∫i o interpelare, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„, ∫i le citesc rapid.
Prima este adresat„ doamnei ministru Sulfina Barbu.
Am solicitat de la tribuna Senatului, prin Óntreb„ri ∫i interpel„ri, includerea Óntr-un program de amenajare ∫i regularizare a P‚rului Plo∫tina din subdiviziunile Ro∫iu˛a ∫i Plo∫tina, jude˛ul Gorj. Acest p‚r‚u, la orice ploaie abundent„, se umfl„ ∫i inund„ terenul arabil ∫i locuin˛ele cet„˛enilor din zon„.
V„ solicit s„ m„ informa˛i Ón ce stadiu se afl„ acest proiect, dac„ Ón anul 2007, c‚nd suntem membri de drept ai Uniunii Europene, cet„˛enii din aceast„ zon„, cet„˛eni ai Uniunii Europene, vor putea tr„i lini∫ti˛i, f„r„ amenin˛area c„ vor r„m‚ne f„r„ agoniseala de-o via˛„.
V„ mul˛umesc.
Solicit r„spuns ∫i oral.
O a doua Óntrebare, adresat„ tot doamnei ministru Sulfina Barbu.
Av‚nd Ón vedere promisiunile f„cute de dumneavoastr„, cu ocazia vizitei de lucru Ón jude˛ul Gorj, v„ rog s„ m„ informa˛i dac„ Ón municipiul T‚rgu-Jiu sunt rezolvate problemele canaliz„rii ∫i aliment„rii cu ap„, Óndeosebi Ón zona limitrof„ a municipiului.
V„ solicit s„ m„ informa˛i care sunt m„surile pe care le ve˛i Óntreprinde ∫i de ce fonduri va beneficia municipiul T‚rgu-Jiu pentru canalizare ∫i alimentare cu ap„.
Doamna ministru a fost Ón jude˛ ∫i a promis 80 de milioane de euro. Vreau s„ v„d dac„ este real„ aceast„ sum„, declarat„ Ón conferin˛ele de pres„, alocat„ municipiului T‚rgu-Jiu.
V„ mul˛umesc.
Solicit r„spuns scris ∫i oral.
O alt„ interpelare, adresat„ domnului ministru al s„n„t„˛ii, Eugen Nicol„escu.
Œn urma interpel„rii pe care v-am adresat-o Ón data de 9 octombrie 2006, am primit din partea dumneavoastr„ un r„spuns, prin care Ómi promitea˛i c„, Ón anul 2007, Serviciul de ambulan˛„ Gorj va primi un num„r de 5 ambulan˛e noi, pe care le vom inaugura Ómpreun„.
Œn urma r„spunsului primit ∫i a promisiunii f„cute de dumneavoastr„, am semnalat ∫i presa local„ pentru a fi prezent„ la inaugurarea celor 5 ambulan˛e, care vor Ónsemna foarte mult pentru Serviciul de ambulan˛„ Gorj.
28 MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007
V„ solicit, domnule ministru, s„ m„ informa˛i c‚nd vor sosi la Gorj cele 5 ambulan˛e ∫i dac„ promisiunea f„cut„ de dumneavoastr„ va fi respectat„.
Solicit r„spuns scris ∫i oral.
Senator P.R.M. de Gorj, Ilie Petrescu.
## V„ mul˛umesc.
Din partea Grupului parlamentar al P.S.D. nu mai sunt Óntreb„ri.
Sunt Ónc„ 5 colegi de la Grupul parlamentar al P.R.M., care a avut Ón total 5 minute ∫i a vorbit, deja, 10 minute.
Deci o s„ v„ rog frumos s„ v„ concentra˛i Óntreb„rile. Domnul senator Gheorghe Funar.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„. Am dou„ Óntreb„ri.
Prima, adresat„ domnului ministru al educa˛iei ∫i cercet„rii Mihail H„rd„u.
Cunoa∫te˛i faptul c„ Ón manualul de istorie de clasa a XI-a a fost îb„gat„“ cu for˛a doamna Monica Luisa Macovei, fiindu-i consacrate spa˛ii editoriale mult mai mari dec‚t domnitorilor de seam„ din istoria Rom‚niei.
Dup„ ce Senatul Rom‚niei a decis s„ fie demis„ doamna ministru Macovei, v„ solicit, domnule ministru, s„-mi comunica˛i c‚nd ∫i cum o ve˛i scoate din manualul de istorie pe aceast„ intrus„ care nu a fost Ón stare s„-∫i Óndeplineasc„ nici m„car atribu˛iile Ón Guvernul Rom‚niei?
™i cea de-a doua Óntrebare, adresat„ ministrului culturii ∫i cultelor, domnului Adrian Iorgulescu.
Ea se refer„ la faptul c„, dup„ refa˛adizarea superbei cl„diri a Teatrului Na˛ional din municipiul Cluj-Napoca, s-a ajuns ca marea majoritate a clujenilor s„-∫i pun„ Óntrebarea cine ∫i de ce a f„cut din Teatrul Na˛ional un teatru anonim? Respectiv, cine ∫i de ce a Ónc„lcat legea ∫i a Ónl„turat de pe frontispiciul cl„dirii denumirea de teatru na˛ional?
V„ solicit, domnule ministru, s„ ac˛iona˛i de urgen˛„ pentru ca pe fa˛ada cl„dirii s„ se Ónscrie denumirea de teatru na˛ional, Ón conformitate cu aprob„rile date de c„tre comisia local„ ∫i cea na˛ional„ a monumentelor istorice.
V„ mul˛umesc.
Solicit la ambele Óntreb„ri r„spunsuri Ón scris ∫i verbal.
™i eu v„ mul˛umesc.
Domnul senator Viorel Dumitrescu are dou„ Óntreb„ri adresate prim-ministrului.
Microfonul 2, v„ rog.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Œntrebarea este adresat„ prim-ministrului C„lin Constantin T„riceanu.
Dup„ cum bine cunoa∫te˛i, mar˛i, 13 februarie 2007, Ón Senatul Rom‚niei a fost adoptat„ mo˛iunea simpl„
Ómpotriva ministrului justi˛iei, Monica Macovei, cu 81 de voturi pentru, din cele 127 voturi exprimate.
V„ solicit, domnule prim-ministru, s„ ne comunica˛i de ce nu s-au pus Ón aplicare prevederile Constitu˛iei Rom‚niei, ∫i s-o revoca˛i din func˛ie pe doamna Macovei.
Solicit r„spuns scris ∫i verbal.
O a doua Óntrebare, adresat„ tot prim-ministrului.
Dup„ cum bine cunoa∫te˛i, pensionarii reprezint„ o categorie defavorizat„ ∫i mult Óncercat„ a acestei ˛„ri.
V„ solicit„m, domnule prim-ministru, s„ ne comunica˛i de c‚te ori v-a˛i Ónt‚lnit cu membrii Federa˛iei Na˛ionale a Sindicatelor Pensionarilor din Rom‚nia Ón cei doi ani de c‚nd a˛i venit la guvernare.
Solicit r„spuns scris ∫i verbal. Œmi permite˛i ∫i o interpelare?
V„ mul˛umesc.
Interpelarea este adresat„ tot prim-ministrului.
Œn ziua de 14 februarie 2007, Ónc„lc‚nd din nou Constitu˛ia Rom‚niei, Pre∫edintele Traian B„sescu a Óncurcat art. 88 cu art. 90 din Constitu˛ie ∫i f„r„ a exista aprobat„ ordinea de zi a Parlamentului, Ón fa˛a unei s„li aproape goale, Pre∫edintele Traian B„sescu i-a anun˛at pe c‚˛iva senatori ∫i deputa˛i c„, personal, ∫i, probabil, pe banii dumnealui, vrea s„ organizeze un referendum na˛ional pe tema votului uninominal la alegerile parlamentare, procedur„ neaplicat„ pe niciun continent.
V„ solicit, domnule prim-ministru, s„-mi comunica˛i c‚t estima˛i costurile organiz„rii unui astfel de referendum. V„ mul˛umesc.
Solicit r„spuns scris ∫i oral.
V„ mul˛umesc. Domnul senator Aurel Ardelean. Microfonul 1, v„ rog.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Œntrebarea este adresat„ domnului prim-ministru al Rom‚niei.
Œn cadrul Programului de guvernare, Capitolul 6 — îPolitici Ón domeniul cercet„rii, dezvolt„rii ∫i inov„rii“, se prevede îevaluarea periodic„ a punctelor tari ∫i slabe din economie, dup„ modelul avantajului competitiv, pentru a fixa priorit„˛ile Ón cercetarea fundamental„ ∫i aplicativ„“.
Domnule prim-ministru, conform prevederilor invocate, v„ rog s„ men˛iona˛i care sunt, Ón prezent, priorit„˛ile Ón cercetarea fundamental„ ∫i aplicativ„ rezultate din ultima evaluare periodic„ a punctelor tari ∫i slabe din economie. V„ mul˛umesc.
Solicit r„spuns scris.
Interpelarea este adresat„ tot domnului prim-ministru. Œn cadrul Programului de guvernare, îPolitica de protec˛ie a consumatorului“, se men˛ioneaz„ faptul c„
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 îobiectivul strategic al Guvernului este crearea unui sistem institu˛ional, de tip european, capabil s„ asigure cre∫terea gradului de ap„rare a drepturilor fundamentale ale consumatorilor, sprijinirea Ónfiin˛„rii Institutului Na˛ional pentru Consum, ca organiza˛ie neguvernamental„“.
Domnule prim-ministru, conform acestei prevederi din cadrul Programului de guvernare, v„ solicit s„-mi comunica˛i dac„ acest Institut Na˛ional pentru Consum a fost creat ∫i care sunt atribu˛iile exacte pe care le are.
V„ mul˛umesc.
Solicit r„spuns scris.
V„ mul˛umesc foarte mult.
Cu aceasta am Óncheiat lista Óntreb„rilor.
Trecem la interpel„ri.
Primul Ónscris este domnul senator Otilian Neagoe, care a∫teapt„ de mai mult timp. Se preg„te∫te domnul senator Gheorghe Funar.
V„ rog, microfonul 3, pentru domnul senator Otilian Neagoe.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Interpelarea este adresat„ domnului C„lin Popescu T„riceanu, prim-ministrul Guvernului.
Bra∫ovul se afl„ Óntr-o situa˛ie de colaps economic ∫i social. Societ„˛ile comerciale îTractorul“, îRulmentul“ ∫i îNitramonia“ — S.A. ∫i unit„˛ile economice din industria de ap„rare, care sunt Ón portofoliul A.V.A.S., Ónt‚mpin„ mari dificult„˛i Ón func˛ionarea tehnico-economic„ ∫i Ón procesul de privatizare.
Se preconizeaz„ reduceri de personal, lichidarea unora dintre aceste societ„˛i, iar continuarea sau demararea procedurilor de privatizare nu sunt precizate foarte clar.
Zona Bra∫ovului a fost afectat„, Ón ultimii 17 ani, de un amplu proces de restructurare, care a condus la reducerea num„rului de angaja˛i, de la circa 300 de mii Ón 1990 la 145 de mii Ón 2007. Peste 4 mii de societ„˛i mici ∫i mijlocii se afl„, Ón acest an, Ón pragul falimentului. Costul vie˛ii la Bra∫ov este unul dintre cele mai ridicate din Rom‚nia.
Av‚nd Ón vedere situa˛ia dramatic„ Ón care se afl„ Bra∫ovul, v„ rug„m, domnule prim-ministru C„lin Popescu T„riceanu, s„ ne preciza˛i care sunt ac˛iunile pe care le va Óntreprinde, Ón regim de urgen˛„, Guvernul Rom‚niei pentru a opri dezastrul ∫i a determina relansarea economic„ ∫i social„ a jude˛ului Bra∫ov.
Solicit r„spuns scris ∫i oral.
Mul˛umesc.
V„ mul˛umesc.
Domnul senator Gheorghe Funar, microfonul 2. Se preg„te∫te domnul senator Gavril„ Vasilescu.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„. Interpelarea este adresat„ domnului Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor.
Dup„ cum cunoa∫te˛i, Legea nr. 218/2002 privind organizarea ∫i func˛ionarea Poli˛iei rom‚ne v„ oblig„ pe dumneavoastr„ ∫i pe subordona˛ii dumneavoastr„ s„ ac˛iona˛i pentru prevenirea ∫i descoperirea infrac˛iunilor s„v‚r∫ite cu ocazia referendumurilor locale, ilegale, organizate de c„tre U.D.M.R., cu sateli˛ii s„i, Ón lunile decembrie 2006 ∫i februarie 2007, viz‚nd ob˛inerea autonomiei teritoriale, pe criterii etnice, a a∫a-zisului f nut Secuiesc.
Prin declara˛ii publice, Pre∫edintele Rom‚niei ∫i prim-ministrul, Ón ziua de 12 februarie, au precizat c„ s-au Ónc„lcat Constitu˛ia Rom‚niei ∫i legile statului rom‚n, cu ocazia referendumurilor locale, ilegale, desf„∫urate Ón jude˛ele Covasna, Harghita ∫i Mure∫.
Chiar dumneavoastr„, domnule ministru, a˛i declarat c„ au fost s„v‚r∫ite fapte de natur„ penal„ de c„tre organizatorii ∫i participan˛ii la acest referendum, iar, pe cale de consecin˛„, a˛i criticat Parchetul c„ nu ∫i-a f„cut datoria ∫i nu a aplicat legea.
V„ solicit, domnule ministru, s„-mi comunica˛i de ce a˛i refuzat s„ ˛ine˛i seama de prevederile legale ∫i s„ ac˛iona˛i pentru respectarea Constitu˛iei ∫i a legilor statului rom‚n, inclusiv a Legii nr. 218/2002.
V„ mul˛umesc.
Solicit r„spuns scris ∫i verbal.
V„ mul˛umesc.
Are cuv‚ntul domnul senator Gavril„ Vasilescu, din partea Partidului Conservator, microfonul central. Se preg„te∫te domnul senator Petru Stan.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Interpelarea este adresat„ domnului prim-ministru C„lin Anton Popescu T„riceanu.
Domnule prim-ministru,
La sf‚r∫itul lunii decembrie 2004, Parlamentul Rom‚niei a dat vot de Óncredere Guvernului pe care dumneavoastr„ l-a˛i propus. To˛i cei 30 de parlamentari ai Partidului Conservator, la vremea respectiv„ Partidul Umanist, au votat Ón favoarea Ónvestirii Guvernului propus de dumneavoastr„. Problema prioritar„ a Rom‚niei, la acea dat„, aderarea la 1 ianuarie 2007 la Uniunea European„ a fost realizat„. Pentru realizarea acestui obiectiv prioritar, ˛ara avea nevoie de stabilitate politic„. Acceptarea noastr„ de a intra Ón echipa de guvernare a creat premizele stabilit„˛ii politice de care Guvernul, Parlamentul, toate institu˛iile statului, ∫i nu Ón ultimul r‚nd opinia public„ aveau nevoie. Œn acele momente am ales Óntre interesul ˛„rii ∫i interesul partinic, iar alegerea a fost f„r„ echivoc: am ales interesul ˛„rii. Faptul c„ noi, conservatorii, am reprezentat factorul de stabilitate politic„, o dovede∫te tot ce s-a Ónt‚mplat dup„ ie∫irea noastr„ de la guvernare. Un lucru trebuie s„ fie clar at‚t
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 Guvernului, c‚t ∫i fiec„rui membru al s„u: f„r„ sprijin Ón Parlament, nu se poate guverna.
Faptul c„ nu a existat un precedent politic Ón ultimii 17 ani, ∫i anume, ca o mo˛iune simpl„ s„ treac„ Ón Parlament, faptul c„ nu avem o experien˛„ de acest gen, asta nu Ónseamn„ c„ avem dreptul de a Ónc„lca un principiu democratic, poate cel mai important, ∫i anume, minoritatea trebuie s„ se supun„ majorit„˛ii...
Domnule senator Vasilescu, o s„ v„ rog s„ o formula˛i ca pe o interpelare, nu ca pe o declara˛ie politic„.
Nu este declara˛ie politic„, domnule pre∫edinte. Mar˛i, 13 februarie 2007, Senatul Rom‚niei i-a retras sprijinul politic ministrului justi˛iei. Votul exprimat Ón Senat dep„∫e∫te cu mult num„rul membrilor forma˛iunilor politice ce sunt reprezentate Ón aceast„ Camer„ a Parlamentului ∫i care au sus˛inut depunerea mo˛iunii.
Concluzia este clar„: mo˛iunea simpl„ Ómpotriva modului Ón care ministrul justi˛iei a administrat justi˛ia a fost un demers care a r„spuns ∫i multor senatori din forma˛iunile ce formeaz„, Ón prezent, arcul guvernamental.
Numai 46 de senatori mai sus˛in administrarea justi˛iei de actualul ministru, ceilal˛i, p‚n„ la 137, nu mai sunt de acord cu acest lucru.
Domnule senator, v„ rog respectuos s„ face˛i interpelarea!
## Domnule pre∫edinte,
Ca s„ fac interpelarea, trebuie s„ prezint premizele pentru care fac aceast„ interpelare ∫i, dac„ m-a˛i fi l„sat, Ón momentul acesta a∫ fi terminat.
Nu mai sunt de acord cu acest lucru, pentru motivele prezentate Ón textul mo˛iunii.
Fa˛„ de aceast„ situa˛ie, v„ solicit, domnule prim-ministru, s„ explica˛i public, Ón mod oficial, pozi˛ia Guvernului ∫i a dumneavoastr„, Ón calitate de premier. V„ mul˛umesc.
Solicit r„spuns scris ∫i oral.
V„ mul˛umesc frumos pentru interpelarea f„cut„.
Œl invit pe domnul senator Sever ™ter, din partea Grupului parlamentar al P.S.D.
Se preg„te∫te domnul Petru Stan. Microfonul 3, v„ rog.
## Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Interpelarea este adresat„ Autorit„˛ii Na˛ionale pentru Restituirea Propriet„˛ilor, doamnei pre∫edinte Ingrid Zaarour.
Prin Adresa nr. 699.531/15.11.2006, a˛i formulat r„spuns la interpelarea formulat„ de mine prim-ministrului,
din con˛inutul c„reia am re˛inut modalitatea prin care Ón˛elege˛i s„ asigura˛i desp„gubirea doamnei Pop Terezia Rodica, din municipiul Satu-Mare, care a fost deposedat„ abuziv de un apartament ∫i care datorit„ birocra˛iei create, prin pasarea r„spunderilor Ón aceast„ materie de la un organism la altul, cu toate eforturile depuse, timp de 3 ani, nu a reu∫it s„ intre Ón posesia titlului de desp„gubire.
Œntruc‚t familia Pop are o situa˛ie material„ precar„, coroborat„ ∫i cu un handicap al celui care este _pater familias_ , solicit s„-mi r„spunde˛i la urm„toarele Óntreb„ri:
1. Care este stadiul analiz„rii ∫i verific„rii acestui dosar, potrivit art. 16 din titlul 7 al Legii nr. 247/2005?
2. Care este termenul estimativ p‚n„ la care cea Ón cauz„ va intra Ón posesia titlului de desp„gubire?
3. Dac„ Pop Terezia Rodica va putea fi desp„gubit„ Ón numerar, Ón baza hot„r‚rii de guvern prin care s-a Ónfiin˛at, Ón subordinea dumneavoastr„, Direc˛ia pentru acordarea desp„gubirilor Ón numerar?
Rog a mi se comunica m„surile luate, scris ∫i oral.
V„ mul˛umesc, domnule senator.
Œl invit pe domnul senator Petru Stan, pentru interpelare.
Microfonul 1.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Interpelarea mea este adresat„ domnului ™tefan Dan Motreanu, ministrul agriculturii, p„durilor ∫i dezvolt„rii rurale.
## Domnule ministru,
Conform negocierilor dintre Rom‚nia ∫i Uniunea European„, ˛ara noastr„ va beneficia de circa 7,5 miliarde euro pentru perioada 2007—2013, ceea ce Ónseamn„ 1,07 miliarde euro pe an. La aceste fonduri se mai adaug„ ∫i contribu˛ia statului rom‚n. Din aceste fonduri, 45%, adic„ 3,25 miliarde euro, se vor folosi pentru cre∫terea competitivit„˛ii sectorului agricol ∫i forestier, din care 85.000 de ferme mici vor primi 1.500 euro pe an sprijin pentru ferme de semisubzisten˛„.
Œntrebarea mea este: cum ve˛i selec˛iona cele 85.000 de ferme care vor primi acest sprijin din cele peste 5 milioane de gospod„rii ˛„r„ne∫ti, care toate sunt declarate ferme de subzisten˛„, ∫i care este deosebirea Óntre o ferm„ de subzisten˛„ ∫i una de semi-subzisten˛„?
Nu cumva acest ajutor Ónseamn„ populism, fiindc„ nu se poate face niciun plan de modernizare cu 1500 euro pe an, condi˛ie care se pune pentru a primi ace∫ti bani. V„ mul˛umesc.
Solicit r„spuns scris ∫i oral.
V„ mul˛umesc foarte mult.
Stima˛i colegi, am Óncheiat seria de Óntreb„ri ∫i interpel„ri.
V„ rog s„-mi permite˛i, Ón primul r‚nd, s„-mi cer scuze fa˛„ de distin∫ii membri ai Executivului, mini∫tri ∫i secretari de stat, care au venit ast„zi s„ r„spund„ la
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 Óntreb„ri. O serie de colegi care au adresat Óntreb„ri sau interpel„ri nu mai sunt Ón sal„, deci nu ve˛i putea r„spunde dec‚t Ón scris. V„ rog s„ trimite˛i r„spunsurile Ón scris.
Dac„-mi permite˛i o recomandare prieteneasc„: veni˛i s„ r„spunde˛i c‚nd se transmite la radio. Ave˛i ∫anse mult mai mari ca aceia care v-au adresat Óntreb„rile sau interpel„rile s„ fie Ón sal„ ∫i s„ stea.
Dau cuv‚ntul, pentru Ónceput, domnului ministru H„rd„u, ministrul educa˛iei ∫i cercet„rii, pentru a r„spunde la Óntreb„rile ce i-au fost adresate. V„ rog. Microfonul 10.
## **Domnul Mihail H„rd„u** — _ministrul educa˛iei ∫i cercet„rii_ **:**
## V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
R„spund la prima Óntrebare, transmis„ nou„ de domnul senator Ilie Petrescu, prin care ne solicit„ îdeplasarea unor copii din satul Olari, comuna Plop∫oru, spre unit„˛ile ∫colare care Ói deservesc“.
Am f„cut, domnule pre∫edinte, domnule senator, o analiz„ la nivelul jude˛ului Gorj.
Œn anul 2006 s-au repartizat 13 microbuze, ∫i Ón r„spunsul scris ve˛i reg„si repartizarea acestor microbuze pe unit„˛ile ∫colare.
De asemenea, am solicitat inspectoratului lista priorit„˛ilor pentru 2007—2008.
Dac„ ∫ti˛i, anul trecut am achizi˛ionat 679 microbuze, Ón raport cu 500, c‚te ne-am propus ini˛ial, iar Ón acest an vom achizi˛iona minimum 800, 16 plus 1.
De la jude˛ul Gorj avem o repartizare pe priorit„˛i la 17 comune a unui num„r de 26 de microbuze Ón care nu figureaz„ ∫coala la care face˛i dumneavoastr„ referire, deoarece, prin criteriile care s-au stabilit, s-a ajuns ca repartizarea de microbuze s„ se fac„ pentru 8 km distan˛„ de transport.
Satul la care face˛i dumneavoastr„ referire, la care spune˛i c„ sunt peste 100 de copii care se deplaseaz„ pe marginea ∫oselei circulate, cre‚ndu-se un pericol pentru securitatea acestora, are o distan˛„ de 3 p‚n„ la 4,5 km de la domiciliu p‚n„ la ∫coal„.
Œn aceast„ situa˛ie ne r„m‚ne s„ g„sim o rezerv„ pe parcursul anului Ón curs, Ón func˛ie de modul Ón care ne gestion„m fondurile, poate vom reu∫i, ca ∫i anul trecut, s„ supliment„m num„rul acestor microbuze.
Din punctul nostru de vedere, dorim ca toate unit„˛ile ∫colare s„ primeasc„ mijloace de transport, dar ∫i acestea sunt limitate de volumul financiar pe care Ól avem la dispozi˛ie.
Dac„ sunte˛i mul˛umit, domnule senator?
V„ mul˛umesc, domnule ministru. Domnule senator Ilie Petrescu.
## V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Domnule ministru,
C‚nd ridic o problem„, o ridic din teren, adic„ din comuna Plop∫oru. Cet„˛enii ∫i copiii din zona Plop∫oru, o
comun„ cu 6.000 de locuitori, ∫i, mai cu seam„, subdiviziunea comunei, satul Olari, se deplaseaz„ pe drumul care face leg„tura Óntre municipiul T‚rgu-Jiu— Rovinari—Craiova. Ace∫ti copii sunt supu∫i unui pericol iminent de accident.
Œn acea zon„ s-au Ónt‚mplat multe fenomene ∫i multe evenimente, multe accidente au avut loc Ón jude˛ul Gorj, ∫i m„ refer la zona carierei de la Pe∫teana, care transport„ c„rbunele la Complexul energetic îTurceni“.
Am solicitat aceast„ chestiune pentru faptul c„ am plecat de la Ónt‚lnirea cu oamenii de acolo pe la ora 23,00 ∫i m-au rugat, cet„˛enii din zon„, s„ intervin la nivel de minister pentru aceast„ chestiune.
Nu pun problema distan˛ei, pentru c„ acest lucru este clar: sunt 4,5—5 km. Problema este c„ ace∫ti copii sunt mereu Ón situa˛ia de a fi accidenta˛i, ∫i este p„cat ca un copil s„ fie pus Óntr-o asemenea situa˛ie.
Mi-am exprimat aceast„ rug„minte, deoarece pe drum se transport„ c„rbuni cu ma∫ini mari, iar copiii merg la ∫coal„ iarna, vara, cu intemperiile care sunt, cea˛„, z„pad„ ∫i a∫a mai departe.
Rug„mintea mea este s„ rezolv„m problema ∫i s„ ajut„m aceast„ ∫coal„ de la Olari. V„ rog mult de tot s„-i ajut„m pe ace∫ti copii.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
## **Domnul Teodor Viorel Mele∫canu:**
## V„ mul˛umesc.
E Ón regul„. Domnul ministru H„rd„u cred c„ v-a dat deja un r„spuns, anume c„ va Óncerca Ónc„ Ón cursul acestui an, Ón cazul existen˛ei unor fonduri disponibile, s„ devanseze programul de dotare. V„ mul˛umesc, domnule ministru.
## **Domnul Ilie Petrescu**
**:**
Voi transmite schi˛a de drum pe unde merg copiii, num„rul de copii ∫i distan˛a exact„.
V„ mul˛umesc.
## V„ mul˛umesc.
Œl invit pe domnul secretar de stat Alexandru Mircea s„ r„spund„ la Óntrebarea domnului Funar Ón leg„tur„ cu cet„˛enii numi˛i C„lin Popescu T„riceanu.
Microfonul 8.
**Domnul Alexandru Mircea** — _secretar de stat Ón Ministerul Administra˛iei ∫i Internelor_ **:**
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Stimate domnule senator,
Œn leg„tur„ cu Óntrebarea dumneavoastr„, prin care solicita˛i s„ vi se comunice îdac„ exist„ cet„˛eni Ón Rom‚nia av‚nd numele ∫i prenumele C„lin Popescu T„riceanu, cu men˛ionarea datei na∫terii ∫i a domiciliului“, v„ aducem la cuno∫tin˛„ urm„toarele:
Datele pe care le solicita˛i intr„ sub inciden˛a Legii nr. 677/21 noiembrie 2001 pentru protec˛ia persoanelor
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 13/28.II.2007 cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal ∫i libera circula˛ie a acestor date, cu modific„rile ∫i complet„rile ulterioare. Potrivit actului normativ citat, nerespectarea procedurii referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal ∫i nesocotirea drepturilor consacrate Ón acest act normativ constituie contraven˛ie, dac„ fapta nu este s„v‚r∫it„ Ón astfel de condi˛ii Ónc‚t s„ constituie infrac˛iune.
Prin urmare, nu v„ putem transmite datele solicitate. Cu deosebit„ stim„, ministrul administra˛iei ∫i internelor. V„ mul˛umesc.
V„ mul˛umesc, domnule ministru. Dori˛i s„ reac˛iona˛i, domnule senator Funar? V„ rog, domnule senator. Microfonul 2.
data aceasta, legea. C‚nd este vorba de referendumurile ilegale ale U.D.M.R.-i∫tilor, uit„. Dar m„ bucur„ faptul c„ au identificat unul sau mai mul˛i cet„˛eni C„lin Popescu T„riceanu.
Am s„ revin cu o Óntrebarea: care dintre ace∫tia este prim-ministrul Rom‚niei? Dar o voi face data viitoare.
V„ mul˛umesc pentru r„spuns.
V„ mul˛umesc.
Mul˛umesc domnului ministru Mircea Alexandru.
Ar mai fi ni∫te Óntreb„ri... Doamna Kibedi Katalin, am Ón˛eles c„ tot la domnul Funar... Sau nu? Ministerul Justi˛iei... Ilie Petrescu a plecat.
Stima˛i colegi, din lips„ de combatan˛i, va trebui s„ Óncheiem b„t„lia Ón seara aceasta.
Mul˛umesc domnului senator Funar.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„.
Eu m„ bucur c„ domnul secretar de stat ∫i Ministerul Administra˛iei ∫i Internelor se str„duiesc s„ respecte, de
Mul˛umesc domnilor mini∫tri secretari de stat care au venit.
Declar Ónchise lucr„rile ∫edin˛ei Ón plen a Senatului. _™edin˛a s-a Óncheiat la ora 18,45._
EDITOR: PARLAMENTUL ROM¬NIEI — CAMERA DEPUTAfiILOR
#159361îMonitorul Oficial“ R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, Bucure∫ti; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercial„ Rom‚n„ — S.A. — Sucursala îUnirea“ Bucure∫ti
∫i IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direc˛ia de Trezorerie ∫i Contabilitate Public„ a Municipiului Bucure∫ti (alocat numai persoanelor juridice bugetare)
Tel. 318.51.29/150, fax 318.51.15, E-mail: marketing@ramo.ro, Internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru rela˛ii cu publicul, Bucure∫ti, ∫os. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 411.58.33 ∫i 410.47.30, fax 410.77.36 ∫i 410.47.23 Tiparul: îMonitorul Oficial“ R.A.
&JUYDGY|201262]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al Rom‚niei, Partea a II-a, nr. 13/28.II.2007 con˛ine 32 de pagini.**
Pre˛ul: 8,00 lei