Monitorul Oficial·Partea II·30 iunie 2006
other · respins
Anghel Stanciu
Discurs
## **Domnul Anghel Stanciu:**
Domnule pre∫edinte, Onorat prezidiu,
Domnilor mini∫tri, Domnule ministru Eugen Nicol„escu,
Am venit la acest microfon s„-mi fac autocritica, Ón sensul c„ Ónc„ o dat„ se dovede∫te c„ o lege nu poate fi perfect„. Legea sportului a fost ini˛iativa fostei Comisii pentru Ónv„˛„m‚nt. Dup„ 32 de ani, Comisia pentru Ónv„˛„m‚nt a luat îbalonul“ de coarne ∫i a scos aceast„ lege ca ini˛iativ„ a Óntregii comisii.
Evident c„ nu ne-am putut g‚ndi atunci la toate aspectele. Am tratat problema publicit„˛ii a∫a cum o g‚ndeam noi Ón plan teoretic, dar Ón plan practic se vede c„ pe∫tele cel mare Ól Ónghite pe cel mic. ™i a ap„rut aceast„ tendin˛„ ca anumite cluburi s„ Óncerce s„-∫i ia toate drepturile, uit‚nd de fapt c„ dac„ n-ar exista ∫i pe∫tii mici ar muri ∫i cei mari, c„ nu mai pot s„-i m„n‚nce pe cei mici. ™i atunci, ne-am corectat, sunt ini˛iator ∫i la aceast„ ini˛iativ„ ∫i am spus ca s„-i salv„m pe „ia mari, s„-i cre∫tem ∫i pe „∫tia mici s„ devin„ mari. ™i, deci, drepturile ca atare trebuie s„ se Ómpart„, conform hot„r‚rii adun„rii generale, la toate cluburile, evident, propor˛ional cu for˛a lor.
Aceasta este esen˛a ∫i g‚ndirea. ™i de aceea am spus c„, dac„ atunci c‚nd am f„cut legea g‚ndeam Ón acest mod, nu mai ap„reau multe dispute. Cred c„ dumneavoastr„ v„ revine misiunea nobil„ de a aplica prin vot aceast„ lege ∫i a da o gur„ de oxigen tuturor, Ón a∫a fel Ónc‚t ∫i cluburile mari s„ Ón˛eleag„ c„ f„r„ cele mici nu pot exista. A∫a cum noi..., domnule pre∫edinte, nici dumneavoastr„ nu pute˛i exista, ca pre∫edinte, f„r„ noi.
Deci a∫a este ∫i cu fotbalul „sta ∫i celelalte sporturi. Contez pe votul dumneavoastr„, mai ales c„ suntem Ón plin campionat mondial, la care suntem cei mai activi participan˛i la televizor.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.