Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 septembrie 2008
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Anghel Stanciu
Discurs
## **Domnul Anghel Stanciu:**
Domnule președinte de ședință, Onorat prezidiu,
Stimate doamne și stimați domni deputați, Domnilor miniștri, Dragi colegi,
George Maior, director al Serviciului Român de Informații, fost senator PSD, fost reprezentant al României în Irlanda,
dă un interviu, acum câteva zile, în care spune că n-a putut ajunge asistent universitar, fiind respins la „Babeș-Bolyaiˮ, dar a ajuns directorul Serviciului Român de Informații.
V-am spus acest lucru ca să vă dați seama unde se poziționează asistentul, dar profesorul universitar și, respectiv, profesorul de gradul I și debutantul.
Mai spune însă ceva foarte important: românii gândesc strategic și nu iau decizii strategice.
În Irlanda, în anii ʼ60, într-o sărăcie lucie, s-a luat decizia strategică de a se investi în învățământ, în resursa umană și timp de 10—15 ani Irlanda a progresat.
Astăzi, îl contrazicem noi, toți membrii Parlamentului român prezenți, pe George Maior.
Am luat o decizie strategică. Am investit în învățământ, și această investiție se datorează, stimați colegi, atât celor două comisii, de la Senat și Cameră, care au început acest act din anul 1996, a culminat sub conducerea Guvernului Năstase și a Ecaterinei Andronescu, când s-a pus în Legea învățământului 6% din produsul intern brut, în 2006. S-a amânat în 2007 și s-a aprobat. A fost prima decizie strategică majoră.
A doua decizie strategică majoră a fost atunci când cele două comisii și Senatul au aprobat nu ordonanța Guvernului, stimați colegi, ci au aprobat Propunerea legislativă PL-x 185/2008 privind modificarea Legii nr. 220/2007 referitoare la creșterile salariale ce se vor acorda personalului didactic din învățământ salarizat potrivit Legii nr. 128/1997, lege inițiată... și trebuie să le mulțumim domnilor Andea Petru, doamnei Andronescu Ecaterina, Cindrea Ioan, Barbu Gheorghe, Corlățean Titus, Dorneanu Valer, Bruchental-Pop Ionela, Dumitriu Mihai, Găleteanu Monalisa, Duțu Stelian, Pușcaș Vasile, Mocanu Alexandru, Știucă Alecsandru, Moraru Ion, Coșea Mircea, Solcanu Ion, Tîlvăr Angel și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Stanciu Anghel.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.