ªtefan Cazimir

## **Domnul ªtefan Cazimir:**

Dupã lupte seculare, care s-au întins pe douã legislaturi, iatã visul nostru realizat: Legea limbii române a fost, în fine, adoptatã. Este un moment sãrbãtoresc pentru Camera Deputaþilor, care a izbutit, dupã lungi strãdanii, finalizarea laboriosului proces. Este, totodatã, o premierã legislativã ºi un legitim izvor de mândrie: pentru prima oarã statuãm printr-o lege obligaþia respectãrii unor legi anterioare. Vom vota desigur, în viitorul apropiat, un nou act normativ privind obligaþia de a respecta legea adoptatã astãzi. Sistemul legislativ în ansamblu va dobândi astfel mai multã coerenþã, iar aplicarea legilor, mai multã stricteþe.

Adoptarea legii de astãzi este o lecþie asprã, dar nu mai puþin meritatã, pentru adversarii ºi sabotorii ei: pentru

vocile ostile din rândul opoziþiei, pentru refractarii din rândul majoritãþii, pentru toþi aceia care ºi-au dovedit pe parcurs lipsa de inteligenþã, lipsa de clarviziune ºi, mai presus de toate, lipsa de patriotism.

O lecþie severã, dar meritatã, reprezintã adoptarea legii ºi pentru ”intelectualiiÒ înãcriþi ºi mediocri care ºi-au manifestat public îngustimea de spirit, pretinzând cã ar fi vorba Ñ auziþi ºi minunaþi-vã! Ñ de o pseudosoluþie pentru o pseudoproblemã. O asemenea apreciere este incalificabilã ºi de aceea mã abþin sã o calific.

O lecþie severã, dar meritatã, o constituie adoptarea legii ºi pentru acele publicaþii care încalcã nepedepsit, dupã nouã ani de la implementare, normele ortografice ale Academiei Române. Suntem convinºi cã amenzile usturãtoare prevãzute la art. 7 le vor aduce cu picioarele pe pãmânt, obligându-le sã respecte în sfârºit decizia supremului for ºtiinþific.

O lecþie severã, dar meritatã, reprezintã adoptarea legii pentru însuºi iniþiatorul ei, care ºi-a permis recent sã publice un articol intitulat ”De ce scriu cu î din iÒ, (”România literarãÒ, nr. 42 din 2002), demonstrând în acest fel o tristã recalcitranþã, sã sperãm totuºi, trecãtoare ºi remediabilã.

Nimic din cele pomenite mai sus nu poate umbri bucuria zilei de astãzi. Limba românã posedã în sfârºit zidul ei chinezesc, de care se va izbi ºi se va sparge valul imund al strãinismelor de tot felul. Limba românã va izbuti astfel sã-ºi conserve sau sã-ºi refacã puritatea virginalã ºi sã urce, împreunã cu vorbitorii ei, spre noi culmi de progres ºi civilizaþie.

Strãbunul grai cu grijã îl vom drege,

Trecând prin ciur cuvânt dupã cuvânt. Mãrire þie, înþeleaptã lege!

Te laud ºi te apãr, ºi te cânt.