Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 octombrie 2015
procedural · respins
Augustin Constantin Mitu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Augustin Constantin Mitu:**
Mulțumesc, domnule senator.
Stimați colegi,
Vă propun să suspendăm dezbaterea la acest punct – urmează ședința comună, la 12.30 – și să declar, totodată, închisă ședința Senatului de astăzi, 6 octombrie 2015.
Ne vedem mâine, la plenul Senatului.
Avem plen comun de la 12.30 și am spus, pentru mâine, plenul nostru _. (Intervenție neinteligibilă din sală.)_
Da, programul de mâine îl știți: 9.00 – 10.30, declarații politice, după care plen, cu dezbaterea inițiativelor legislative.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.