Aurel Vainer

## **Domnul Aurel Vainer:**

Stimată doamnă președinte, Stimate colege și stimați colegi deputați, Onorată audiență,

Distinși membri ai Corpului diplomatic prezenți la București, care participați la această sesiune solemnă,

În numele meu și al Federației Comunităților Evreiești din România, vă mulțumesc tuturor pentru participarea la acest moment extrem de important pentru istoria României, a evreilor și, practic, a umanității.

Dați-mi voie să spun mai întâi că, de fapt, noi îi comemorăm pe cei care au pierit în Holocaust, dar, de fapt, ne aducem aminte de pagini foarte dureroase din istoria Europei și a României, evident, care au însemnat tragedii umane până la moarte.

Trebuie să spunem că acest Holocaust este un cuvânt care se potrivește și în cazul României. Deși este știut că Holocaust înseamnă „ardere totală”, în cazul evreilor din România, spre fericirea noastră, o parte însemnată dintre evrei a supraviețuit acelei perioade.

Eu, personal, sunt un supraviețuitor. Aveam zece ani atunci când a început urgia nazistă, urgia legionară, și când au început toate restricțiile posibile împotriva evreilor și de aceea spun: Holocaust a fost în România. Din păcate, au fost români care au ucis, care au făcut lucruri dintre cele mai urâte, dar, în același timp, nu pot să nu spun cu mâna pe inimă că au fost și români demni în această perioadă de mare restriște, de tragedie umană, care au ajutat, care s-au manifestat în favoarea evreilor din cele mai diferite categorii. Dacă vă amintiți, anul trecut, am împrăștiat în sală o carte denumită „Demnitate în vremuri de restriște”, în care am vrut să arătăm, în primul rând, existența Holocaustului în România, dar și să marcăm, să dăm informații, să punem în circulație cifre, oameni, personalități care au încercat să ușureze soarta evreilor cu mari riscuri personale și familiale.

Eu îmi fac o datorie de onoare să mulțumesc acestor români care au fost atunci alături de noi, așa cum mulțumesc autorităților românești, care din 2004 încoace au luat în analiză și și-au însușit concluziile raportului Comisiei de studiere a Holocaustului în România, Comisia Elie Wiesel.

Se recunoaște de către statul român existența a numeroase victime evreiești și din populația romă care au suferit în multe feluri tragedia acestei perioade. Sigur, vinovații nu mai sunt printre noi, au fost cei care au constituit mișcarea legionară, regimul Antonescu și așa mai departe. Pot să spun însă că, pentru a înțelege bine tragedia noastră, nu trebuie să ne limităm numai la morți, la cei uciși, la cei care au pierit de foame, de mizerie, de lipsă de igienă, de cele mai cumplite boli, în Transnistria mai cu seamă, dar să ne reamintim și că, din 1938 încoace, în România au apărut măsuri de discriminare antievreiești, treptat, treptat ele au crescut, sunt multe, n-aș vrea să vă rețin atenția, dar aș spune numai că în anii aceia pentru un evreu, un copil de evreu – cum am fost eu, de pildă – să te duci să iei pâinea pe cartelă, numai o treime din rația celuilalt copil neevreu, însemna ceva. Sunt multe altele: excluderea din școli, excluderea din profesiuni liberale, excluderea din economie și foarte, foarte multe.