Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 iunie 2002
other · adoptat
Avram Crãciun
Discurs
## **Domnul Avram Crãciun:**
Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Suntem în ”Anul internaþional al muntelui Ñ 2002Ò, iniþiat de O.N.U., ocazie cu care, pe întreg mapamondul au avut ºi vor mai avea loc evenimente importante, consacrate problematicii complexe legate de acest monstru sacru care se numeºte munte.
La invitaþia Asociaþiei Internaþionale ”EuromontanaÒ ºi cu aprobarea Biroului permanent al Senatului, am participat la cea de-a III-a Convenþie a muntelui european, care s-a þinut la Inverness, Scoþia, între 16 ºi 18 mai a.c.
A fost o mobilizare ºi o participare extraordinarã de organizaþii ºi instituþii importante din lume Ñ UNESCO, FAO, Forumul European Montan, Comisia Europeanã, reprezentatã de dl Michel Barnier, comisar pentru cooperare ºi dezvoltare regionalã, deputaþi din Parlamentul European, miniºtri din unele þãri din Uniunea Europeanã, precum ºi din alte þãri candidate la intrarea în Uniunea Europeanã.
La Inverness a fost o demonstraþie cât se poate de clarã a interesului major pentru dezvoltarea zonelor de munte din Europa, de trecere în revistã a situaþiilor economico-sociale, de mediu, de dotare ºi echipare teritorialã, bazate pe studii ºi proiecte, precum ºi conturarea unei viziuni responsabile asupra viitorului munþilorÉ
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.