Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 aprilie 2000
other
Barbu Piþigoi
Discurs
## **Domnul Barbu Piþigoi:**
## Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Eu iau cuvântul pe procedurã ºi aº vrea sã vã reamintesc una dintre procedurile pe care dumneavoastrã le-aþi practicat la una dintre ºedinþele trecute. La acea ºedinþã, unul dintre colegii noºtri a spus cã sunt numeroase situaþiile Ð ºi aceastã cutumã a fost introdusã de dumneavoastrã în legislaturile precedente Ð în care colegii deputaþi se aflã în salã, dar nu îºi exprimã voturile nicidecum, nici pentru, nici împotrivã, nici nu se abþin, la care Domnia voastrã a dat urmãtorul rãspuns: ”Punctul meu de vedere, ca ºi preºedinte de ºedinþã, este urmãtorul. Cvorumul a fost verificat prin apel nominal ºi este de 244 de colegi. Conform declaraþiei secretarilor de ºedinþã, majoritatea a votat pentru Ñ fãrã sã spuneþi numãrul Ñ forma pe care am supus-o la vot, 48 împotrivã, douã abþineri. Deci, din punctul meu de vedere, acest lucru este adjudecat. Închidem discuþia pe aceastã problemãÒ.
Cu alte cuvinte, domnule preºedinte, în precedentele conduceri de ºedinþã pe care dumneavoastrã le-aþi practicat, aþi practicat aceastã situaþie în care aþi luat în considerare numãrul de prezenþi obþinut la apelul nominal, cu care aþi lucrat în continuare în cadrul ºedinþei.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.