Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 aprilie 2000
Camera Deputaților · MO 55/2000 · 2000-04-28
· other
202 de discursuri
Doamnelor ºi domnilor parlamentari,
Declar deschisã ºedinþa comunã a Camerei Deputaþilor ºi Senatului, anunþându-vã cã din totalul de 486 de parlamentari ºi-au înregistrat prezenþa un numãr de 308. Sunt absenþi 178. Cvorumul de lucru legal este de 244 de parlamentari.
Vã reamintesc, am parcurs proiectul Legii bugetului, suntem la dezbaterea anexelor. Un numãr de articole au fost retrimise la comisiile de specialitate, ele vor intra în dezbaterea Camerelor reunite mâine, conform deciziei dumneavoastrã.
Înainte de a începe cu Anexa nr. 1, fac apel la Serviciul tehnic sã ne asigure prezenþa ministrului de finanþe, astfel încât sã putem începe dezbaterile. Comisiile sunt prezente prin genþile diplomat lãsate pe masã. Deci sunt aici, în salã, aºteaptã Ministerul de Finanþe.
Îmi pare rãu, stimaþi colegi, aºteptãm sã se prezinte ministrul finanþelor ca sã putem intra în dezbaterea Anexei nr. 1.
Mã adresez Departamentului tehnic. Unde este ministrul de finanþe? Pãi, dacã ºtim cã întârzie o jumãtate de orã sau o orã sau un sfert de orã, sã nu þin colegii în salã în stand by. Încep sã vãd o nervozitate la colegii din salã. Astãzi intrãm pe anexe. Anexele 1 ºi 2 sunt anexe de sintezã, deci le vom vota la sfârºit.
Începem cu Anexa nr. 3 Ð ”Ordonatorii principali de crediteÒ. Îi vrem aici, este firesc, ministrul finanþelor, Ministerul Finanþelor ºi ordonatorii principali de credite. Nu discutãm, Ministerul Industriilor, în prezenþa secretarului de stat de la Ministerul Finanþelor, cu toatã stima pentru miniºtrii secretari de stat. Dacã în 15 minute nu primesc un rãspuns, mã voi vedea obligat sã suspend lucrãrile Parlamentului de astãzi.
Este absolut jignitor ceea ce se petrece. Guvernul, pe toate posturile de radio, televiziune, în toatã mass-media, vorbeºte de nevoia de a se adopta rapid bugetul ºi în fiecare dimineaþã nu putem începe discuþiile din cauza lipsei reprezentanþilor Guvernului. Rog secretariatul tehnic sã-mi pregãteascã o notã cãtre primul-ministru, o scrisoare prin care sã ne manifestãm protestul nostru faþã de modul în care Ministerul de Finanþe ºi celelalte ministere înþeleg sã participe la dezbaterea bugetului. Am înþeles cã ministrul de finanþe este în ºedinþã de Guvern, are 3 puncte foarte importante, ne roagã sã amânãm începerea dezbaterilor pânã la orele 11,00.
Pauzã pânã la orele 11,00. Ne revedem în plen la orele 11,00, vã rog.
## PAUZÃ
## DUPÃ PAUZÃ
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
Rog colegii sã-ºi invite colegii în salã. Vãd o geantã, bãnuiesc cã ministrul de finanþe a sosit ºi Domnia sa, comisiile sunt prezente.
Rog încã o datã liderii grupurilor parlamentare sã invite colegii în salã, astfel încât sã nu fim obligaþi sã apelãm la un apel nominal.
Înainte de intrarea în Anexa nr. 3, cu care vom începe dezbaterea noastrã astãzi, daþi-mi voie sã salut prezenþa în salã a Delegaþiei Grupului parlamentar de prietenie Turcia-România din Marea Adunare Naþionalã Turcã, condusã de domnul Turhani Mamoglu.
Stimaþi colegi,
Aºa cum am decis, în aceastã dimineaþã vom începe dezbaterea anexelor la Legea proiectului de buget cu Anexa nr. 3, ”Ordonatorii principali de crediteÒ, Anexele nr. 1 ºi nr. 2 fiind ultimele pe care le vom discuta, fiind anexe de sintezã.
Anexa nr. 3/01. Proiectul bugetului pe anul 2000 Ð Preºedinþia României. Nu existã amendamente acceptate de cãtre comisie.
Dacã existã intervenþii la Anexa nr. 3/01?
Înþeleg cã nu existã amendamente.
Vot · Amânat
Ședința
## Domnule preºedinte, Domnule ministru,
## Stimaþi colegi,
Amendamentul pe care vreau sã-l fac este legat de o evaluare judicioasã atât a situaþiei care a fost statuatã prin cele douã voturi din ziua de 13 ºi de ieri, cât ºi a modalitãþilor de rezolvare a unei probleme care, dupã pãrerea noastrã, este o problemã realã, legatã de existenþa surselor de finanþare. ªi anume, în numele grupului parlamentar de la Senat, propunerea este ca la finalul Anexei nr. 3/02 referitoare la bugetul Senatului României pe anul 2000 sã se introducã o notã având urmãtorul cuprins: ”Prevederile art. 12 alin. 4 ºi 5 din prezenta lege se aplicã începând cu data de 1 noiembrie 2000.Ò Nu este nevoie sã suplimentez explicaþiile legate de structura acestei anexe.
Vã mulþumesc.
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
Vã mulþumesc, domnule senator. Alte intervenþii? Nu sunt. Comisia? Ministerul Finanþelor?
Comisia vrea sã asculte punctul de vedere al iniþiatorului.
## **Domnul Decebal-Traian Remeº** _Ñ ministrul finanþelor_ **:**
Þin sã precizez cã Ministerul Finanþelor nu a fost de acord cu amendamentul, iar amendamentul propus aici de domnul Gherman îl preluãm cu data de 1 ianuarie 2001.
Comisiile?
## Domnule preºedinte,
## Stimaþi colegi,
Indiferent de încãrcãtura politicã a acestor amendamente, faptul cã ele sunt prezentate direct în plen ne împiedicã sã dãm acum un punct de vedere al comisiei, motiv pentru care vã solicitãm sã fie retransmise la comisie, în aºa fel încât sã ne putem formula un punct de vedere regulamentar.
## Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
La cererea preºedintelui comisiei, se retrimite comisiei Anexa nr. 3/02, cu amendamentul pe care l-a propus domnul senator Oliviu Gherman.
Vã rog, domnule senator, sã înaintaþi comisiei amendamentul. Are voie, domnule secretar. Preºedintele de ºedinþã poate, în cazuri excepþionale, sã admitã introducerea de amendamente de fond, lucru pe care l-am ºi fãcut. Deci Anexa nr. 3/02, conform regulamentului, este trimisã, prin decizia preºedintelui de ºedinþã, la comisie pentru a fi rediscutatã împreunã cu amendamentul depus de cãtre domnul Oliviu Gherman.
Procedurã, domnule senator Tocaci?
## Domnule preºedinte, Domnilor colegi,
Vã reamintesc cã art. 22, privind finanþarea cercetãrii ºtiinþifice, nu a fost votat decât în principiu. Cifrele nu au fost votate. Prin urmare, noi nu cunoaºtem încã sursele de la care se va lua suplimentarea ºi votând acum anexele s-ar putea sã intrãm într-un blocaj penibil. Noi, în principiu, am votat o suplimentare a surselor necesare finanþãrii, a fondurilor necesare finanþãrii. Dar ni s-a cerut un _time out_ , pentru ca domnul ministru Remeº ºi comisia de specialitate sã gãseascã alte surse decât cele pe care le-am propus noi. Ni s-a spus cã miercuri va fi rezolvat acest articol. Dar, dacã noi votãm acum anexele, în forma existentã, se suprimã orice fel de sursã ºi atunci votul care s-a dat în principiu zilele trecute, mai exact în ziua de 13 aprilie, devine un vot inutil sau incompatibil cu ceea ce va urma.
Prin urmare, eu cred cã este necesar sã rezolvãm întâi toate articolele din lege, inclusiv articolul 22, pentru ca apoi sã trecem la anexe. Eu întreb comisia de specialitate, în primul rând, ºi, bineînþeles, ºi pe domnul ministru Remeº. Cum votãm acum anexele Ñ haideþi sã presupunem cã le terminãm chiar astãzi sau mâine dimineaþã Ñ fãrã sã fi rezolvat art. 22 care a rãmas în suspensie? E adevãrat, eu am aici lista unor anexe, de la care noi, comisiile de învãþãmânt ºi cercetare ºtiinþificã, am considerat cã putem sã ne luãm sursele de finanþare, dar s-ar putea întâmpla ca cei din comisie sau domnul ministru Remeº sã aibã alt punct de vedere, sã se orienteze spre alte surse din alte anexe. Dacã sunt bãtute în cuie prin vot acum anexele, se suprimã toate sursele ºi cercetarea ºtiinþificã rãmâne la sumele care i s-au acordat ºi care sunt total insuficiente ºi, mai mult decât atât, sunt de naturã sã lezeze interesele noastre de integrare privind condiþiile care se referã la cercetarea ºtiinþificã.
Prin urmare, întreb atât pe domnul ministru Remeº, cât ºi comisiile de specialitate, ce soluþie gãsesc dilemei pe care o ridic eu acum.
Deci, dacã înþeleg, domnule senator, problema de procedurã pe care aþi ridicat-o este aceea de a se suspenda lucrãrile la buget pânã când se rezolvã celelalte articole?
Nu, de a se rezolva art. 22.
Sunt douã articole în discuþie. Sigur, ele se referã la anumite anexe, dar poate aveþi dreptate, este cazul ca atât iniþiatorul, cât ºi comisia sã ne spunã dacã aveþi sau nu dreptate.
Domnule ministru Remeº?
Deci domnul senator Tocaci a întrebat dacã aprobarea acestor anexe nu blocheazã discutarea articolelor care sunt trimise la comisie.
## Domnule preºedinte de ºedinþã,
## Domnilor colegi,
O chestiune ºi o procedurã normalã este aceea ca, atunci când se propun suplimentãri de alocãri de cheltuieli, sã se indice sursa.
Din pãcate, acest lucru nu s-a fãcut aici cu destinaþia de care vorbeºte domnul senator Tocaci. Dumnealor au venit cu partea generoasã a lucrurilor, fãrã sã întregeascã amendamentul indicând sursa, lãsând altora sã caute. Nici în calitatea de deputat ºi nici în calitatea de ministru al finanþelor nu mã fac coautor la amendamentul domnului senator Tocaci. Atâta timp cât nu este indicat printre surse vreunul dintre ordonatorii de credite, în cazul acesta Senatul României... Nu vãd de ce aceastã anexã sã fie expediatã ºi sã nu poatã fi votatã. ªi oricare dintre ele. Sunt de acord sã amânãm votul pe acele anexe la care se va face prin amendament trimitere: de acolo se iau bani pentru a suplimenta cutare destinaþie. Altlfel, ajungem la situaþia pe care dumneavoastrã, domnule Mitrea, aþi spus-o, blocãm dezbaterile bugetului fãrã sã ºtim de ce. Eu propun sã lãsãm anexele nevotate, numai acelea la care se face o trimitere exactã. ªi acelea sã mai fie o datã trecute de cãtre comisie ºi autorii amendamentelor în revistã, sã vadã cum se pot împãca lucrurile.
Am reþinut, domnule ministru. Vã mulþumesc. Comisia de specialitate?
## Domnule preºedinte,
## Stimaþi colegi,
Sigur cã în amendamentele, cele 3, care au fost aduse ºi care solicitã suplimentarea resurselor de la buget, cel referitor la facilitãþile pentru IMM-uri, cel referitor la bugetul cercetãrii ºi cel referitor la fondul pentru calamitãþi, au fost precizate niºte surse. Din punctul nostru de vedere, pânã la a discuta în prezenþa miniºtrilor coordonatori privind fondurile speciale privind bugetele care sunt afectate prin aceste amendamente, nu putem, evident, sã ne formulãm un punct de vedere, ceea ce nu înseamnã cã celelalte anexe nu pot sã treacã. Singurul risc este acela cã, dacã sursele indicate nu pot fi acceptate, ºi comisia va decide solicitãrile de majorare sã fie ori respinse ori diminuate. Deci, în orice caz, anexele care nu sunt vizate de cãtre amendamente pot fi trecute.
Am reþinut. Domnul Corâci. Procedurã.
Cu rugãmintea ca sã rãmânem la discuþiile punctuale. Cele pe anexe, aºa cum foarte bine a subliniat ministrul de finanþe, sã nu avem discuþii generale. A trecut aceastã etapã în dezbaterea Legii bugetului.
Voiam numai sã subliniez, dar a spus domnul Dan Constatinescu, cã existã ºi alte posibilitãþi pe care le putem discuta, chiar dacã anexele sunt votate, ºi o sã-i spun domnului senator Tocaci cum sã poatã proceda.
Bine. Vã mulþumesc. Domnul senator Gherman, procedurã.
## Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Eu propun, pentru ca, într-adevãr, sã câºtigãm timp, ca sã fie lãsate nediscutate numai acele anexe la care s- a fãcut referire atât în comisia de învãþãmânt, cercetare, cât ºi cele în care soluþia pe care am propus-o eu, adicã aceea de a apela la art. 26 alin. 7 privitor la încasãrile de la Fondul Proprietãþii de Stat ºi de la AVAB. Deci, întrucât în final întotdeauna existã o posibilitate de modelare a lucrurilor, sã votãm exceptând acele anexe care sunt legate de aceastã suplimentare absolut necesarã ºi care a fost acceptatã în fond de plenul celor douã Camere reunite; suplimentarea, ceea ce a rãmas în discuþie n-a fost suplimentarea în sine, ci sursele de suplimentare. Pentru ca lucrurile sã le putem depãºi, mergem în acest mod, adicã fãrã sã afectãm acele anexe care ar putea deveni ele însele elemente de sursã de suplimentare. ªi cred cã domnul senator Tocaci este de acord în acest sens.
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Asta a fost ºi soluþia pe care am propus-o domnului senator. Sã facem intervenþii pe anexele care sunt precizate de dânsul ºi, în general, vã rog sã facem intervenþie la anexa ºi la problema care este în discuþie.
Anexa nr. 3/03 Ð Camera Deputaþilor.
A fost modificatã de cãtre comisie cu acordul Ministerului Finanþelor. Dacã sunt intervenþii? Domnul Gaspar.
Anexa nr. 3/05 Ð Curtea Constituþionalã. Nu au existat amendamente admise de cãtre comisie. Existã intervenþii? Nu sunt.
Vot · Amânat
Ședința
Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Referitor la Anexa nr. 3/03 privind bugetul Camerei Deputaþilor pe anul 2000, am de fãcut douã comentarii.
Un prim comentariu este legat de modul de prezentare ºi de structurare a acestei anexe.
Vã rog sã observaþi, domnule preºedinte, cã, în afarã de ceea ce existã în volumul care a fost difuzat cu proiectul de lege pentru anumiþi ordonatori de credite, Anexa nr. 3 a fost refãcutã ca urmare a influenþelor care au fost introduse prin majorarea bugetului Camerei, pe ansamblu.
Însã, atunci când se va vota, va trebui ca sã facem referire ºi la partea rãmasã în volum, ºi anume, este acolo o filã referitoare la numãrul de personal pentru Camera Deputaþilor. Acesta este un prim comentariu.
Un al doilea comentariu, domnule preºedinte, este legat de principiul autonomiei financiare a celor douã Camere ale Parlamentului înscris în Constituþie ºi, pe cale de consecinþã, aplicând principiul simetriei, ºi Camera Deputaþilor propune un amendment în sensul celui propus de cãtre domnul senator Oliviu Gherman. În acest sens, ar urma ca la finalul Anexei nr. 3/03 privind bugetul Camerei Deputaþilor pe anul 2000 sã se adauge o notã cu urmãtorul cuprins: ”Prevederile art. 12 alin. 4 ºi 5 din prezenta lege se aplicã începând cu data de 1 noiembrie 2000.Ò
În acest sens, domnule preºedinte, þinând seama de tratamentul pe care l-aþi aplicat amendamentului de la Senat, am sã procedez în acelaþi mod, în sensul sã-l predau preºedintelui comisiei, dacã nu cumva, sigur, iniþiatorul ºi preºedintele comisiei îºi reconsiderã primele soluþii pe care le-au prezentat la amendamentul Senatului.
Comisia Ñ aceeaºi soluþie; ministrul finanþelor între timp m-a anunþat Ñ aceeaºi soluþie. Deci amendamentul se pune la comisii, Anexa nr. 3/03 se trimite la comisii, va fi rediscutatã în comisii ºi mâine comisiile ne vor prezenta un raport suplimentar privind amendamentele depuse astãzi la Anexa nr. 3/03.
Anexa nr. 3/04 Ñ Curtea Supremã de Justiþie. Comisia a admis un amendament al domnului senator Mircea Ionescu-Quintus de majorare a bugetului Curþii Supreme de Justiþie, motiv pentru care aveþi un raport suplimentar, sau aveþi în raport o reformulare a Anexei 3/04 de cãtre comisie în acord cu iniþiatorul.
Dacã la Anexa nr. 3/04 existã alte intervenþii, vã rog! Înþeleg cã nu sunt.
Voturi pentru forma propusã de comisie? Vã mulþumesc.
Voturi împotrivã? Nu avem. Abþineri? Nu sunt.
Anexa nr. 3/04 a fost adoptatã cu unanimitate de voturi.
Abþineri? Cu douã voturi împotrivã ºi douã abþineri, Anexa nr. 3/05 a fost votatã de majoritatea parlamentarilor prezenþi.
Anexa nr. 3/06 Ð Consiliul Legislativ. Nu au existat amendamente admise de cãtre comisie. Un amendament respins. Domnul deputat Grigoraº, aveþi cuvântul.
Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Domnilor preºedinþi,
Stimaþi colegi,
În legãturã cu bugetul pe anul 2000 al Consiliului Legislativ, am formulat un amendament care figureazã la poz. 152 din anexa cu amendamente respinse, prin care am solicitat suplimentarea veniturilor alocate cu suma de 5.596 mii lei, respectiv 5 miliarde 596 de milioane lei. Situaþia privind asigurarea unei funcþionãri corespunuzãtoare a activitãþii Consiliului Legislativ este cu totul ºi cu totul specialã. Datoritã lipsei fondurilor, cu toate concursurile organizate pentru ocuparea posturilor, acestea nu au putut fi ocupate, efectiv nu vin oamenii datoritã unei salarizãri slabe. Nu se pot aplica prevederile din reglementãrile în vigoare privind salarizarea bugetarilor tocmai din lipsã de fonduri. Nu se pot asigura indemnizaþiile de concediu ºi celelalte drepturi salariale prevãzute în Legea funcþionarului public, nu se pot acorda premiile anuale.
Prin comparaþie, dar fãrã sã exemplific, pentru a nu genera dispute, vreau sã vã spun cã existã instituþii care, deºi nu dau avize consultative, au fonduri de salarii mai mari la un numãr de salariaþi mai mic. De asemenea, urmare a aplicãrii Ordonanþei Guvernului nr. 119 din anul 1999 cu privire la controlul financiar preventiv ºi a auditului intern, Consiliul Legislativ nu poate, deºi este obligat prin aceastã ordonanþã, nu poate sã-ºi punã în funcþiune compartimentul de audit intern, tocmai datoritã lipsei fondurilor.
În aceste condiþii, adresez rugãmintea domnului ministru de finanþe pentru a gãsi soluþii sã putem suplimenta aceste alocaþii, iar în lipsa altor resurse aº ruga totuºi sã se apleze la fondul de rezervã bugetarã la dispoziþia Guvernului, situaþia fiind cu totul ºi cu totul deosebitã. Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Da. Am reþinut amendamentul propus de dumneavoastrã.
Domnul Acsinte Gaspar. Domnule secretar, aveþi microfonul.
Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Împãrtãºesc întru totul amendamentul propus de domnul deputat Grigoraº ºi aº vrea ca, în sprijinul motivaþiei pe care a adus-o dânsul, sã mai precizez, plecând de la textul Constituþiei care stipuleazã foarte clar: ”Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizeazã proiectele de acte normative în vederea sistematizãrii, unificãrii ºi coordonãrii întregii legislaþii. El þine evidenþa oficialã a legislaþiei României.Ò
Cred cã textul constituþional învedereazã suficient atribuþiile, dar în special munca care trebuie depusã de cãtre acest organism, muncã care este de naturã ca, într-adevãr, sã asigure cadrul legislativ ºi stabilitatea legislativã în þara noastrã. De aceea, rog ca în cadrul comisiei sã fie examinatã aceastã cerere astfel încât la ”cheltuielile curenteÒ, respectiv, ”cheltuielile de personalÒ, sã se gãseascã sursele necesare pentru suplimentarea fondului de salarii ca, într-adevãr, sã poatã fi încadraþi oameni care trebuie sã fie de o competenþã deosebitã, cu multã experienþã, þinând seama de responsabilitatea deosebitã ce revine atunci când se examineazã ºi se dã avizul asupra unui proiect de lege, asupra unei ordonanþe, asupra unei hotãrâri de Guvern.
Vã mulþumesc.
## Mulþumesc.
Alte intervenþii, vã rog! Nu sunt. Iniþiatorul? Comisia?
## Domnul preºedinte,
## Stimaþi colegi,
Sigur cã, pe fond, nu putem respinge ideea de a reexamina acest amendament respins iniþial de comisie, în cadrul celor douã comisii. Deci putem accepta acest lucru. Vreau însã sã vã atrag atenþia cã din sumele care pot fi, deci care nu s-au hotãrât, dar care pot fi corectate, potrivit celor douã amendamente, la anexele 3/02 ºi 3/03, discutãm de aproximativ 80-85 miliarde de lei. La aceastã orã, în cadrul comisiei, solicitãrile sunt de nu mai puþin de 5.309 miliarde de lei. Deci, fãrã a respinge aceastã propunere de a intra la comisie din nou spre analizã acest amendament, cred cã continuarea acestui precedent este periculoasã pentru cã, realmente, vom ajunge sã rediscutãm tot bugetul.
## Domnule preºedinte, mulþumesc.
Sigur cã, pânã la urmã, comisia ºi iniþiatorul sunt cei care pot accepta sau nu trimiterea la comisie. N-am sã trimit la comisie orice amendament la orice propunere, decât dacã avem, sigur, sprijinul dumneavoastrã. În acest caz, anexa 3/06, conform propunerii colegilor fãcute în salã ºi acceptãrii dumneavoastrã, se retrimite la comisie amendamentul domnului deputat Grigoraº Nicolae ºi se va rediscuta în cadrul comisiilor.
Anexa nr. 3/07. Curtea de Conturi. Comisia propune adoptarea textului iniþiatorului.
Dacã existã intervenþii? Nu existã.
Supun textul iniþiatorului votului dumneavoastrã.
- Voturi pentru? Marea majoritate.
Voturi împotrivã? Un vot împotrivã. Abþineri?
Cu un vot împotrivã ºi majoritatea voturilor, Anexa nr. 3/07 Ð Curtea de Conturi Ð a fost adoptatã de Camerele reunite.
Anexa nr. 3/08 Ð Consiliul Concurenþei. Existã propuneri din partea comisiei de a se rescrie lista-sintezã. Iniþiatorul a fost de acord cu modificãrile, care sunt, înþeleg, în cadrul anexei.
Domnule preºedinte, modificãrile la 3/08 sunt în cadrul anexei. Este o modificare care lipseºte din raport, dar pe care eu am primit-o de la dumneavoastrã.
## Care a fost?
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
Pãi, veniþi sã v-o arãt, pentru cã eu o am de la dumneavoastrã: Consiliul Concurenþei Ð formularul 45, am primit acest formular de modificare.
Da. Am reþinut. Este o greºealã a Departamentului tehnic, nu are nimic de-a face, înþeleg de la domnul ministru, aceastã modificare cu anexa. Nu, în raport nu existã. Asta am ºi spus. O secundã, sã se punã de acord iniþiatorul cu comisiile. Da. Este vorba de o omisiune de text.
Vot · approved
Ședința
Comisia adoptã un amendament propus de cãtre Comisia pentru apãrare, ordine publicã, siguranþã naþionalã din cele douã Camere, prin care se propune suplimentarea bugetului Consiliului Naþional pentru Studierea Arhivelor Securitãþii, cu 40 de miliarde de lei, de la 5 miliarde, la 45 de miliarde.
- Comisia a adoptat acest amendament. Iniþiatorul a fost
- de acord.
Deci, dacã existã alte intervenþii? Înþeleg cã nu. Supun Anexa nr. 3/10 votului dumneavoastrã, textul comisiei.
Voturi pentru? Vã mulþumesc.
Voturi împotrivã? Nu sunt. Abþineri?
Cu o abþinere ºi majoritatea voturilor, Anexa 3/10, forma propusã de cãtre comisia de specialitate, a fost adoptatã.
Anexa nr. 3/11 Ñ Secretariatul General al Guvernului. Comisiile pentru buget, finanþe ºi bãnci ale Senatului ºi Camerei Deputaþilor.
- Sunt trei amendamente consecutive, aprobate de cãtre
- comisie.
- Am sã le supun, dacã sunt discuþii, pe rând; dacã nu,
- toate odatã.
Comisia propune un alt text la art. 3/11 pe care îl aveþi, text cu care iniþiatorul este de acord. Dacã existã intervenþii? Înþeleg cã nu.
-
Vot · Amânat
Ședința
## **Domnul Petre Þurlea**
**:**
Amendamentele respinse nu le puneþi la vot?
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
Am întrebat dacã existã, domnule deputat. Am întrebat dacã mai existã ºi alte... Îmi pare rãu, am supus la vot.
Voturi împotrivã, vã rog! Nu am.
Abþineri? Douã abþineri.
Cu douã abþineri, Anexa nr. 3/11 a fost adoptatã, în forma propusã de cãtre comisie.
## **Domnul Petre Þurlea**
**:**
Dacã am venit aici, în faþã, nu m-aþi vãzut, domnule preºedinte?
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
Vã rog sã fiþi atenþi. Eu întreb întotdeauna dacã mai existã alte intervenþii. V-am întrebat chiar uitându-mã la dumneavoastrã. Regret. Vot desfãºurat.
Anexa nr. 3/12 Ð Ministerul Finanþelor.
Daþi-mi voie sã întreb eu, domnule senator. Dacã sunteþiÉ Uºor, cu rãbdare, veþi vedea cã eu întreb întotdeauna.
Anexa nr. 3/12. A fost adoptat un amendament al domnului deputat Nicolae Popa, de cãtre comisii, care propun un alt text.
Iniþiatorul înþeleg cã este de acord.
Dacã existã alte intervenþii la Anexa nr. 3/12? Domnul senator Tocaci.
O intervenþie proceduralã, care este asociatã cu ceea ce am spus ceva mai înainte. Aceastã Anexã 3/12 este prima, în ordine vorbind, care ar fi afectatã, ar putea fi afectatã de modificarea sumelor privitoare la cercetarea ºtiinþificã. Ca sã nu ies de fiecare datã, vã anunþ de acum pe dumneavoastrã, stimaþi colegi...
Vã rog sã ieºiþi de fiecare datã, domnule senator.
Bine. Însã trebuie sã vã spun cã s-ar putea simplifica lucrurile ºi s-ar putea sã nu avem nici un fel de intervenþie la anexele care ne intereseazã, dacã colegii din comisiile de buget-finanþe se angajeazã cã vor accepta soluþia propusã de domnul deputat Corâci.
Domnule senator, vã rog sã nu complicãm lucrurile. Nu se pot angaja trei oameni în numele comisiei. Sã mergem pe...
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
Am înþeles, domnule senator.
Comisia? Comisiile sunt de acord cu propunerea domnului senator. Se amânã votul la Anexa 3/12 pânã când se rezolvã celelalte amendamente propuse de domnul senator Tocaci ºi de ceilalþi colegi din salã.
Trecem la Anexa nr. 3/13 Ð Ministerul Afacerilor Externe.
Comisiile de buget-finanþe ale celor douã Camere au acceptat un amendament al comisiilor pentru politicã externã ale Senatului ºi Camerei Deputaþilor. Înþeleg cã iniþiatorul este de acord cu amendamentul. Vã mulþumesc. Deci avem un text nou, propus de cãtre comisie la Anexa nr. 3/13.
Dacã existã intervenþii? Nu existã.
Vot · Amânat
Ședința
Domnule preºedinte, Stimaþi colegi, Acelaºi lucru ca la Anexa nr. 3/12.
Deci propuneþi sã nu se voteze.
Exact aceeaºi situaþie: propun sã nu se discute acum. Sã se amâne asemenea anexei 3.12.
Am reþinut, domnule senator. Domnul deputat Dan Constantinescu.
Bun. Atunci voi fi nevoit sã ies de fiecare datã.
Sigur cã da.
Propun ca aceastã Anexã 3/12 sã nu fie votatã acum, sã se amâne pânã dupã rezolvarea în plen a art. 22.
Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Sigur cã, pe fond, suntem de acord ca toate amendamentele care afecteazã anumite anexe sã ducã în mod implicit la transferul analizei ºi discuþiei acestor anexe în cadrul comisiei. În acest caz, nu putem însã fi de acord, întrucât finanþarea Ministerului Justiþiei, cu excepþia Direcþiei penitenciarelor, se realizeazã exclusiv pe baza Legii taxelor de timbru care prevede destinaþii speciale. Deci nu putem lua din acest motiv sume de la acest minister ºi a le transfera în altã parte. Singurul loc unde putem umbla este de la alocaþiile aferente Direcþiei penitenciarelor.
Înþeleg cã cele douã comisii nu sunt de acord cu propunerea domnului Tocaci de a nu discuta aceastã anexã. Domnule secretar Acsinte Gaspar, aveþi microfonul.
## Domnule preºedinte,
Solicit din partea comisiei o explicaþie în legãturã cu amendamentul care este propus la poziþia 43 din raportul comisiilor sesizate în fond. Este vorba de partea a doua a amendamentului, ºi anume, eliminarea din anexa 3/15 a fiºelor întocmite pe fiecare obiectiv, formularele 45.1 de la Cap. 63.01, ”Servicii ºi dezvoltare publicã ºi locuinþeÒ, în conformitate cu prevederile textului notei din subsolul Listei-sintezã a cheltuielilor de investiþii (formular 45).
Mi se pare cã nu este o unitate de tratament în cuprinsul legii, pentru cã la ceilalþi ordonatori de credite o sã observaþi cã aceste fiºe figureazã pentru fiecare obiectiv în parte. Motivarea pe care comisia o dã: se propune acceptarea amendamentului, întrucât în nota de la Lista-sintezã a cheltuielilor de investiþii se precizeazã cã: ”Detalierea listei-sintezã pe obiective de investiþii, servicii ºi dezvoltare publicã ºi locuinþe se face de cãtre ordonatorul principal de credite.Ò Cred cã aceastã notã poate sã fie valabilã pentru toþi ordonatorii principali de credite, pentru cã în anexa 3 o sã vedeþi cã la ceilalþi ordonatori de credite aceastã listã este detaliatã pe fiecare obiectiv de investiþii.
Deci eu solicit o explicaþie ca sã pot sã înþeleg de ce se face aceastã deosebire.
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
Da. Rog comisia sã dea explicaþia cerutã.
Da, domnule senator. Dupã aceea, vã dau cuvântul, sigur cã da. Comisiile, domnul secretar Gaspar v-a cerut o explicaþie.
Nu este vorba de un tratament diferenþiat aplicat de comisii, ci este un tratament aplicat de comisie în urma legii speciale, pentru cã aceste prevederi, faptul cã detalierea cheltuielilor de investiþii pe obiective se face de cãtre ordonatorul principal de credite este preluat din Legea taxelor de timbru. Deci aceste sume în aºa fel se detaliazã. Legea este bunã sau rea, dar asta este.
a comisiilor de învãþãmânt, ºi punctul de vedere al preºedintelui Comisiei pentru buget, finanþe ºi bãnci de la Camera Deptuaþilor, ca punct de vedere al comisiilor, se poate rezolva foarte simplu: sã luãm 30% dintre salariaþii de la cercetãri ºi sã-i ducem la penitenciare. Adicã aceasta ar rezolva lucrurile fãrã probleme. Întrucât nu-mi pot permite sã fiu cinic, vreau sã vã spun cã existând, totuºi, aceastã rezervã de miºcare, de manipulare în cadrul comisiei, în cadrul ministerului respectiv, eu aº propune ca, fãrã sã afectãm ceea ce, pe drept cuvânt, domnul deputat a spus cã este conform legii care este adoptatã, rezultate din taxe de timbru, sã rãmânem... Vã daþi seama cã nu este vorba de o foarte mare filosofie, nu facem un concurs contra cronometru, sã rãmânem ca principiu, avându-se în vedere cã este vorba de propunerea unei comisii care are în principiu acelaºi statut ca ºi Comisia de buget, finanþe. E vorba de comisiile reunite de învãþãmânt-cercetare. Sã rãmânem ºi cu aceastã anexã pentru ca sã avem modalitatea de a le discuta pe toate împreunã. Am renunþat la abordarea cinicã ºi am rãmas la o abordare constructivã.
Vã mulþumesc.
Am reþinut, domnule senator. Aþi sprijinit poziþia domnului senator Tocaci.
Domnul deputat Gaspar.
## Domnule preºedinte,
Domnul deputat Dan Constantinescu, preºedintele Comisiei pentru buget, a spus cã aceastã detaliere nu este discriminatorie, întrucât în Legea privind taxele judiciare de timbru se prevede cã ordonatorul principal de credite este cel care stabileºte volumul de investiþii pe obiective ºi cã de aceea s-a renunþat la detalierea în cuprinsul anexei. Eu am legea în faþã ºi totuºi nu gãsesc acest text. Poate dânsul mi-l indicã ca sã fiu... nu vreau ca sã se înþeleagã cã aº vrea sã creez o disfuncþionalitate pentru ordonatorul principal de credite, care este Ministerul Justiþiei, dar, totuºi, trebuie ca atunci când aplicãm o lege, s-o aplicãm în mod unitar pentru toþi ordonatorii. L-aº ruga totuºi sã-mi indice exact textul din lege.
Domnul preºedinte, un moment, sã se consulte cu iniþiatorii. Am reþinut ºi rãspunsul Domniei sale ºi intervenþia dumneavoastrã motivatã.
Da. Domnul preºedinte Dan Constantinescu.
Da. Domnule Gaspar, sunteþi mulþumit de rãspuns? Da.
Domnul senator Gherman. Aveþi microfonul, domnule senator.
## Domnule preºedinte, Stimate colege, Stimaþi colegi,
Dacã aº fi cinic, aº putea spune cã problema în disputã între domnul senator Tocaci, propunerea de fapt
## Domnule preºedinte,
În nota la anexa 3/15 din proiectul Legii bugetului, iniþiat de Guvern ºi transmis Parlamentului, se specificã faptul cã detalierea listei-anexã pe obiective, la Cap. 55.01 ºi 63.01, se face de cãtre ordonatorul principal de credite. Când s-au fãcut aceste amendamente, în stafful nostru tehnic ºi la Ministerul Finanþelor au apãrut ºi fiºele corespunzãtoare, deºi nota preciza foarte clar cã nu este necesarã prezentarea acestor fiºe. Din acest motiv, am solicitat sã se punã de acord nota ºi cu celelalte fiºe.
Înþeleg cã aþi solicitat iniþiatorului sã punã nota în acord cu fiºele ºi cu legea, înþeleg, pentru cã domnul Gaspar în continuare are o reþinere privind prevederile din legea pe care aþi invocat-o. Domnule secretar, vã rog sã veniþi aici sã discutaþi cu domnul preºedinte, poate gãsim o soluþie.
Domnul Albu... domnul Ana Gheorghe. Scuze. Vine Paºtele, domnule deputat. Sunt dator cu un miel.
Domnul deputat Ana Gheorghe, aveþi microfonul.
**Domnul Gheorghe Ana** _Ñ Circumscripþia electoralã nr. 22, Hunedoara_ **:**
Domnilor, tot stând pe aici, nici nu ºtiu dacã o sã am vreun kilogram de miel, aºa cã propunerea dumneavoastrã e binevenitã.
Domnule preºedinte,
Stimaþi colegi,
Este clar cã în Legea nr. 146 privind taxele judiciare de timbru nu existã o asemenea prevedere. Deci trimiterea la aceastã lege este inoperantã. Vã învederez însã cã legea care guverneazã elaborarea ºi executarea bugetului de stat, precum ºi toate relaþiile din sfera financiarã, a finanþelor publice, evident, ºi anume Legea nr. 72, Legea finanþelor publice, la art. 22 este imperativã ºi spune urmãtorul lucru: ”Cheltuielile pentru investiþiile instituþiilor publice ºi alte cheltuieli de investiþii care se finanþeazã potrivit legii din bugetul de stat ºi din bugetele fondurilor speciale se cuprind în proiectele acestor bugete, pe baza listei de investiþii, cu desfãºurarea acestora pe obiective, atât fizic, cât ºi valoric, elaboratã de fiecare ordonator principal de credite ºi anexatã la bugetul propriu.Ò
Am reþinut, domnule deputat.
Pentru mine, lucrurile sunt clare. Înþeleg cã ºi pentru comisie lucrurile sunt clare, dupã cum domnul Constantinescu lucreazã cu iniþiatorul; se amânã votul la Anexa nr. 3/15 pentru a fi pusã anexa în concordanþã cu Legea nr. 72, art. 22.
Deci, domnule Tocaci, nu mai supun propunerea dumneavoastrã, aveþi timp sã vedeþi dacã se poate face ceva ºi în direcþia celor propuse de dumneavoastrã. Se amânã trimiterea la comisie. Retrimisã la comisie Anexa nr. 3/15.
Anexa nr. 3/16 Ñ Ministerul Sãnãtãþii.
Comisiile de buget, finanþe ºi bãnci ale celor douã Camere au propus un amendament care a fost adoptat de comisiile de specialitate. Înþeleg cã iniþiatorul a fost de acord cu amendamentul propus.
Alte intervenþii, vã rog!
Vã rog. Vã rog sã vã prezentaþi.
## **Domnul Irinel Popescu** _Ñ secretar de stat în Ministerul Sãnãtãþii_ **:**
Irinel Popescu, secretar de stat în Ministerul Sãnãtãþii. Domnule preºedinte, Domnilor senatori, Domnilor deputaþi,
Aº dori sã prezint o notã la aceastã anexã, plecând de la faptul cã în Anexa 3/16 la proiectul de buget pe anul 2000, la titlul ”Transferuri Ð acþiuni pentru sãnãtateÒ a fost prevãzutã suma de 441.200 de milioane de lei, sumã care, potrivit art. 19 din proiectul de Lege a bugetului de stat, se va utiliza pentru acoperirea unor cheltu-
ieli materiale pentru activitatea de învãþãmânt ºi cercetare din cadrul spitalelor cu secþii clinice, precum ºi pentru cheltuielile de personal ºi materiale, pentru alte acþiuni sanitare prevãzute de lege, dispensare ºcolare, creºe fãrã personalitate juridicã, secþii de boli profesionale ºi cabinete de medicinã a muncii, cabinete de medicinã sportivã.
Din suma de 441.200 de milioane de lei, s-a finanþat pe perioada 1 ianuarieÑ30 aprilie anul curent suma de 223.469 de milioane de lei pentru acþiunile de sãnãtate menþionate mai sus, inclusiv cheltuielile de personal pentru activitatea de învãþãmânt ºi cercetare, având în vedere cã pânã la aprobarea bugetului de stat pe anul 2000 se executã prevederile bugetare ale anului 1999. Întrucât art. 19 din proiectul de lege nu a menþionat expres conþinutul cheltuielilor de la titlul ”Transferuri Ð acþiuni pentru sãnãtateÒ, pentru corecta aplicare a prevederilor proiectului de lege pe anul 2000, este necesarã introducerea unui asterisc la Anexa nr. 3/16 a Ministerului Sãnãtãþii, cu urmãtorul conþinut: ”Nu sunt cuprinse sumele aferente salariilor rezidenþilor, cercetãtorilor ºi stagiarilor din unitãþile ºi secþiile clinice finanþate din fondurile asigurãrilor sociale de sãnãtate, conform art. 19 din Legea bugetului de stat pe anul 2000.Ò
Solicitãm precizarea de mai sus întrucât amendamentul propus la poziþia 55 pentru modificarea art. 19 din proiectul Legii bugetului a fost respins în formularea propusã de Ministerul Sãnãtãþii. Precizãm cã necesarul de finanþat pe perioada maiÑdecembrie anul curent, în situaþia în care nu se acceptã amendamentul de mai sus, este de 592.145 de milioane de lei, faþã de 217.731 de milioane de lei cât a mai rãmas din proiectul bugetului de stat la titlul 38 Ð ”Transferuri, acþiuni pentru sãnãtateÒ, conform anexei.
Vã mulþumesc.
Domnule secretar de stat, sincer sã fiu, nu mai înþeleg nimic cu procedurile parlamentare. În Camerã, au dreptul sã depunã amendamente parlamentarii sau Guvernul; Guvernul reprezentat de domnul ministru Remeº. V-am ascultat ca sã nu vã întrerup. Vã dau o pauzã sã vorbiþi cu ministrul de finanþe, singurul care poate sã propunã modificãri în Legea bugetului, ºi rog pe toþi ceilalþi secretari de stat ºi miniºtri sã facã acelaºi lucru. Prezenþa dumneavoastrã aici este ca sã rãspundeþi la întrebãri specifice adresate de cãtre parlamentari. Constituþia României este foarte clarã. Îmi pare rãu. Luaþi legãtura cu domnul ministru de finanþe; dacã Domnia sa considerã cã aveþi dreptate, vine Guvernul, ca iniþiator, ºi propune o modificare.
Domnul Creþu. Domnule senator, aveþi microfonul.
Domnule preºedinte de ºedinþã, Domnilor miniºtri, Onoraþi colegi,
Cele douã comisii de sãnãtate de la Camerã ºi de la Senat au prevãzut douã amendamente la art. 19 care prevede finanþarea Ministerului Sãnãtãþii, care au fost respinse, la poziþia 55, susþinute ºi de o parte din colegii din Comisia de buget-finanþe de la Senat. Dacã acestea sunt respinse ºi nu se acceptã aceastã modificare la Anexa nr. 3/16, înseamnã cã rezidenþii, înseamnã cã sta- giarii, înseamnã cã cei ce depun o muncã de cercetare în cadrul instituþiilor de învãþãmânt superior din sãnãtate, nu vor fi salarizaþi începând, sã-i zicem, cu lunile mai, iunie ale acestui an. Vor rãmâne fãrã salarii.
Domnule senator, precizaþi-mi care sunt, conform listei de amendamente respinse, cele la care vã referiþi?
La art. 19, poziþia 55, respinse, uitaþi-vã!
Eu aici sunt la anexe, domnule senator.
Dacã nu au fost respinse ºi nu acceptaþi amendamentul acesta, rãmân fãrã salarii.
Dar nu am amendament la anexe, domnule senator. Nu am amendament la anexe.
Este asteriscul acesta pe care l-aþi acceptat.
Pe care l-a propus ministerul? Deci dumneavoastrã aþi preluat amendamentul ministerului, domnule senator. Aceasta ar fi fost ºi formula fireascã, proceduralã.
Domnul senator Creþu ne propune amendamentul pe care l-a citit domnul secretar de stat. Este uºor specialã procedura, dar, în sfârºit, avem un cadru legal, procedural.
Domnule ministru Remeº?
Amendamentul a fost respins la art. 19. Erau douã alineate noi: 2 ºi 3.
Calific drept dorinþã de a acoperi laºitatea deciziei a doi ordonatori de credite nevoia acestui amendament. Mã refer la Casa de Sãnãtate ºi la Ministerul Sãnãtãþii. Nu vãd sub nici o formã necesarã, pentru ca dânºii sã-ºi facã atribuþiile, prezenþa acestui amendament. Nu o vãd necesarã.
Dacã ar fi sã tratãm toate relaþiile care intervin între douã instituþii în Legea bugetului, vã rog sã mã credeþi cã nu am mai avea nevoie de conducãtori de unitãþi.
Ca atare, eu am convingerea cã lucrurile se pot rezolva în virtutea atribuþiilor pe care le au cei doi: Casa de Sãnãtate ºi Ministerul Sãnãtãþii. Nu sunt de acord cu acest amendament.
## Am înþeles, domnule ministru.
Din punct de vedere procedural, vreau sã atrag atenþia tuturor celor care vor sã sprijine acest amendament cã amendamentul a fost respins la art. 15 din textul Legii bugetului ºi nu poate fi resupus la vot în cadrul anexei. Este o procedurã foarte clarã, nu pot sã supun la vot un amendament care nu este la anexã, ci este la articol ºi a fost ieri respins.
Dacã cineva vrea sã ia cuvântul? Doamna deputat Bartoº.
Permiteþi! S-a ridicat aici o problemã foarte spinoasã pentru sãnãtate...
Vã rog sã vorbiþi în microfon, doamna deputat.
S-a ridicat aici o problemã spinoasã pentru sãnãtate, respectiv a rezidenþilor. Deºi trebuie sã susþin cã rezidenþii desfãºoarã activitãþi în spitalele noastre, totuºi, modul în care s-a pus aici problema nu este extraordinar de corect. Este un proces de învãþãmânt pe care medicul îl face dupã terminarea facultãþii ºi în aceste condiþii el ar trebui sã fie susþinut financiar, de o parte de Ministerul Învãþãmântului, iar pentru partea, practic, de îngrijire medicalã sã fie susþinut de Casa Naþionalã de Asigurãri ºi mai puþin de Ministerul Sãnãtãþii. La ora actualã banii sunt toþi primiþi de la Ministerul Sãnãtãþii ºi nu cred cã este tocmai corect acest lucru.
Domnule deputat M‡rton çrp‡d, aveþi microfonul.
M‡rton çrp‡d-Francisc
#44952## Domnule preºedinte,
## Doamnelor ºi domnilor,
În fond, eu solicit o explicaþie pentru a ºti cum votez, pentru cã este o contradicþie flagrantã între amendamentul nr. 45, aprobat de comisie, ºi motivaþia admiterii. La motivaþie putem citi: ”Pentru desfãºurarea în condiþii normale a activitãþii instituþiei respectiveÒ. Din aceasta aº putea deduce cã s-au transferat anumite sume de bani la o instituþie oarecare, dar amendamentul zice contrariul. Propune transferarea sumei de 2 miliarde lei la titlul 13.01, ”Deplasãri, detaºãri, transferãri în þarãÒ, cu diminuarea aceleiaºi sume a titlului 35.01. Ceea ce ar însemna cã la alocaþii de la buget pentru instituþii publice, în loc de 3 miliarde 965 milioane, vom avea 1 miliard 965 milioane, iar la poziþia 13.01, la ”Deplasãri, detaºãri, transferuri în þarãÒ, în loc de 500 milioane, vom avea 2 miliarde 500 milioane. ªi vã spun încã o datã: motivaþia este suplimentarea sumei pentru o anumitã instituþie. Vã rog sã ne explicaþi, care este adevãrul? Motivaþia sau amendamentul, ca sã ºtim ce votãm?
Da, domnule deputat, am reþinut. Comisia sau ministerul rog sã dea explicaþia cerutã.
Domnul Dan Constantinescu are microfonul.
## Stimaþi colegi,
Amendamentul nu este al nostru, este al comisiei de specialitate, comisiilor de sãnãtate ºi instituþia este cea la care ne referim, deci Ministerul Sãnãtãþii. În asemenea circumstanþe nu cred cã este o disputã între textul amendamentului ºi motivaþie. Deci, pentru o mai bunã funcþionare a respectivei instituþii, comisiile de specialitate au considerat sã propunã ºi comisiile noastre au acceptat o redistribuire în cadrul aceluiaºi ordonator de credit.
Mulþumit, domnule M‡rton Arp‡d? Este în regulã? Referitor la amendamentul propus de cãtre domnul senator Creþu, revin ºi-i spun, el a fost un amendament la art. 19 din Legea bugetului, a fost respins acolo, deci nu existã amendament la anexã, deci nu am ce sã supun la vot. Au fost douã amendamente depuse la art. 19, ieri au fost respinse prin vot de cãtre cele douã Camere prezente azi aici; nu pot sã-l supun astãzi din nou la vot.
Am a vã supune votului doar Anexa nr. 3/16...
Nici n-au fost supuse la vot!
Regret, domnule senator, înþeleg, dar ieri s-a votat art. 19 în forma propusã de comisie. Faptul cã nu s-a intervenit ieri sã discute amendamentele nu este vina mea, care conduc astãzi. Îmi cer scuze.
Articolul 19 a fost votat aºa cum ºtiþi, Anexa 3/16 o pot supune votului dumneavoastrã în acest moment, în forma propusã de cãtre comisie, dacã nu mai sunt intervenþii.
Domnule deputat, aveþi microfonul. Aveþi un amendament respins? La ce punct, vã rog?
## Domnule preºedinte,
Constat cã nu este prins în raport, face parte, probabil, din aceeaºi categorie despre care fãcea vorbire domnul senator. Eu am înregistrarea 141/30.03.2000 la Comisia pentru buget, finanþe, bãnci. Deci este vorba de un amendament la Anexa 3/16, în sensul în care am solicitat suplimentarea volumului cuantumului sumelor alocate la obiectivul de investiþii, aflat în continuare în execuþie, Dispensar uman Vaþa de Jos, judeþul Hunedoara, de la 40 Ð reþineþi Ð 40 de milioane de lei, cât este prevãzut, la 600 milioane lei. Cu cei 40 de milioane lei, constructorul, dupã opinia mea ºi opinia sa, nu poate plãti nici mãcar baza obiectivului aflat în construcþie. Am spus: este în stadiu avansat de execuþie, sunt necesare lucrãri în momentul de faþã de finisaje, interioare, exterioare, instalaþii de încãlzire, instalaþii electrice, echipamente sanitare.
Domnule deputat, arãtaþi-mi, vã rog, ºi mie materialul sã constat cã l-aþi depus. O secundã, domnule preºedinte. Se întâmplã sã fie amendamente depuse. În mod evident a fost depus în 30.03.2000.
Vã rog, domnule preºedinte.
## Domnule preºedinte de ºedinþã,
Dupã cum cunoaºteþi, am avut ºi noi un termen pentru a primi toate aceste amendamente. Cunoaºteþi foarte bine care este procedura de discuþie în cadrul celor douã comisii...
Vã rog! Nu s-a întâmplat nimic!
Nu cred cã putem accepta pânã în ultima clipã toate amendamentele, fie ele ºi justificate.
Din punct de vedere procedural aceasta este situaþia, el n-a mai putut fi prins în nici o anexã, întrucât a venit mult prea târziu.
Pe fond, însã, putem susþine respingerea acestui amendament, nu pentru cã el n-ar fi justificat în cazul în speþã, ci pentru cã problema se poate rezolva, este la îndemâna ordonatorului principal de credite ca, în cadrul obiectivelor de investiþii aprobate pentru anul în curs, sã facã redistribuirile necesare. Deci pentru a da, totuºi, o compensaþie iniþiatorului acestui amendament, putem sã-l prindem la amendamente respinse, dacã doriþi, cu aceastã explicaþie: cã ordonatorul principal de credite poate face modificãrile în lista respectivã, inclusiv asupra sumelor în cadrul execuþiei bugetare pe anul în curs.
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
Mulþumesc, domnule deputat. În mod cert este tardiv amendamentul depus la comisie, nu am cum sã-l iau în discuþie, sã-l
Vot · Amânat
Ședința
Este vorba de amendamentul care figureazã la poziþia 186, domnule preºedinte.
Vã mulþumesc, domnule deputat.
Am propus în cadrul acestui amendament suplimentarea sumei pentru amenajare spaþii învãþãmânt bloc S 200, Universitatea din Craiova, de la 1,5 miliarde lei la 21,5 miliarde lei.
Vã rog sã-mi permiteþi sã fac un scurt comentariu în legãturã cu aceastã investiþie care vine de foarte multã vreme din urmã, chiar înainte de 1989, dar prin fiºa corespunzãtoare i-a fost alocatã pentru acest an suma de 6 miliarde ºi jumãtate, din care 1 miliard ºi jumãtate de la buget, în condiþiile în care valoarea totalã de executat rãmasã la 31 decembrie 1999 este de 295.429.341 mii lei, o sumã extraordinar de mare ºi, raportat la ceea ce s-a alocat în anul acesta, termenul de punere în funcþiune nu poate fi respectat.
Dacã avem în vedere cã, în ceea ce priveºte sursele de finanþare ale investiþiei alocate la capitolul ”Alte cheltuieliÒ, existã o sumã alocatã de 120 miliarde pentru costurile de funcþionare ºi de întreþinere dupã punerea în funcþiune, cred cã s-ar putea aloca de aici 20 de miliarde de lei pentru obiectivul de investiþii bloc S 200 din Craiova, pentru a asigura continuarea în condiþii optime a execuþiei lucrãrilor care au rãmas de efectuat la aceastã investiþie.
Vreau, de asemenea, sã mai adaug cã, deºi cunosc foarte bine cã prin Legea finanþelor publice se stipuleazã cã este competenþa ordonatorilor principali de credite de a stabili prioritãþile, cred cã este bine ca la acest obiectiv de investiþii foarte important pentru centrul universitar din Craiova sã avem o minimã garanþie pentru a asigura desfãºurarea lucrãrilor în acest an.
Atunci, domnule preºedinte, aº ruga, dacã existã cineva din cadrul Ministerului Educaþiei Naþionale, sã ne prezinte un punct de vedere în acest sens. Vã mulþumesc.
Am reþinut susþinerea dumneavoastrã pentru amendamentul de la punctul 186 din Anexa ”Amendamente respinseÒ.
Are cuvântul domnul senator Dumitraºcu. V-am vãzut, sunt mai mulþi colegi, vã dau cuvântul pe rând, la toþi. Domnule senator, aveþi microfonul. Aveþi un amendament respins?
## Domnule preºedinte,
Am un amendament cãruia nu i s-a dat rãspuns. Amendamentul, domnule preºedinte, a fost fãcut cãtre primul-ministru al României ºi cãtre ministrul de finanþe. În niºte adrese speciale m-am adresat Domniilor lor înainte de discuþia bugetului pe urmãtoarea problemã.
M-am angajat în faþa unor profesori din Arad de la Liceul Kfiki Gergely, liceu de limbã maghiarã, cã voi susþine ºi am susþinut Ð repet Ð consider mai tare decât amendamentul aceastã adresã cãtre domnul prim-ministru ºi ministrul finanþelor, cã eu voi susþine sã se continue finanþarea Liceului românesc Henri Coandã, pentru ca în felul acesta cele douã unitãþi, amândouã de elitã, sã poatã funcþiona cum se cuvine. ªi acum existã o atmosferã bunã, de colaborare între profesorii maghiari ºi profesorii români, dar este evident cã spaþiul este cu totul imposibil.
Aºadar, în momentul acesta, fãrã sã am un amendament fãcut anume la buget, am considerat adresele mele destul de amendament ºi cred cã domnul ministru al finanþelor va rãspunde ca ºi cum ar fi un amendament. Este vorba, repet, de susþinerea, în continuare, a finanþãrii pe plan central, finanþãrii de aici a terminãrii construcþiei Liceului Henri Coandã, pentru ca în felul acesta sã rezolvãm douã probleme dintr-o datã. Vã mulþumesc.
Mulþumesc, domnule senator.
Domnul deputat Napoleon Antonescu; dupã aceea ceilalþi care s-au înscris.
## Domnule preºedinte,
## Stimaþi colegi,
Avem mai multe amendamente depuse ºi respinse. Unele sunt din partea noastrã, a grupurilor P.D.S.R. din Senat ºi Camera Deputaþilor, unele din partea comisiei.
Dacã îmi daþi voie, le-aº lua pe rând sau cum doriþi dumneavoastrã. Ne oprim numai la unul ºi îl discutãm ºi dupã aceea le luãm pe celelalte?
Domnule deputat, spuneþi-mi care este numãrul în...
Primul este la poziþia 178 din partea Comisiei pentru învãþãmânt, cercetare ºtiinþificã a Senatului ºi, respectiv...
Vã rog sã susþineþi amendamentul.
Acest amendament, în fond, nu a propus luarea unor sume de la alte ministere, ci numai o redistribuire în cadrul sumelor prevãzute în proiect; amendamentul a fost respins de cãtre comisie prin, mã rog, argumente care din punctul nostru de vedere nu rezistã.
Deci, repet, noi insistãm ca acest amendament sã fie aprobat, pentru cã el a fost discutat în comisie, inclusiv în prezenþa reprezentanþilor Ministerului Educaþiei Naþionale care au fost de acord cu aceastã redistribuire. Deci, repet, el nu solicitã sume în plus de la alte capitole.
Da, domnule deputat. Am reþinut. Urmãtorul amendament.
Urmãtorul amendament este la poziþia 179. Acest amendament l-am fãcut noi ºi propunem Ð tot comisia respectivã Ð ca suma sã fie suplimentatã cu 150 miliarde ºi noi am propus ca sumele respective sã fie preluate de la Serviciile de Telecomunicaþii Speciale ºi de la Ministerul Public 100 de miliarde. Mã rog, Comisia pentru buget, finanþe ºi bãnci a respins ºi acest amendament.
Am reþinut. Dacã mai aveþi, domnule deputat?
La poziþia 180 este un amendament în care noi propunem sã se elimine de la Capitolul ”VenituriÒ cod 5005 suma de 2.167 miliarde 64 milioane 656 mii, prevãzutã a proveni din venituri proprii. Argumentul este foarte simplu. Conform Legii învãþãmântului veniturile extrabugetare proprii nu se includ în bugetul de stat. De fapt, nici nu înþeleg cum se pot include într-un buget de stat veniturile extrabugetare. Este buget ºi cuprinde toate veniturile care sunt venituri la buget, dar în nici un caz nu poate sã aparã acolo o formulã ”venituri extrabugetareÒ, deoarece însãºi denumirea lor le scoate în afara bugetului. Consider cã s-a adoptat denumirea de venituri extrabugetare pentru a se înlocui denumirea de ”venituri propriiÒ din Legea învãþãmântului ºi prin acest artificiu lingvistic nu se face decât sã se confirme, de fapt, cã aceste venituri nu pot fi incluse în buget. Dar uitaþi-vã ºi la suma lor! Cine poate sã prevadã cu atâta exactitate cã veniturile proprii vor fi 2.000.167.064.656? De fapt, acestea sunt veniturile care au fost realizate de cãtre M.E.N. anul trecut ºi s-a luat ca bazã suma ºi pentru acest an ºcolar, respectiv universitar.
Deci insist sã fie scoase din buget, pentru cã aceasta nu înseamnã cã ele nu vor fi incluse în bugeturile unitãþilor care le fac, dar nu pot sã aparã în bugetul de stat.
Am reþinut. Mai aveþi douã amendamente, vãd.
Da. La poziþia 181 noi am propus ca suma de 2.700 de miliarde lei, pe alin. 57, intitulatã ”Transferuri pentru finanþarea de bazã a învãþãmântului superiorÒ, sã fie majoratã la 3.600 miliarde. Deci argumentul este foarte simplu: suma alocatã nu acoperã cheltuielile pe student echivalent, fãrã taxã, stabilite de cãtre C.N.F.I.S. ºi însuºitã de cãtre Ministerul Educaþiei Naþionale, ºi anume, de 11 milioane 500 mii de lei pe student.
Prin suma alocatã de la buget se asigurã numai 8.500 de milioane pe student echivalent, adicã cu mult sub minimul necesar.
Trebuie spus cã, prin suma alocatã, conform calculelor C.N.F.I.S. ºi a marii majoritãþi ale universitãþilor, nu se pot asigura salariile personalului din învãþãmântul superior, chiar dacã se aplicã sumele minime prevãzute în ordonanþele de urgenþã, decât pânã cel mult în lunile septembrie ºi cu unele excepþii ºi pe luna octombrie.
Deci suma este cu mult sub valorile care rezultã din aplicarea Ordonanþei Guvernului privind salarizarea în învãþãmântul din România.
Mai aveþi un amendament de susþinut?
Mai avem un amendament care este trecut la poziþia 182 ºi am spus cã suma de 2.243 de miliarde 860 mii inclusã la ”Cheltuieli de personalÒ sã fie scoasã ºi sã i se dea destinaþia legalã. În plus, aceastã sumã a fost alocatã integral pentru învãþãmântul preuniversitar, ceea ce este incorect. Suma trebuie defalcatã proporþional pentru învãþãmântul preuniversitar care, conform calculelor, are cam 85%, respectiv universitar, cam 15%.
Motivarea: suma provine din fondul special de susþinere a învãþãmântului care, prin lege, are cu totul altã destinaþie Ñ reabilitarea bazei materiale a învãþãmântului, investiþii, dotãri, chiar unele cheltuieli materiale, dar în nici un caz nu poate fi trecutã la ”Cheltuieli de personalÒ. Deci nu poate fi utilizatã, pentru cã, în fond, aºa cum am spus ºi la comisie, aceasta reprezintã, dupã pãrerea noastrã, o deturnare de fonduri, indiferent cine o face. Acestea sunt amendamentele la care am vrut sã intervin.
Mulþumesc, domnule deputat. Domnul Gheorghe Ionescu.
Domnule deputat, aveþi microfonul.
Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Eu vin sã fac câteva precizãri în legãturã cu amendamentul propus de domnul deputat Grigoraº, pe care l-a prezentat anterior.
Acest bloc S 200 care a fost preluat de la Consiliul judeþean, de la Craiova, dupã multe discuþii la Ministerul Învãþãmântului, în acea situaþie, Ministerul Învãþãmântului s-a angajat cã va termina într-un timp cât mai scurt acest obiectiv de învãþãmânt.
Iatã cã de 4 ani de zile n-au rezolvat decât sã înceapã lucrãrile, sã înºire acolo niºte macarale turn ºi stau înºirate ºi nimeni nu lucreazã decât ceea ce li se plãteºte. La ora actualã constructorul are de încasat de la Universitatea din Craiova peste 1 miliard ºi jumãtate restanþã de anul trecut. De la începutul anului, din surse bugetare care sunt prevãzute în acest program, în acest buget, nu s-a plãtit un leu la constructor.
Întrebarea se pune: se mai continuã, nu se mai continuã sau ce facem? Pentru cã surse bugetare... Ne îmbãtãm cu apã rece! Nu este nici o soluþie! Deci în 3 sau 4 luni de zile nu s-a plãtit un leu din sursã bugetarã, ca sã-ºi achite o parte din datoriile restante de anul trecut la acest obiectiv.
Eu vin ºi întãresc propunerea domnului deputat Grigoraº, ca de la poziþia care s-a indicat, sã fie prevãzute în mod expres cele 20 miliarde pentru acest obiectiv, dacã vrem sã continuãm. Este foarte simplu ce au fãcut dânºii aici. Anul acesta îi dãm ºi un miliard ºi jumãtate de la buget ºi la urmã zicem 40 ºi ceva de miliarde 50, 60, 70 ºi o sã ajungem, probabil, în anul 2050, când nu o sã mai fie nimic din blocul acela de acolo.
Eu vã mulþumesc ºi aºtept ºi poziþia Ministerului Învãþãmântului care este, oarecum, indiferentã de acest obiectiv.
Vã mulþumesc.
ºi eu vã mulþumesc, domnule deputat. Are cuvântul doamna deputat Viorica Afrãsinei. Doamna deputat, aveþi microfonul.
Mulþumesc frumos, domnule preºedinte de ºedinþã. Intervenþia mea este ca urmare a unui amendament pe care l-am formulat la Anexa nr. 3/17, amendament pe care îl veþi regãsi în raportul suplimentar cu amendamente respinse, la nr. 41.
Domnule preºedinte de ºedinþã,
Doamnelor ºi domnilor colegi,
Am venit ºi în acest an în faþa dumneavoastrã pentru a susþine 3 lucrãri din judeþul Botoºani ºi pentru a vã solicita sprijinul ºi bunãvoinþa de a aproba o sumã de investiþii pentru aceste lucrãri care au fost începute încã din anul 1991 ºi care s-au sistat în anul 1998. Deci nici anul trecut nu s-a alocat nici un ban, prin bunãvoinþa domnului ministru Remeº ºi nici în acest an în buget.
Aº vrea sã vã prezint cele trei lucrãri pentru care am solicitat sprijinul dumneavoastrã, ºi anume, Liceul sportiv Botoºani, cu suma de 6 miliarde lei, obiectiv început în trimestrul IV 1991, cu termen de punere în funcþiune în septembrie 1999 ºi reamintesc cã nici anul trecut de la buget nu s-a acordat nici un leu. La data actualei prezentãri are un rest de executat, estimat la 12,6 miliarde lei.
Obiectivul nr. 2: extindere Liceul A. T. Laurian. Vreau sã vã spun cã aceste lucrãri sunt în degradare, pentru cã ele au fost începute, s-au executat un timp ºi acum se degradeazã: Extindere Liceu A. T. Laurian Botoºani, cu suma de 10 miliarde lei, obiectiv început în trimestrul I 1991, cu termen de punere în funcþiune la sfârºitul anului 2000, deci în acest an ºi cu un rest de executat estimat la ora actualã de 36,3 miliarde lei.
ªi al treilea obiectiv: extindere Grup ºcolar agricol ªendriceni, cu suma de 6 miliarde lei, obiectiv început în trimestrul III 1996, cu termen de punere în funcþiune 1999 ºi cu un rest de executat estimat la 11,2 miliarde lei, reactualizat.
Rugãmintea mea este de a accepta alocarea unor sume pentru aceste trei obiective, întrucât, aºa cum spuneam, ele au fost începute, sunt într-un stadiu avansat de degradare ºi, desigur, numai cu sprijinul dumneavoastrã judeþul Botoºani va putea sã realizeze aceste lucrãri, care sunt pentru învãþãmânt, pentru cã din sumele alocate judeþului Botoºani, aºa cum ºtiþi, situaþia judeþului este dramaticã, nu se vor putea acoperi banii necesari pentru investiþiile în învãþãmânt.
Aºadar, domnule ministru Remeº, nu aº vrea sã amintesc aici doar ca un contraargument la respingerea care a fost formulatã, ºi anume, aceea cã amendamentul a fost respins, neprecizându-se sursele de acoperire a acestor solicitãri ºi, pentru cã s-a formulat o astfel de motivare, aº vrea sã vã reamintesc sau sã vã rog, domnilor colegi, sã vã uitaþi la Ministerul Finanþelor, la lucrãrile noi, deci precizez, nu la lucrãrile în continuare, care, desigur, trebuie avute în atenþie tocmai pentru a nu se degrada, indiferent de ministerul în care ele sunt cuprinse, dar veþi observa cã existã o sumã de 116 miliarde alocate Ministerului de Finanþe pentru lucrãri noi, care încep în acest an, faþã de 26 miliarde alocate Ministerului Învãþãmântului.
Aº vrea, de asemenea, sã observaþi la capitolul respectiv cã sunt lucrãri de sedii noi, nu numai de vamã, pentru cã aici s-ar putea sã primesc un rãspuns din partea domnului ministru Remeº, spunându-mi cã sunt fonduri speciale la Ministerul Finanþelor care se alocã acestor sedii, deºi aº putea sã amintesc cã existã sediul de vamã la Sfântul Gheorghe, la Covasna, la TârguMureº ºi alte localitãþi, cu fonduri alocate ca lucrãri noi, ca obiective noi în acest an, dar vreau sã vã spun cã, tot ca obiective noi, sunt direcþii generale ale finanþelor publice, alocate cu termen de începere în acest an.
Aº vrea ca dumneavoastrã sã faceþi o analizã ºi sã vã gândiþi ce este mai important a se finaliza: niºte locuri unde copiii noºtri învaþã, a se sprijini finalizarea acelor lucrãri care sunt într-un stadiu foarte avansat de degradare sau a construi noi edificii în care Ministerul Finanþelor sã-ºi desfãºoare activitatea?
Vã mulþumesc.
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
Mulþumesc, doamnã deputatã Afrãsinei.
Dacã mai existã intervenþii la acest punct, Anexa nr. 3/17? Înþeleg cã nu.
Am sã supun amendamentele respinse, în ordinea în care au fost prezentate, votului dumneavoastrã, dupã ce am sã supun amendamentul comisiilor.
Deci Comisiile pentru buget, finanþe ºi bãnci au propus un amendament la textul iniþiatorului, pe care îl gãsiþi în raport la nr. crt. 46.
Cine este pentru? Vã mulþumesc.
Voturi împotrivã? Nu sunt.
Abþineri? Cu o abþinere, amendamentul propus de cãtre comisii a fost adoptat de plenul celor douã Camere.
Am sã
Vot · approved
Ședința
Voturi contra? Vã rog sã numãraþi voturile împotrivã! Vã rog sã þineþi mâinile sus! 69 voturi împotrivã. Abþineri? 6 abþineri.
105 voturi exprimate la acest articol. Este evident cã nu mai avem cvorumul de 244 de deputaþi ºi senatori. Nu pot sã propun un apel nominal, deoarece mai sunt numai 20 de minute din partea de dimineaþã a zilei de lucru, motiv pentru care suspend lucrãrile la acest punct: Anexa nr. 3/17.
Se reiau lucrãrile la ora 14,30, pânã la ora 20,00, conform programului pe care l-aþi aprobat. Poftã mare!
PAUZÃ
## DUPÃ PAUZÃ
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
Rog liderii de grupuri parlamentare sã aducã colegii în salã; altfel, vom fi obligaþi sã trecem la un apel nominal, procedurã neplãcutã pentru toatã lumea!
Rog Serviciile tehnice ale celor douã Camere sã pregãteascã ºi sã înmâneze secretarilor de serviciu listele cu prezenþa pentru apelul nominal!
Stimaþi colegi,
Regret, dar sunt nevoit sã îl rog pe domnul secretar Morþun sã înceapã apelul nominal!
## **Domnul Victor Fuior**
**:**
Cu deputaþii începeþi, domnule, nu cu senatorii!
Domnule senator, vã rog sã menþineþi liniºtea în salã! Deocamdatã, preºedintele de ºedinþã decide cu cine începem!
Domnule Morþun, aveþi microfonul!
## **Domnul Alexandru Ioan Mortun:**
|**Domnul Alexandru Ioan Mortun:**|| |---|---| |Achim George<br>Aichimoaie Ionel<br>Alexandru Nicolae|absent<br>absent<br>prezent| |Apostolache Victor|absent| |Ardelean Ioan<br>Avarvarei Ioan|absent<br>absent| |Avram Gheorghe<br>Badea Dumitru|absent<br>absent| |Badea Nelu|absent| |Bãdiceanu Nistor<br>Bãdulescu Doru Laurian|prezent<br>absent| |Bãlãnescu Mihail|absent| |Baraº Ioan<br>Blaga Vasile<br>Bleahu Marcian-David|absent<br>prezent<br>prezent| |Blejan Constantin|prezent| |Bogdan Florin|absent| |Boiangiu Cornel|absent|
## MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 55
## 14
|Boilã Matei<br>absent<br>Bold Ion<br>prezent<br>Brânzan Emilian<br>absent<br>Bucur Ioan Corneliu<br>absent<br>Bunduc Gheorghe<br>absent<br>Burghelea Ioan<br>absent<br>Burtea Marcu<br>absent<br>Buruianã Florin<br>prezent<br>Caraman Petru<br>absent<br>Cataramã Viorel<br>absent<br>Cãncescu Aristotel Adrian<br>absent<br>Câmpean Teodor<br>prezent<br>Cârciumaru Ion<br>absent<br>Cerveni Niculae<br>absent<br>Chiriacescu Sergiu<br>absent<br>Ciurtin Costicã<br>prezent<br>Clonaru Victor<br>absent<br>Cotarcea Haralambie<br>absent<br>Cozmâncã Octav<br>absent<br>Crecan Augustin<br>absent<br>Creþu Ioan<br>prezent<br>Csap— Iosif<br>prezent<br>Dide Nicolae<br>absent<br>Dima Emil<br>absent<br>Dobrescu Rãsvan<br>prezent<br>Dobrescu Vasile<br>prezent<br>Drãgulescu ªtefan Iosif<br>prezent<br>Dumitraºcu Gheorghe<br>prezent<br>Dumitrescu Cristian Sorin<br>prezent<br>Dumitrescu Constantin Ticu<br>absent<br>Eckstein-Kov‡cs PŽter<br>absent<br>Fãniþã Triþã<br>absent<br>Feldman Alexandru Radu<br>prezent<br>Frunda Gyšrgy<br>prezent<br>Fuior Victor<br>prezent<br>Gabrielescu Valentin Corneliu<br>absent<br>Gaita Doru<br>absent<br>Gavaliugov Corneliu Dorin<br>absent<br>Gãvãnescu Vicenþiu<br>absent<br>Gheorghiu Costel<br>absent<br>Gherman Oliviu<br>prezent<br>Ghiþiu Paul<br>absent<br>Glodean Voicu Valentin<br>absent<br>Hajdœ MenyhŽrt G‡bor<br>prezent<br>Hauca Teodor<br>prezent<br>Huidu Dumitru<br>prezent<br>Ilie Aurel Constantin<br>prezent<br>Ilie ªtefan<br>absent<br>Iliescu Ion<br>absent<br>Ion Vasile<br>absent<br>Ionescu Cazimir Benedict<br>absent<br>Ionescu-Quintus Mircea<br>prezent<br>Juravlea Petru<br>absent<br>Lãzãrescu Amedeu Dan<br>absent<br>Lšrinczi Iuliu<br>prezent<br>Maior Liviu<br>absent<br>Marcu Ion<br>absent<br>Marin Dan Stelian<br>prezent<br>Marinescu Bogdan Voinea<br>absent<br>Mark— BŽla<br>absent<br>Matetovici Mihai<br>absent<br>Meleºcanu Teodor Viorel<br>absent<br>Mînzînã Ion<br>absent<br>Moisin Ioan<br>absent<br>Mortun Alexandru Ioan<br>prezent<br>MŸller Constantin<br>absent<br>NŽmeth Csaba<br>prezent<br>Nicolaescu Sergiu<br>absent<br>Nicolai Marin<br>prezent<br>Ninosu Petre<br>prezent<br>Oprea Andreiu<br>prezent<br>Opriº Octavian<br>absent<br>Paleologu Alexandru<br>absent<br>Panã Viorel Marian<br>absent<br>Paºca Liviu Titus<br>absent<br>Pãcuraru Paul<br>prezent<br>Pãtru Nicolae<br>absent<br>Pãvãlaºcu Gheorghe<br>absent<br>Petrescu Mihai<br>absent<br>Plãticã-Vidovici Ilie<br>absent<br>Pop Ioan Sabin Vasile<br>absent<br>Pop Stelian Alexandru<br>prezent<br>Popa Mircea Ioan<br>absent<br>Popa Virgil<br>prezent<br>Popescu Dan Mircea<br>absent<br>Popescu Virgil<br>absent<br>Popovici Alexandru<br>absent<br>Prahase Ioan Mircea<br>absent<br>Preda Elena<br>prezentã<br>Preda Florea<br>prezent<br>Predescu Ion<br>absent<br>Predilã Marin<br>absent<br>Prisãcaru Ghiorghi<br>absent<br>Pruteanu George-Mihail<br>absent<br>Pusk‡s Valentin-Zolt‡n<br>absent<br>Roman Petre<br>absent<br>Sava Constantin<br>absent<br>Sãndulescu ªerban<br>prezent<br>Secrieru Dinu<br>prezent<br>Seres DŽnes<br>prezent<br>Sersea Nicolae<br>absent<br>Solcanu Ion<br>absent<br>Spineanu Ulm Nicolae<br>prezent<br>Stãnoiu Mihaela-Rodica<br>absentã<br>Szab— K‡roly Ferenc<br>prezent<br>ªtefan Viorel<br>absent<br>ªtireanu Octavian<br>absent<br>Tambozi Justin<br>absent<br>Tãrãcilã Doru Ioan<br>absent<br>Timofte Alexandru-Radu<br>absent<br>Tocaci Emil<br>prezent<br>Tudor Corneliu Vadim<br>absent<br>Turianu Corneliu<br>absent<br>Ulici Laurenþiu<br>absent<br>Ungureanu Vasile<br>absent<br>Vasile Radu<br>absent<br>Vasiliu Constantin Dan<br>absent<br>Vasiliu Eugen<br>absent<br>Vãcaru Vasile<br>absent<br>Vãcãroiu Nicolae<br>absent<br>Verest—y Attila<br>absent<br>Vladislav Tiberiu<br>absent<br>Vornicu Sorin Adrian<br>prezent<br>Vosganian Varujan<br>absent<br>Zavici Nicolae<br>prezent.<br>**Domnul Miron-Tudor Mitrea:**<br>Mulþumesc, domnule senator.<br>Cei care au venit dupã ce au început prezenþa s<br>motiveze absenþa direct la domnul senator.
_tori care au intrat în salã ulterior apelului nominal îºi consem-_ Chichiºan Miron prezent _neazã prezenþa la secretariatul de ºedinþã.)_ Chiliman Andrei-Ioan prezent Domnule secretar Chiliman, vã rog, prezenþa la Chiriac Mihai prezent Ciontu Corneliu absent Ciumara Mircea absent **Domnul Andrei-Ioan Chiliman:** Cîrstoiu Ion prezent Achimescu Victor-ªtefan prezent Cojocaru Radu-Spiridon prezent Aferãriþei Constantin prezent Constantinescu Dan prezent Afrãsinei Viorica prezentã Corâci Ioan Cezar absent Albu Alexandru prezent Corniþã Ion prezent Albu Gheorghe prezent Cosma Liviu-Ovidiu absent Alecu Aurelian Paul prezent Coºea Dumitru Gheorghe Mircea absent Ana Gheorghe (DB) absent Cotrutz Constantin Eremia absent Ana Gheorghe (HD) prezent Cristea Gheorghe absent Cristea Marin prezent Andrei Gheorghe prezent Andronescu Ecaterina prezentã Cunescu Sergiu prezent Antal Istv‡n prezent Dan Marþian absent Antonescu George Crin Laurenþiu absent Dan Matei-Agathon absent Darie Simion prezent Antonescu Niculae Napoleon prezent Argeºanu Valentin absent Dãrãmuº Nicolae Octavian prezent Arghezi Mitzura Domnica absentã Dãnilã Vasile prezent Decusearã Jean prezent Atrion Gheorghe prezent Asztalos Ferenc prezent Dejeu Gavril prezent Diaconescu Ion prezent Avramescu Constantin-Gheorghe prezent Dimitriu Sorin Petre prezent Baban ªtefan prezent Dîrstaru Dorin absent Babiaº Iohan-Peter prezent Babiuc Victor prezent Dobre Traian prezent Dobrescu Smaranda absentã Baciu Mihai prezent Dorian Dorel prezent Badea Alexandru Ioan prezent Dorin Mihai prezent Bara Radu-Liviu absent B‡r‡nyi Francisc absent Dragoº Iuliu Liviu absent Dragu George absent Barbaresso Emanoil-Dan prezent Drãgãnescu Ovidiu-Virgil absent Barbãroºie Victor absent Drecin Mihai Dorin prezent Barde Tãnase prezent Drumen Constantin absent Bartoº Daniela prezentã Dugulescu Petru prezent Bãbãlãu Constantin prezent Dumitraºcu Laurenþiu prezent Bãlãeþ Dumitru absent Dumitrean Bazil prezent Bãsescu Traian absent Dumitrescu (Bãlan) Marilena prezentã Becsek-Garda Dezideriu Coloman prezent Dumitrescu Paul Adrian prezent Bejinariu Petru prezent Dumitriu (Hunea) Carmen absentã Berceanu Radu Mircea absent Duþu Ion prezent Berci Vasile prezent Elek Barna Matei absent Berciu Ion prezent Enache Marian absent Biriº Anamaria Mihaela prezentã Enescu Ion prezent Birtalan çkos prezent Fenoghen Sevastian prezent Bivolaru Gabriel absent Filipescu Ileana prezentã Bivolaru Ioan absent Furo Iuliu Ioan prezent Boda Iosif absent Galic Lia-Andreia prezentã Bšndi Gyšngyike prezentã Gaspar Acsinte prezent Boºtinaru Victor absent Gavra Ioan prezent Bot Octavian absent Gavrilaº Teodor absent Botescu Ion prezent Gazi Gherasim prezent Bran Vasile prezent Georgescu Florin prezent Brezniceanu Alexandru prezent Gheciu Radu-Sever-Cristian prezent Bud Nicolae absent Gheorghe Valeriu prezent Buga Florea prezent Gheorghiof Titu-Nicolae prezent Bujor Liviu absent Gheorghiu Adrian prezent Burlacu Viorel prezent Gheorghiu Mihai prezent Buruianã-Aprodu Daniela prezentã Gherasim Ion-Andrei prezent Buzatu Dumitru prezent Ghidãu Radu prezent Calimente Mihãiþã absent Ghiga Vasile prezent Cazacu Vasile-Mircea prezent Giurescu Ion absent Cazan Gheorghe-Romeo-Leonard prezent Glãvan ªtefan prezent Cândea Vasile prezent Godja Petru prezent Ceauºescu Gheorghe Dan Nicolae prezent Grãdinaru Nicolae prezent
Domnule secretar Chiliman, vã rog, prezenþa la Camerã!
16 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI,[PARTEA a II-a][, Nr. 55]
Grigoraº Neculai prezent Moiceanu Constantin prezent Grigoriu Mihai prezent Moldovan Petre prezent Groza Nicolae prezent Moldoveanu Eugenia prezentã Gvozdenovici Slavomir prezent Morariu Teodor-Gheorghe prezent Haºotti Puiu prezent Moroianu Geamãn Adrian Tudor absent Hilote Eugen-Gheorghe prezent Moucha Romulus-Ion prezent Hlinschi Mihai prezent Munteanu Ion absent Honcescu Ion prezent Mureºan Ioan absent Hrebenciuc Viorel absent Musca Monica Octavia absentã Iacob Elena prezentã Nagy ªtefan prezent Ianculescu Marian prezent Naidin Petre prezent Ifrim Dumitru absent Nanu Romeo absent Igna Ioan prezent Nãstase Adrian prezent Ignat ªtefan prezent Neacºu Ilie absent Iliescu Valentin-Adrian prezent Neagu Romulus absent Ionescu Alexandru absent Neagu Victor prezent Ionescu Anton absent Negoiþã Gheorghe-Liviu prezent Ionescu Bogdan absent Negrãu Mircea prezent Ionescu Constantin absent Nica Dan absent Ionescu-Galbeni Niculae Vasile absent Nicã Mihail prezent Ionescu Gheorghe prezent Nichita Dan Gabriel absent Ionescu Marina absentã Nicolae Jianu prezent Ionescu Nicolae prezent Nicolaiciuc Vichentie prezent Ioniþã Mihail-Gabriel absent Nicolescu Mihai prezent Ioniþã Nicu prezent Nicolicea Eugen prezent Iorga Leonida Lari absentã Niculescu-Duvãz Bogdan Nicolae prezent Iorgulescu Adrian absent Nistor Vasile prezent Irimescu Haralambie absent Noica Nicolae absent Ivãnescu Paula Maria absentã Oanã Gheorghe absent Jurcan Dorel prezent Oltean Ioan prezent Jurcã Teodor prezent Onaca Dorel Constantin absent Kakasi Alexandru prezent Opriº Constantin Remus absent Kelemen Atilla BŽla Ladislau prezent Osman Fedbi absent Kerekes K‡roly absent Palade Dan prezent K—nya-Hamar Alexandru prezent Pambuccian Varujan absent Kovacs Carol-Emil prezent Paneº Iosif prezent Kov‡cs Csaba-Tiberiu prezent Panteliuc Vasile prezent Lazia Ion prezent Pantiº Sorin prezent Lãdariu Lazãr prezent Papuc Aurel Constantin absent Lãpuºan Alexandru prezent Partal Petre prezent Leonãchescu Nicolae prezent Paºcu Ioan Mircea absent Lepºa Sorin Victor prezent Pavel Vasile prezent Lixãndroiu Viorel prezent Pavelescu Claudiu Costel prezent Lupu Vasile absent Pãcurariu Iuliu absent Macarie Sergiu prezent Pãunescu Costel prezent Manole Odisei absent Pârgaru Ion prezent Manolescu Oana prezentã Pâslaru Dumitru absent Marin Gheorghe absent PŽcsi Francisc prezent Marineci Ionel prezent Pereº Alexandru prezent Marinescu Ioan-Sorin absent Petrescu Ovidiu Cameliu absent M‡rton çrp‡d-Francisc prezent Petrescu Silviu prezent Matei Lucian Ion absent Petrescu Virgil prezent Matei Vasile absent Petreu Liviu absent M‡tis Eugen prezent Pintea Ioan absent Mazãre Radu ªtefan absent Piþigoi Barbu prezent Mândroviceanu Vasile prezent Podaru Dumitru-Teodor prezent Mânea Radu prezent Pop Iftene prezent Mera Alexandru-Liviu prezent Pop Leon Petru prezent Meºca Sever absent Pop Viorel absent Miclãuº Vasile prezent Popa Aron Ioan absent Micle Ulpiu-Radu-Sabin absent Popa Daniela absentã Mihãilescu Petru-ªerban absent Popa Ioan-Mihai prezent Mihu Victor Traian prezent Popa Nicolae prezent Miloº Aurel prezent Popa ªtefan prezent Mitrea Miron-Tudor prezent Popa Virgil absent Mogoº Ion prezent Popescu-Bejat ªtefan-Marian prezent Popescu Dumitru prezent Popescu Emil-Teodor prezent Popescu Ioan-Dan absent Popescu Irineu prezent Popescu-Tãriceanu Cãlin Anton absent Priceputu Laurenþiu absent Protopopescu Cornel prezent Putin Emil-Livius-Nicolae absent Puwak Hildegard-Carola prezentã Radu Alexandru-Dumitru prezent Radu Elena Cornelia Gabriela prezentã R‡duly R—bert K‡lm‡n prezent Raica Florica Rãdiþa prezentã Raicu Romulus prezent R‡koczi Ludovic absent Rãdulescu Cristian absent Rãdulescu-Zoner Constantin ªerban prezent Rânja Traian-Neculaie prezent Remeº Decebal-Traian prezent Rizescu Sergiu-George prezent Roman Ioan prezent Roºca Ioan prezent Rotaru Dumitru prezent Ruse Corneliu Constantin absent Sabãu Traian absent Sandu Alecu absent Sandu Dumitru prezent Sandu Ion Florentin absent Sassu Alexandru absent Sãndulescu Aureliu Emil prezent Sârbu Marian prezent Secarã Gheorghe prezent Serac Florian prezent Severin Adrian absent Simedru Dan Coriolan prezent Sireþeanu Mihail prezent Sonea Ioan prezent Spãtaru Liviu absent Spiridon Didi prezent Stan Vasile prezent Stanca Teodor prezent Stanciu Anghel prezent Stãnescu Alexandru-Octavi absent Stãnescu Mihai-Sorin prezent Stoica Valeria Mariana absentã Stoica Valeriu absent Sturza Popovici Cornel prezent SzŽkely Ervin-Zolt‡n prezent Szil‡gyi Zsolt prezent ªaganai Nusfet absent ªerban George absent ªtefãnoiu Luca prezent ªteolea Petru prezent Tabãrã Valeriu absent Tam‡s S‡ndor prezent Tarna Gheorghe prezent Tãvalã Tãnase-Pavel prezent Teculescu Constantin absent Tokay Gheorghe absent Trifu Romeo Marius absent Tudor Marcu prezent Tudose Nicolae-Florin prezent Þepelea Gabriel prezent Þocu Iulian-Costel absent Þurlea Petre prezent Udrea Florian absent
|Vaida Francisc-Attila|prezent| |---|---| |Valeca ªerban Constantin|prezent| |Varga Attila|prezent| |Vasilescu Nicolae|absent| |Vasilescu Valentin|prezent| |Vataman Dorin|prezent| |Vãsioiu Horia|prezent| |Vâlceanu Gheorghe|prezent| |Vâlcu Mircea|prezent| |Vetiºanu Vasile<br>Vida Iuliu|prezent<br>prezent| |Vida-Simiti Ioan<br>Videanu Adriean|prezent<br>absent| |Vilãu Ioan-Adrian<br>Vintilã Dumitru Mugurel<br>Vitcu Mihai<br>Viþelar Bogdan<br>Voicu Mãdãlin|prezent<br>absent<br>prezent<br>prezent<br>absent| |Weber Ernest-Otto|absent| |Wittstock Eberhard-Wolfgang|prezent.|
Pentru cei care au venit mai târziu, le motivez absenþele.
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
Vã mulþumesc, domnilor secretari. Stimaþi colegi,
Vã reamintesc faptul cã, în conformitate cu programul aprobat de dumneavoastrã, astãzi lucrãrile sunt programate pânã la ora 20,00.
De asemenea, rog liderii de grupuri sã asigure prezenþa colegilor în salã într-o zi de lucru. Un apel nominal este maximum pe care ni-l putem permite; ºi aºa am pierdut foarte multã vreme.
Sper sã avem cvorumul de lucru Ñ cvorumul de 244 Ñ pentru a desfãºura lucrãrile noastre astãzi.
Vã reamintesc faptul cã am ajuns la Anexa nr. 3/17 din proiectul bugetului pe anul 2000. Au fost amendamente susþinute de cãtre colegii noºtri înainte de pauza de masã. Le voi supune votului dumneavoastrã, în ordinea în care ele au fost susþinute.
Primul amendament susþinut a fost cel al domnului Grigoraº, amendament respins.
Vã reamintesc faptul cã am admis prin vot amendamentul admis de cãtre comisie, care se gãseºte în raport la nr. crt. 46.
Au fost susþinute amendamentele respinse.
Primul amendament respins, revin, este al domnului Grigoraº, care se gãseºte în raportul de amendamente respinse la nr. crt. 186. Domnul Grigoraº l-a susþinut; este vorba de continuarea unui cãmin la Universitatea de stat din localitatea Craiova.
Iniþiatorul ºi comisiile îºi pãstreazã poziþia, de respingere.
Vot · approved
Ședința
Voturi împotrivã? 113 voturi împotrivã. Abþineri? 10 abþineri. Stimaþi colegi,
Constat cã la primul vot care a avut loc dupã citirea apelului nominal numãrul de parlamentari care au votat a fost de 188, mult sub numãrul de 244, care reprezintã cvorumul de lucru. Rog liderii de grupuri sã facã eforturi sã aducã colegii în salã; în caz contrar, voi fi obligat sã suspend lucrãrile de astãzi, din lipsã de cvorum. Rog secretarii de ºedinþã sã numere parlamentarii prezenþi în salã, pentru cã sunt informat cã 3Ð4 parlamentari nu au votat. Rog colegii deputaþi ºi senatori de la Putere ºi de la Opoziþie sã ia loc în bãnci, ca sã se poatã numãra cvorumul.
Rog pe cei care nu sunt parlamentari sã pãrãseascã imediat sala de ºedinþe.
Existã 69 de deputaþi în partea stângã a sãlii ºi 112 în partea dreaptã a sãlii; suntem mult sub cvorumul de lucru.
Acord o pauzã de 10 minute liderilor de grupuri, pentru a reface cvorumul. În caz contrar, suspend lucrãrile ºedinþei de astãzi.
Rog liderii de grupuri ca în 10 minute sã refacã cvorumul. Existã în dreapta grupuri parlamentare care lipsesc în cvasitotalitatea lor; existã unul sau doi deputaþi în salã.
Stimaþi colegi,
Se pare cã am reuºit sã ne mai apropiem. Rog colegii parlamentari sã ia loc în bãnci.
Toate persoanele care nu sunt membri ai Camerei Deputaþilor ºi Senatului sunt rugaþi sã pãrãseascã sala de plen ºi sã pofteascã la etaj, la lojã.
Rog colegii parlamentari sã ia loc în bãnci.
Rog secretarii de ºedinþã sã numere cvorumul.
Rog liderii de grupuri sã mai facã un efort. Mai avem nevoie de 4 parlamentari ca sã avem cvorum.
Sunt informat de secretarii de ºedinþã cã cvorumul de lucru a fost refãcut.
Resupun votului dumneavoastrã amendamentul domnului Grigoraº, amendament respins, care se gãseºte în raportul cu amendamente respinse, la poz. 186.
Voturi pentru? 77 de voturi pentru. Insuficient.
Urmãtorul amendament se gãseºte la poz. 178, în raportul cu amendamente respinse. A fost susþinut în faþa dumneavoastrã de cãtre domnul Napoleon Antonescu. Este un amendament al Comisiei pentru învãþãmânt ºi cercetare ºtiinþificã a Senatului ºi al Comisiei pentru învãþãmânt, ºtiinþã, tineret ºi sport a Camerei Deputaþilor. Supun acest amendament votului dumneavoastrã. Voturi pentru? 87 de voturi pentru.
Amendamentul a fost respins.
Al doilea amendament care se gãseºte în raportul cu amendamente respinse la poz. 179, amendament al Comisiei pentru învãþãmânt ºi cercetare ºtiinþificã a Senatului ºi al Comisiei pentru învãþãmânt, ºtiinþã, tineret ºi sport a Camerei Deputaþilor, a fost susþinut în faþa dumneavoastrã de domnul profesor Napoleon Antonescu.
Comisia ºi iniþiatorul îºi pãstreazã poziþia de respingere a acestui amendament.
Voturi pentru? 86 de voturi pentru.
Amendamentul a fost respins.
Urmãtorul amendament propus se gãseºte în raport la nr. crt. 180, autor Ñ grupurile parlamentare ale P.D.S.R. din Senat ºi Camera Deputaþilor. A fost prezentat în faþa dumneavoastrã de domnul Napoleon Antonescu.
Doamna deputat Viorica Afrãsinei, procedurã. Doamnã deputat, aveþi microfonul.
Vã mulþumesc, domnule preºedinte de ºedinþã. Doamnelor ºi domnilor colegi,
Este o propunere pe care vreau sã o fac ºi, de aceea, vã rog pe dumneavoastrã, domnule preºedinte de
ºedinþã, sã permiteþi colegilor, inclusiv mie, care am formulat amendamente la aceastã anexã, ºi anume Anexa nr. 3/17 privind fondurile alocate pentru învãþãmânt, reluarea susþinerii amendamentelor noastre, pentru cã noi le-am formulat în faþa unui numãr mai mic de colegi în salã.
Consider cã, urmare a votului, aºa cum s-a exprimat pânã în prezent, mulþi colegi care au venit dupã aceea nu au audiat argumentaþia noastrã; de aceea nu au votat pentru ºi au votat împotrivã, pentru cã nu pot sã cred cã, la argumentele pe care le-am adus noi, colegii noºtri nu sunt sensibilizaþi.
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
De acord, doamnã deputat.
Au trecut trei ore de la susþinere.
În cazul în care existã o solicitare, mi se pare corect, dacã cel care a susþinut o datã doreºte sã resusþinã.
Suntem la amendamentul respins, propus de grupurile parlamentare ale P.D.S.R. din Camera Deputaþilor ºi Senat. A fost prezentat ºi susþinut de domnul Napoleon Antonescu.
Doreºte domnul deputat sã resusþinã amendamentul?
Da, domnule Piþigoi, procedurã.
Stimata ºi distinsa noastrã colegã a fãcut propunerea de care s-a amintit mai înainte, dar întrebarea noastrã este: De ce distinsa colegã nu a venit sã conteste prezenþa ºi cvorumul din salã în momentul când s-a pus în discuþie amendamentul?
Mi se pare ciudat ca acum, dupã ce a trecut atâta vreme de la votarea lui, sã reluãm votul, Domnia sa constatând cã acum este un cvorum mai mare decât atunci.
## Domnule deputat,
Vorbiþi de o procedurã care n-a fost propusã de doamna deputat.
Doamna deputat a propus cu totul ºi cu totul altceva Ð a propus ca amendamentele care au fost susþinute acum trei sau patru ore, datoritã faptului cã acum a fost mai puþinã lume în salã, sã fie resusþinute, nu revotate!
Domnule ministru Remeº, vã rog.
## Domnilor preºedinþi,
## Domnilor colegi,
Propunerea doamnei deputat Afrãsinei mi se pare binevenitã, are dreptate.
Permiteþi sã-ºi susþinã în faþa sãlii amendamentele care sunt în raportul de amendamente respinse ºi, în funcþie de modul cum le vom judeca, aºa se va vota. Vã rog frumos sã fiþi de acord cu aceastã procedurã.
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
Domnul deputat Dan Constantinescu.
Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Noi înþelegem dorinþa acelor colegi care, profitând de faptul cã balcoanele sunt pline, doresc sã-ºi mai producã aceleaºi argumente pe care noi, de altfel, le ºtim. Dar, dacã veþi aproba acest lucru, vã rugãm sã daþi ºi iniþiatorului ºi comisiei cuvântul, în aºa fel încât sã putem sã susþinem ºi admiterea ºi respingerea în procedurã normalã.
S-au votat!
Auzind în salã anumiþi colegi cum strigã ”S-au votat!Ò, ºtiind cã am trecut astãzi printr-un apel nominal, cu greu fãcând rost de un cvorum de lucru, vreau sã le aduc aminte acelor colegi cã nu este vorba de amendamente votate, ci este vorba de amendamente care au fost susþinute toate în bloc, pentru cã se refereau la aceeaºi anexã, ºi colegii care le-au susþinut înainte de pauza de masã vor sã le susþinã ºi în faþa dumneavoastrã, astfel încât sã votaþi în cunoºtinþã de cauzã.
Vã rog, luaþi cuvântul, stimate coleg.
## Stimate domnule vicepreºedinte,
Aceste susþineri au fost deja fãcute. În stenogramã existã trecute. Colegii care doresc sã consulte, pot sã consulte stenograma. Actul de publicitate a fost realizat.
Dacã doriþi, se poate citi stenograma, dar, sincer, nu cred cã este cazul.
Mulþumesc.
Domnul senator Cristian Dumitrescu.
## Domnule preºedinte,
Riscãm sã ajungem la o discuþie care sã dureze mai mult decât susþinerea amendamentelor.
Dat fiind faptul cã aceste amendamente, în ºedinþa de dimineaþã într-un fel au fost susþinute, dar cei care le-au fãcut doresc sã intervinã din nou pentru unele precizãri, sã procedãm aºa cum este european ºi cum se procedeazã la Consiliul Europei Ñ pentru cã ele au fost prezentate, daþi fiecãrei persoane care urmeazã sã-ºi susþinã amendamentul un numãr fix de minute, sã zicem 2 sau 3 minute, ºi în acest fel am rezolvat problema. Altfel, riscãm ca tocmai pe aceastã dezbatere proceduralã sã pierdem mai mult timp.
ªi, încã o datã, fac aceastã intervenþie numai pentru faptul cã amendamentele susþinute, în cauzã, nu au fost votate, deci nu revenim asupra unui vot.
Deci daþi 2 minute pentru fiecare amendament, sã ºi-l resusþinã cei care doresc sã facã acest lucru, iar dupã aceea sã votãm.
Vã mulþumesc frumos.
Mulþumesc, domnule senator. Aceasta este ºi pãrerea mea. Aºa vom proceda.
Suntem deci la amendamentul respins de cãtre comisii, care se gãseºte la nr. crt. 180. A fost susþinut înainte de pauzã ºi doreºte sã-l resusþinã doamna deputat Andronescu.
Doamnã deputat, aveþi cuvântul.
Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Domnule ministru, vã rog sã îmi permiteþi sã susþin eliminarea acestui punct de la poz. 180, argumentând cu faptul cã dumneavoastrã, ca ºi întreg Parlamentul, nu putem sã acceptãm sã votãm în buget o poziþie care sã nu fie în conformitate cu legea.
Aºa cum vã este cunoscut, Legea învãþãmântului prevede foarte clar cã veniturile proprii nu fac parte din bugetul alocat prin Legea bugetului de stat.
Ca urmare, susþin cã trebuie sã respectãm legea ºi sã eliminãm aceastã poz. 180 care prevede introducerea în bugetul de stat a veniturilor proprii. Vã mulþumesc.
Mulþumesc, doamnã deputat. Iniþiatorul doreºte sã intervinã? Domnule ministru Remeº, aveþi cuvântul.
Nici pentru acest ordonator de credite, nici pentru ceilalþi, sumele în cauzã nu sunt în bugetul de stat, sunt doar în sinteza ordonatorului de credite respectiv.
Acest subiect l-am discutat îndelung cu fiecare în parte ºi cu Ministerul Educaþiei Naþionale.
Rugãm sã rãmânã aºezat în sintezã în felul în care noi am prezentat lucrurile, inclusiv suma privind venituri extrabugetare.
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
Da, mulþumesc, domnule ministru.
Comisia de resort? Menþine propunerea de respingere.
Vot · approved
Ședința
Sunt 219 voturi exprimate. Deci suntem sub cvorumul de lucru.
Conform Regulamentului ºedinþelor comune, suspend lucrãrile Parlamentului de astãzi. Lucrãrile vor fi reluate mâine, miercuri, orele 9,00.
Bunã seara!
## **Domnul Cristian Dumitrescu:**
În numele Grupului parlamentar P.D., rog sã facem un apel nominal.
Nu se poate sã terminãm ºedinþa la ora aceasta. Vã rog foarte mult!
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
Domnule senator, am fãcut un apel nominal acum mai puþin de o orã.
Dacã doriþi, pot sã dau o pauzã de un sfert de orã grupurilor parlamentare, ca sã aducã colegii în salã. Al doilea apel nominal în aceeaºi zi nu-l fac! Vã mai dau 10 minute sã aduceþi colegii în salã. ## **Domnul Frunda Gyšrgy**
**:**
Cer cuvântul!
Suntem în pauzã, domnule senator. PAUZÃ
Domnilor colegi, ajutaþi-i pe colegii secretari sã poatã numãra cvorumul. Rog sã numãraþi cvorumul.
În acest moment în salã sunt 207 parlamentari. Mai avem nevoie de 37 de parlamentari ca sã fim în cvorumul de lucru necesar, conform Regulamentului comun al celor douã Camere.
Fac apel la liderii grupurilor parlamentare sã aducã colegii în salã.
Domnul senator Cristian Dumitrescu.
## DUPÃ PAUZÃ
## Stimaþi colegi,
Vã rog sã vã ocupaþi locurile în salã, ca secretarii de ºedinþã sã poatã verifica cvorumul.
Domnul deputat Dejeu, procedurã.
## Domnule preºedinte,
Potrivit regulamentului, verificarea cvorumului se poate face ºi prin apel nominal pe text, deci sã puneþi înspre votare amendamentul prin apel nominal.
Domnule deputat, sigur cã da, dar la aceastã anexã mai am de supus votului dumneavoastrã un numãr de patru amendamente, unul dupã altul. Dacã le supun cu patru voturi nominale, înseamnã cã nu mai facem altceva decât sã facem apeluri nominale.
Numai pe acesta, domnule preºedinte.
Am reþinut. Voi supune plenului propunerea dumneavoastrã. Este regulamentarã, fãrã îndoialã. Domnul senator Dumitrescu.
Domnule preºedinte de ºedinþã,
Cred cã putem începe ºedinþa ºi, dacã este vorba de verificarea cvorumului, el se poate face în mai multe modalitãþi. Una din aceste modalitãþi, cea mai simplã, ºi care înseamnã cea mai micã pierdere de timp, este sã rugaþi secretarii sã numere în salã, pentru cã noi ne aflãm în cvorum.
Dacã constataþi cã suntem în cvorum, continuãm ºedinþa.
Vã mulþumesc.
Asta mi-am ºi propus sã fac, domnule senator. Vã mulþumesc.
Îmi cer scuze cu aceastã ocazie faþã de domnul senator Frunda, cã am apucat sã dau o pauzã înainte sã vãd cã dânsul s-a înscris la cuvânt. Îmi cer scuze în faþa dumneavoastrã pentru lipsa mea de atenþie.
Rog colegii parlamentari sã ia loc în bãnci, ca secretarii de ºedinþã sã poatã numãra cvorumul.
Rog persoanele care nu sunt membre ale Parlamentului sã pãrãseascã sala. Mã refer la cele care stau în partea de jos a sãlii, sigur, nu la reprezentanþii Guvernului.
Domnule preºedinte de ºedinþã, Doamnelor ºi domnilor colegi,
S-a constatat, ca urmare a numãrãrii efectuate de cãtre secretari, cã suntem puþin sub cvorum.
În aceastã situaþie avem douã posibilitãþi: ori suspendarea ºedinþei, ori un grup parlamentar sã solicite apelul nominal, în condiþiile acestea, cu speranþa cã la apelul nominal vom adãuga numãrul de deputaþi ºi senatori necesar pentru a întruni cvorumul.
Þinând cont de aceastã situaþie, ºi nu de dorinþa mea de a încurca într-un fel lucrurile, fãcând al doilea apel nominal într-un interval atât de scurt, dar pentru a salva totuºi aceastã zi de lucrãri, propun, în numele grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat, apelul nominal.
Am înþeles, domnule senator.
Domnule senator Dejeu, constatându-se cã nu este cvorum, nu putem sã facem vot nominal, pentru cã votul nominal se stabileºte prin vot de cãtre plen. Nefiind în cvorum, nu putem sã stabilim vot nominal sau nu.
Deci rog sã faceþi, domnule preºedinte, apel nominal.
Am reþinut propunerea Grupului parlamentar P.D. Domnule secretar Chiliman, faceþi apelul nominal. Începem cu Camera Deputaþilor.
## **Domnul Andrei-Ioan Chiliman:**
|**Domnul Andrei-Ioan Chiliman:**|| |---|---| |Achimescu Victor-ªtefan<br>Aferãriþei Constantin<br>Afrãsinei Viorica<br>Albu Alexandru<br>Albu Gheorghe<br>Alecu Aurelian Paul<br>Ana Gheorghe (DB)<br>Ana Gheorghe (HD)<br>Andrei Gheorghe|absent<br>prezent<br>prezentã<br>prezent<br>absent<br>prezent<br>absent<br>prezent<br>prezent| |Andronescu Ecaterina<br>Antal Istv‡n|prezentã<br>prezent| |Antonescu George Crin Laurenþiu|absent| |Antonescu Niculae Napoleon<br>Argeºanu Valentin|absent<br>absent| |Arghezi Mitzura Domnica<br>Ariton Gheorghe|absentã<br>prezent| |Asztalos Ferenc|prezent| |Avramescu Constantin-Gheorghe|prezent| |Baban ªtefan|prezent| |Babiaº Iohan-Peter|prezent| |Babiuc Victor|absent| |Baciu Mihai|prezent| |Badea Alexandru Ioan|prezent| Bara Radu-Liviu absent Dragoº Iuliu Liviu absent B‡r‡nyi Francisc absent Dragu George absent Barbaresso Emanoil-Dan prezent Drãgãnescu Ovidiu-Virgil prezent Barbãroºie Victor absent Drecin Mihai Dorin prezent Barde Tãnase absent Drumen Constantin absent Bartoº Daniela prezentã Dugulescu Petru absent Bãbãlãu Constantin prezent Dumitraºcu Laurenþiu prezent Bãlãeþ Dumitru absent Dumitrean Bazil prezent Bãsescu Traian absent Dumitrescu (Bãlan) Marilena prezentã Becsek-Garda Dezideriu Coloman prezent Dumitrescu Paul Adrian prezent Bejinariu Petru prezent Dumitriu (Hunea) Carmen absentã Berceanu Radu Mircea absent Duþu Ion prezent Berci Vasile prezent Elek Barna Matei absent Berciu Ion prezent Enache Marian absent Biriº Anamaria Mihaela prezentã Enescu Ion prezent Birtalan çkos prezent Fenoghen Sevastian prezent Bivolaru Gabriel absent Filipescu Ileana prezentã Bivolaru Ioan absent Furo Iuliu Ioan prezent Boda Iosif absent Galic Lia-Andreia prezentã Bšndi Gyšngyike prezentã Gaspar Acsinte prezent Boºtinaru Victor prezent Gavra Ioan prezent Bot Octavian absent Gavrilaº Teodor absent Botescu Ion absent Gazi Gherasim prezent Bran Vasile prezent Georgescu Florin absent Brezniceanu Alexandru prezent Gheciu Radu-Sever-Cristian prezent Bud Nicolae prezent Gheorghe Valeriu prezent Buga Florea prezent Gheorghiof Titu-Nicolae prezent Bujor Liviu absent Gheorghiu Adrian prezent Burlacu Viorel prezent Gheorghiu Mihai prezent Buruianã-Aprodu Daniela prezentã Gherasim Ion-Andrei prezent Buzatu Dumitru prezent Ghidãu Radu prezent Calimente Mihãiþã absent Ghiga Vasile prezent Cazacu Vasile-Mircea prezent Giurescu Ion absent Cazan Gheorghe-Romeo-Leonard prezent Glãvan ªtefan prezent Cândea Vasile prezent Godja Petru prezent Ceauºescu Gheorghe Dan Nicolae prezent Grãdinaru Nicolae prezent Chichiºan Miron prezent Grigoraº Neculai prezent Chiliman Andrei-Ioan prezent Grigoriu Mihai prezent Chiriac Mihai prezent Groza Nicolae absent Ciontu Corneliu prezent Gvozdenovici Slavomir prezent Ciumara Mircea absent Haºotti Puiu prezent Cîrstoiu Ion prezent Hilote Eugen-Gheorghe prezent Cojocaru Radu-Spiridon prezent Hlinschi Mihai prezent Constantinescu Dan prezent Honcescu Ion prezent Corâci Ioan Cezar absent Hrebenciuc Viorel absent Corniþã Ion prezent Iacob Elena prezentã Cosma Liviu-Ovidiu absent Ianculescu Marian prezent Coºea Dumitru Gheorghe Mircea absent Ifrim Dumitru absent Cotrutz Constantin Eremia absent Igna Ioan prezent Cristea Gheorghe absent Ignat ªtefan absent Cristea Marin prezent Iliescu Valentin-Adrian absent Cunescu Sergiu prezent Ionescu Alexandru absent Dan Marþian absent Ionescu Anton absent Dan Matei-Agathon absent Ionescu Bogdan absent Darie Simion prezent Ionescu Constantin absent Dãrãmuº Nicolae Octavian prezent Ionescu-Galbeni Niculae Constantin absent Dãnilã Vasile prezent Ionescu Gheorghe prezent Decusearã Jean prezent Ionescu Marina absentã Dejeu Gavril prezent Ionescu Nicolae prezent Diaconescu Ion prezent Ioniþã Mihail-Gabriel absent Dimitriu Sorin Petre prezent Ioniþã Nicu prezent Dîrstaru Dorin absent Iorga Leonida Lari absentã Dobre Traian prezent Iorgulescu Adrian absent Dobrescu Smaranda absentã Irimescu Haralambie absent Dorian Dorel absent Ivãnescu Paula Maria absentã Dorin Mihai prezent Jurcan Dorel prezent
22 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI,[PARTEA a II-a] , Nr. 55
Jurcã Teodor prezent Onaca Dorel Constantin absent Kakasi Alexandru prezent Opriº Constantin Remus absent Kelemen Atilla BŽla Ladislau prezent Osman Fedbi absent Kerekes K‡roly absent Palade Dan prezent K—nya-Hamar Alexandru prezent Pambuccian Varujan absent Kovacs Carol-Emil prezent Paneº Iosif absent Kov‡cs Csaba-Tiberiu prezent Panteliuc Vasile prezent Lazia Ion prezent Pantiº Sorin prezent Lãdariu Lazãr prezent Papuc Aurel Constantin absent Lãpuºan Alexandru prezent Partal Petre prezent Leonãchescu Nicolae prezent Paºcu Ioan Mircea absent Lepºa Sorin Victor prezent Pavel Vasile prezent Lixãndroiu Viorel prezent Pavelescu Claudiu Costel prezent Lupu Vasile absent Pãcurariu Iuliu absent Macarie Sergiu prezent Pãunescu Costel prezent Manole Odisei absent Pârgaru Ion prezent Manolescu Oana prezentã Pâslaru Dumitru absent Marin Gheorghe absent PŽcsi Francisc prezent Marineci Ionel prezent Pereº Alexandru prezent Marinescu Ioan-Sorin absent Petrescu Ovidiu Cameliu absent M‡rton çrp‡d-Francisc prezent Petrescu Silviu prezent Matei Lucian Ion absent Petrescu Virgil prezent Matei Vasile absent Petreu Liviu absent M‡tis Eugen prezent Pintea Ioan absent Mazãre Radu ºtefan absent Piþigoi Barbu prezent Mândroviceanu Vasile prezent Podaru Dumitru-Teodor prezent Mânea Radu prezent Pop Iftene absent Mera Alexandru-Liviu prezent Pop Leon Petru prezent Meºca Sever absent Pop Viorel absent Miclãuº Vasile prezent Popa Aron Ioan absent Micle Ulpiu-Radu-Sabin absent Popa Daniela absentã Mihãilescu Petru-ªerban absent Popa Ioan-Mihai prezent Mihu Victor Traian prezent Popa Nicolae prezent Miloº Aurel prezent Popa ªtefan prezent Mitrea Miron-Tudor prezent Popa Virgil absent Mogoº Ion prezent Popescu-Bejat ªtefan-Marian prezent Moiceanu Constantin prezent Popescu Dumitru prezent Moldovan Petre prezent Popescu Emil-Teodor prezent Moldoveanu Eugenia prezentã Popescu Ioan-Dan absent Morariu Teodor-Gheorghe prezent Popescu Irineu prezent Moroianu Geamãn Adrian Tudor absent Popescu-Tãriceanu Cãlin Constantin Anton absent Moucha Romulus-Ion prezent Priceputu Laurenþiu absent Munteanu Ion absent Protopopescu Cornel prezent Mureºan Ioan absent Putin Emil-Livius-Nicolae absent Musca Monica Octavia prezentã Puwak Hildegard-Carola prezentã Nagy ªtefan prezent Radu Alexandru-Dumitru absent Naidin Petre prezent Radu Elena Cornelia Gabriela prezentã Nanu Romeo absent R‡duly R—bert K‡lm‡n prezent Nãstase Adrian absent Raica Florica Rãdiþa prezentã Neacºu Ilie absent Raicu Romulus prezent Neagu Romulus absent R‡koczi Ludovic absent Neagu Victor prezent Rãdulescu Cristian prezent Negoiþã Gheorghe-Liviu prezent Rãdulescu-Zoner Constantin ªerban prezent Negrãu Mircea absent Rânja Traian-Neculaie prezent Nica Dan absent Remeº Decebal-Traian prezent Nicã Mihail prezent Rizescu Sergiu-George prezent Nichita Dan Gabriel absent Roman Ioan prezent Nicolae Jianu prezent Roºca Ioan prezent Nicolaiciuc Vichentie prezent Rotaru Dumitru prezent Nicolescu Mihai prezent Ruse Corneliu Constantin absent Nicolicea Eugen prezent Sabãu Traian absent Niculescu-Duvãz Bogdan Nicolae prezent Sandu Alecu absent Nistor Vasile prezent Sandu Dumitru prezent Noica Nicolae absent Sandu Ion Florentin absent Oanã Gheorghe absent Sassu Alexandru absent Oltean Ioan prezent Sãndulescu Aureliu Emil prezent |Sârbu Marian|prezent|**Domnul Alexandru Ioan Mortun:**|| |---|---|---|---| |Secarã Gheorghe<br>Serac Florian<br>Severin Adrian<br>Simedru Dan Coriolan<br>Sireþeanu Mihail<br>Sonea Ioan|prezent<br>prezent<br>prezent<br>prezent<br>absent<br>prezent|Achim George<br>Aichimoaie Ionel<br>Alexandru Nicolae<br>Apostolache Victor<br>Ardelean Ioan<br>Avarvarei Ioan|absent<br>absent<br>prezent<br>absent<br>prezent<br>absent| |Spãtaru Liviu<br>Spiridon Didi|absent<br>prezent|Avram Gheorghe<br>Badea Dumitru|absent<br>absent| |Stan Vasile|prezent|Badea Nelu|absent| |Stanca Teodor<br>Stanciu Anghel|prezent<br>prezent|Bãdiceanu Nistor<br>Bãdulescu Doru Laurian|prezent<br>absent| |Stãnescu Alexandru-Octavi|absent|Bãlãnescu Mihail|absent| |Stãnescu Mihai-Sorin|prezent|Bãraº Ioan|prezent| |Stoica Valeria Mariana|absentã|Blaga Vasile|prezent| |Stoica Valeriu|absent|Bleahu Marcian-David|prezent| |Sturza Popovici Cornel|prezent|Blejan Constantin|prezent| |SzŽkely Ervin-Zolt‡n|prezent|Bogdan Florin|prezent| |Szil‡gyi Zsolt|absent|Boiangiu Cornel|absent| |ªaganai Nusfet|absent|Boilã Matei|absent| |ªerban George|absent|Bold Ion|prezent| |ªtefãnoiu Luca|prezent|Brânzan Emilian|absent| |ªteolea Petru|prezent|Bucur Ioan Corneliu|absent| |Tabãrã Valeriu|absent|Bunduc Gheorghe|prezent| |Tam‡s S‡ndor|prezent|Burghelea Ioan|prezent| |Tarna Gheorghe<br>Tãvalã Tãnase-Pavel<br>Teculescu Constantin<br>Tokay Gheorghe<br>Trifu Romeo Marius|prezent<br>prezent<br>prezent<br>absent<br>absent|Burtea Marcu<br>Buruianã Florin<br>Caraman Petru<br>Cataramã Viorel<br>Cãncescu Aristotel Adrian|prezent<br>prezent<br>prezent<br>absent<br>absent| |Tudor Marcu<br>Tudose Nicolae-Florin<br>Þepelea Gabriel<br>Þocu Iulian-Costel<br>Þurlea Petre<br>Udrea Florian<br>Vaida Francisc-Atilla<br>Valeca ªerban Constantin<br>Varga Attila<br>Vasilescu Nicolae<br>Vasilescu Valentin<br>Vataman Dorin<br>Vãsioiu Horia<br>Vâlceanu Gheorghe<br>Vâlcu Mircea<br>Vetiºanu Vasile<br>Vida Iuliu<br>Vida-Simiti Ioan<br>Videanu Adriean<br>Vilãu Ioan-Adrian<br>Vintilã Dumitru Mugurel<br>Vitcu Mihai<br>Viþelar Bogdan<br>Voicu Mãdãlin|prezent<br>prezent<br>prezent<br>absent<br>prezent<br>absent<br>prezent<br>prezent<br>prezent<br>absent<br>prezent<br>prezent<br>prezent<br>prezent<br>prezent<br>prezent<br>prezent<br>prezent<br>absent<br>prezent<br>absent<br>prezent<br>prezent<br>absent|Câmpean Teodor<br>Cârciumaru Ion<br>Cerveni Niculae<br>Chiriacescu Sergiu<br>Ciurtin Costicã<br>Clonaru Victor<br>Cotarcea Haralambie<br>Cozmâncã Octav<br>Crecan Augustin<br>Creþu Ioan<br>Csap— Iosif<br>Dide Nicolae<br>Dima Emil<br>Dobrescu Rãsvan<br>Dobrescu Vasile<br>Drãgulescu ªtefan Iosif<br>Dumitraºcu Gheorghe<br>Dumitrescu Cristian Sorin<br>Dumitrescu Constantin Ticu<br>Eckstein-Kov‡cs PŽter<br>Fãniþã Triþã<br>Feldman Alexandru Radu<br>Frunda Gyšrgy<br>Fuior Victor<br>Gabrielescu Valentin Corneliu|prezent<br>absent<br>absent<br>absent<br>prezent<br>prezent<br>prezent<br>absent<br>absent<br>prezent<br>prezent<br>absent<br>absent<br>prezent<br>prezent<br>prezent<br>prezent<br>prezent<br>prezent<br>absent<br>absent<br>prezent<br>prezent<br>prezent<br>absent| |Weber Ernest-Otto<br>absent<br>Wittstock Eberhard-Wolfgang<br>prezent.<br>
||Gaita Doru<br>Gavaliugov Corneliu Dorin<br>Gãvãnescu Vicenþiu<br>Gheorghiu Costel<br>Gherman Oliviu|prezent<br>absent<br>prezent<br>absent<br>absent| |**Domnul Miron-Tudor Mitrea:**||Ghiþiu Paul<br>Glodean Voicu Valentin|prezent<br>absent| |Mulþumesc, domnule secretar Chiliman.||Hajdœ MenyhŽrt G‡bor|prezent| |Domnule secretar Morþun, aveþi cuvântul.||Hauca Teodor|absent| |Apelul nominal la Senat.||Huidu Dumitru|prezent|
24 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 55
Ilie Aurel Constantin prezent Ilie ªtefan absent Iliescu Ion absent Ion Vasile absent Ionescu Cazimir Benedict absent Ionescu-Quintus Mircea absent Juravlea Petru prezent Lãzãrescu Amedeu Dan prezent Lšrinczi Iuliu prezent Maior Liviu absent Marcu Ion absent Marin Dan Stelian prezent Marinescu Bogdan Voinea absent Mark— BŽla absent Matetovici Mihai absent Meleºcanu Teodor Viorel absent Mînzînã Ion absent Moisin Ioan absent Mortun Alexandru Ioan prezent MŸller Constantin prezent NŽmeth Csaba prezent Nicolaescu Sergiu absent Nicolai Marin prezent Ninosu Petre prezent Oprea Andreiu prezent Opriº Octavian absent Paleologu Alexandru absent Panã Viorel Marian absent Paºca Liviu Titus prezent Pãcuraru Paul prezent Pãtru Nicolae prezent Pãvãlaºcu Gheorghe absent Petrescu Mihai absent Plãticã-Vidovici Ilie absent Pop Ioan Sabin absent Pop Stelian Alexandru prezent Popa Mircea Ioan absent Popa Virgil prezent Popescu Dan Mircea absent Popescu Virgil prezent Popovici Alexandru absent Prahase Ioan Mircea prezent Preda Elena prezentã Preda Florea prezent Predescu Ion absent Predilã Marin absent Prisãcaru Ghiorghi absent Pruteanu George-Mihail absent Pusk‡s Valentin-Zolt‡n absent Roman Petre absent Sava Constantin absent Sãndulescu ªerban absent Secrieru Dinu prezent Seres DŽnes prezent Sersea Nicolae absent Solcanu Ion absent Spineanu Ulm Nicolae prezent Stãnoiu Mihaela-Rodica prezentã Szab— K‡roly-Ferenc prezent ªtefan Viorel absent ªtireanu Octavian absent Tambozi Justin absent Tãrãcilã Doru Ioan absent Timofte Alexandru-Radu absent Tocaci Emil absent Tudor Corneliu Vadim absent
|Turianu Corneliu|absent| |---|---| |Ulici Laurenþiu|prezent| |Ungureanu Vasile|absent| |Vasile Radu|absent| |Vasiliu Constantin Dan|absent| |Vasiliu Eugen<br>Vãcaru Vasile|absent<br>absent| |Vãcãroiu Nicolae|absent| |Verest—y Attila<br>Vladislav Tiberiu<br>Vornicu Sorin Adrian<br>Vosganian Varujan<br>Zavici Nicolae|absent<br>prezent<br>prezent<br>absent<br>prezent.|
Mulþumesc, domnule senator. Stimaþi colegi,
Reluãm votul de unde am rãmas, amendament respins.
Vã rog. Procedurã.
Doamnelor ºi domnilor colegi,
Cred cã sunteþi de acord cã am ajuns într-o situaþie absolut scandaloasã, sã facem apel dupã apel.
Aceasta nu s-a mai întâmplat pânã acum! Eu cred cã trebuie sã existe, în sfârºit, o reacþie a instituþiei faþã de aceastã situaþie. Reacþia este prevãzutã în regulamentele celor douã Camere ºi, deºi pare absurd sã punem la vot aplicarea unei mãsuri cuprinse în propriul nostru regulament, eu vã rog, totuºi, domnule preºedinte de ºedinþã, sã puneþi la vot urmãtoarea propunere a adunãrii în componenþa care s-a constatat cu acest apel, ºi anume, sã se cearã, de cãtre adunarea astãzi, acum, prezentã, ca tuturor colegilor absenþi la acest ultim apel nominal sã li se aplice prevederea din regulament de reþinere a unei zile din indemnizaþie. Altfel nu o sã terminãm niciodatã. Dacã sunteþi de acord? Este propunerea mea.
Mulþumesc, domnule deputat.
Aceasta este o decizie pe care oricum vroiam s-o anunþ. Este decizia preºedintelui de ºedinþã. Rog cele douã departamente financiare sã opereze acest apel nominal în indemnizaþiile celor absenþi.
Procedurã, domnul deputat Radu Mânea.
## **Domnul Radu Mânea:**
Domnule preºedinte de ºedinþã, Stimaþi colegi,
Rog ca Birourile permanente ale celor douã Camere sã analizeze situaþia absenþilor de la lucrãrile Parlamentului ºi, de asemenea, sã publice în presã numele absenþilor nemotivaþi.
Vã mulþumesc.
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
O sã supunem discuþiei Biroului permanent aceastã propunere.
Stimaþi colegi, Vã rog sã vã ocupaþi locurile în bãnci. Deci revin: amendament respins, se gãseºte în raportul cu amendamente respinse la nr. crt. 180, a fost susþinut în faþa dumneavoastrã de doamna deputat Ecaterina Andronescu. Îl
Vot · Amânat
Ședința
Majoritate, largã majoritate!
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
74 de voturi pentru, insuficient. Amendamentul a fost respins.
**Doamna Ecaterina Andronescu**
**:**
Voturi contra?!
Vã rog, doamnã deputat, nu vã aud.
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
Voturi împotrivã, vã rog.
138 de voturi împotrivã. Abþineri? 18 abþineri.
Nu este cvorum!
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
Cvorumul necesar nu este atins, avem doar 230 de voturi exprimate.
Da, domnule preºedinte, procedurã.
## **Domnul Dan Constantinescu:**
Deci, domnule preºedinte, stimaþi colegi, se vede cu ochiul liber faptul cã nu au ieºit din salã, în ultimul minut sau în ultimele minute, un numãr de senatori ºi deputaþi care sã determine distrugerea cvorumului. Nici un regulament, pânã acum, dupã ºtiinþa mea, nu obligã un senator sau un deputat sã-ºi exprime votul.
Atâta vreme cât numãrul de voturi pentru este insuficient, cvorumul a fost stabilit prin apel nominal, vã rog sã respingeþi acest amendament ºi sã mergem mai departe la lucrãri.
Domnule deputat, conform regulamentului, la cerere, de fapt ar trebui totdeauna, dar noi facem doar la cerere, se numãrã voturile pentru, contra ºi abþinerile.
Dacã aveþi vreo problemã de regulament, totdeauna stau la dispoziþia dumneavoastrã, sã vã arãt unde scrie acest lucru.
Procedurã, domnule senator.
## **Domnul Rãsvan Dobrescu:**
Sunt de acord cu susþinerea domnului preºedinte Constantinescu ºi, în completare, vã spun cã, potrivit regulamentului, cvorumul de ºedinþã se stabileºte în raport de prezenþã ºi nu în raport de numãrul de voturi.
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
Domnule senator, este o teorie absolut nouã pentru mine, pe care nici nu pot s-o comentez.
Cvorumul se stabileºte în funcþie de numãrul de parlamentari, conform Hotãrârii Curþii Constituþionale...
Domnule vicepreºedinte, înseamnã cã mai aveþi de învãþat în materie de regulament.
## **Voci din partea dreaptã a sãlii:**
Bravo!
## **Domnul Miron-Tudor Mitrea:**
Domnule senator,
Eu am fãcut totdeauna eforturi ºi am sã fac în continuare sã respect colegii, chiar atunci când ei încearcã sã mã jigneascã.
Dumneavoastrã, ca jurist eminent, pe care-l respect, ar trebui sã vã aduceþi aminte cã, la o sesizare a domnului senator Turianu, Curtea Constituþionalã a României, în formula actualã, a decis cã la ºedinþele comune, pentru desfãºurarea acestora, este nevoie sã fie prezent în salã un numãr de minim jumãtate plus unul de deputaþi ºi senatori, lucru care, în acest moment, nu se întâmplã, domnule senator.
Domnul senator Frunda era înscris la procedurã mai demult.
Mã iertaþi, domnule deputat.
Mulþumesc.
Am o completare.
Nu, lãsaþi-l pe domnul senator Frunda, cã i-am dat cuvântul, domnule senator.
## **Domnul Frunda Gyšrgy:**
Vã mulþumesc. Domnule preºedinte de ºedinþã, Doamnelor deputate ºi senatoare, Domnilor deputaþi ºi senatori,
Cu tot respectul, permiteþi-mi sã vã reamintesc, domnule preºedinte de ºedinþã, cã a nu vota este un mod de manifestare politicã. Deci nu putem pune semnul egalitãþii între numãrul de voturi exprimate ºi prezenþa în salã. Teoretic, e posibil sã fie 400 de oameni în salã, sã voteze 100. Cu toate acestea, cvorumul existã.
Dacã ne uitãm la regulamentele celor douã Camere ºi la Regulamentul ºedinþelor comune, vom gãsi acelaºi tratament de mãsurã. Este nevoie sã fie prezenþi în salã jumãtate plus unul din numãrul total al senatorilor ºi deputaþilor, iar pentru ca un amendament sã treacã, din aceastã jumãtate, trebuie sã voteze pentru iar jumãtate plus unul. Deci suntem mai mulþi de jumãtate plus unul în salã, nu ºi-au manifestat votul atâþia, ci mai puþini, amendamentul a fost respins pentru cã nu a întrunit cvorumul cerut de cele douã regulamente. Astfel fiind, consider, în numele celor douã grupuri parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România, cã obiecþiunea este neavenitã, cvorumul este îndeplinit ºi vã solicit sã dezbatem, în continuare, anexele ce urmeazã.
Vã mulþumesc.
Domnule senator, ºedinþele continuã în multe locuri: unii sunt în faþa mea ºi mi-e greu sã ascult sala. Domnule deputat Stanciu, procedurã.
## Onorat prezidiu,
## Stimaþi colegi,
Evident cã marele Einstein, când a scris teoria relativitãþii, nu s-a referit ºi la relativismul modului nostru de a gândi; în speþã, de unde privim.
Eu, ca parlamentar din 1992, îi admir pe colegii care au mobilitatea spiritualã de a se autoconvinge cã, atunci când vrei ca un articol, un amendament sã treacã, întrebi cine este contra ºi, automat, restul se înþelege cã e pentru, chiar dacã în salã este un numãr foarte mic de deputaþi ºi senatori. Dacã vrei sã nu treacã, întrebi cine este pentru ºi spui cã este ”insuficientÒ sau ”cu o largã majoritateÒ. Dacã consideraþi cã acesta este stilul care ni se potriveºte nouã, celor care nu numai cã suntem învestiþi, dar avem ºi niºte studii la bazã, atunci poate introducem acest principiu al relativitãþii în toate activitãþile noastre ºi încercãm sã ne autoconvingem cã sunt legi care trec pe drept în Parlament, ºi nu prin fals ºi uz de fals. De aceea, cred cã are dreptate domnul senator, distinsul domnul senator Frunda, cã putem sã spunem ”prezentÒ, plecãm toþi din salã, mai rãmân trei, voteazã doi ºi legea se aprobã.
Eu zic, totuºi, sã manifestãm respect faþã de noi înºine ºi sã supunem, domnule preºedinte de ºedinþã, aºa cum scrie regulamentul, la vot un proiect de lege, prin cele trei opþiuni: pentru, contra sau abþineri. ªi, în raport de aceasta, tragem linie ºi adunãm, deºi se pare cã am învãþat sã adunãm numai în altã parte. Vã mulþumesc.
## Mulþumesc, domnule deputat.
S-a înscris domnul deputat Pop Leon, dupã aceea domnul deputat... Tot pe procedurã cred.
## **Domnul Leon Petru Pop:**
Da.
## Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Se repune pe tapet problema cvorumului de lucru ºi de vot. Camerele reunite pot lucra legal, fiind vorba de o lege ordinarã, dacã, din 486 de parlamentari, sunt prezenþi jumãtate plus unul. Pentru ca votul sã fie valabil, trebuie sã voteze pentru jumãtate plus unul din cei prezenþi. Diferenþa pânã la jumãtate plus unul din cei prezenþi pot sã voteze împotrivã, sã se abþinã sau sã nu voteze.
Vã mulþumesc.
## Stimaþi colegi,
Sigur cã putem... ºi am sã dau cuvântul tuturor celor care vor sã ia cuvântul la aceastã procedurã. Am rugat însã secretarii de ºedinþã, în timpul discuþiei, sã numere
cvorumul. Dacã la vot erau 230, ºi mi s-a reproºat cã au fost unii care n-au votat, acum sunt în salã 214 ºi probabil cã în momentul în care vom termina discuþia, procedural, vom fi 200. Eu n-am nimic împotrivã, conform regulamentului, sã vã dau cuvântul, domnul deputat Piþigoi, dar, tot conform regulamentului, am rugat secretarii sã numere ºi au ieºit mai puþini decât acei care au fost numãraþi când s-a votat. Deci probabil cã au votat unii în plus, care erau absenþi, nu au renunþat sã voteze câþiva prezenþi.
## **Domnul Barbu Piþigoi:**
## Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Eu iau cuvântul pe procedurã ºi aº vrea sã vã reamintesc una dintre procedurile pe care dumneavoastrã le-aþi practicat la una dintre ºedinþele trecute. La acea ºedinþã, unul dintre colegii noºtri a spus cã sunt numeroase situaþiile Ð ºi aceastã cutumã a fost introdusã de dumneavoastrã în legislaturile precedente Ð în care colegii deputaþi se aflã în salã, dar nu îºi exprimã voturile nicidecum, nici pentru, nici împotrivã, nici nu se abþin, la care Domnia voastrã a dat urmãtorul rãspuns: ”Punctul meu de vedere, ca ºi preºedinte de ºedinþã, este urmãtorul. Cvorumul a fost verificat prin apel nominal ºi este de 244 de colegi. Conform declaraþiei secretarilor de ºedinþã, majoritatea a votat pentru Ñ fãrã sã spuneþi numãrul Ñ forma pe care am supus-o la vot, 48 împotrivã, douã abþineri. Deci, din punctul meu de vedere, acest lucru este adjudecat. Închidem discuþia pe aceastã problemãÒ.
Cu alte cuvinte, domnule preºedinte, în precedentele conduceri de ºedinþã pe care dumneavoastrã le-aþi practicat, aþi practicat aceastã situaþie în care aþi luat în considerare numãrul de prezenþi obþinut la apelul nominal, cu care aþi lucrat în continuare în cadrul ºedinþei.
Vã mulþumesc.
Da, domnule deputat, ºi am sã vã ºi rãspund cã, în cazul respectiv, colegul nostru a cerut verificarea, a contestat votul dupã ce voturile s-au numãrat, nu a cerut numãrarea votului. ªi în acest caz, dacã þineþi minte, prima mea intervenþie, intenþie a fost sã spun ”InsuficientÒ, moment în care trei grupuri parlamentare mi-au cerut sã numãr voturile ºi sã constat în acest mod cvorumul de lucru.
Deci intenþia mea a fost sã folosesc metoda pe care mi-o propuneþi. Dupã aceea, au fost colegi care mi-au atras atenþia, pe bunã dreptate, cã s-ar putea ca în salã, în afarã de cei 230 care ºi-au exprimat votul, sã existe colegi care nu ºi-au exprimat votul ºi care trebuiesc consideraþi în cvorum. De acord. Am rugat secretarii de ºedinþã sã numere colegii din salã ºi am constatat cã sunt mai puþini decât cei care ºi-au exprimat votul.
Suntem într-o situaþie care este cel puþin caraghioasã; la fiecare numãrare sau apel, un numãr de colegi dispar. De fapt, noi încercãm sã acoperim aici ºi ne jucãm între noi cu un lucru extrem de evident. În momentul în care se ajunge la un articol Ñ ºi eu, în general, spun ceea ce se întâmplã, nu îmi place sã ascund lucrurile Ñ în momentul în care se ajunge la un articol la care existã o disputã pe tema lui, se cere un vot, constatãm un lucru care este evident în toatã ziua, ºi anume: nu avem cvorum. ªi ne ascundem în general în spatele regulamentului, pentru cã aceasta este, ºi plecãm de la un apel fãcut la ora 10,00 sau 12,00 ºi, dacã nimeni nu cere cvorumul, mergem mai departe, pentru cã am ajuns în situaþia în care parlamentarii noºtri nu mai stau în aceastã aulã. Înaintea apelului nominal erau 237, dupã apelul nominal, la primul vot, au fost 230. La prima numãrare de colegi în salã au fost 214. Regret, nu este problema mea, domnule deputat.
Îmi pare foarte rãu, n-am vrut sã conduc la buget. Dacã vã întrebaþi colegii parlamentari, mi s-a pãrut firesc ca la buget sã conducã preºedintele Camerei sau, dacã nu poate, sã conducã vicepreºedinþi ai majoritãþii. Regret, domnul Lupu este la Ljublijana, iar domnul Duvãz are o problemã pe care a anunþat-o de sãptãmâna trecutã. Îmi pare rãu, eram singurul disponibil ºi regret ºi astãzi cã am fost pus în situaþia sã conduc la buget, lucru care este nefiresc, ºtiam cã vor apãrea aceste discuþii ºi le regret. Nu-mi place sã am contradicþii cu sala, nici cu majoritatea, nici cu minoritatea, dar în momentul în care mi se cere sã verific cvorumul, înþelegeþi cã nu am încotro, iar la ora actualã nu este în salã un cvorum care sã ne permitã, conform dispoziþiei Curþii Constituþionale, sã desfãºurãm lucrãrile noastre. Nu avem 244 de colegi. Dacã mã întrebaþi, pãrerea mea este cã n-au fost nici înainte de masã, dar nimeni nu a cerut cvorumul ºi, pentru cã lucrurile au mers bine, ºi declaraþia mea este în stenogramã ºi sunt conºtient de acest lucru, nu ºtiu dacã au fost 244 sau nu, am plecat conform prezenþei pe care au semnat-o colegii, conform regulamentulului. În aceastã dupã-amiazã, din motive care mie îmi scapã, s-a creat o nervozitate ºi s-a cerut în mod repetat cvorumul. Îmi pare rãu, atâta vreme cât un grup, indiferent care, îmi cere cvorumul, sunt obligat sã numãr.
Vã rog, domnule senator, tot pe procedurã, domnul deputat Dan Constantinescu ºi cine mai doreºte.
## Domnule preºedinte de ºedinþã,
Vreau sã vã spun de la bun început cã experienþa mea parlamentarã de aproape 8 ani de zile mã face sã vã dau dreptate în mare parte din lucrurile pe care dumneavoastrã le-ati spus aici. ªi, dacã ne luãm dupã situaþia creatã, ce putem sã constatãm? Pentru cã realitatea este mai importantã decât ceea ce ni se pare nouã sau ceea ce putem sã argumentãm de pe poziþii diferite, fiecare dintre noi.
Ne aflãm într-o situaþie bunã, repet, într-o situaþie bunã de prezenþã a deputaþilor ºi senatorilor pentru a vota bugetul.
Din punct de vedere procedural ºi strict procedural, constatarea lipsei cvorumului de ºedinþã se face în douã situaþii: de cãtre conducerea de ºedinþã, adicã de cãtre dumneavoastrã, sau, la solicitarea unui grup parlamentar, prin reprezentanþii acestuia.
În ce situaþie ne aflãm acum? Ne aflãm în situaþia în care s-a constatat în urmã cu mai puþin de jumãtate de orã existenþa cvorumului de ºedinþã ºi, în urma unui vot, prin însumarea matematicã a votului respectiv, se constatã cã nu existã de aproape cvorumul de ºedinþã.
În aceastã situaþie, existând ºi cutuma potrivit cãreia nu toþi senatorii sau deputaþii au votat, ne aflãm în cvorumul de ºedinþã, indiferent de rezultatul acestui vot, pânã în momentul în care una dintre cele douã situaþii ne poate pune în imposibilitatea de a continua ºedinþa:
1. conducãtorul de ºedinþã sã constate lipsa cvorumului;
2. un grup parlamentar sã constate lipsa cvorumului ºi sã solicite verificarea cvorumului.
Dacã nici una dintre aceste douã situaþii nu se produce, ne aflãm în cvorum de ºedinþã, constatãm cã amendamentul supus votului nu a întrunit numãrul de voturi necesare pentru a fi admis ºi ne continuãm ºedinþa, în prezenþa cvorumului.
Deci, domnule preºedinte, v-am pus în situaþia ingratã de a lua fie dumneavoastrã o decizie, fie de a continua.
Domnule senator, nu m-aþi pus în nici o situaþie ingratã. O datã cu desfãºurarea votului, ca ºi preºedinte de ºedinþã, am constatat cã nu existã cvorum. La anumite reclamaþii, cã au fost colegi care n-au votat, deºi pãrerea mea Ñ ºi am vãzut sala Ñ, a fost cã toatã lumea a votat, am cerut secretarilor de ºedinþã sã numere colegii aflaþi în salã ºi erau mai puþini decât în momentul votului.
Nu înþeleg, sunt de acord cu ce spuneþi, dar nu ºtiu care este problema. Am constatat în mod repetat, eu, de la acest microfon, ca preºedinte de ºedinþã, cã nu existã cvorum. Aceasta am ºi spus: am constatat ºi constat în continuare cã nu existã cvorum. Am ºi propus la un moment dat suspendarea ºedinþei, pentru cã experienþa mi-a arãtat cã aºa vor merge lucrurile în aceastã dupãamiazã. Dumneavoastrã aþi insistat sã facem un apel nominal; l-am fãcut. La 5 minute dupã terminarea apelului, în mod evident, cvorumul nu mai exista, iar la primul vot el era diluat. Nu mã puteþi face sã spun cã este cvorum, când nu este, domnule senator. Nu pot accepta acest lucru.
Domnule Dan Constantinescu aveþi cuvântul pe procedurã.
## Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Fãrã îndoialã cã disputa pe chestiuni de cvorum este destul de neplãcutã ºi este decizia dumneavoastrã sau este la îndemâna dumneavoastrã decizia, ca ºi la îndemâna oricaror reprezentanþi ai grupurilor parlamentare sã decidem ce mai facem de aici încolo.
În ceea ce priveºte votul care s-a dat, vreau sã vã citesc, pentru cã nu sunt specialist, neapãrat, în regulamente, faptul cã, potrivit art. 89 din Regulamentul ºedinþelor comune, dispoziþiile acestuia se completeazã, acolo unde nu existã, cu prevederile aplicabile din Regulamentul Camerei sau al Senatului ºi la art. 113 din Regulamentul Camerei, în penultimul alineat, se spune foarte clar: ”Înainte de votare, preºedintele poate cere verificarea cvorumului prin apel nominal sau prin numãrare de cãtre secretari.Ò S-a fãcut apelul nominal ºi s-a constatat cã existã cvorumul.
”Deputaþii Ñ în cazul nostru ºi senatorii Ñ care nu-ºi exercitã dreptul de vot, dar care au fost prezenþi în sala de ºedinþe, intrã în numãrul regulamentar de stabilire a cvorumuluiÒ Ñ motiv pentru care vã rog sã constataþi cã ultimul vot a fost corect, el nu a întrunit numãrul voturilor pentru ca sã poatã fi acceptat amendamentul.
Domnule preºedinte, eu n-am contestat acest lucru. Dacã luaþi stenograma, eu am spus: voturi insuficiente. Dupã acel moment am constatat cã nu avem cvorum. Eu nu mã refer la amendamentul votat. Vã rog, luaþi stenograma, am senzaþia cã vorbim lucruri diferite.
Domnule preºedinte, luaþi stenograma! Am spus: voturi insuficiente Ñ aceasta nu poate însemna cã a trecut amendamentul Ñ dupã care mi s-a cerut sã numãr voturile în continuare. Le-am numãrat pentru verificarea cvorumului, am constatat cã nu este cvorum ºi am oprit ºedinþa ºi am intrat în discuþie cu dumneavoastrã. Nu mã refer la amendamentul care se gãseºte la pct. 180 din ”amendamente respinseÒ. Acel amendament nu a trecut, domnule preºedinte, ºi am fãcut aceastã declaraþie, regret cã n-am fost foarte clar. Am fãcut aceastã declaraþie, la acel amendament am spus: voturi insuficiente. Îmi cer scuze dacã n-am fost foarte clar. Eu mã refer acum la continuarea discuþiilor pe aceastã anexã. Aceasta este discuþia ºi am douã soluþii în faþã: sã suspend lucrãrile, pentru cã nu existã în mod evident cvorum, sau sã fac un nou apel nominal. Dacã un grup parlamentar îmi cere, aºa cum am spus astãzi, mai fac un apel nominal. Dar eu personal nu provoc un nou apel nominal, dupã ce au fost douã provocate într-o zi.
Este evidentã lipsa de interes a colegilor parlamentari pentru a trece aceastã lege la vot, iar ceea ce discutam în pauzã pe hol, n-am sã spun de la acest microfon, dar cine este curios am sã spun, pentru cã evident sunt colegi care nu vor sã participe în aceastã dupã-amiazã la aceastã discuþie.
Domnul deputat Albu, procedurã, ºi îmi cer scuze din nou pentru situaþia în care sunt pus faþã de dumneavoastrã în aceastã dupã-amiazã.
## **Domnul Alexandru Albu:**
Domnilor colegi, s-a creat o problemã de ordin formal, dar problema este mult mai profundã ºi mai importantã, este lipsa de interes a unor colegi ºi vã rog sã mã iertaþi cã o spun, în principal al colegilor din partea Puterii de a susþine acest buget, pentru cã este ºtiut cã partidele de la Putere sunt cele care trebuie sã asigure cvorumul de ºedinþã.
Aþi venit în Parlament cu o majoritate confortabilã de 60 la 40, mai rar aºa ceva, ºi aþi ajuns acum în situaþia cã nu puteþi sã asiguraþi un cvorum de ºedinþã. În legislatura trecutã, noi am avut 53 la 47 ºi n-am întâmpinat aproape
niciodatã asemenea situaþii. Cauza este acest nenorocit algoritm care, când vã uneºte, când vã desparte, ca o armonicã ºi aþi ajuns în situaþia cã nu puteþi sã vã susþineþi propriile dumneavoastrã legi.
Ce aveþi cu ministrul Remeº? De ce nu îl susþineþi?
Domnule deputat...
## **Domnul Alexandru Albu:**
De ce nu susþineþi ministrul industriei ºi ceilalþi miniºtri?
Domnule deputat, domnule deputat Albu, vã rog sã reveniþi la procedurã, vã rog mult. Aceasta nu este o intervenþie pe procedurã. Vã rog mult sã reveniþi la procedurã. Ce procedurã propuneþi?
Procedura este cea pe care o ºtie toatã lumea; în momentul când se voteazã, în salã trebuie sã fie jumãtate plus unu din numãrul parlamentarilor. Or, suntem în situaþia în care, la buget, votul intervine la câteva minute, în funcþie de articolul respectiv. ªi, sub acest aspect, suntem sub regulament.
Mulþumesc.
Da, domnule deputat, vã mulþumesc.
Am mai fãcut aceste declaraþii astãzi, regret cã n-am gãsit înþelegere de la colegii de la Putere sã conducã dezbaterile la buget, sã stea în þarã, nu în altã parte, în timpul dezbaterii bugetului ºi sã conducã ºedinþa, în mod firesc Ð este o lege politicã, trebuie condusã de vicepreºedinþii Puterii Ñ astfel încât sã nu pot sã fiu acuzat de rea-voinþã, lucru pe care eu am încercat sã nu-l fac. Am încercat sã fiu echidistant, îmi pare rãu de aceastã discuþie, suspend lucrãrile ºedinþei de astãzi.
Se vor relua lucrãrile mâine dimineaþã la ora 9,00.
## _ªedinþa s-a încheiat la ora 17,26._
**EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI Ñ CAMERA DEPUTAÞILOR** Regia Autonomã ”Monitorul OficialÒ, str. Izvor nr. 2Ð4, Palatul Parlamentului, sectorul 5 **,** Bucureºti, cont nr. 2511.1Ñ12.1/ROL Banca Comercialã Românã Ñ S.A. Ñ Sucursala ”UnireaÒ Bucureºti ºi nr. 5069427282 Trezoreria sector 5, Bucureºti. Adresa pentru publicitate : Serviciul relaþii cu publicul ºi agenþii economici, Bucureºti, ºos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, telefon 411.58.33. Tiparul : Regia Autonomã ”Monitorul OficialÒ, tel. 490.65.52, 335.01.11/2178 ºi 402.21.78, E-mail: ramomrk@bx.logicnet.ro, Internet: www.monitoruloficial.ro
**ISSN** 1220Ð4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 55/2000 conþine 28 de pagini.**
Preþul 13.412 lei