Monitorul Oficial·Partea II·5 iulie 2003
other · respins
Valer Dorneanu
Discurs
Da˛i-mi voie s„ fac o pauz„ ca s„ scap de amenin˛area glon˛ului domnului Boc. Dumnealui, c‚teodat„, se las„ furat de frumuse˛ea unor texte ∫i uit„ de faptul c„ mai Ónainte am votat altceva sau c„ textul pe care-l propune acum nu se coreleaz„ cu alt text. V„ aminti˛i c„ am avut o disput„ prieteneasc„ ∫i ∫tiin˛ific„, aici, cu privire la propunerea d‚nsului ca pre∫edintele s„ aprobe, ∫i Parlamentul, implicit, s„ aprobe doar primulministru, nu ∫i lista Guvernului.
Acum vine s„ spun„, Ón contradictoriu cu ce a spus... Amendamentele le-a˛i f„cut o dat„.
L„s‚nd aceast„ specula˛ie pe care am f„cut-o, a∫ vrea s„ v„ spun c„ a∫a cum este organizat„ acum arhitectura textelor privind Ónvestirea Guvernului, acesta fiind Ónvestit la propunerea primului-ministru, at‚t programul, c‚t ∫i lista Óntregului Guvern, nu mai exist„ prin simetrie o alt„ solu˛ie care s„ permit„ ca printr-o mo˛iune de cenzur„ numai un membru al Guvernului s„ poat„ fi demis.
Ca s„ nu mai spunem despre efectele practice pe care le-a sesizat pre∫edintele de ∫edin˛„, c„ un asemenea text ar Óncuraja introducerea Ón mod succesiv pentru fiecare ministru a c‚te unei mo˛iuni de cenzur„.
Eu cred c„ a∫a cum sunt acum textele organizate sunt bine ∫i, Ón numele majorit„˛ii comisiilor, v„ rug„m s„ respinge˛i amendamentul domnului Boc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.