Gheorghe Eugen Nicolăescu

Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

Aș fi salutat cu toată bucuria dacă prin acest act normativ chiar s-ar fi dorit să se rezolve problemele din sectorul sanitar în sensul de profesionalizare a managementului. Din păcate, este un act normativ clientelar și, dacă o să vă uitați cu atenție pe actul normativ, veți înțelege că am dreptate.

În primul și în primul rând, vreau să vă duceți la expunerea de motive și să vedeți cum se invocă caracterul de urgență al acestei ordonanțe. Dacă vă aplecați cu atenție, veți constata că este o înșiruire de dorințe și faptul că se vorbește de o funcționare optimă și de acreditarea spitalelor, suntem deja într-o epocă fantastică, pentru că nici până astăzi nu a început acreditarea spitalelor, iar noi vorbim de un act normativ emis cu mai multă vreme în urmă.

Dar m-aș referi numai la două aspecte din actul normativ. Primul: la introducerea arbitrariului sau, mai altfel spus, la lăsarea la îndemâna ministrului sănătății să schimbe directorii de spitale după cum îi convine.

Dacă vă uitați, de asemenea, în expunerea de motive, veți vedea că se introduce, în mod pervers, o prevedere prin care acei manageri care au arierate peste doi ani pot fi schimbați din funcție de ministru. Când noi știm – și doar am avut mai devreme dezbaterea unei moțiuni – că sistemul este subfinanțat, că nu se face o decontare normală și că se acumulează arierate cu bună știință, deci prin termene depășite, cu acordul tacit al autorităților se întâmplă asta, și totuși noi punem prevedere legală că putem să schimbăm managerul de spital că nu-și plătește datoriile la timp mi se pare mai mult decât perversitate.

Iar al doilea lucru se referă la faptul că managerii pot să presteze și activități medicale. Această prevedere există astăzi în lege, dar, sigur, la spitalele sub 400 de paturi, acolo unde un manager poate, în timpul multelor ore de program pe care le are ca manager, să desfășoare și activități medicale. Dar acolo unde spitalele sunt mai mari, peste 400 de paturi, dacă un manager vrea cu adevărat să fie manager, nu-i ajunge timpul nici pentru munca de manager, darămite să mai facă și alte activități, cum ar fi cele medicale, pe care, sigur, le poate desfășura, dar nu trebuie să fie neapărat manager.

Nu înțeleg de ce un profesor universitar, care este un medic excepțional, trebuie să fie neapărat și manager. El învață studenți, pregătește rezidenți și se ocupă de bolnavi. Oare nu-i suficient pentru o somitate în materie medicală?

De aceea, eu cred că un asemenea proiect de lege este departe de sensul pe care ar trebui să-l aibă actul managerial în România.

Mulțumesc.