Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu

## **Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**

## Doamnă președinte,

## Doamnelor și domnilor parlamentari,

Îmi pare rău că astăzi, într-un moment atât de important, ținând cont de criza economică pe care o traversează economia românească și țara, în final, în afară de ministrul de finanțe și ministrul pentru relația cu Parlamentul, ceilalți membri ai Guvernului nu au catadicsit să vină la această dezbatere. Și acest lucru arată evident respectul pe care îl acordă Executivul instituției parlamentare.

Sigur, colegul meu Eugen Nicolăescu a făcut în prezentarea moțiunii o analiză tehnică a problemelor cu care se confruntă economia românească și a dat numeroase exemple și argumente legate de evidenta lipsă de soluții pentru combaterea crizei la nivelul Executivului.

Eu aș vrea, totuși, din punct de vedere politic, să amintesc câteva lucruri care astăzi par să fie uitate sau necunoscute de unii dintre cei care participă la dezbateri, și aici mă refer la banca guvernamentală.

## Doamnelor și domnilor,

În anul 2008, la finele anului 2008, vă aduceți aminte că mulți dintre dumneavoastră erați aici în sală, a fost o dezbatere extrem de aprinsă, generată de propunerea care a venit din partea opoziției de atunci de a majora salariile profesorilor cu 50%, nu cu 5% nu cu 15, nu cu 25, cu 50. Și, după cum știți, m-am opus vehement acestei măsuri populiste, care era generată, exclusiv, de apropierea campaniei electorale și m-am opus în așa fel încât să nu ducem către un adevărat dezastru economia românească, ținând cont că deja se profilau la orizont contururile crizei economice. Evident, nu am fost ascultat și Parlamentul a votat într-o mare voioșie acest proiect de lege.

Nu numai atât. Atât Băsescu, cât și Boc nu s-au sfiit să declare următorul lucru: că majorarea de salarii poate să fie făcută dacă există voință politică și că această majorare ar trebui, evident, aplicată și altor categorii profesionale. Asta atunci când vorbim de minciună sau de cei care dau dovadă de iresponsabilitate.

Am auzit ieri sau alaltăieri, dacă nu cumva chiar din partea PDL-ului, pe cineva vorbind de 20 de ordonanțe de urgență date în anul 2008 de majorare a salariilor. Sigur că pot să fie 20 de ordonanțe, dar asta nu înseamnă că majorările sunt succesive, ci se aplică diferitor categorii sociale sau profesionale și trebuie să țineți cont de un lucru, că atâta vreme cât economia funcționează, cât generează valoarea adăugată, cât produsul intern brut crește, nimic mai logic decât ca salariile să cunoască o creștere și o creștere care, sigur că, în anul 2008, a fost cu mult mai moderată decât în anii precedenți din aceleași motive pe care le menționam mai devreme, și anume profilarea unor condiții dificile în anii care urmau.

Dar haideți să revenim puțin la ceea ce a făcut în continuare Partidul Democrat Liberal, care a ajuns la putere grație promisiunilor fără niciun fel de acoperire făcute în anul 2008 în campania electorală.