Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 februarie 2016
other · respins
Eugen Orlando Teodorovici
Aprobarea unor modificări în componența nominală a comisiilor permanente ale Senatului
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Domnule secretar de stat,
În primul rând, vreau să vă spun că este inadmisibil să veniți în fața Senatului dumneavoastră, ca reprezentant al Guvernului, fără o situație clară financiară.
Țin minte că, atunci când activați în afara administrației, erați foarte bine informat, aveați toate datele și criticați Guvernul. Și nu cred..., probabil că este aceeași situație ca și în cazul legii sau deciziei pe salariul minim pe economie, unde, nici până astăzi, nu există un studiu, pe care l-ați promis opiniei publice, cu toate că ați luat decizia să aplicați de la 1 mai salariul minim pe economie.
De asemenea, legat de acest proiect legislativ, astăzi, doamna ministru Dragu a încercat la Grupul senatorilor PSD să ne explice cu motive, să spunem, greu de acceptat de ce Ministerul de Finanțe nu acceptă un astfel de proiect legislativ. Și am spus foarte clar că, așa cum a fost și în situația deciziei de 9% de anul trecut, de la 1 iunie, știți foarte bine, pentru produsele agroalimentare, când toți spuneați și foarte mulți spuneau că impactul va fi unul negativ, s-a dovedit contrariul. Trebuie să dați dovadă de mai multă credință și dorință de a schimba lucrurile.
Întrebarea este – retorică, desigur – dacă, atunci când impactul acestei legi ne va spune că v-ați înșelat, dumneavoastră și Guvernul din care faceți parte veți pleca. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.