Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 decembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu
Discurs
## **Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**
Domnule Goțiu, eu înțeleg că sunt niște sesizări, nu am înțeles care este propunerea.
Vreau însă să vă răspund următorul lucru, având în vedere modul în care s-a desfășurat ședința de ieri: cred că este nevoie la Biroul permanent să discutăm despre toate problemele legate de comportamentul senatorilor, inclusiv al colegilor dumneavoastră – da? –, care au avut o contribuție majoră la perturbarea ședinței de ieri. Altfel, intervenții din sală..., vedeți că le cer colegilor permanent să respecte o anumită disciplină și să respectăm cu toții regulamentul, pentru că, altfel, nu ne putem desfășura ședințele în bună ordine. Dar nu fac alte comentarii, pentru că nu vreau să pun piper pe rană. Observați ceea ce se întâmplă, cred, foarte bine. Sunt de acord cu dumneavoastră.
Deci, în lipsa unei propuneri, nu am ce să supun la vot, decât să ridicați problema în ședința Biroului permanent, cu o propunere concretă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.