Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 octombrie 2015
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Mihai Viorel Fifor
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Eu n-am să vorbesc despre detaliile tehnice ale acestei legi. Ele sunt în dezbatere, vor putea fi amendate în continuare la Camera Deputaților. În schimb, eu am să vorbesc despre o promisiune onorată, o promisiune pe care Partidul Social Democrat a făcut-o alegătorilor din diasporă, românilor din diasporă, și pe care, astăzi, o onorează.
Vreau să vă aduc aminte, dacă mai este cazul, cum a parcurs etapele această lege, cât a trebuit să stea în comisie, pentru că nimeni nu și-a asumat acolo să scoată această lege, dar, pe de altă parte, s-au îngrijit mai degrabă să acuze faptul că există oameni care nu și-ar dori ca legea să treacă.
Ei bine, iată, cu o săptămână în urmă, odată cu preluarea coordonării acestei comisii de către Partidul Social Democrat, noi ne-am asumat că, într-o săptămână, legea va fi în Parlament și, doamnelor și domnilor, astăzi, legea este în fața dumneavoastră. E drept, poate perfectibilă. Merge la Cameră, acolo se vor putea depune amendamente în continuare, dar, astăzi, noi vă propunem să votăm această lege, tocmai pentru a ne onora promisiunea făcută față de românii din diasporă.
Nu mă lungesc foarte mult. Vorbea domnul președinte Tăriceanu de timpul dumneavoastră, al tuturor. Astăzi, Grupul parlamentar PSD–UNPR va vota această lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.