Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 iunie 2015
Informare · respins
Cătălin Boboc
Discurs
## **Domnul Cătălin Boboc:**
Mulțumesc.
Biroul permanent a sesizat Comisia juridică, solicitând acesteia să întocmească un proiect de hotărâre pe care, astăzi, dumneavoastră, în plen, noi, cu toții, să-l votăm.
Comisia juridică, astăzi, nu a reușit să adune voturile necesare pentru a propune plenului Senatului un proiect de hotărâre, dar, de fiecare dată când a fost vorba de o astfel de cerere, proiectele de hotărâre au sunat la fel, sigur, cu elementele de identificare de rigoare.
Ca atare, punctul de vedere transmis de către Comisia juridică astăzi la Biroul permanent a fost acela care, sigur, constata rezultatul votului, dar, de asemenea, propunea ca, mai departe, Biroul permanent să vă propună dumneavoastră un model, un proiect de hotărâre.
Așadar, domnule președinte de ședință, vă rog frumos, dacă dumneavoastră considerați necesar și dacă și domnii senatori sunt de acord, să citiți acel proiect de hotărâre.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.