Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 noiembrie 2014
procedural · respins
Cătălin Boboc
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Cătălin Boboc:**
## Stimați colegi,
Pentru că mulți colegi s-au referit la Comisia juridică, mă simt dator să fac câteva clarificări.
Doar Senatul în plenul său decide asupra mandatului unui senator. Comisia juridică nu hotărăște asta, Comisia juridică a formulat un punct de vedere și a răspuns unei solicitări a unui Birou permanent.
Ca atare, astăzi, Senatul în plenul său hotărăște sau nu, în funcție de vot, încetarea mandatului, și nu constată nimic, pentru că nu a hotărât cineva, anterior, ceva.
Comisia juridică a formulat un punct de vedere spre ajutorul dumneavoastră, în care am încercat, deopotrivă, să punem toate argumentele pe care am găsit de cuviință să le trecem acolo și cred că, în acest moment, decizia să știți că aparține plenului, încă o dată o spun, nu Comisiei juridice.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.