Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 februarie 2016
procedural · respins
Cătălin Boboc
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru al Senatului
Discurs
## **Domnul Cătălin Boboc:**
Vreau să exprim un punct de vedere, fără a-mi propune să fac o polemică cu domnul Chelaru.
S-a înființat în Parlamentul României Comisia comună de cod electoral a Camerei Deputaților și Senatului, care a avut niște obiective precise, printre care și elaborarea unei modificări la Legea privind alegerile locale. Și-a îndeplinit această funcție. A bifat toate activitățile cu care ea a fost sesizată și și-a încheiat activitatea pe 31 decembrie. Este drept că nu a fost desființată până la finalul anului trecut, mai bine zis în momentul în care Comisia juridică, inițial, apoi Comisia juridică împreună cu Comisia pentru administrație au întocmit raport pe această propunere, dar asta nu înseamnă că trebuia din nou sesizată, de vreme ce și-a îndeplinit obiectivele pentru care a fost înființată.
A anula două rapoarte, după ce Biroul permanent a trimis prima oară Comisiei juridice... apoi, în plen, și-au imaginat unii colegi sau, de fapt, mai bine zis, au găsit o soluție ca să amâne și au cerut raport suplimentar de la Comisia juridică, împreună cu Comisia pentru administrație. Astăzi, de fapt, facem același lucru: cerem un raport suplimentar de la administrație, juridică și constituționalitate, comisia nou-înființată care s-a desprins din Comisia juridică.
Stimați colegi, domnule senator, pentru care am tot respectul și nimeni nu poate contesta experiența dumneavoastră în practica procedurilor parlamentare, nu aș vrea să-i ducem pe colegi în eroare. Și de ce nu spuneți foarte clar că este modalitatea pe care ați găsit-o – sigur, explicată frumos și chiar cu multe argumente, care stau în picioare, aș spune – ca să amânați această dezbatere? Ceea ce noi propunem este un lucru simplu: haideți să votăm, pentru că, până la urmă, plenul este suveran. Și dacă totuși, până la urmă, înțeleg că voința majorității va fi aceasta, să refacem acest raport, raport comun, toate cele trei comisii... Sunt aici liderii de grupuri. Plenul Senatului este cel care poate da un termen imperativ comisiilor și mâine putem întocmi, toate cele trei comisiile, acest raport, dacă, sigur, la final, veți vota, având majoritatea, că asta e procedura, deși procedura ar trebui să fie una pentru toți pentru că așa e ea, nu pentru că o votează o majoritate.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.