Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 martie 2025
other · retras
Cătălin-Daniel Fenechiu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
## **Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:**
Domnule președinte, un singur lucru vreau să mai adaug. Parlamentul României este format din Camera Deputaților și din Senat.* Cele două Camere, lăsând la o parte faptul că una e decizională în anumite situații, alta în alte situații, sunt egale atât în ceea ce privește atribuțiile, precum și în ceea ce privește modalitatea de a lua decizii. Deci nu putem să admitem că într-o Cameră, fie ea și decizională, regimul de apreciere al unui vot este diferit de regimul de apreciere dintr-o altă Cameră.
Deci, în contextul în care Parlamentul este format din Senat și din Cameră, e cât se poate de evident... e cât se poate de evident că, pentru aceeași rațiune, soluția nu poate fi decât aceeași. Deci, din punctul ăsta de vedere, eu cred că o să rezolvăm în Comisia pentru regulament, ca să închidem această situație*.
Colegii vor putea ataca la Curtea Constituțională*