Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 februarie 2019
other · respins
Cătălin Daniel Fenechiu
Discurs
## **Domnul Cătălin Daniel Fenechiu:**
...o adresă pe care astăzi ministrul justiției a înaintat-o către Ministerul Finanțelor Publice, în care domnul ministru spune așa: „Deoarece salariul minim pe economie a fost majorat la suma de 2.350, în 2019, rezultând o creștere de 2,41% a salariului minim, față de anul 2015, când a fost încheiat protocolul anterior”, solicită domnul ministru să fie majorată, suplimentată prevederea bugetară pentru anul 2019 cu suma de 79.355 mii lei.
Ca să fiu foarte de înțeles, astăzi de dimineață, la ora 9.00, s-a semnat la Ministerul Justiției un nou protocol între Ministerul Justiției, Parchetul General și Uniunea Națională a Barourilor din România, în care valoarea prestațiilor avocaților a fost crescută cu 2,41%, ceea ce înseamnă că bugetul care există astăzi, așa cum este el stabilit, ar ajunge pentru trei luni de zile. Cred că în trei luni de zile Guvernul nu își propune să facă o rectificare bugetară și cred că și domnul ministru Teodorovici, în această situație, va fi de acord cu suplimentarea bugetului de asistență judiciară cu această sumă. Deci 79.355 mii de lei este un amendament propus de mine, dar este adresa ministrului justiției. Domnul ministru poate să confirme, este înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice.
Este corect, domnule secretar de stat?
Este corect, domnule ministru? ## **Domnul Eugen Orlando Teodorovici**
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.