Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați, Stimați colegi,
Data de 8 aprilie reprezintă pentru minoritatea romă un moment extrem de important, mai ales în anul 2021, pentru că se împlinesc 50 de ani de la primul Congres internațional al romilor, moment în care au fost adoptate principalele simboluri ale minorității rome, respectiv imnul internațional al romilor și drapelul internațional al romilor.
În România, data de 8 aprilie a fost recunoscută de Parlamentul României, prin Legea nr. 66, încă din anul 2006, la inițiativa deputatului romilor de atunci, domnul Nicolae Păun, ca fiind Sărbătoarea etniei romilor din România.
Legat de situația minorității rome, mă gândesc că 8 aprilie reprezintă un prilej atât pentru a marca importanța dialogului cu autoritățile și instituțiile statului, cât și pentru a semnala politic o serie de probleme cu care se confruntă minoritatea romă.
Minoritatea romă trebuie sprijinită real de clasa politică*, trebuie sprijinită real de toate partidele politice, indiferent de orientarea lor ideologică și doctrinară.
Guvernul României și autoritățile administrației publice locale trebuie să facă în următoarea perioadă eforturi concrete în procesul de dezvoltare a comunităților de romi din România. Situația romilor din România din ultimii ani arată groaznic. Vă pot spune că până în prezent, în opinia mea, au fost mai curând doar intenții, lozinci fără conținut*
Cătălin-Zamfir Manea · 7 aprilie 2021 · monitorul.ai
, iar intervențiile în zona minorității rome au fost secvențiale și, din păcate, cele mai multe dintre ele lipsite de rezultate.
În prezent, condițiile în care trăiesc cele mai multe dintre comunitățile de romi din România, îndeosebi cele din mediul rural, sunt inacceptabile pentru un stat democratic, așa cum este Romania, și, evident, sunt de neconceput pentru secolul XXI.
## Stimați colegi,
Deși becul electric, banalul bec electric, a fost inventat acum mai bine de 140 de ani, mii de case locuite de romi nu au acces încă la energia electrică.
Imaginați-vă în ce condiții trăiesc acei copii.
Zeci de mii de copii romi trăiesc în condiții similare cu cele din Evul Mediu, mulți dintre ei nu au acte de identitate și în continuare nu au acte pentru locuințele în care locuiesc.
Zeci de mii de copii aparținând etniei rome nu sunt în evidența medicilor de familie. V-aș putea spune că în contextul actual, caracterizat de pandemia de COVID-19, cu toții suntem conștienți de prevenirea și de protejarea noastră, a tuturor, împotriva infecției cu acest virus ucigaș. Mulți... și eu sunt de acord și susțin că vaccinarea reprezintă o măsură preventivă. Nu trebuie să ajungem la medic să ne tratăm, ci mai curând ar trebui să prevenim să ne îmbolnăvim.
Dar în cazul comunităților noastre vă pot spune că programele Ministerului Sănătății, programele naționale de vaccinare, nu au ajuns – nu acum, ci nu au ajuns în ultimii 15 ani. Copiii noștri nu sunt vaccinați împotriva TBC-ului, împotriva rujeolei. Repet, este o situație de neacceptat pentru România secolului XXI.
Participarea școlară în rândul copiilor romi este extrem de scăzută, din cauza sărăciei și, implicit, din cauza lipsei veniturilor care să acopere cheltuielile asociate procesului de învățământ.* Mii de familii de romi trăiesc doar din ajutoare sociale și doar din prestațiile sociale. Am ajuns în această situație și din cauza superficialității cu care au fost tratate aceste comunități atât de administrația publică locală, cât și de administrația publică centrală.
O altă problemă pe care vreau s-o semnalez este discriminarea și, spun eu, în ultima perioadă, atacurile extremiste și xenofobe atât îndreptate împotriva minorității evreiești, cât și, mai ales, împotriva minorității rome.
Discriminarea și rasismul la adresa romilor s-au amplificat direct proporțional cu anii de democrație scurși din 1990 și până în prezent. De aceea, stimați colegi deputați, fac un apel la dumneavoastră, în calitate de parlamentari, de aleși ai poporului, să sprijiniți în mod real procesul de incluziune și de dezvoltare a comunităților de romi din România. Trebuie să fim cu toții conștienți de faptul că decalajele actuale instituite între populația majoritară și populația de etnie romă trebuie să fie diminuate.
Romii din România reprezintă o populație tânără, o populația aptă de muncă, care ar putea reprezenta pe termen mediu și lung o soluție pentru România*, mai ales în ceea ce privește diminuarea deficitului de forță de muncă calificată. N-am înțeles niciodată de ce trebuie să importăm forță de muncă când am putea să-i calificăm pe ai noștri, implicit pe romi. De ce să avem populație asistată social când ar trebui să fie populație activă pe piața forței de muncă?
Educația este un domeniu esențial pentru comunitățile de romi. Copiii romi care astăzi nu pot merge la școală vor deveni adulții de mâine ai țării care vor fi asistați social și care vor fi dependenți, într-o formă sau alta, de intervenția autorităților. Accesul tuturor copiilor la educație este un drept constituțional, de altfel, și trebuie respectat în integralitatea sa.
Potrivit unui studiu recent, patru din cinci copii care abandonează școala aparțin minorității rome.
Vă întreb și eu: unde vom ajunge în următorii ani dacă nu vom interveni concret?
De aceea, vă invit să construim împreună. Noi, romii din România, ne dorim să fim activi pe piața forței de muncă, și nu asistați social. Copiii noștri trebuie să aibă acces real la
educație. Ne dorim să fim cetățeni ai acestei țări cu drepturi și îndatoriri egale, așa cum, de altfel, prevede Constituția României. Însă pentru ca toate acestea să devină realitate este nevoie de o voință politică mai largă, manifestată atât aici, în Parlamentul României, cât și la nivel guvernamental și local.
Este nevoie în continuare de eforturi concrete și consecvente, mai ales în domeniul educației, în domeniul sănătății, în domeniul dezvoltării locale.
Comunitățile de romi din România au nevoie în continuare de mediatori școlari, de mediatori sanitari, de inspectori care să fie cuprinși cumva în structura inspectoratelor școlare din toată țara, inspectori școlari pentru problemele educaționale ale copiilor romi. Cu alte cuvinte, aceste comunități au nevoie de resurse umane care să-și desfășoare activitatea în beneficiul lor în plan local.
Subliniez: accesul copiilor romi la educație trebuie să reprezinte o prioritate pentru Guvernul României și pentru noi, ca țară, și, evident, pentru întreaga clasă politică. De altfel, această prevedere este cumva sau se regăsește și în Legea educației naționale.
În ceea ce privește reprezentarea instituțională a minorității romilor, este necesar ca Agenția Națională pentru Romi să redevină o structură guvernamentală cu atribuții și responsabilități clare în procesul de incluziune a romilor, și nu o fantomă instituțională, așa cum, din păcate, este în prezent.
Punctul Național de Contact pentru Romi trebuie să revină la Agenția Națională, și nu trebuie să rămână la Ministerul Fondurilor Europene. Nu are nicio legătură cu realitatea din comunitățile de romi.
De asemenea, subliniez că este extrem de important ca în următoarea perioadă să se înființeze un muzeu al minorității romilor din România. În egală măsură avem nevoie, după 30 de ani de democrație, și de un teatru al romilor. Există foarte mulți actori și în cazul nostru producția culturală este destul de mare. Din păcate, nu avem locul unde să ne manifestăm.
În calitate de deputat al minorității rome, voi înainta Parlamentului României o serie de propuneri legislative care vizează îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunităților de romi* din România. Sper să am susținerea dumneavoastră.
Eu cred că este de datoria noastră să ne îndeplinim cu credință și conștiință mandatul încredințat de popor pentru toți cetățenii acestei țări, indiferent de apartenența lor etnică și religioasă.
În încheiere, doresc să condamn atacurile antisemite, xenofobe și rasiste la adresa minorității evreiești și la adresa minorității rome din ultimii 30 de ani. Și vreau să mulțumesc, pe această cale, Parlamentului României, Camerei Deputaților, dumneavoastră, tuturor celor care ați votat declarația comună de săptămâna trecută, pentru condamnarea atacurilor antisemite.
Romii din România iubesc România, romii din România salută și respectă România.*