Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 noiembrie 2009
procedural · adoptat
Cezar Florin Preda
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Cezar Florin Preda:**
## Domnule președinte,
N-ascultați niciodată ce sfaturi vă dau oamenii buni pe care îi aveți în partid. N-ați ascultat nici astăzi la grup, când vi s-a spus să nu faceți așa ceva, că e neconstituțional. Ați zis că nu contează. Nici acum n-ascultați, când vă spune cineva că pe procedură nu puteți spune dumneavoastră cine e ultimul. Asta e procedura.
Spunea colegul meu Pambuccian, la dezbaterile care au avut loc pe guvern, că este într-un paradox, și dădea un exemplu, făcea o parabolă, așa spunea Domnia Sa. Îl asigur că n-a greșit cu nimic. Ceea ce ne-a prezentat colega noastră e un fel de vrăjitorie, să știți, modul cum se încearcă interpretarea Constituției.
Domnul secretar a venit foarte calm, eu îl văd mereu că vine și spune despre spiritul și litera legilor și ale regulamentelor, și a venit să ne spună, de fapt, că nu vor să
voteze și să întârzie cât mai mult Guvernul Croitoru. Și ne spune nouă, astăzi, colegi cu dânsul, că s-a mai pomenit vreodată în această aulă să duci la vot final învestirea unui guvern sau moțiune de cenzură. Când s-a mai întâmplat treaba asta? Poate așa își imaginează domnul Geoană că va fi România după 6 decembrie?!
## Niciodată!
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.