Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 decembrie 2022
other
Claudiu-Iulius-Gavril Năsui
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## **Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Acest buget este un buget al minciunii, este un buget care ne minte fix cum ne-ați mințit anul trecut, când ați pus, la fel ca anul acesta, venituri supraevaluate, ca să facă loc unor creșteri exagerate de cheltuieli.
Ați spus, anul trecut, că nu veți crește taxele și impozitele cu acel buget și s-a adeverit că ați mințit.* Ați mințit pentru că la jumătatea anului – ce să vezi? – ați venit tocmai cu creșteri de taxe foarte puternice, fix asupra oamenilor care muncesc și plătesc cele mai mari taxe la bugetul de stat. Asupra celor care muncesc în privat ați „explodat” impozitarea muncii, munca part-time pe două ore impozitată pe 8, ați „explodat” impozitarea pentru micii antreprenori, ați „explodat-o” pentru PFA-uri și pentru independenți.
Ați mințit!
Ați mințit cum mințiți și acum cu acest buget, care, de asemenea, are aceleași probleme, are aceleași lacune și veți face fix același lucru, prevestiți, pentru acele 68 de miliarde de lei deficit, prevestiți noi creșteri de taxe, unde veți tace chitic și veți spune: „Asta e. Trebuie să combatem deficitul!”, dar deficitul creat de cine? Tot de voi!
Singurii câștigători ai acestui buget sunt cei conectați la banul public1