Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 octombrie 2006
other
Constantin Dumitru
Discurs
## **Domnul Constantin Dumitru:**
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Stima˛i colegi,
Œn sf‚r∫it, raportul Comisiei Europene dat publicit„˛ii s„pt„m‚na trecut„ ne Óndrept„˛e∫te s„ credem c„ data de 1 ianuarie 2007 va marca aderarea ˛„rii noastre la Uniunea European„. Cum era ∫i firesc, dup„ at‚tea rapoarte pres„rate cu cartona∫e galbene ∫i ro∫ii, vestea
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 141/12.X.2006 c„ beneficiem de un raport f„r„ clauze de salvgardare ne-a bucurat.
Comisia European„ ne-a dat und„ verde, ceea ce Ónseamn„ c„ nu suntem deloc mediocri. Poate c„ nu suntem cei mai performan˛i, dar haide˛i s„ fim serio∫i ∫i s„ privim cu aten˛ie la ˛„rile fost comuniste deja integrate. Vom constata c„ ∫i ele au destule probleme Ón suspans.
Cu toate acestea, fie c„ place unora sau nu, Guvernul condus de premierul T„riceanu ∫i-a dat toat„ silin˛a pentru a dep„∫i un prag important Ón calea integr„rii. Ca de altfel ∫i guvernele postdecembriste, care, fiecare Ón felul s„u, ∫i-au adus contribu˛ia la integrare.
Vom intra, iat„!, Óntr-o nou„ etap„, Ón care legile vor trebui aplicate, ∫i nu doar p„strate Ón sertare, iar problemele c„rora Ónc„ nu le-am g„sit solu˛ii vor trebui rezolvate, astfel Ónc‚t s„ putem fi la Ón„l˛imea standardelor Uniunii Europene.
Departe de mine inten˛ia de a fi un demagog sau populist. Consider Óns„ c„ datoria noastr„, a celor pe care votul cet„˛enilor acestei ˛„ri i-a trimis Ón Parlament sau Ón alte zone ale politicii decizionale, este s„ le putem spune sincer, deschis rom‚nilor c„ aderarea nu Ónseamn„ trecerea dintr-o dat„ la un nivel de trai mult mai ridicat. Dar trebuie s„ le mai spunem c„ aceasta este de fapt una dintre ˛inte, adic„ un trai mai bun, implicit o salarizare mai bun„, care va fi consecin˛a fireasc„ a intr„rii Rom‚niei Ón competi˛ia valorilor economice europene.
Stima˛i colegi,
Ini˛ial m„ g‚ndisem s„-mi intitulez declara˛ia mea politic„ îRom‚nia paradoxurilor“.
De ce? Pentru c„ aceasta a fost concluzia la care am ajuns dup„ ce am parcurs zilele trecute c‚teva rapoarte ∫i studii elaborate de Banca Mondial„ ∫i, respectiv, de Funda˛ia European„ pentru Œmbun„t„˛irea Condi˛iilor de Via˛„.
Astfel, conform raportului B„ncii Mondiale, Rom‚nia se situeaz„ pe locul al doilea, dup„ Georgia, Ón clasamentul ˛„rilor care au derulat cele mai bune schimb„ri Ón domeniul facilit„˛ii derul„rii afacerilor. Ca liberal, Ón condi˛iile Ón care Rom‚nia are un Guvern condus de un premier liberal, nu pot dec‚t s„ salut sublinierile acestui raport, potrivit c„rora ˛ara noastr„ a f„cut progrese notabile Ón ceea ce prive∫te modul de amendare a legisla˛iei cu privire la faliment, reducerea num„rului documentelor necesare pentru demararea unei afaceri, simplificarea procedurilor pentru primirea unei autoriza˛ii, precum ∫i punerea la punct a unor noi proceduri vamale, ceea ce conduce la fluidizarea circula˛iei m„rfurilor.