Monitorul Oficial·Partea II·1 iunie 2004
other
Cornel B„doiu
Discurs
## **Domnul Cornel B„doiu:**
Doamnelor ∫i domnilor colegi, Stimate domnule pre∫edinte,
V„ mul˛umesc pentru cuv‚ntul acordat.
Am s„ Óncerc s„ fiu ceva mai succint dec‚t domnul coleg Bolca∫ ∫i am s„ debutez prin a v„ spune, dac„ nu ∫ti˛i, c„ provin din r‚ndurile magistraturii. Deci p‚n„ Ón decembrie 2000 am fost magistrat timp de 36 de ani, neÓntrerupt! Drept urmare, f„r„ exagerare, cunosc istoria magistraturii din Rom‚nia, Óncep‚nd cu anul 1967.
Colegul Bolca∫ a atins un punct dureros pentru mine, ∫i nu numai pentru mine, pentru Óntreaga magistratur„ din Rom‚nia, Óntruc‚t, Óntr-adev„r, Óncep‚nd cu prim„vara anului 1997, de c‚nd la c‚rma Ministerului Justi˛iei s-a instalat un ministru liberal, Valeriu Stoica, prin Legea de modificare a organiz„rii judiciare, magistratura a fost subordonat„ politicului Ón propor˛ie de sut„ la sut„! Acesta este adev„rul! ™i atunci c‚nd eu ∫i al˛i colegi, la data aceea membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, ne-am opus acestei modific„ri, m„sura pe care a luat-o Domnia sa, Ón deplin acord cu majoritatea parlamentar„ de la acea dat„, a fost s„ epureze de la Curtea Suprem„ de Justi˛ie 24 de magistra˛i! Ne-a dat afar„! Iat„ c‚t de tare ∫i-a putut permite un om politic s„ se amestece Ón treburile magistraturii!
Din 1997 ∫i, din p„cate, p‚n„ la aceast„ dat„, imaginea magistraturii din Rom‚nia s-a deteriorat continuu.
Œmi pare r„u c„, de∫i ne angajasem noi, majoritatea parlamentar„ a P.S.D., s„ schimb„m grupul de legi care, practic, Óngenuncheau ∫i anulau independen˛a justi˛iei, nu am f„cut-o mai devreme. Dar iat„ c„, Ón sf‚r∫it, acest proiect de lege care se refer„ la Consiliul Superior al Magistraturii ∫i alte dou„ proiecte importante de lege, m„ refer la Legea de organizare judiciar„ ∫i Legea privind Statutul magistratului, vor asigura independen˛a justi˛iei din Rom‚nia, cu alte cuvinte, se va oferi cet„˛eanului din Rom‚nia ∫i celor care vor mai veni pe aici o justi˛ie echidistant„.
A∫a, prin adoptarea acestui proiect, se traduce Ón via˛„ principiul constitu˛ional, ∫i am s„-i dau citire, art. 1 alin. (4): îStatul se organizeaz„ potrivit principiului separa˛iei ∫i echilibrului puterilor legislativ„, executiv„ ∫i judec„toreasc„.“
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 79/1.VI.2004 Vreau s„ spun c„, spre deosebire de domnul Bolca∫, Ón opinia mea acest proiect de lege asigur„ un echilibru Óntre magistratur„ ∫i Executiv. De ce? Pentru c„ acestui Consiliu Superior al Magistraturii i s-au conferit atribu˛iuni ∫i obliga˛iuni de natur„ s„ asigure echilibrul raportului dintre acest organism ∫i ministrul justi˛iei.
De ce? Pentru c„ acest consiliu are Ón alc„tuirea lui reprezentan˛ii tuturor categoriilor de magistra˛i din Rom‚nia. Acest consiliu are atribu˛ii de selec˛ie, propunere de numire, promovare ∫i sanc˛ionare. Are atribu˛iuni Ón domeniul Óntocmirii propriului buget.