Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 iulie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Cornel Bãdoiu
Dezbaterea proiectului de Lege privind agenþii comerciali permanenþi. (Amânarea votului final.)
Discurs
## **Domnul Cornel Bãdoiu:**
În primul rând, aº vrea sã fac o precizare: eu vorbesc ca specialist în domeniu; nu am în vedere nici un fel de criteriu politic. Aceasta sã fie clar pentru toatã lumea!
În al doilea rând, sunt foarte multe persoane prejudiciate care nu aleg calea acþiunii în comercial sau în civil, ci pe cea din penal, pentru cã, potrivit legii penale, lucrurile se rezolvã cu mai multã celeritate. ªi atunci îi întreb eu pe domnii colegi: dacã nu am pune condiþia vizatã de mine ºi de domnul Boc prin acel amendament Ð cum cã, dacã în 3 ani, cu rea-credinþã, nu acoperã prejudiciul, reintrã de unde a plecat, atunci îmi pun ºi eu o întrebare: nu credeþi cã acest om nu ar mai fi meritat clemenþa, iertarea de executarea pedepsei? Pãi, domnilor, cu atât mai mult, scopul pe care l-aþi învederat în expunerea de motive s-ar împlini prin acceptarea acestui amendament, pentru cã cel care a ieºit din puºcãrie ºi care a fost iertat sã nu mai execute pedeapsa va ºti cã, dacã trage de timp cu rea-credinþã, este pasibil sã reintre la închisoare.
Deci nu îmi faceþi trimire la executorul judecãtoresc, stimaþi colegi, pentru cã aceasta înseamnã bani pentru persoana prejudiciatã. Deci acesta, odatã, a fost furat, dupã aceea trebuie sã facã faþã la n procese (vezi: contestaþie la executare, strãmutãri etc.), într-un final ajunge la un executor judecãtoresc care îi ia 10%, baºca Vlaºca ºi Teleormanul, ca sã facã evaziune fiscalã, ºi pune în executare hotãrârea. Dupã câþi ani? Dupã 10-15 ani, adicã dupã ce acela a reuºit sã plece sau sã ajungã bãtrân ºi sã nu mai aibã ce lua de la el.
În al treilea rând, domnule ministru Gaspar, îmi pare rãu cã aici nu aþi explicat plenului cã prin legea-cadru privind procedura graþierii iniþiatã de dumneavoastrã, trecutã prin cele douã Camere, aflatã la promulgare, restituitã pentru nimica toatã, dar nu pentru ce vã spun acum, ºi anume cã graþierea urmeazã sã se aplice nu numai condamnaþilor definitiv, ci ºi celor în curs de urmãrire sau judecatã care au comis fapte pânã la o anumitã datã.
**Domnul Acsinte Gaspar**
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.