Monitorul Oficial·Partea II·1 noiembrie 2005
other · respins
Cornel ™tirbe˛
Discurs
## **Domnul Cornel ™tirbe˛:**
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Stima˛i colegi,
Œn primul r‚nd, doresc s„ v„ mul˛umesc pentru votul acordat prevederilor regulamentului, pentru c„ majoritatea dintre dumneavoastr„ a˛i votat pentru modificarea acestui regulament.
Œn al doilea r‚nd, v„ mul˛umesc sincer ∫i f„r„ ironie pentru c„ a˛i cooperat to˛i la ie∫irea dintr-o situa˛ie penibil„ a plenului Camerei Deputa˛ilor, aceea Ón care, de∫i conform art. 61 din Constitu˛ia Rom‚niei: îParlamentul Rom‚niei“ — respectiv ∫i Camera Deputa˛ilor — îeste organul reprezentativ suprem al poporului rom‚n ∫i unica autoritate legiuitoare a ˛„rii“, Ón discu˛iile despre modificarea regulamentului s-au dovedit unele neputin˛e. Adic„: Parlamentul poate schimba pre∫edintele Rom‚niei sau poate declan∫a procedurile de suspendare, poate declan∫a alegeri anticipate, deci poate schimba Parlamentul Rom‚niei, poate schimba Guvernul, evident printr-o mo˛iune de cenzur„ foarte simpl„, dar se dovede∫te c„ nu poate schimba pre∫edintele Camerei ∫i nu poate schimba regulamentul propriu. Cred c„ acesta a fost penibilul Ón care ne-am aflat ∫i pe care l-am dep„∫it. ™i nu era vorba de penibilul individual, relativ la ceea ce se spunea la acest microfon, mai mult sau mai pu˛in coerent ∫i mai mult sau mai pu˛in logic.
Cred c„ acest regulament este mai bun, este constitu˛ional Ón toate prevederile sale, ∫i m„ voi referi aici, evident, ∫i la art. 25. Œn m„sura Ón care vom continua discu˛ia despre constitu˛ionalitatea sau neconstitu˛ionalitatea art. 25, sunt sigur c„ ne vom afla Ón aceea∫i situa˛ie penibil„. Eu cred c„ trebuie s„ ne raport„m la art. 25 la normalitate, ∫i nu la constitu˛ionalitate.
Cred c„ oamenii care compun Curtea Constitu˛ional„ sunt oameni normali, sunt oameni deosebi˛i, m„ refer aici la domnii Predescu, Cochinescu, Ninosu, Gaspar, St„noiu, care sunt sigur c„ vor vota pentru neconstitu˛ionalitatea art. 25. Este normal s„ fie a∫a, domnilor! Dac„ ace∫ti domni judec„tori, care judec„ Ón ultim„ instan˛„ potrivit propriilor convingeri ∫i potrivit propriilor con∫tiin˛e, nu au cum s„ voteze altfel, nu se poate s„ dea o solu˛ie anormal„.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.