Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 octombrie 2017
Consultare europeană · respins
Corneliu Bichineț
Discurs
## **Domnul Corneliu Bichineț:**
Domnule președinte,
A face un Parlament cu o singură Cameră înseamnă să renunți la un apartament cu două camere și să te muți într-o garsonieră. Și mă gândesc ce trist ar fi pentru domnul Goțiu să nu aibă confortul necesar pentru a se putea odihni.
Vă învinovățesc, domnule președinte de ședință, de două lucruri.
Ați scurtat timpul de prezentare a declarațiilor politice de dimineață la 45 de minute; sunt colegi ai noștri care în 3 minute abia reușesc să citească titlul declarației – și, vă rog, măcar 5 minute de om –, unii se exprimă foarte bine în scris, alții merg bine oral.
Nu îi acordați protecție domnului Dragnea, președintele Camerei Deputaților! Indiferent de simpatia sau antipatia noastră pentru Domnia Sa, este președintele Camerei Deputaților. Să nu aibă Camera aceasta unul, doi, trei SPP-iști, încât să-l însoțească la procese și să nu fie nevoit să meargă cu niște gorile, acolo?!
Ar mai rămâne ca domnul Tăriceanu să meargă însoțit de dansatoare la proces, săptămâna viitoare, sau de paparude.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.