Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 decembrie 2017
Informare · retras
Corneliu Bichineț
Discurs
## **Domnul Corneliu Bichineț:**
Domnule președinte, Stimați colegi,
Ați văzut cât de frumos a prezentat colegul nostru liberal modul cum susțin Domnia Sa și partidul din care face parte acest proiect de lege.
Eu nu știu dacă o să mă ridic la înălțimea verbului Domniei Sale, dar voi încerca.
Și Partidul Mișcarea Populară susține. Nu vreau să vorbesc de funie în casa spânzuratului, să vorbim acum despre cutremure, despre importanța Institutului de Cercetare a Fizicii Pământului. Însă este bine că se fac centre de acest gen în mai multe locuri din țară, și mai ales în Vrancea, unde, ați văzut, este, practic, epicentrul unor astfel de manifestări.
De asemenea, am fost foarte atent..., acum este un fel de liniște. Dar dumneavoastră să nu fiți indus în eroare, pentru că acum, când vom trece la buget, peste două ore, liniștea aceasta va fi spulberată și o să simțiți unda unui cutremur nu dinspre Vrancea, ci de aici, din anumite extreme.
Ați văzut, colegul nostru – nu-i dau numele, ca să nu-i dau posibilitatea să mai vină o dată la microfon – a făcut o invitație la normalitate.
Dar vreau să vă spun ce este normalitatea, atunci când tu faci orice pentru a o spulbera.
Cine s-a legat cu funia de clanța ușii lui Dragnea? Cine a venit cu cortul în Parlamentul României? Cine și-a lipit scotch la gură, după ce a venit cu o traistă cu pamperși, apă, lighene, orez, zahăr... aici... Am venit eu? A făcut PMP chestii de acest gen, exterioare? Nu.
Profitând de faptul că domnul Ludovic Orban nu este la serviciu acum, ci are alte probleme, colegul nostru încearcă să se impună. Nu așa te impui într-un Parlament, stimate domnule ziarist! Față de acțiunile pe care le-ați generat aici, producând turbulențe, eu vă spun că mergeți pe o direcție greșită.
Față de dumneavoastră, doamna deputat Chichirău este parfum!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.