Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 decembrie 2014
procedural · respins
Corneliu Dobrițoiu
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 15–21 decembrie
Discurs
## **Domnul Corneliu Dobrițoiu:**
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Fiind consecvent cu votul împotrivă, explicat în plenul Senatului când s-a pus prima dată în discuție acest proiect de lege, îmi voi menține opțiunea aducând și alte argumente.
Există o simetrie a funcțiilor și gradelor în instituțiile de forță ale statului. Păi, dacă se creează o discrepanță, atunci, și vreți să colorați politic un om în uniformă, atunci colorați-i pe toți, ca să beneficieze de aceeași reprezentare.
Este un caz unic, vă rog să mă credeți, în spațiul Uniunii Europene. Nu are ce să caute o funcție... Părerea mea este că ați jignit un polițist foarte bun, care nu avea nevoie de culoare politică să-și îndeplinească mandatul.
Or, având în vedere aceste aspecte, eu cred că ar trebui, de acum încolo, să ne abținem de la politizări excesive, pentru că ele ne vor face rău nouă, ca țară, pentru că mai urmează și alt proiect, să dăm și unor generali funcții politice. Or, acest lucru este aberant.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.