Corneliu Vadim Tudor

## **Domnul Corneliu Vadim Tudor:**

Domnilor preºedinþi ai celor douã Camere ale Parlamentului,

- Domnule prim-ministru,

- Domnilor miniºtri,

- Doamnelor ºi domnilor senatori ºi deputaþi,

Atunci când am propus conducerii Parlamentului o sesiune solemnã consacratã Zilei de 9 Mai ºi triplei sale semnificaþii, n-am ºtiut ce încãrcãturã emoþionalã poate avea o asemenea întâlnire, n-am ºtiut cã Independenþa de stat, Ziua victoriei împotriva fascismului ºi Ziua Europei îºi pot contopi razele într-o cununã atât de frumoasã, aºezatã pe fruntea unui om. N-am bãnuit nici cã ceea ce pãrea un vis frumos Ð schimbarea cetãþeniei sale, alegerea lui ca senator al României ºi votarea ca parlamentar european Ð se va realiza. Totul a funcþionat însã perfect, conform înþelegerii noastre secrete.

Ilie Ð un þãran român, cu nume de profet biblic! Acesta e mai mult decât un om, e un catarg pe care se înalþã Tricolorul, e o icoanã a Neamului nostru oropsit, chinuit, pãlmuit, vânat prin codrii Istoriei, crucificat, dar care, când te aºtepþi mai puþin, se ridicã falnic ºi dã Umanitãþii o lecþie de demnitate de o mãreþie anticã.

Prizonier între douã milenii, rãstignit pe crucea celor patru puncte cardinale, acest urmaº al plãieºilor lui ªtefan cel Mare ºi-a fãcut ”pohta ce-a pohtitÒ. Pentru ce a luptat el, pentru ce a pãtimit el, pentru ce a zãcut în cea mai adâncã temniþã stalinistã, mai întunecatã decât o gropniþã medievalã, vreme de 9 ani, zi ºi noapte, singur în celulã, mereu ºi mereu singur în celulã, de se împrietenea cu vrãbiile de la zãbrelele temniþei ºi cu pãianjenii ºi cu furnicile, aºa cum au spus toþi deþinuþii politici pe care i-a dat acest popor?

9 ani! O viaþã de om mic, o viaþã de copil. În Epoca modernã, dupã detenþia de 27 de ani a preºedintelui Nelson Mandela, de la care am avut onoarea personal sã aflu ce a suferit, detenþia de 9 ani a românului Ilie Ilaºcu mi se pare cea mai durã, cea mai nedreaptã ºi cea mai îndelungatã.

Haideþi sã ne gândim ce am fãcut noi între iunie 1992 ºi mai 2001: ne-am trãit existenþa, pur ºi simplu, am avut grijã de copii ºi de pãrinþi, am muncit, am vãzut spectacole ºi întâlniri sportive, am cãlãtorit, ne-am petrecut vacanþele Ð pe scurt, ne-am bucurat de viaþã. Numai cã în timp ce noi ne bucuram de viaþã, Ilie Ilaºcu se întrista de moarte!

Istoria consemneazã o întâmplare pilduitoare: în noaptea când a luat hotãrârea ca Armata românã sã treacã Dunãrea, la 1877, primul-ministru Ion C. Brãtianu a albit subit. Emoþia era prea mare, rãspunderea, pe mãsurã. κi spunea cuvântul þesutul limfatic biciuit la sânge.

Poate oare descrie cineva în cuvinte, în culori, în note muzicale ce a trãit fratele nostru Ilie în momentul în care a fost pus la zid ºi în jurul capului sãu s-a tras, efectiv, cu gloanþe de rãzboi? Ce inimã de leu trebuie sã ai ca sã nu te pulverizezi pe loc! Pentru cã, în ciuda celor scrise de unii ºi de alþii, lui nu i s-a anulat niciodatã condamnarea la moarte, el a fost condamnat la moarte pânã în noaptea de vineri spre sâmbãtã!