”Cine nu are bãtrâni sã ºi-i cumpereÒ spune un proverb românesc ºi voi spune ºi eu astãzi, dupã scurta, dar frumoasa lecþie de demnitate, pe care ne-a dat-o tuturor un om care a traversat un veac de istorie româneascã. Îi mulþumesc venerabilului coleg Mircea Ionescu-Quintus pentru faptul cã, prin autoritatea sa moralã, a restabilit adevãrul. Aºa este: ”Non est idem, si duo dicunt idem.Ò (”Nu e acelaºi lucru când doi oameni spun acelaºi lucru.Ò)
Cineva are interesul sã prezinte poporul român ca pe un popor de criminali; ºi nu de ieri, de azi, de multã vreme. Este un popor vânat, cu cât e mai bun, cu cât e mai tolerant, cu cât e mai omenos, cu atât e mai vânat.
În privinþa celui de Al Doilea Rãzboi Mondial, vreau sã le spun acelora care ne acuzã din senin de fapte pe care nu le-am sãvârºit, dar le trec sub tãcere pe cele foarte bune pe care le-am sãvârºit, cã piloþii americani ºi britanici, care bombardau de zor în anii 1943Ñ1944 ºi Valea Prahovei, ºi Bucureºtii, ºi alte zone ale României, aveau instrucþiuni scrise: dacã se întâmplã cumva sã cadã cu avionul sau cu paraºuta peste Dunãre, în Bulgaria, sã facã tot posibilul sã ajungã în România, pentru cã poporul e mult mai omenos, e mult mai blând, mult mai primitor. ªi s-a vãzut asta, pentru cã piloþii, cei mai mulþi rãniþi, care au ajuns în România, au fost salvaþi, deºi au semãnat prãpãd ºi moarte, au fost primiþi cu dragoste ºi unii supravieþuitori chiar se întorc acum, în momente de comemorare, mai ales la cimitirul britanic, pe care îl ºtim cu toþii.
De ce se încearcã de cãtre anumiþi evrei, nu toþi, pentru cã eu am o mare stimã faþã de poporul Bibliei, dar sunt unii care trãiesc numai din culpabilizarea poporului român, ºi-au fãcut o meserie de a denunþa ºi de a demasca poporul român. În mare parte, explicaþia este aceasta: pasul urmãtor dupã asemenea învinovãþire este cererea de retrocedãri, individuale sau colective, minore sau majore, masive.
În urmã cu 7Ñ8 ani, am publicat în revista mea, ”România MareÒ, un document pe care mi l-a furnizat un general-doctor, Traian Bãndilã se numeºte, a trecut destul de mult timp ca sã spun cine mi l-a furnizat, un om de valoare din judeþul Mureº ºi care, printr-un concurs de împrejurãri, l-a obþinut de la Ministerul Afacerilor Externe. Era vorba de o minutã încheiatã între unii reprezentanþi ai unor ligi de retrocedãri de bunuri ºi proprietãþi din Israel ºi câþiva reprezentanþi ai Ministerului Afacerilor Externe. Se cereau nu mai puþin de 400.000 de imobile din România, probabil câte un imobil pentru fiecare evreu care ar fi fost ucis în România, aºa dupã cum reiese dintr-o blasfemie, pentru cã acea piatrã care a fost instalatã în faþa Sinagogii Templului Coral din Bucureºti, din care reiese cã în România au fost asasinaþi 400.000 de evrei, este o blasfemie, este o mistificare grosolanã a istoriei. Suntem prea experimentaþi ºi prea bãtrâni, aº spune, în politicã, de 12 ani, unii chiar mai de dinainte, ca sã mai menajãm pe cei care ne mint în faþã, ca sã
mai fim toleranþi cu cei care sunt intoleranþi faþã de poporul care a dat o pâine albã de mâncat ºi i-a dat la ºcoalã. Unde, când, cum au fost omorâþi 400.000 de evrei în România? Unde sunt cadavrele lor, unde sunt cenuºile lor? Cum e posibil sã îºi batã cineva joc de un popor întreg, ca sã obþinã ce?
Am mai vorbit despre semnificaþia biblicã a termenului ”holocaustÒ. Nu înseamnã nici mai mult, nici mai puþin decât spune limba ebraicã: ”ardere de totÒ. Erau jertfele biblice de pãsãri, de alte vietãþi. Erau ritualurile lor. Le respect, cunosc Talmudul, cunosc Vechiul Testament. Vedeþi? Chiar mã gândeam odatã cã, în viaþa de toate zilele, un Nou Testament anuleazã un Testament vechi, nu? Pentru cã are prevederi noi. Numai în Biblie se întâmplã altfel. Noul Testament nu îl anuleazã, ci îl completeazã, în mod fericit, pentru cã toþi sunt fiii Marelui Rege David, care a creat poate cea mai mare bijuterie a Antichitãþii, poate mai mare decât _Iliada_ lui Homer, cei 150 de Psalmi.
Deci spun asta pentru a mai spune o datã, dacã e nevoie, cã preþuiesc poporul Bibliei, dar au de-a face cu poporul Bibliei cei care falsificã adevãrul acum. În România nu au fost lagãre de exterminare, ºi nici nu s-au trimis evrei cu trenurile în lagãrele din Germania, din Polonia ºi pe unde le-a mai presãrat diavolul prin Europa. ªi, într-adevãr, aceea a fost o patã ruºinoasã pe obrazul umanitãþii. Filosofii, sociologii, psihologii se întreabã: Cum a fost posibil ca poporul care a dat omenirii pe Goethe, pe Schiller, pe Beethoven sã facã asemenea atrocitãþi? E de neconceput. Omul e mai abisal decât eroii lui Dostoievski.
Am sã invoc aici o scrisoare a faimosului Wilhelm Fieldermann, de fapt, e o depoziþie: la un proces postbelic i-a mulþumit public mareºalului Antonescu, care a fost salvator de evrei. Talmudul spune: ”Cine salveazã un om, salveazã o lume întreagã!Ò
Nu scoateþi evenimentele din contextul lor istoric. E foarte uºor sã judeci acum, dar pe vreme de rãzboi era altceva, funcþiona Legea marþialã. Nu justific excesele ºi chiar crimele care s-au fãcut, dar una e pogromul din curtea Chesturii de la Iaºi, reprobabil, într-adevãr, ºi altceva e genocidul, în România nu a fost genocid, ºi cu totul altceva e holocaustul ºi în România nu a fost holocaust.
Am sã vã recomand, stimate domnule preºedinte al Senatului Nicolae Vãcãroiu ºi stimaþi colegi, o carte care a apãrut în cursul anului trecut la o editurã din Bucureºti. Se numeºte ”Industria holocaustuluiÒ, este scrisã de un evreu american pe nume Norman Filkenstein, care e fiul unui supravieþuitor de la Auschwitz. Deci are drama în sânge, are o familie traumatizatã, pentru cã unii au supravieþuit, dar alþii au murit acolo, ºi acest om dã exemple foarte concrete despre caracterul foarte profitabil în mâna unora al umflãrii treptate ºi artificiale a cifrelor holocaustului ºi a culpabilizãrii unor þãri ºi popoare. Nu vreau sã mai spun ce sume colosale a plãtit Elveþia. O spune Norman Filkenstein. Mã mir cã nu l-a acuzat cineva ºi pe el de antisemitism, deºi este evreu ºi respectã ritualurile lor sacre.
Încã nu e prea târziu, stimaþi colegi din P.S.D., sã convingeþi Guvernul sã nu înlocuiascã Istoria României cu Codul penal. Acea ordonanþã de urgenþã este o ruºine. Nu se poate veni cu asemenea aberaþii. Nu mai existã comunitate de istorici în România? Nu mai sunt scriitori, nu mai sunt veterani de rãzboi, nu mai sunt luptãtori? Nu mai e conºtiinþã publicã, nu mai e mentalitate ºi atitudine naþionalã?
Ce vrea sã demonstreze domnul Adrian Nãstase cu ordonanþa de urgenþã, cã face ce vrea în þara asta? N-o sã facã ce vrea, nu-i de capul lui. Când a fãcut lucruri bune l-am lãudat, când e pe cale sã facã lucruri greºite ºi chiar grave, e datoria noastrã, a opoziþiei, sã îl oprim. Ce vrea sã facã domnul Adrian Nãstase îmi aduce aminte de ceea ce s-a întâmplat la doi ani dupã moartea lui Oliver Cromwell. Cromwell se naºte în aprilie 1599 ºi moare în 1658. La doi ani, monarhiºtii britanicii îi dezgroapã cadavrul ºi îl spânzurã lângã mormânt, i-au improvizat o spânzurãtoare ºi l-au mai omorât o datã.
Asta vrea sã facã tânãrul premier Adrian Nãstase cu mareºalul Antonescu?! Nu ºtiu cu ce nume va rãmâne el în istoria þãrii, dacã face aºa ceva. Aºa cum bine spunea preºedintele Secþiei de istorie a Academiei Române, academicianul Dan Berindei: ”La 60 de ani dupã moartea mareºalului Antonescu, e deplasatã culpabilizarea lui, e prea mult!Ò
Opriþi-vã! Opriþi-vã! Pentru cã prioritãþile acestei þãri sunt altele.
Demolarea statuilor mareºalului Antonescu este o ruºine naþionalã. Sunt 4 busturi mari ºi late. În 10 ani de când au început sã se ridice nu s-a întâmplat nimic în România. Aþi vãzut cã au apãrut celulele de sprijin sau s-a amplificat furtul mareºalului? Nici vorbã de aºa ceva! Nu au deranjat pe nimeni. Am spus-o ºi o repet: atunci când cineva ridicã o statuie înseamnã cã se aflã niºte oameni în spatele statuii. Nici un balon de oxigen sau de hidrogen sau de heliu nu se umflã singur. Trebuie cineva care sã sufle în el sau sã îl umfle, sã pedaleze pe o pompã. Darãmite o statuie? Sunt câteva mii de oameni, zeci de mii de oameni, sute de mii de oameni, care sunt în spatele acestor statui. Cu ei ce facem?
Aici, a vorbit domnul Doru-Laurian Bãdulescu despre un precedent discurs al meu referitor la istoria ºi psihoza N.A.T.O. Pãi, domnule colegÉ Nu ºtiu, a dispãrut, e atât de important, îºi þine speech-ul ºi dispare. Nu-l ºtiam aºa de incisiv pe domnul Bãdulescu.
Domnule coleg absent, pãi cum numiþi dumneavoastrã aceastã exagerare pe toate posturile de radio ºi de televiziune?! De dimineaþã pânã seara, numai ºi numai despre asta se vorbeºte. România nu mai are ºi alte probleme? Mizãm totul numai pe cartea externã? Problemele interne ale României cine le mai rezolvã dacã tot Guvernul, toate structurile de putere dau nãvalã numai la Praga, noiembrie 2002? A stat de vorbã cineva cu cei peste 1.000 de mineri blocaþi în subteran, în Maramureº? A stat de vorbã cineva cu nefericiþii de la Slatina sau de la Reºiþa? În afarã de amãgiri ºi de promisiuni deºarte, le-a rezolvat cineva problemele de fond? Guvernul e dator sã facã treburile astea, în primul rând.
Fireºte cã e bunã aderarea la N.A.T.O. ºi fireºte cã noi nu ne vom retrage nici o declaraþie ºi nici un angajament. Da, pentru aderarea României la N.A.T.O., dar a devenit prea mult, se fetiºizeazã. Vorbeam de marele poet german Goethe, care spunea: ”Un curcubeu care stã mai mult de un sfert de orã pe cer ajunge sã nu mai fie privit de nimeni.Ò ªi mai spunea cineva altceva inteligent, un alt contemporan al lui Goethe, ºi anume Talleyrand: ”Tot ce este exagerat devine insignifiant.Ò Devine neimportant, dacã exageraþi foarte mult.
Domnul coleg absent, Laurian Bãdulescu, îmi reproºa, iarãºi, sau, mã rog, vorbea aºa, în principiu, despre ”cultul mareºalului AntonescuÒ. Nu existã un cult al mareºalului Antonescu, dar, ºi dacã ar exista, care e problema? Îl
înlocuim, acum, cu cultul lui Adrian Nãstase, da? E bine asta?
Am sã spun, în încheiere, câteva cuvinte despre un aventurier care tot vine în vâjâialã pe-aici, dã cu bombardele, cu fumigene, dupã care îi sfârâie cãlcâile, dispare. Radu Ioanid e al sãu nume. Nu am sã-l jignesc, nu am sã folosesc cuvinte pe care mi le-ar putea reproºa excelenþii cunoscãtori de limbã românã de la U.D.M.R. ºi care sunt foarte atenþi la cuvintele pamfletarului care sunt. Deci microfonul Senatului trebuie sã rãmânã microfonul Senatului. Aºadar, voi vorbi mai mult decât ponderat, dar cred cã nu îl jignesc prea tare pe domnul Radu Ioanid dacã voi spune cã este un impostor. Pot ºi mai rãu, dacã supunem la vot, putem face aici un concurs de calificative pentru acest domn care, înainte de 1989, ºi-a dat o tezã de doctorat cu un personaj care ne-a nenorocit nouã tinereþea în Facultatea de Filosofie, Gall Ernš, da? Domnul secretar Mihai Ungheanu îl cunoaºte. Deci Gall Ernš de la Cluj a fost ºeful lucrãrii de doctorat a acestui tânãr Radu Ioanid, din care trebuia sã reiasã neapãrat cã prima miºcare fascistã din Europa a fost în România. Aºadar nu a fost în Ungaria lui Horthy (Horthy vine la putere dupã ce a înnãbuºit Armata Românã aºazisa Revoluþie a lui BŽla Kun, deci în 1919), nu a fost Mussolini în 1922, nu au fost alte þãri, nu a fost Germania nazistã, a fost România.
Asta era teza acestui domn Radu Ioanid, care se laudã el cã e evreu. Nu e evreu. A fi evreu este o cinste. Avem aici pe unii distinºi colegi care sunt chiar evrei ºi am ºi eu în Partidul România Mare pe deputatul Ioan Miclea, pastor evanghelic, dar evreu, ºi am toatã simpatia pentru el, pentru cã e omul Bibliei. A fi evreu este o onoare, dar ãsta e un prost. Evreii sunt oameni inteligenþi. Singurul popor din lume care nu are analfabeþi. De ce? Pentru cã ei, prin ritual, trebuie sã citeascã textele sacre. Nu se poate, îi obligã pãrinþii, îi obligã Templul.
Deci acest Radu Ioanid este ungur. De ce este ungur? Mama lui se cheamã chiar Ilona. Mama lui era asistentã de socialism ºtiinþific ºi ne nenorocea ºi aia tinereþea. Aºadar s-au unit ãºtia, Gall Ernš ºi cu Ilona, ºi au fãcut o podoabã de bãiat. Ca sã nu mai rãmânã repetent ºi a doua oarã, ca domnul Goe, l-au trimis în America. Ãsta pleacã în America, dar înainte de a pleca îºi recapãtã banii pe un apartament din bulevardul Nicolae Titulescu nr. 73Ð79, bloc 10A, scara A, etaj 9, ap. 36, era apartament proprietate personalã. A luat 120.000 de lei. Prin 1986Ñ1987 era o sumã, când o Dacie costa 70.000 de lei. Am dat datele astea în special pentru colegii din presã, care se pot duce oricând sã verifice. ªi ce profil moral are cel care acuzã poporul român cã e un popor de criminali?! Primeºte banii, dupã aia se întoarce ºi dã în judecatã familia care ºi-a cumpãrat, între timp, legal apartamentul, în solidar dã în judecatã ºi Primãria sectorului 1; familia se numeºte Soare (numai femeia, am înþeles, mai trãieºte, are doi bãieþi, un domn Rãzvan Soare care a lucrat cu domnul preºedinte Ion Iliescu la Palatul Cotroceni, cred cã pânã în 1996, un fiu aproape orb ºi un câine Saint Bernard care-l duce pe sãrmanul nevãzãtor).
Deci în apartament mai stã numai doamna Soare, alãturi de fiul ei aproape orb ºi un câine Saint Bernard. Îi dã în judecatã, minte la toate procesele cã n-a primit nici un ban pe apartament, dar nu te joci cu un fost consilier prezidenþial sau de stat sau referent, cum a fost Rãzvan Soare la Palatul Cotroceni. Omul a fost scormonitor, s-a
dus la arhive ºi a gãsit documentul din care reieºea cã statul i-a dat preþul integral pe apartament.
Deci acest Radu Ioanid e sperjur. A minþit la tribunal cã n-a primit nici un ban. Acum le face viaþa imposibilã, nu ºtiu, a fãcut un recurs în anulare, nu ºtiu doamna Rodica Stãnoiu în ce situaþie se mai aflã cu picioruºul cu care semneazã diverse rezoluþii, dacã ea a mai primit acest recurs în anulare.
Însã ce vreau sã vã spun? Haideþi sã vedem ºi noi, cine vine ºi face agitaþie prin România, pe aici? Vin toþi escrocii internaþionali. El vrea sã vândã apartamentul. A minþit cã face ”Fundaþia HolocaustuluiÒ. Unde, doamnelor ºi domnilor, la cucurigu, pe bulevardul Titulescu, la etajul 9? Pãi, cine mai stãtea la etajul 9 în România? Unul care cãra apã cu gãleata, Emil Constantinescu, ºi uite în ce situaþie a ajuns!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.
Corneliu Vadim Tudor · 12 aprilie 2002 · monitorul.ai