Monitorul Oficial·Partea II·20 iunie 2003
other · respins
Costache Mircea
Discurs
## **Domnul Costache Mircea:**
Mul ˛ umesc, domnule pre∫edinte. Stima ˛ i colegi,
Sunt dator s„ fac, Ón calitate de ini ˛ iator al proiectului Legii acord„rii tichetului de carte, pentru profesori, pentru cadrele didactice Ón general, sunt dator s„ fac c‚teva preciz„ri.
Œn primul r‚nd, din punct de vedere strict tehnic, referitor la raportul comisiei prezentat de domnul vicepre∫edinte al comisiei, domnul Anton Ionescu, care a prezidat lucr„rile comisiei, trebuie spus c„ raportul a fost respins cu 7 voturi la 7, ceea ce ar trebui s„ ne dea un pic de g‚ndit ce Ónseamn„ 7 voturi pentru ∫i 7 voturi contra unui proiect. Una.
Œn al doilea r‚nd, Ón cadrul dezbaterilor din comisie, un stimat coleg a f„cut precizarea c„ a votat contra, Ón ˛ eleg‚nd c„ s-a pus la vot dezbaterea pe articole, d‚nsul neav‚nd timp s„ stea atunci la dezbaterea pe articole, fiind de acord Ón principiu cu ideea, cu proiectul, a votat contra discut„rii pe articole, deci, nu contra proiectului. Œn cazul acesta, rezultatul votului ar fi fost cu totul altul. Este vorba de domnul deputat Fotopulos Sotiris.
Œn continuare, men ˛ iunile din raport cum c„ o astfel de instituire a unui tichet de carte ar necesita sporirea num„rului de personal Ón unit„ ˛ ile ∫colare. Nu poate fi adev„rat. Mi se pare cu totul ∫i cu totul nefondat„ o asemenea referire, Óntruc‚t acordarea aloca ˛ iei pentru copii ∫i
Óntocmirea altor documente are deja un aparat Ón ∫coli ∫i acordarea tichetului de carte nu ar fi ridicat o asemenea problem„.
Cu alte cuvinte, trebuie s„ men ˛ ionez, pentru c„ sunt oameni care cunosc ∫i oameni care nu cunosc, c„ o asemenea practic„ exist„ ∫i Ón alte ˛ „ri ∫i cum nimic nou nu este sub soare ∫i a trebuit Ón calitate de ini ˛ iatori s„ ne document„m, am constatat c„ ∫i ˛ „ri dezvoltate, precum Fran ˛ a, practic„ un astfel de tichet, dar Ón cadrul dezbaterilor din comisie am avut frumoasa surpriz„ s„ constat c„ exist„ Ón Parlamentul Rom‚niei ∫i mul ˛ i oameni de onoare ∫i unul dintre ace∫tia este domnul János Károly Vekov. Ca deputat U.D.M.R., d‚nsul a precizat Ón cadrul dezbaterilor din comisie c„ voteaz„ un asemenea proiect, g„sindu-l viabil ∫i corect ∫i mai ales c„ Ón Ungaria func ˛ ioneaz„ a∫a ceva. Ceea ce este bun pentru al ˛ ii, este posibil s„ fie bun ∫i pentru noi, mai ales Ón anumite momente Ón care este unanim recunoscut faptul c„ mai to ˛ i intelectualii rom‚ni se confrunt„ cu dificult„ ˛ i financiare, se str„duiesc s„-∫i achite, ca tot omul, cheltuielile de Óntre ˛ inere ∫i intr„ tot mai rar, dac„ nu foarte rar, Ón libr„rii pentru a-∫i achizi ˛ iona cartea de specialitate strict necesar„ Ón documentarea personal„ pentru a fi mereu la curent cu cercetarea tehnico-∫tiin ˛ ific„ ∫i cu materialele Ón domeniul de specialitate.
Preciz„rile din raportul comisiei, cum c„ înu ar fi nevoie ca intelectualul rom‚n s„ beneficieze, cel pu ˛ in pe o anumit„ perioad„ de tranzi ˛ ie, de un tichet de carte, Óntruc‚t ar exista biblioteci“, ∫tim cu to ˛ ii din practic„ ∫i din via ˛ a de zi cu zi, mai ales oamenii de catedr„, slujitorii ∫colii — cea mai curat„ b„taie de inim„ a ˛ „rii, Óndr„znesc s-o spun eu, ∫i al ˛ ii o recunosc f„r„ s„ aib„ ∫i t„ria de a o afirma — nu au Óntotdeauna posibilitatea de a apela la biblioteci pentru a se documenta, nu totdeauna este practic ca de la o etap„ la alta, de la o zi la alta s„ frecventeze bibliotecile pentru a se documenta pentru tema cotidian„ Ón domeniul de strict„ specialitate.