Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 mai 2000
procedural · respins
Costicã Ciurtin
Aprobarea programului de lucru al ºedinþei
Discurs
## **Domnul Costicã Ciurtin:**
## Mulþumesc, domnule preºedinte. Stimaþi colegi,
Aºa dupã cum cunoaºteþi, noi avem o lege votatã acum doi ani ºi jumãtate, Legea 154, ºi de atunci, sub o formã sau alta, pentru diverse categorii de personal, în cei doi ani ºi jumãtate, s-au mãrit salariile. Parlamentarilor, demnitarilor nu li s-au mãrit salariile.
Trebuie sã relev faptul cã am citit cu stupoare în presa româneascã ºi în mass-media ºi se fac niºte aberaþii pe care am încercat sã le corectez, dar cei care scriu în ziare refuzã sã stai de vorbã cu dânºii.
Iatã, de exemplu, câteva inepþii. Într-un ziar Ñ nu-l numesc Ñ de mare tiraj, cu prilejul grevei cadrelor didactice, o domniºoarã redactor spune aºa: ”Cadrele didactice nu au salarii ºi nu pot primi majorarea salariilor pentru cã parlamentarii, în neobrãzarea lor, au primit al treisprezecilea salariu, ceea ce este interzis prin legeÒ.
În al doilea rând, s-a scris cã parlamentarii, demnitarii primesc diurnã de ºedinþã, ceea ce este altã inepþie. Noi nu primim diurnã de ºedinþã. Primesc magistraþii. În al treilea rând, se spune: ”Demnitarii primesc ºi sporul de vechimeÒ. Altã inepþie. ªi atunci, din aceastã propagare a acestor neadevãruri, zic eu, pe undeva, presa Ñ sã-mi fie iertat dacã zic acest cuvânt Ñ orientatã spre a denigra una dintre instituþiile democratice ale statului român, Parlamentul, ºi nu parlamentarii, cred cã este orientatã spre a induce în masele de oameni necesitatea reinstaurãrii unui regim autoritar.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.