Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 iunie 2020
Dezbatere proiect de lege · respins
Costin Sebastian Moise
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- vorbire indirectă
Discurs
## **Domnul Costin Sebastian Moise:**
„Păstrarea ratingului de țară este o reușită. Cum facem să avem din nou o perspectivă stabilă”
Cunoscuta agenție de evaluare financiară Standard & Poor’s a reconfirmat ratingul de țară al României în categoria recomandată investițiilor, dar a păstrat perspectivele negative pentru economia națională. Această decizie vine după ce Moody’s și Fitch au avut evaluări similare încă din luna aprilie. Practic, prin aceste decizii, marile firme de analiză economică și evaluare apreciază că nu există un risc major ca statul să nu-și plătească obligațiile, ceea ce atrage după sine dobânzi mai favorabile pentru finanțarea deficitului bugetar, dar și posibile investiții străine pentru cei care dispun de capital și caută un loc propice pentru a-și dezvolta afacerile. Păstrarea ratingului de țară este o reușită care aparține în mai mare măsură Băncii Naționale a României decât Ministerului Finanțelor Publice. BNR chiar a funcționat ca o veritabilă ancoră pentru economia națională de la declanșarea pandemiei și a crizei economice asociate, salvând pe moment inclusiv imaginea în fața agențiilor de evaluare financiară.
1. A redus provizioanele și a eliberat _cash_ bancar în piață, de unde Ministerul Finanțelor a putut finanța deficitul bugetar. Așa se face că nu există întârzieri la plățile pe care statul trebuie să le facă. Aproape ca niciodată, Guvernul a plătit la timp toate obligațiile către administrațiile publice locale. De aceea nici nu chițăie baronii PSD.*
2. BNR a redus dobânda de politică monetară de la 2,5% la 1,75%. Ultima modificare a fost cu fix o săptămână înainte de decizia Standard & Poor’s.
3. Banca Națională a ținut cursul valutar fix, folosind aproximativ 3 miliarde de euro într-o perioadă de opt săptămâni (sfârșitul lui martie – sfârșitul lui mai).
4. Nu în ultimul rând, BNR a deschis o linie de credit la BCE, în valoare de 4,5 miliarde de euro, pe care o are la dispoziție dacă apar noi mișcări dubioase pe piață.