Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 iunie 2017
other · Trimis la votul final
Cristian Gabriel Seidler
Discurs
## **Domnul Cristian Gabriel Seidler:**
Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
Cred că se cuvine, de la tribuna Parlamentului, să mulțumim, în primul rând, cetățenilor români, fie că locuiesc și muncesc în România, fie că locuiesc și muncesc în afara țării, cei care muncesc cinstit și din ale căror taxe, impozite, din ai căror bani avem noi posibilitatea, astăzi, să facem aceste măriri salariale.
Guvernul, din păcate, vine în fața noastră astăzi – pentru că vorbim totuși despre Guvernul României, cel care a lucrat acest proiect de lege – cu un text neterminat. Amendamentele, toate cele 180 admise doar la Camera Deputaților, ne demonstrează acest lucru.
Din păcate, pentru craioveni, iar de data asta din păcate pentru toți românii care lucrează în sectorul bugetar, doamna Olguța Vasilescu devine un specialist al proiectelor ratate și neterminate. A început și n-a finalizat Cartierul Chinezesc, a început și n-a terminat, din păcate pentru craioveni, stadioanele din Craiova.
De data aceasta, a început un proiect al Legii salarizării unitare și nu a reușit să-l ducă la bun sfârșit. Ca norocul, timpul i-a fost totuși favorabil și a reușit, prin peste 180 de amendamente, să cârpească un proiect inițial strâmb.
Să nu se înțeleagă greșit. E nevoie de o asemenea lege, dar nu așa. Nu pe genunchi, nu stând până noaptea, la ora 23.00, să reinventăm, din burtă, ceea ce ar fi trebuit lucrat în mod profesionist, în cadrul ministerului și împreună cu partenerii sociali.
Se spune că cel mai bun indicator al performanței viitoare este performanța anterioară. Din păcate, după cum se dovedește, programul PSD a fost doar o carte colorată pentru copii, cu multe chestiuni din domeniul imaginarului.
Doamnă Olguța Vasilescu,
Vă pot scrie și pe WhatsApp, dacă doriți, dar vă pot spune și aici. Noi nu vrem să vă trimitem la penitenciarul de femei. Vrem doar să vă cerem demisia. Ar putea să intervină chiar și Ministerul Sănătății, să ajute.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.