Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 iulie 2012
procedural · respins
Petru Filip
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Da.
Am înțeles.
Stimați colegi,
Îl rog pe domnul secretar Nicula să facă din nou apelul, să vedem în ce măsură sunt 62 de senatori.
Oricum, țin să vă anunț că, în condițiile în care legea nu va avea 62 de voturi ori pentru, ori contra, deci nu se adoptă, ea rămâne în Senat, nu pleacă mai departe la Camera Deputaților, urmând să fie dezbătută fie într-o altă ședință extraordinară, dacă se decide așa, sau, pe procedura pe care o știm, în septembrie, în sesiune ordinară. Deci asta înseamnă că legea rămâne în picioare în forma actuală, mă refer la cea a ordonanței.
De aceea, cred că este foarte important, în acest moment, mă refer la Senat, să încercăm să găsim o soluție de compromis, o soluție pentru a merge mai departe la Camera Deputaților, iar la Camera Deputaților sigur că, fiind Cameră decizională, dezbaterile vor fi, probabil, mult mai aprinse, mult mai directe. Părerea mea este să nu o blocăm în acest moment în Senat, în sensul în care rămâne în Senat până la următoarea sesiune extraordinară, pe care știți foarte bine că va fi destul de complicat să o convocăm, mă rog, în iulie sau în august. Putem să o facem, problema este să avem și cvorum atunci.
Da, pe procedură, domnul lider Rădulescu.
Vă rog, microfonul central.
După care facem apelul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.