Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 martie 2015
procedural · respins
Cristian Sorin Dumitrescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Dacă nu mai sunt alte intervenții, închid dezbaterile generale.
Într-adevăr, domnule senator Todirașcu, suntem în situația în care nu mai putem să revenim asupra unei retrimiteri, pentru că nu mai ai dreptul într-o singură ședință. Noi suntem, de fapt, într-o continuare, nu e altă ședință, e ședința de ieri, care se continuă astăzi. S-a dat un vot în cadrul acestor dezbateri. Șansa este că proiectul de lege, la noi, este în primă lectură, deci merge la Camera Deputaților, unde se poate face modificarea respectivă.
Intrăm în sesiune de vot. Legea fiind cu caracter ordinar,
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.