Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 ianuarie 2001
other · retras
Cristian-Sorin Dumitrescu
Discurs
## **Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:**
Domnule preºedinte, Domnule prim-ministru, Domnilor miniºtri, Stimaþi colegi,
Partidul Democrat nu a votat acest proiect de lege, de fapt acest raport, ca urmare a unei înþelegeri, chiar dacã o numim negociere, ci ca urmare a unei înþelegeri principiale a unor nevoi stringente care existã în societatea româneascã postdecembristã de peste 10 ani.
Este vorba despre nevoia de dreptate. Este vorba despre nevoia de dreptate ºi de reparare a unor abuzuri care au fost fãcute nu neapãrat împotriva oamenilor, deºi oamenii au fost subiectul acestor abuzuri, ci împotriva principiilor ºi, în fapt, împotriva principiului fundamental, acela al respectului proprietãþii.
De asemenea, am votat acest proiect de lege dintr-o altã necesitate înþeleasã ca fiind obligatorie într-o societate de tranziþie: protecþia chiriaºilor din aceste case, care nu sunt vinovaþi în nici un fel cã au ajuns sã fie în postura de chiriaºi, în postura de a fi supuºi unor reglementãri sau unor raporturi juridice noi faþã de proprietari. Iatã de ce Partidul Democrat a votat acest proiect de lege.
ªi, pentru cã beneficiez de ºansa de a vorbi la sfârºitul unor intervenþii pertinente, dar cu un profund caracter pragmatic ºi tehnic, mã voi referi, dacã îmi veþi permite, în puþine cuvinte la aspectul politic, pentru cã votarea acestui raport ºi, sperãm noi, adoptarea acestui proiect de lege au o semnificaþie politicã aparte; aceastã semnificaþie politicã aparte derivã din faptul cã închidem cu acest prilej sau prin acest proiect de lege un dosar extrem de tensionat, un dosar care a marcat aceºti aproape 11 ani de tranziþie româneascã, un dosar care a fost deschis cu Legea nr. 18/1991, o lege care a fost importantã la vremea ei, care a trebuit însã sã fie modificatã în timp, ºi nu s-a fãcut uºor, cu Legea nr. 1/2000. Chiar ºi acest proiect de lege vine sã preia o parte din dreptatea sau nedreptatea fãcutã printr-un alt proiect de lege, Legea nr. 112/1995.
Semnificaþia politicã a acestui moment este aceea de a ajunge la momentul unei reconcilieri, am putea spune, sociale de importanþã istoricã în societatea româneascã. Putem ºi noi, românii, sã spunem cã în mare, pentru cã justiþia va avea mult timp de lucru de acum încolo probabil cu imperfecþiunea legii, aºa cum a fost ea prezentatã, sã închidem un contencios, un contencios care ne-a împãrþit, ne-a divizat, ne-a pus pe poziþii diferite. Partidul Democrat a votat acest proiect de lege pentru cã am înþeles cã legea nu poate fi perfectã; însã vrem ca o lege sã fie cât mai bunã, iar atunci când este vorba de un proces legislativ care se întinde pe o perioadã de 10 ani, este cu atât mai greu sã spunem cu care ochi râdem ºi cu care plângem sau care este partea plinã sau partea mai puþin plinã, sau partea pe jumãtate goalã a paharului.
Ceea ce însã este semnificativ este cã niciodatã acest proiect de lege sau aceastã legislaþie, decât poate în temele ºi dezbaterile istoricilor, sã devinã subiect de discuþie, în ideea cã noi l-am fãcut, noi l-am promovat, noi suntem mai buni ca alþii, dacã noi am fi adoptat proiectul de lege cum am fi vrut noi, ar fi fost mai bun.