Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 septembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Cristian Sorin Dumitrescu
Dezbaterea Proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii (PL-x 323/2010)
Discurs
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
## Domnule președinte de ședință,
Vedeți unde am ajuns dacă ne băturăm joc tot timpul de regulament? Că nu mai știm ce facem, nu mai știm ce votăm. Și o distinsă colegă de-a dumneavoastră vine în fața plenului și spune în legătură cu un amendament admis – e admis –, spune, eu vă spun ce vă mai spuserăm noi, partidul nostru, să nu votați.
Stimată doamnă, distinsă doamnă, sunteți nouă în Parlament, că v-am văzut c-ați venit așa... n-aveați de unde învăța, pentru că dacă ne-am bătut joc tot timpul, dumneavoastră procedați cum ați văzut, nu vă fac niciun proces de intenție. Nu sunteți de vină dumneavoastră.
Păi, doamnă, dumneavoastră veniți la microfonul ăsta să susțineți ori un amendament admis, ori un amendament respins, dar ca să veniți să vorbiți împotriva unui amendament care a fost al comisiei, dumneavoastră...
## A! Că-și retrage amendamentul?
Bun.
Aveți aici un distins domn, Toader, pe care-l cunoaștem, pentru că are o experiență deosebită în Parlament, și care a adus regulamentul în așa hal încât am ajuns în situația să trebuiască să traducă pentru dumneavoastră și să vă spună ce ați vrut de fapt să spuneți. Ăsta e rezultatul, în care nu mai avem niciun control!
Și acum să vă spun încă ceva, așa, o chestie, și cu asta termin: regulamentul este foarte important, pentru că trebuie să îl respecți când ești la putere, ca să te ajute atunci când ajungi în opoziție. Făcând varză acest regulament și nemaiexistând niciun respect față de regulament, când se întoarce roata, atunci dumneavoastră, când o să-l invocați, o să pățiți în mare parte ceea ce pățim și noi acum. Da?
Nu e bine, domnilor! Și avem acolo pe domnul vicepreședinte, care e și el un parlamentar cu experiență, și știe foarte bine că ducând în derizoriu Parlamentul ajungem la situația în care eu sunt „domnul”, dumneavoastră, că sunteți și mai nouă în Parlament, mi se pare normal să fiți „doamna”, sigur, că n-o să vă spun duduie sau altceva, tot doamna, plin de respect, și să uitați sau nici măcar să nu știți că de fapt sunteți „doamna deputat” și eu sunt „domnul deputat”.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.