Monitorul Oficial·Partea II·14 martie 2005
other · respins
Cristian Sorin Dumitrescu
Primirea de r„spunsuri la Óntreb„rile adresate membrilor Guvernului 20–24
Discurs
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Dorin˛a mea era s„ am un drept la replic„ domnului Nicol„escu, dar Ónchid subiectul, pentru c„ ∫i el Ó∫i d„ seama de faptul c„ am avut dreptate Ón leg„tur„ cu ceea ce a˛i spus.
Œns„, a fost foarte interesant„ interven˛ia pre∫edintei comisiei, pentru c„ vreau s„ spun c„ foarte frumos ∫i foarte clar: chiar este o calitate, ∫i o felicit pe t‚n„ra parlamentar„, ne-a expus care este situa˛ia. Adic„, dup„ ce au fost Óncheiate lucr„rile comisiei, a venit un domn deputat, indiferent cine este acesta, ∫i a depus un amendament, care n-a fost votat, n-a fost discutat, dar comisia Ó∫i Óncheiase lucr„rile, iar timpul care era prev„zut pentru depunerea amendamentelor fusese dep„∫it.
Eu, personal, n-am intrat pe subiectul de fond, crez‚nd, a∫a cum am auzit Ónainte s„ intervin„ doamna pre∫edint„, c„ este vorba despre un amendament depus Ón timp util, adic„ Ón timpul prev„zut Ón regulament, neluat Ón discu˛ie — din varii motive — ∫i mai ales c„ n-ar fi fost prezent Ón raport, a∫a cum este obligatoriu, fie c„-i amendament admis, fie c„-i amendament respins.
Deci ∫i Ón acea situa˛ie v„ spun foarte clar c„ eram convins c„ trebuie s„-l retrimitem, a∫a cum am f„cut, nu cu foarte mult timp Ón urm„, cu un amendament al
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 24/14.III.2005 domnului deputat Bolca∫. Dar nu suntem Ón aceast„ situa˛ie. ™i, stimat„ doamn„, faptul c„ scrie Ón Regulamentul Camerei c„ se poate trimite un raport la comisie este un fapt excep˛ional. Este o cale de excep˛ie. Adic„ retrimiterea la comisie poate s„ Ónsemne ∫i, Ón mod sigur, Ón multe cazuri reprezint„ un vot pu˛in de neÓncredere fa˛„ de modul cum a lucrat comisia.
De aceea, este excep˛ional„ situa˛ia Ón care se trimite Ónapoi Ón comisie un raport prin votul plenului. Dar, ∫i aceasta este situa˛ia cea mai frecvent„, au intervenit modific„ri de natur„ imperativ a necesita o nou„ dezbatere Ón comisie.
Deci acest argument, v„ spun cu toat„ sinceritatea ∫i cu toat„ prietenia, nu se sus˛ine, iar domnul Márton Árpád, dac„ doamna a spus aceste lucruri ∫i recunoa∫te c„ a depus acest amendament mai t‚rziu, dup„ ce s-a Ónchis perioada de amendamente, ∫i cu experien˛a pe care o are Ón Parlament mai sus˛ine Ón continuare, eu cred c„ nu va mai sus˛ine.
## **Domnul Márton Árpád Francisc**
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.